Celelalte “feţe” ale cărţii Inferno de Dan Brown


       

      După cum ştiţi cu toţii ultimul roman al lui Dan Brown poartă titlul  “Inferno” eu una sunt foarte entuziasmată şi abia aştept să pun mâna pe un exemplar. Carte va fi publicată în luna august mai exact pe data de 26 la Editura RAO. Aveţi o reducere de 22% eu una chiar voi profita de ea voi ce spuneţi? Vă las mai jos link-ul de precomandă sper că veţi profita şi voi de ea.

 

Precomanda poate fi făcută AICI!

Inferno, ultimul roman al lui Dan Brown şi al patrulea din seria care îl are ca protagonist pe Robert Langdon, este o combinaţie abilă de mister, thriller, istorie şi cultură, care îl poartă pe cititor de la Florenţa la Veneţia şi apoi la Istanbul. Dinamic şi ingenios construit, romanul prezintă toate elementele cu care Brown şi-a obişnuit déja cititorii – un om de ştiinţă nebun, cu un ţel bine conturat, un mister greu de dezlegat, simboluri extrase din Divina Comedie de Dante, mesaje secrete, o serie de indicii pe care numai un specialist în simbolistică le poate descifra, elemente de artă şi de istorie şi o iminentă catastrofă de proporţii planetare. Trezindu-se, amnezic, pe un pat de spital din Florenţa, şi ajutat de o blondă inteligentă, Robert Langdon străbate Europa în încercarea de a afla ce i s-a întâmplat şi a rezolva totodată un mister cu conotaţii literar-istorice, vânat fiind de un asasin în slujba unei tenebroase organizaţii internaţionale.

Şi acum vă las mai jos un colaj cu celelalte “feţe” ale cărţii Inferno sper să vă placă!

jkfa,nlfap

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s