Care este epoca voastra favorita?


Vampire Diaries Flashbacks

Din primul sezon, până în cel curent, serialul a avut 14 episoade în care ne arată cam toate timpurile, începând cu secolul al XI-lea şi până în 2009, prin amintirile personajelor.

Sezonul 1: Mystic Falls în 1864
Sezonul ne aduce foarte multe amintiri din 1864, când Stefan şi Damon o întâlnesc pe Katherine. Facem cunoştinţă cu familiile fondatoare şi îi privim când îi prind pe toţi vampirii într-o biserică, apoi, dându-i foc. 1864 este acelaşi an în care fraţii Salvatore se transformă şi ei în vampiri; eh, de fapt, Stefan îl forţează pe Damon să devină şi el un însetat de sânge.

Sezonul 2: Bulgaria în 1490
Pe lângă amintirile din anii 1860, sezonul se îndreaptă şi înspre 1490 în Bulgaria. O vedem pe Katerina Petrova născând o fată (excelente aptitudini de limbaj, Nina) şi aflăm foarte multe lucruri vechi despre Klaus, Elijah, despre dubluri şi Piatra Lunii.

Sezonul 3: Chicago 1922, Europa în secolul al XI-lea, Mystic Falls în 1912 şi în 2009
Sunt zgomotoşii ani ’20, cu Stefan, Klaus şi Rebekah înecându-se în gin şi jazz în Chicago. Sărim apoi în anii 1000 pentru a asculta istoria sângerioasă a apariţiei Originalilor, iar apoi, Damon află cum să se distreze ca un vampir în 1912. Iar în 2009, Elena duce o viaţă idilică alături de părinţii ei, până în momentul accidentului.

Sezonul 4: Italia în 1114, New Orleans în 1942
Sezonul 4 ne face cunoscută povestea lui Rebekah, cum s-a implicat emoţional şi interzis cu vânătorul de vampiri, în 1114. Aflăm tot ce se poate afla despre originea Celor Cinci, dar şi de un posibil leac pentru vampirism. Sărind înainte în 1942, Stefan se îmbarcă pentru Al Doilea Război Mondial, în timp ce Damon este băgat până peste cap în legătura de supunere cu Charlotte.

Care perioadă de timp este favorita voastră?

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s