Recenzie: Numele Vântului de Patrick Rothfuss


 

 

Într-un târguşor uitat de lume, hangiul Kote duce un trai searbăd, învăluit de întreita tăcere a Pietrei de Hotar. Lucrurile se schimbă însă când la han îşi face apariţia Cronicarul, un învăţat hotărât să scoată la lumină trecutul misterios al hangiului. Căci Kote este nimeni altul decât Kvothe, cel mai mare (anti?)erou al vremii sale, alchimist priceput, ibovnic iscusit şi muzician desăvârşit,Kvoth Neînsângeratul, Kvothe Ucigaşul-de-Regi. Dornic să lămurească adevărul din spatele propriei legende, Kvothe îşi deapănă povestea, de la copilăria într-o trupă de artişti ambulanţi şi aniide mizerie petrecuţi ca orfan pe străzile unui oraş înţesat de primejdii până la nemaipomenitele peripeţii ca învăţăcel la marea Universitate, locul unde ştiinţa se împleteşte cu magia. Iar, dincolo de toate pluteşte o abia-ghicită ameninţare… Marcând debutul literar al lui Patrick Rothfuss, “Numele vântului” este mai mult decât un roman fantasy: bildungsroman, satiră academică şi poveste de dragoste, cartea va captiva imaginaţia cititorilor de toate vârstele.

 

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO  pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

93134-logo_rao

 

Ieri am terminat cea mai frumoasă carte pe care am citit-o vreodată, nici nu aveţi idee cât sunt de răvăşită după ce am terminat-o, câte întrebări nerostite nu-mi dau pace. Îmi voi reveni probabil, dar o parte din mine încă îşi va aminti Aerlevsedi ( Numele Vântului ).

 Voi începe prin a-l prezenta pe Kote, hangiul de la Piatra de Hotar şi a vă spune că e un om simpatic, zâmbitor, prietenos, săritor şi mai ales plăcut. Trăsăturile sale par a fi ale unui fiu de rege, cu părul roşu ca focul din sobă şi ochii verzi ca smaraldul aceste trăsături îl fac să fie plăcut, chiar de încredere.

Nu există un motiv anume ci pur şi simplu o intuiţie, care îmi spunea că ceva nu e în regulă, că povestea pe care o citesc nu poate fi despre un hangiu, că există ceva mai mult. Un secret! Aşa este, am avut dreptatate!

 După apariţia scraelilor la barul său, Kote se decide să meargă în pădure pentru a vedea ce se întâmplă.

Acolo îl găseşte pe un Cronicar, care încearcă să facă faţă altor 6 scraeli, dar fără succes. Kote preia ştafeta şi îi doboară fără prea mari eforturi. Îl ia pe Cronicar şi îl duce la hanul său unde îl îngrijeşte.

 De acolo lucrurile se complică, încă de la prima pagină aflăm că acest hangiu nu mai are nici o speranţă, că va mai fi salvat din ghearele morţii, că povestea lui va rămâne nespusă că adevărul despre viaţa sa demult apusă va muri odată cu el. Nu a fost aşa pentru că acest Cronicar se afla aici cu un scop!

 El a aflat de la un căruţaş că prin locurile acestea ar locui Kvothe Neânsângera’tu, Ucigaşul de Regi şi alte porecle primite pe merit sau nu. Când stă faţă în faţă cu hangiul îşi dă seama de ceea ce are în faţa ochilor.

 Tânărul roşcat cu ochii verzi nu e nimeni altul decât Kvothe faimosul erou. Asta da încurcătură! Cum a ajuns faimosul erou despre care vorbeşte toată lumea să lucreze ca un hangiu amărât? Grea întrebare şi greu răspuns. Nu putem afla decât ascultând povestea sa.

Adevărul gol goluţ despre Kvothe este acesta:

 “The boy grows upward, but the girl grows up.”

    Numele său înseamnă „a şti”, el se trage din neamul Edema Ruth, un neam de actori şi muzicieni măndri şi iscusiţi nevoie mare. La numai 12 ani ştia ce înseamnă o carte bună, să deosebească vinurile şi să recunoască un cal bun de trap. Ceva totuşi lipsea, dar nu ştia ce…într-o seară însă a găsit piesa lipsă. Când vede un bătrân că este tâlhărit, acesta nu intervine, dar observă că bătrânul cheamă pe cineva, sau ceva. Surprinzător acesta cheamă în ajutor Numele Vântului care îi pune pe fugă pe atacatori. Surprins şi înfricoşat el îl abordează pe bătrân şi la scurt timp acesta este acceptat în trupă. El începe să-l înveţe pe Kvothe magia simpatetică, cetluire simplă, dublă, dar sunt lucruri, care pe tânărul nostru îl plictisesc. El voia ceva mai mult voia să înveţe altfel de magie, magia adevărată, voia să afle Numele Vântului.

