Recenzie: Insurgent de Veronica Roth


O tulburătoare poveste de iubire, plină de răsturnări de situaţie, cu decizii sfâşietoare şi dezvăluiri emoţionante ale naturii umane…Într-un Chicago distopic, unde tinerii care au împlinit vârsta de şaisprezece ani sunt obligaţi să aleagă una dintre cele cinci facţiuni, căreia ar trebui să-i fie devotaţi pentru tot restul vieţii, Tris Prior continuă să-i salveze pe cei pe care îi iubeşte — şi pe ea însăşi —, în timp ce caută răspunsuri la întrebări sfâşietoare despre durere şi iertare, identitate şi loialitate, politică şi iubire.

Pentru Tris, ziua iniţierii ar fi trebuit să reprezinte o victorie şi să fie sărbătorită alături de cei din facţiunea aleasă; în schimb, ziua se sfârşeşte cu orori de nedescris. Războiul bate la uşă, în timp ce conflictele dintre facţiuni şi ideologii se extind cu repeziciune. Şi în vremuri de război, se formează tabere, se dezvăluie secrete, iar alegerile devin irevocabile şi dure. Transformată de propriile sale decizii, dar şi de durerea sufletească şi de sentimentul de vinovăţie, Tris trebuie să-şi accepte Divergenţa, chiar dacă nu ştie ce îi rezervă viitorul.

……………………………………………………..
Gandurile mele (Theo): Beatrice sau pe scurt, Tris, Prior trăieşte într-o lume unde cinci facţiuni domnesc, unde viaţa a devenit împărţită în cinci categorii diferite, unde trebuie să te integrezi, unde trebuie să îţi găseşti locul. Tris, aşa cum ne amintim din Divergent, s-a născut în Abnegaţie, una din cele cinci facţiuni, dar niciodată nu s-a simţit ca acasă acolo. Aceasta are oportunitatea de a alege o altă facţiune în urma unui test de aptitudini, dar care se termină cu un rezultat care nu este decisiv, punându-i numele de Divergent. La ceremonia de alegere aceasta alege, într-un târziu, Facţiunea Neînfricaţilor, dar va putea oare Tris să facă faţă? Va rezista ea în ghearele negre ale acestei facţiuni?Ei bine, multe dintre răspunsuri le aflăm chiar din prima carte: Divergent, pe celelalte le punem cap la cap din călătoria care ne aşteaptă în Insurgent. Tris se dovedeşte mai mult decât capabilă să facă parte din Neînfricaţi, ba dovedeşte chiar că este una, poate, dintre cele mai bune!

Mi-a plăcut lumea în care trăieşte Tris pentru că este aproape credibil că lumea noastră va ajunge să rezolve probleme în acest mod. Facţiunile au fost create pentru a eradica „calităţile” care făceau oamenii să ajungă răi, să fie egoişti, ignoranţi, etc. Conceptul ar fi mers dacă oamenii nu ar fi făcut ce fac ei de obicei: duc totul la extrem. Facţiunile devin mai importante chiar decât familiile unde s-au născut, oamenii urăsc alte facţiuni şi lucrează pentru a beneficia de cât mai multă putere. Valorile lor sunt distorsionate până în punctul unde devin de nerecunoscut.
Tris este una dintre cele mai bune personaje principale de Young Adult, din punctul meu de vedere. Este deşteaptă, puternică, amuzantă, vulnerabilă, egoistă!

Da, este egoistă şi pentru asta jos pălăria. Mă refer, să fim serioşi, eu una m-am cam săturat de toate personajele care devin din ce în ce mai mult copii fidele ale Bellei Swan/Cullen din Twilight! Nu trebuie să punem chiar totul înaintea noastră, atunci noi unde mai avansăm? Aşa că Tris este un fel de evadare perfectă! Este exact cum mi-am dorit să fie, iar asta a adus puncte în plus cărţii!

Pot spune că uneori m-a plictisit, alteori mi-a furat interesul şi a uitat să mi-l mai dea înapoi, dar asta nu a fost un lucru rău. Nu poţi să scrii o carte şi să nu ai nici măcar un moment de slăbiciune. Este puţin improbabil. Dar pentru asta există reviwers, ca să îţi dai seama unde greşeşti şi eventual să remediezi.

În altă ordine de idei, Four, în caz că vă era dor de el, este şi mai dinamic şi mai bine conturat aici decât în Divergent. Dragostea dintre cei doi este la fel de pătimaşă ca oricând! Uneori amuzantă, alteori aproape feroce, uneori chiar egoistă, dar de cele mai multe ori te face să te simţi bine, să ştii că ar putea fii singurii de pe acest Pământ şi că totul s-ar termina totuşi într-o notă de „c’est la vie”.
Aşadar, recomand cartea tuturor celor care vor să vadă ce mai urmează, ce înseamnă viaţa post-Divergent, celor care sunt gata să vadă moartea şi să nu se sperie de ea. Cartea asta vă va lăsa reci la un moment dat, dar în acelaşi timp vă va lăsa să vă ardeţi în stil mare!

Lectură plăcută!

Nota mea: 



Mulțumim sponsorului nostru, Librarie online Bookcity!
Dacă doriți să vă cumpărați cărți deosebite, pe site-ul Bookcity, librărie online, puteți comanda cartile accesand sigla Bookcity de mai jos:
 
 
Advertisements

2 thoughts on “Recenzie: Insurgent de Veronica Roth

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s