Recenzie: E usor sa te iubesc de Tammara Webber


SALVATĂ DE UN STRĂIN. BÂNTUITĂ DE UN SECRET.CÂTEODATĂ, DRAGOSTEA NU-I UN LUCRU SIMPLU…

El o urmăreşte, dar nu face cunoştinţă cu ea până când, o dată, într-o întâlnire neaşteptată, el devine salvatorul ei.

Atracţia dintre ei e incontestabilă. Totuşi trecutul, pe care el s-a străduit atât de mult să-l depăşească, şi viitorul, în care ea-şi pune atât de mari speranţe, ameninţă să-i despartă.

Numai împreună ar putea să lupte cu durerea şi vinovăţia, să înfrunte adevărul şi să găsească neașteptata putere a dragostei.

Jackie este o fată frumoasă, este la colegiu, de trei ani are un iubit admirabil şi i se pare că viaţa e uşoară şi viitorul îi zâmbeşte. Fără veste, iubitul o părăseşte pentru că vrea să încerce ceva nou, iar durerea despărţirii o face să nu mai ajungă la cursuri şi să fie la un pas să piardă examenul şi anul. Scapă ca prin urechile acului dintr-o tentativă de viol, părinţii îi spun că se duc la schi atunci când hotărăște să vină şi ea acasă în vacanţă… De unde să înceapă să se refacă?

De n-ar fi prietenii, s-ar prăbuși. Pas cu pas, ei o ajută să meargă mai departe. E ca într-un joc, îi vor spune ei şi o vor învăţa că este destul de puternică pentru a supravieţui.

……………………………………………………………………………………..

 
Romanian version:
 
Părerea mea ( Theo): Mi-a plăcut cartea încă de la început! Nu ştiu ce mi-a declanşat dragostea
pentru ea, dar s-a întâmplat. Poate a fost faptul că Jacqueline părea atât de
sfâşiată, de tristă, atât de diferit faţă de cărţile de psihologie, pe care obişnuiesc
să le citesc.
 
A fost distrusă de
un ratat, care credea că totul se învârte în jurul lui. El credea că trebuia să
fie cel care o domină pe ea, că trebuie să fie cel care are ultimul cuvânt în
faţa fostului ei iubit. El a vrut să forţeze nota, doar pentru că vroia, o
dată, să-l bată pe ex la ceva. Şi totuşi, el nu a reuşit datorită acestui nou
tânăr misterios, care apare dintr-un aer subţire.

” – Eşti plină de contradicţii, domnişoară Wallace.M-am uitat la el şi mi-am arcuit sprânceana.- Sunt fată. Asta face parte din descrierea job-ului, domnule Maxfield.”

 
Cine era străinul?
Ea l-a implorat să o lase să se întoarcă la cămin, trebuia să-şi ţină lacrimile
ascunse până va ajunge acolo, în loc să băzâie în faţa cuiva nu este un lucru
bun de făcut, dar totuşi el aproape o imploră să îl lase să o conducă acolo,
chiar dacă el era puţin consternat de decizia ei în a nu chema poliţia.
 
Ea nu vroia să
cheme poliţia, în special pentru că întreaga petrecere din interior ar fi fost
ruinată, iar ea nu vroia să fie personajul negativ. Proastă decizie!
 
Ajunge la cămin,
condusă de acest străin, intră înăuntru şi începe să plângă până nu mai are
lacrimi. Jacqueline este un personaj puternic şi o respect pentru asta, mai
ales după despărţire. Ea şi-a ţinut capul sus în timp ce mergea, realizând cu
regret oarecum, că toţi prietenii ei erau de fapt prieteni cu ea doar din cauza
iubitului ei – fost iubit – pentru că era cine era. I-am iubit decizia – cu
ajutorul celei mai bune prietene/colege de cameră: Erin-  să treacă singurul subiect, pe care l-ar fi
picat:  macro
economie.
 
Mi-am pus speranţa
în joc pentru ea. Chiar am iubit dezvoltarea ei.


“Bonus: ştiam ce vroia să spună Erin prin <<abdomen de invidiat>>.”

De asemenea mi-a plăcut şi acţiunea în sine. Nu
era simplă, dar totuşi tindea să devină mai complicată, dar cumva am înţeles
acest aspect, nevoia de probleme făcea ca totul să fie aşa cum trebuie.


Am
iubit atitudinea fostului ei iubit, care a fost un nesimţit pe tot parcursul
poveştii, mi-a plăcut cum acest straniu / misterios băiat tot apărea în preajma
ei şi cum acest super secretos şi neîntâlnit meditator în macroeconomie o făcea
să se gândească la el.


Ai
spune că dacă eşti într-o relaţie de ceva timp şi apoi te desparţi pe nepusă
masă, te-ai aştepta să treci printr-o lungă recuperare. Şi a fost cam ceva de
genul acesta, dar totuşi a înţeles că el nu
o merită. I-a luat ceva timp să înţeleagă ce vede toată lumea în ea.
 

“Cu inima bătând tare, i-am dat ascultare.”

Am
urât oarecum faptul că trecutul continua să o urmărească, cum acel „
incident “ din parcare în acea noapre continua
să se întoarcă! Dar ea a reuşit să supravieţuiască, a reuşit – totuşi – să-şi
ţină capul sus chiar şi după rău, bârfe stupide, care i-au făcut colegii să o
privească, ca şi cum ar avea un fel de boală.
La naiba cu toţi mi-am spus
mie, dar ea nu a făcut la fel! Pur şi simplu a acceptat situaţia şi nu a dus-o
niciodată la extrem, ci doar şi-a îndreptat atenţia spre alte priorităţi. Şi ce
alte priorităţi avea!
 

