E timpul sa daruiesti..


Cărţile au devenit parte
din mine acum mult, mult timp şi mă mândresc cu asta! Îmi amintesc şi acum de
prima carte care mi-a făcut pielea de găină sau de prima pagină care nu m-a mai
lăsat să trec mai departe. Pasiunea pentru citit nu am moştenit-o, mi-am făcut-o
singură, căci nimic din mine nu spunea “îmi place să citesc”, iar
lucrurile acestea le faci, nu le preiei!
 
Prima mea carte din „Fantasy”
a fost Amurg de Stephenie Meyer, apoi am continuat călătoria în acest univers
minunat cu multe alte titluri care mi-au consacrat adolescenţa! M-am simţit şi
mai puternică atunci când am dat ochii, pentru prima data, cu un blog de cărţi.
La vreme respectivă nu ştiam ce presupune un asemenea blog şi nu am avut „curaj”
să îmi fac şi eu unul pentru că.. pentru că nu mă simţeam încă gata să le ofer şi
altora o parte din mintea mea.
Dar apoi mi-am făcut
curaj, mi s-a făcut curaj, mai bine spus! Simona, co-căpitanul meu şi cea mai
bună prietenă a mea s-a oferit să îmi „introducă automat” ideea de „dar şi noi
putem! Adică, tu ai văzut ce recenzii ştii să faci?”.. Bineînţeles că am fost
sceptică, mai întâi ne-am rezumat la DS Blog România, apoi ne-am extins şi am
propus de facem SW Blog.
 
 
Ştiam ce înseamnă deja să
ai un blog, ştiam ce înseamnă să ţii în spate peste jumătate de milion de
oameni cărora le-am oferit, cum am ştiut noi mai bine, frânturi din mintea
noastră, aşa că am spus – vara trecută – start blog şi ne-am pus pe treabă. Am
avut discuţii lungi pe teme diferite, de la tema blog-ului până la ce
widget-uri să mai punem pe blog, dar ne-am descurcat spunem noi şi aşteptăm să
vedem câţi alţii apreciază!
  
 
Aşadar, Bookcity a reuşit
să fie din nou cu un pas înaintea mea şi să îmi permită un mod unic, clasic şielegant de a face un cadou unei persoane dragi mie care merită tot ce-i mai bun
şi căreia i-aş oferi orice mi-ar cere (Simona, te rog ai milă – nu îmi cere
luna de pe cer, ştii că încă mai lucrez la asta). Mulţumesc Bookcity, mulţumesc
Simona. Pentru ce? Pentru că existaţi!
  

One thought on “E timpul sa daruiesti..

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s