Recenzie: Mesaj de Departe de Nicholas Sparks


Theresa Osborne este divorţată şi dezamăgită, dar totul se va schimba după ce descoperă pe plajă o sticlă cu o scrisoare de dragoste înăuntru. Ceea ce se întâmplă în continuare este neaşteptat şi poate chiar miraculos – pentru că are de-a face cu toate speranţele noastre de a găsi pe cineva deosebit, de a avea parte de o dragoste eternă şi durabilă.  “O lectură obligatorie pentru cei care se mai îndoiesc de faptul că există o jumătate perfectă pentru fiecare.” Woman’s Own. “O experienţă pe care n-o vei uita cu uşurinţă. Nicholas Sparks surprinde forţa inimaginabilă a iubirii, arătându-ne totodată formidabila-i fragilitate. ” Albiene Reporter-News

Cartea poate fi comandată AICI!

Mulţumesc Librăriei RAO  pentru minunata oportunitate de a citi această carte deosebită!

96c90-logo_rao

“Nothing that’s worthwhile is ever easy. Remember that.”

Am fost pur şi simplu aruncată la propriu într-un carusel de sentimente şi nu ştiu cum să mă redresez şi acum îmi este greu să revin cu picioarele pe pământ. Motivul pentru care vreau să revin la realitate sunteţi voi pentru că vreau să veniţi cu mine în această minunată călătorie care vă va ţine cu sufletul la gură.

Mi-a fost foarte greu să fac o recenzie acestei cărţi pentru că mi-a plăcut mult prea mult.

Sunt familiarizată cu stilul lui Nicholas Sparks, dar nici o carte scrisă de el nu cred că m-a lăsat plângând în hohote cum a făcut aceasta. Poate “ Dragă John „ , dar nu am plâns la fel de mult.

Totul începe când Theresa Osborne se decide să petreacă puţin timp alături de prietena ei cea mai bună Deanna şi soţul acesteia. Relaxarea este un lucru la care ea nu mai speră, dat fiind faptul că slujba Theresei ca reporter/editor la Boston Times este foarte solicitantă. La insistenţele prietenei sale aceasta acceptă să stea la ea câteva zile.

Fire sportivă, Theresa iese şi aleargă pe plajă doar că un moment îi va schimba toată viaţa definitiv.

“Thank you for coming into my life and giving me joy, thank you for loving me and receiving my love in return. Thank you for the memories I will cherish forever. But most of all, thank you for showing me that there will come a time when I can eventually let you go. ”

Vedeţi voi chiar cred în suflete pereche şi în destin, dar când am început să-mi dau seama de anumite lucruri am realizat că sufletele pereche trebuie să se sacrifice în totalitate ca să fie împreună.

Theresa găseşte pe plajă o sticlă, care avea o scrisoare înăuntru. Curioasă aceasta citeşte scrisoarea şi rămâne înmărmurită de profunzimea ei. Scrisoarea îi era adresată unei femei pe nume Catherine de către un bărbat numit Garrett. Şocată şi tulburată aceasta îi arată scrisoarea Deannei şi se lasă convinsă să o publice într-un articol, fără a menţiona numele autorului.

Femeia începe să-şi pună fel şi fel de întrebări, dar îşi doreşte mai ales să-l vadă pe misteriosul autor al scrisorii, să cunoască omul care poate avea sentimente atât de curate.

“Someday you’ll find someone special again. People who’ve been in love once usually do. It’s in their nature.”

David fostul ei soţ a terminat-o emoţional, iar aceasta nu crede că mai este în stare să iubească după ce a aflat că el a înşelat-o. Trei ani au trecut de atunci, iar Theresa a reuşit în cele din urmă să-l ierte. De un lucru se bucură şi anume că băiatul ei în vârstă de 12 ani are o relaţie foarte bună cu tatăl său.

După publicarea articolului, alte două scrisori sunt descoperite de Theresa. Intrigată şi foarte curioasă, pleacă în Wilmington să-l găsească pe acest Garrett. Spre surprinderea ei aceasta simte o atracţie aproape nefirească faţă de el, dar ironia este că şi el simte acelaşi lucru.

Garrett Blake este un bărbat mult prea terminat emoţional ca să mai poată da atenţie vreunei femei, dar soarta nu are aceeaşi părere. Trei ani au trecut de la moartea soţiei sale, trei ani de când scrie scrisori atunci când realizează că nu mai poate de dorul ei. În tot acest timp fantoma lui Catherine la bântuit, iar el s-a lăsat în voia trecutului fără să-i pese de viitor.

“If you like her, if she makes you happy, and if you feel like you know her—then don’t let her go.”

Însă Theresa trezeşte în el sentimente uitate şi tulburări nefireşti. Atracţia dintre ei este foarte puternică, oricât de mult ar încerca Garrett să-şi reprime asta. Inevitabil cei doi ajung să se îndrăgostească şi petrec o săptămână de vis unul în compania celuilalt. Când vine vremea despărţirii atât Theresa cât şi Garrett îşi promit că vor face relaţia asta să meargă. Totuşi e destul de greu când amintirile legate de fosta soţie vin ca un val rece peste bărbat. În plus este o distanţă considerabilă între Boston şi Carolina de Nord, pe care nici unul nu o poate trece cu vederea.

“True love is rare, and it’s the only thing that gives life real meaning.”

Două inimi care au fost predestinate să se întâlnească într-un moment în care nimic nu mai părea posibil. Două vieţi diferite, care înr-un fel se completează. Doi oameni care au fost răniţi definitiv şi totuşi poate există speranţă. Speranţa că rănile celor doi se vor vindeca, dar dacă iubirea nu va învinge ci datoria faţă de persoanele dragi lor? Dacă nici unul nu vrea să renunţe la viaţa sa şi să pornească pe drumul celuilalt? Oare poate dura această iubire la distanţă?

Eu cred că va dura voi ce spuneţi? Sfârşitul oricum va fi sfâşietor vă anunţ de pe acum este o carte cu risc mare de plâns!

Nu îi pot oferi decât 5/5:

feather-detail-horz

Advertisements

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s