Capitolul I

Capitolul I  – Începutul unei flăcări

1 Aprilie 2010, 16.15 p.m

 

Dragă jurnalule,

 

            M-am despărţit de Stefan. Încă de când am deschis mormântul şi am aflat că Katherine nu era în el, a fost extreme de protectiv. E ca şi cum m-ar proteja de ea, dar ea nici măcar nu e aici. Şi din nou mi-a zis atât de multe minciuni fără să îmi explice de ce. Poate că mă protejează de el însuşi. În fine, pare nici să nu mă mai suporte. Dar Damon, da.

            Damon mă tratează ca un adult. Stefan… mă tratează ca un copil. Ca şi cum aş di responsabilitatea lui, dar nu sunt.

Damon, Damon, Damon. Nu mă pot opri să nu mă gândesc la el. Mişcările lui, sunetul vocii, parfumul lui. Dumnezeule, ador parfumul lui. Mă întreb ce foloseşte. Întorcându-mă de la pensiune, în drum spre casă m-am oprit lângă pod. Ştiu că e locul unde s-a petrecut accidental, dar mă simt atât de liniştită aici. Capela părinţilor mei este la aproximativ zece metri de rău. Acum, m-am aşezat sub un copac, scriind astea.

Damon e în mod frecvent în gândul meu. Nu mi-l pot scoate din minte. Am până şi vise cu el. Purtând lănţişorul cu verbina nu mă poate constrânge. O să îi dau lui Damon o şansă. În mica noastră aventură am început să ne îndrăgostim unul de celălalt. Nici măcar nu ne mai certăm. Tot ce sper e ca el să nu se gândească la mine ca o înlocuitoare pentru aceea căţea de Katherine.

 

Elena.

 

Elena şi-a închis jurnalul. Când şi-a ridicat capul a zărit un cerb pe partea cealaltă de rău. Se uita că şi cum şi-ar fi aşteptat puii. Trebuie să fie mama, se gândi. Mâncau nişte iarbă? Nu flori? Nu ştia. Ceva i-a speriat şi au început să fugă.

Stătea acolo, cu genunchii la piept şi se uita la peisajul din faţa ei. Nu ştia ce să facă azi. Caroline era la o întâlnire cu Matt, iar Bonnie era plecată din oraş pregătind funeraliile bunicii ei. Jenna era ieşită cu Alaric, iar Jeremy era la librărie cu Anna.

Elena începea să se simtă inconfortabil. Simţea că cineva o urmăreşte. Uitându-se în împrejurimi nu văzu pe nimeni. Apoi în spate. Ups. Acolo era. Se uită la persoană şi a observat modul în care se rezemase de copac. Damon, gândi. Se întoarce îşi ridică mâna şi începu să îi facă semn să vină la ea. Într-o secundă era în faţa ei.

–          Bună domnişoară Elena, spuse chircit în faţa ei. Ce daci singură în pădure? Unde e Sfântul Stefan?

–          Ne-am despărţit. I-a spus uitându-se în sus. Elena nu ştia de ce i-a făcut semn să vină la ea. Cred că vroia companie. Am scris în jurnal.

–          Este ceva acolo despre mine? Damon se uită la ea.

–          Bineînţeles, îi răspunse cu sarcasm. Când se uită la ea, Elena se înroşi şi îşi întoarse privirea.

–          Bine atunci, spuse. Vrei să îţi ţin companie? Uitându-se din nou la ea.

–          Sigur, se înroşi din nou. Şi-a luat telefonul şi a început să tasteze. Tocmai îi venise o idee cu ce avea să facă astăzi.

Hei mătuşa Jenna, pot să îmi renovez camera? – Elena

Ce vrei să schimbi? – Jenna

Văruind, schimbând parchetul şi luând câteva lucruri noi. – Elena

Sigur. Ai nevoie de bani? – Jenna

Nu, am câţiva. Dacă o să am nevoie o să îţi trimit un mesaj. – Elena

În regulă, cine te ajută? – Jenna

Ce vrei să spui? – Elena

Te cunosc. Când îţi pui ceva în minte atragi persoane să te ajute să duci planul la bun sfârşit. – Jenna

Oh! Haha. Um. O să mă ajute Damon. – Elena

De ce Damon şi nu Stefan? – Jenna

Ne-am despărţit. – Elena

De ce? – Jenna

Nu vreau să vorbesc despre asta. – Elena

Ok. Distracţie plăcută. – Jenna

Mersi Jenna. – Elena

După ce şi-a pus telefonul în geantă, se uită în sus, Damon stătea şi o privea cu o fată ciudată.