“- Asta numeşti tu a mă lua cu binişorul?” S-o rupi cu mine ca să poţi să le-o tragi altor fete? Fără să te simţi vinovat? Vorbeşti serios?– Foarte serios.Ultimul lucru pe care l-am gândit înainte de a îmşfăca manualul de economie şi a-l arunca în el, a fost: cum poate să-mi zică una ca asta?”

Lucas
-misteriosul băiat, era de fapt coleg cu ea la macro. Landon – meditatorul
super misterios, pe care-l avea pentru a trece la macroeconomie pe semestrul
acesta. Ce declanşază „
misterul
“? O imaginaţie
nebună de luat în considerare, o mulţime de poze şi
imagini, care îţi fac pielea să se târască pentru atenţie…o mulţime de atenţie!

“Aşezându-se în colţ, m-a t ras în braţele lui. Ascultam doar pe jumătate când el îmi povestea despre aspectele tehnice ale postului (…).”

 

Acţiunea
nu este prea sucită; totul merge pe calea lui. Secretele sunt spuse, poveştile
la fel, se realizează noi trusturi şi prieteni şi noi lucruri apar în calea
acestei strălucitoare, frumoase şi subestimate fete!
Nota mea:
 

………………………………………………..

English Version:

Easy

By Tammara Webber

“Choosing to be with you, isn’t a difficult decision, Jacqueline…It’s easy. Incredibly easy.”

My thoughts (Theo): I loved the book right from the start! I don’t know what triggered my love for it, but it just happened. Maybe it was the fact that Jacqueline seemed so broken, so sad, so right out of the books of psychology I used to read.

She got broken by a loser who thought that everything revolved around him. He thought he had to be the one dominating her, to be the one who got the last word in front of her ex-boyfriend. He tried to force himself on her just because he wanted, for once, to beat her ex at something. Yet, he didn’t succeed thanks to this new mysterious guy whom appeared out of thin air.

“You’re full of contradictions, Ms. Wallace.” I looked up at him and arched a brow. “I’m a girl. That’s part of the job description, Mr. Maxfield.”

Who was the stranger? She begged him to let her go by herself at the dorm, to be able to hold her pain until then in front of someone didn’t seemed like a legible thing to do, yet he almost begged her to let him drive her there, even thought he was still puzzled by her decision not to call the cops.
She didn’t want to call the cops especially because she knew that the whole party inside would be blown away and she didn’t want to be the bad guy. Stupid decision!
She gets to the dorm, driven in her own car by this total stranger, got inside and cried herself to death. Jacqueline is a strong character and I respected her for that, especially after the break-up. She held her head up while walking, realising with regret somehow that all her friends where her friends only because her boyfriend – former boyfriend – was who he was. I loved her decision – with the help of her best friend/roommate: Erin – to do her best on passing the only subject she might fail: macroeconomics.
I put my hopes up for her. I really loved her development.

“Bonus: I now knew what Erin meant by lickable abs.”

I loved the action also. It was not simple, yet sometimes tended to be too complicated, but somehow I understood the need for problems to make everything right on the first place.
I loved how her ex-boyfriend kept being a jerk most of the time, I loved how this stranger/mysterious boy kept appearing in front of her and how this super secretive and never-seen tutor of her in macroeconomics kept making her think about him.
You would say that being in a long relationship and then breaking unexpected, you were kind of expecting to be a long and stupid recovery. And it kind of was too, but at the same time she understood that he was the one not worth enough for her. It took her a while understanding what everyone was seeing in her.

“His earlier hesitation gone, he removed the last scraps of fabric we were wearing, fixed the condom in place, kissed me fiercely and rocked into me.
Had this been Kennedy, it would have been over in a few minutes.
My last coherent thought, as Lucas took his time kissing and touching every part of me he could reach and my body arched into his, was: oh… so this is what all the fuss is about.”

I kind of hated how the past kept coming back for her, how her ‘incident’ from the parking lot that night kept hunting her because he kept coming back! But she managed to survive him, managed – still – to hold her head up even after the bad, stupid rumors that got all the college looking at her like she was having somewhat of a disease.
To Hell with everything I told myself, but she didn’t! She accepted the situation and never pushed further, she just embraced other priorities. And what other priorities she had!

“His jaw clenched. “Okay, so I guess trying to let you down easy was a bad idea–”
“This is your idea of letting me down easy? Breaking up with me so you can screw other girls? Without feeling guilty? Are you serious?”
“As a heart attack.”
The last thing I thought before I picked up my econ textbook and hurled it at him: How can he use such a piece-of-shit cliche in a moment like this?”

Lucas – the mysterious guy was actually a colleague of hers in macro. Landon – the super-mysterious tutor she was having for passing macro this semester.
What triggers ‘mysterious’? A lot of wild imagination to consider and a lot of pictures and images to make your skin crawl for attention… a lot of attention!

“I’m trying to protect you. From myself. I don’t do…” he swung a finger back and forth between us”…this.”

The action is not too twisted; everything feels in the right path. Secrets are being told, stories are being told, new trusts and friends are being made, and new things come across this shy, beautiful, underestimated girl!
I offer this book 4.5 / 5 stars!




Mulțumim sponsorului nostru, Librărie online Libris!
Dacă doriți să vă cumpărați cărți deosebite, pe site-ul Libris, librărie online, puteți comanda și cărți online în engleză.
 

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s