 Poveştile cu Taborlin cel Mare care ar fi crăpat piatra doar spunându-i numele sau ar fi sărit dintr-un turn şi ar fi chemat vântul în ajutor sunt fantastice, chiar irealizabile după mine. Ştiu că în fiecare poveste există un sâmbure de adevăr, dar dacă adevărul este că poate cine ştie, acolo undeva Taborlin cel Mare va fi profesorul lui Kvothe.

 Când băiatul cheamă într-un gest de nechibzuinţă Vântul, aproape rămâne fără suflu, iar Abenthy învăţătorul său îl salvează cu greu. Dezamăgit de nesăbuinţa învăţăcelului său, acesta decide să rămână strict la lucruri clasice, cum ar fi chimia, gramatica şi matematica.

 Ajuns într-un sat nou alături de trupă, Abenthy întâlneşte dragostea şi renunţă la trupă. În acea seară părinţii lui Kvothe cântă pentru prima dată o parte din cântecul lor secret despre Chandrieni.

Noaptea următoare mama sa îl trimite în pădure să culeagă diverse fructe. Ceva se întâmplă, iar când acesta se întoarce în tabără dă peste cel mai negru coşmar al vieţii sale. Părinţii lui sunt morţi la fel şi ceilalţi membri ai trupei. Câteva siluete stau în jurul unui foc albastru, iar cea mai sinistră dintre ele vine să-l întâmpine. Printr-o minune însă ei pleacă lăsându-l în viaţă. Chandrieni există, ei mi-au ucis părinţii, ei m-au lăsat orfan, ei există! Din păcate ei există, iar Kvothe este pierdut printre gânduri.

 Reuşeşte cu greu să ajungă în Bobcatran unde pierde lăuta de la tatăl său şi stă mai multe zile nemâncat şi bătut. Când îl întâlneşte pe Trapis, care-l îngrijeşte şi-l hrăneşte inima tânărului se umple de speranţă, speranţa că poate asta va fi noua sa familie. Gândul nu durează mult pentru că legea străzii din Bobcatran se impune dur în faţa micului nostru protagonist.

 Trei ani este prins în jungla aceea de animale sălbatice, pierzându-se pe el şi aproape devenind un sălbatic. 

Când acesta decide să meargă la Universitate reuşeşte cu greu, dar reuşeşte. Pe drumul său o întâlneşte pe Denna, femeia care îi va fura inima definitiv.

 La Universitate îi întâlneşte pe Simmon şi Wilem care vor deveni cei mai buni prieteni ai săi. Îşi face primul duşman pe Ambrose un bogătan răsfăţat care nu ratează nici o ocazia de a-l umili.

 “Words are pale shadows of forgotten names. As names have power, words have power. Words can light fires in the minds of men. Words can wring tears from the hardest hearts.”

 Învaţă să lucreze sticla la Partizanat sub supravegherea magistrului Kilvin, află că Elodin ştie toate numele lucrurilor inclusiv pe cel al vântului, trece prin peripeţii şi aventuri greu de imaginat şi imposibil de povestit.

 Ajunge în Arcanum în 3 zile de la înscriere şi este promovat poate nu chiar la fel de curând la rangul de Re’lar.

 Prima pâine o câştigă din muzică, prima dată la Eolian apoi La Cinzeacă.

 Parcă viaţa sa începe să capete contur, dar duşmanii pândesc din umbră şi nu vor să-i facă viaţa uşoară.

Când Kvothe află că Chandrieni au atacat din nou, el nu rezistă tentaţiei şi se îndreaptă spre Trebon unde speră să găsească indicii despre ucigaşii părinţilor săi.

 Am iubit această carte până la ultima filă, m-am implicat iremediabil în povestea acestui tânăr fascinant şi nu-mi pare rău. Trebuie să citiţi această carte, nu vă lăsaţi intimidaţi de numărul paginilor pentru că nu vor conta. Vă veţi pierde în poveste cum m-am pierdut şi eu la fel ca Kvothe.

Dacă aş putea să-i dau toate stelele de pe cer i le-aş da, dar din păcate numărul maxim de steluţe, sau în cazul de faţă pene este 5/5 fără discuţii.

 

 feather-detail-horz

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s