– Ce? L-a întrebat.

– Cui ai trimis mesaje? Întrebă aşezându-se sub copac lângă ea.

– Jenna, i-a spus în timp ce se ridica. Şi tu o să mă ajuţi cu ceva. Şi-a întins mâinile să îl ajute să se ridice.

– Abia m-am aşezat, se plânse el. Unde mergem?

– Să cumpărăm var. Răspunse încă ţinându-i mâna în a sa timp în care se îndreptau spre maşina Elenei.

            Lui Damon îi plăcea să o ţină de mână pe Elena. Îl ţinea strâns. Are o strângere puternică. Cu mâini catifelate.

            Era chiar o excursie până la maşină, mergând în linişte, încă ţinându-se de mână. Mergeau aşa de aproape unul de altul încât umerii li se atingeau din când în când.

– Deci, zise Damon uitându-se la ea, ce e asta?

– Ce să fie ce? Întrebă.

Damon ridică mâinile lor.

– Asta.

– Oh, înroşindu-se îşi trase mâna. Băgându-şi mâinile în buzunare. Nu ştiu.

– Ştii ceva? Întrebă punându-şi mâna după gâtul ei.

– Ce? Întrebă privind în acei ochi albaştri de gheaţă.

– Mă placi. Sau aşa cred eu. Spuse în timp ce se îndreptau spre maşina Elenei.

– Aşa crezi, hm? Zise luându-şi mâna de pe el.

– Yep, aşa cred. Spuse încă uitându-se la ea. Vrei să jucăm adevăr sau provocare? Rânji la ea.

Elena se gândi un moment. Să joc adevăr sau provocare cu Damon poate fi periculos, îşi spuse. O să o fac, ce naiba. Se uită intens în ochii lui şi răspunse.

– Sigur. Când începem?

– Ce spui de acum? Zâmbi.

– Tu primul. Spuse filtrând.

– Wow, sunt surprins, aici nu sunt reguli. Dacă erai cu Sfântul Stefan mi-ai fi făcut o listă, râse.

– Vrei să joci sau nu? Spuse în timp ce îl plesni peste mână. Damon prefăcându-se rănit. Pot să mă răzgândesc să ştii.

– Oh, răspunse în timp ce se prefăcea încă rănit. Bine. Zâmbi. Fără reguli? Şi-a arcuit sprânceana.

            Elena a stat acolo o vreme.

– Fără reguli. Se uită în ochii lui. Oto promit, nici una.

– Ok. Zâmbi. Te provoc, adevăr sau provocare? În timp ce Elena se gândea, el o privi.

– Bine, cred că o să încep cu un adevăr, zâmbise în timp ce el era uimit. Îmi pare rău, adăugă cu sarcasm în voce.

– Bine. Cât de bun era sexul cu fratele meu? Întrebă, doar ca să o calce pe nervi. În plus, pentru nu ştiu ce straniu motiv, chiar vroia să ştie.

            În timp ce rezema relaxată de maşină, Elena cântări întrebarea pentru câteva moment.

– Eşti sigur că vrei să ştii? Îl interogă. Când îi confirmă continuă. A fost şi mai bine.

– Când spui că a fost şi mai bine, se uita la ea, la cine te referi? Era surprins că obţinea asemenea informaţii.

– Matt, se înroşi. Damon se uita şocat la ea.

– Îhî, era tot ce putea să spună, pe lângă

– Rândul tău, se uită din nou la el.

– Adevăr sau provocare?

Trebuie să mai întrebi? Provocare, bineînţeles.

– Sărută-mă, a fost tot ce a spus Elena. Îi privi faţa şocată. Deci? Îşi arcui sprânceana.

