Review: Predestinati de Josephine Angelini


Predestinati de Josephine Angelini by Theo

„Destinul i-a unit.. Zeii îi despart”

Aş fi început prin a vă lăuda această carte, prin a vă spune ce plăcere mi-a făcut să mă pierd prin paginile ei, dar aş vrea ca înainte de asta să vă amăgesc sufletele cu un pahar de mitologie. Zeii timpului de mult apus – îmi place să îi numesc aşa pentru că nimeni nu se mai gândeşte la ei decât din când în când sau la vreo referinţă făcută abstract de vreo altă persoană..

Mi-am adus aminte de „Iliada şi Odisea” de dragostea lui Paris pentru Elena, de fuga lor copilărească în încercarea de a scăpa de consecinţe. De faptul că fuga acestora a pornit cel mai crâncen război, un război pe cale să se repete.

A fost plăcut să rememorez aceste amintiri de mult uitate, să mă plimb pe aceeaşi alee cu Medusa şi să nu fiu lăsată ca o altă stană de piatră din colecţia ei. A fost frumos să fiu din nou în inima lucrurilor care m-au făcut să mă îndrăgostesc de cărţi!
Aşa că am păşit cu încredere şi am descoperit o lume care m-a fascinat.
Deşi ai spune că totul începe simplu, normal – te-ai contrazice singur după aceea, căci tot ce începe într-o stare de ordine absolută, de împăcare generală, se va termina într-un tumult continuu, o întortocheare a propriilor principii. Am început pagină după pagină, capitol după capitol. Şi nu mi-am dat seama cât citisem decât atunci când am vrut să continui şi mâna mi s-a blocat pe ultima pagină care era lipită de copertă. Se terminase. Am rememorat acţiunea nevenindu-mi să cred pentru moment.
Totul începe uşor, calm, fără să te propulseze direct în vreo încercare de prost gust de a-ţi distruge nervii prin detalii multe şi nelalocul lor. Insula Nantucket este o insulă pe care Helen Hamilton – personajul principal – s-a plictisit de tot. Nu vrea decât să iasă de aici, să scape şi să se aventureze în lumea întreagă. Nici faptul că locuieşte numai cu tatăl ei, mama sa plecând când ea era încă un copil – nelăsând în urmă nici măcar o fotografie – nu a făcut altceva decât să îi întărească tinerei speranţele că într-o zi totul va fi ca pentru orice alt copil: va pleca la facultate în inima celui mai populat oraş din lume şi va uita de această insulă părăsită.
Şi cu toate acestea cele trei moire sunt împotriva ei, refuzând să împletească firele în aşa fel încât totul să fie jucat frumos, fără incidente, fără violenţă.

„Aprinse lampa ca să se poată uita mai bine, dar deja ştia ce avea să vadă. Tălpile îi erau brazdate de tăieturi adânci şi stropite cu noroi şi praf, iar gleznele purtau emblema zgârieturilor provocate de spini.”
Helen nu se lasă impresionată de o nouă prezenţă în oraş, care pare că acaparează buzele tuturor, care duce curiozitatea tuturor pe culmile veneraţiei şi nu se lasă impresionată nici de averea pe care aceştia o deţin, ea îi vede simplu: o altă familie care s-a mutat în oraş – familia Delos.
„ – Nu mă atinge, şuieră ea printre dinţi.
Aerul mirosea ciudat şi ea era ameţită.
– Ţi-e aşa greu să stai departe de mine? Îl întreabă.
– Ţi-e aşa de greu să stai locului acasă? Îi răspunse imediat. Nu te-ai distrat destul aseară singură pe alee?
– Am şi eu treburi de făcut. Nu pot să mă ascund în dormitor toată viaţa doar pentru că o femeie..”

Şi totul ar fi rămas la fel de neimpresionant dacă Helen ar fi reuşit să îl lase pe Lucas în pace, dacă ar fi reuşit să treacă în acea primă zi de şcoală pe lângă el şi să nu vrea să îi sfâşie şi ultima bucăţică din corp şi să râdă în timp ce o face. Condusă de puterea Furiilor, Helen se lasă pradă puterii acestora, ţipetelor acestora care o îndeamnă să îl zdrobească pe Lucas cu toată fiinţa ei. Şi aşa şi face, numai că îşi pune planul în aplicare imediat, în faţa tuturor. Devine, astfel, din tocilara ascunsă în spatele lui Claire – ce-a mai bună prietenă a sa aka. Gigless sau Gig – devine nebuna care a încercat să îi scoată ochii celui mai frumos băiat din şcoală.

„Ştiam că poţi să zbori de când eram mici. Chiar te-am împins de pe acoperiş la un moment dat ca să fiu sigură.”

Şi măcar de ar fi rămas numai atât. Cuvinte ca Scioni, mitologie, zei şi zeităţi încep să părăsească buzele lui Helen. Descoperă nu numai că de ceea ce ea se temuse întotdeauna se întoarce înzecit, dar şi că cele trei moire nu au terminat încă de împletit destinul ei. Coşmarurile fiind unul din lucrurile cele mai greu de suportat. Nevoia de apă, deşertul arid din visele sale, dar atât de prezent în realitate.
Începe astfel o luptă de cunoaştere a propriilor puteri, de acceptare, de dureri şi de o dragoste care îi mistuieşte până şi ultima fărâmă de sanitate. O dată ce Furiile dispar, totul devine atât de greu cu Lucas. Familia Delos devine dureros de plecat de lângă.

„Helen îşi dădu seama că tot ce trebuia să facă era să se aplece puţin şi buzele lor s-ar fi atins. Părea ceva aşa de natural – de parcă ar fi trebuit să îl săture – , încât deja parcurse jumătate din distanţa dintre buzele lor, înainte să se oprească, uimită de lipsa ei de stăpânire de sine. Îl văzu cum înghite în sec.
– Întinde-te, Helen, îi zise, ceea ce şi făcut imediat, pentru a-şi ascunde confuzia.”

Dar cum lucrurile nu par niciodată ceea ce sunt, aşa se destramă totul şi pentru tânăra Helen. Învaţă lucruri uimitoare, uluitoare. Dar cel mai important: învaţă că nu este singură, că lumea se pregăteşte pentru cea mai puternică lovitură de până acum, că totul se juca deja la limită.
Era totul sau nimic.
Va reuşi oare Helen să înţeleagă totul? Să ajungă la maturitatea puterilor ei atât de rapid? Să înţeleagă adevărul sfâşietor despre mama sa? Să mai poată zâmbi vreodată? Să mai poată îmbrăţişa acea pereche de braţe sculptate numai pentru a o ţine pe ea?
Va fi totul vreodată uşor?

„- Crezi că ai putea să-l ţii pe Lucas ocupat în noaptea de dinainte de examene ? întrebă Claire pregătită să se apere de palmele în glumă ale lui Helen. Chiar nu ştiu de ce te abţii, Len. În primul rând, e al naibii de frumos. În al doilea rând, este atât de al naibii de frumos, încât se pune de două ori. În al treilea rând, te-a văzut căzând şi a plecat de la antrenament ca să se asigure că eşti teafără. Ăsta e chiar devotament.”

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s