 Înainte să se mute în faţa ei se uită la ea pentru câteva secunde. A prins-o de talie şi a zis:

– Eşti sigură că vrei să te sărut?

Elena îl prinse de după gât cu o mână şi cealaltă şi-o duse pe umărul lui. Simţindu-I tremurul sub atingerea ei, zâmbi.

– De ce amâni, Damon? Nu vrei să mă săruţi? Făcuse o dată de supărată.

            Adevărul că vroia să o sărute, vroia să facă mult mai mult decât atât, dar nu putea. Vroia să fie mai mult decât doar prieteni, deasemenea. Dar se îndoi de asta. Poate că e un semn sărutul că vrea să fie cu mine, gândi în timp ce se uita în acei frumoşi ochi căprui.

– Doar sărută-mă, Damon, spuse Elena, ducându-şi o mân ape faţa lui, iar cu cealaltă mângâindu-l pe piept. Ştiu că vrei!

Damon era şocat, ea juca jocul lui. Nimeni nu făcea asta. Întotdeauna el făcea asta lor. Îşi coborâse faţa în jos pre a ei, buzele lor fiind doar la câţiva centimetri una de alta. Vroia să vadă dacă face ea prima mişcare. Dar nu, în loc de asta Elena spuse:

– Eu te-am provocat să mă săruţi, nu aştepta să te sărut prima, zâmbi în timp ce îşi duse capul aproape de urechea lui, dar am să îţi răspund la sărut, îi atinse cu buzele urechea la ultimele cuvinte spuse. Se retrase şi o sărută. Era un sărut” greu”, din acela plin de tensiune. Damon îi linse buza de jos, apoi pe cea de sus. Elena îşi desfăcu buzele şi îl lăsă înăuntru. Îl sărută în acelaşi fel în care o făcuse şi el. În timpul sărutului limbile lor dansau tango. Elena îşi băgă mâinile în părul lui şi îl trase mai aproape. În acelaşi moment, Damon având mâinile pe spatele ei o trase mai aproape.

            Elena îşi lăsă mâinile în jos până ajunse la faţa lui. Îi muşcă buza de jos când îl sărută. Nu l-a sărutat niciodată în felul ăsta pe Stefan. La naiba, nu sărutase pe nimeni în felul ăsta. S-au depărtat în acelaşi timp, gâfâind după aer.

Damon fiind primul care vorbi:

– Ai un gust bun! Zâmbi

– Nici tu nu ai fost rău, replică.

– De ce îmi faci jocul, Elena? Întreba încă ţinând-o lângă el. Se uita în ochii ei. La naiba. Se putea rătăci în ei. Vroia să îi privească pentru totdeauna, în ei a putut să vadă un secret, care murea să iasă la iveală.

– Adevăr sau provocare? Nu ştiu de ce jucăm jocul ăsta? Îl întrebă.

            El îi luă faţa în mâini şi le duse încet în părul ei.

– Mă înnebuneşti. Ştii asta? Spuse ca şi o întrebare dar de fapt era doar un fapt. O sărută pe frunte şi îşi ţinu buzele acolo pentru o vreme.

            Elena îşi duse mâinile spre faţa lui trăgându-l aproape de buzele ei, s-au sărutat din nou.

– Ştiu, sit u pe mine, şopti când frunţile lor se apropiaseră. Mai tare spuse: rândul tău.

– Adevăr sau provocare? Ducându-i o şuviţă de păr după ureche.

– Provocare, spuse.

– Te provoc să îmi laşi un semn pe gât! În acel moment Elena îi dădu drumul la gât şi îl împinse în maşină.

– Eşti sigur că vrei să fac asta? Când i-a confirmat ea a spus “Prinde-mă”, şi a sărit pe el. Şi-a dat părul într-o parte lăsându-şi capul şi-a pus buzele pe gâtul lui muşcându-l şi sugându-l.

Vând îl muscă din nou îl simţi cum tremură. Elena pentru simplu fapt că are atât control asupra lui a zâmbit.

Când auzi o maşină pe alee sări din braţele lui.

_____________________________________________________

Traducător: Laura

Corector: Theo~