Recenzie: Jocul lui Ender by Orson Scott Card


Jocul lui Ender


Pământul este atacat din nou. Gândacii extratereștri se încordează pentru o ultimă lovitură. Supraviețuirea rasei umane atârnă de descoperirea unui geniu militar care îi poate învinge o dată pentru totdeauna. Dar cine este el?

Ender Wiggin. Geniu. Neîndurător. Viclean. Un maestru în strategie și tactică. Și un copil în același timp. Copilăria lui Ender se termină atunci când, recrutat de guvern pentru a fi antrenat în armată, ajunge în noua sa casă: Școala de Luptă. Chiar și între recruți de elită, Ender se arată a fi un geniu între genii.

Reușește în orice simulare de război. Dar oare toată presiunea și singurătatea vor ajunge să îl înfrângă înainte de bătălia finală? Cum va reacționa el în condiții reale de război? În cele din urmă, Școala de Luptă nu-i decât un joc.

Nu-i așa?


Comanda>>

         
Nu-i
vorba de ceea ce faci, Ender, ci de
însăşi viaţa ta. Fratele tău te urăşte deoarece eşti dovada vie că el n-a fost
îndeajuns de bun. Părinţilor tăi le aminteşti permanent de trecutul pe care vor
să-l uite.
Gândurile mele (Theo): Nu vor exista niciodată cuvinte, pentru că altfel m-aş pierde printre ele
ori de câte ori aş încerca să le găsesc şi să mă exprim. Nu am crezut niciodată
de cuviinţă că încă o carte îmi va domina nopţile, îmi va hrăni mintea şi îmi
va face orice dram de putere să se diminueze aproape de zero! Aşa m-am simţit
cât am citit această carte: inaptă, dezmembrată de neputinţă şi gata să termin
fiecare gând, să termin fiecare literă din ea până când proprii mei ochi mă vor
implora să aleg somnul.
Totul începe printr-o dorinţă supremă de
a câştiga a treia invazie, printr-o putere mai mare decât un puşti de opt ani,
printr-o schimbare ce nu îi stă în mâini şi nici în minte. Dar el este terţul
care va trebui să salveze lumea, pentru că este singurul ce poate să deducă totul
atât de rapid, să gândească şi să pună în strategie totul atât de rapid. El
este alesul, deşi întreaga lui viaţă pământeană fusese batjocorit de
fratele său, de copii de la şcoală, de toţi!
Se găseşte inapt în faţa acestor oameni a
căror durere şi bătaie nu o doreşte, nevoia lui fiind una mai finită, mai
concisă, mai neînţeleasă: dorinţa lui supremă fiind doar iubirea. Dramul acela
de fericire necontrolată care te izbeşte asemeni unui tren în mişcare, care
deşi şi-a cerut scuze că te-a lovit va continua mereu să te doară şi să îi
simţi durerea şi dorinţa.
După ce „monitorul” îi este scos, Ender
rămâne un alt subiect eşuat. Sau cel puţin aşa crede până când unicul om pe
care nu şi-ar fi dorit niciodată să îl întâlnească îşi face apariţia.
Comandantul Graff este cel care îi pune la dispoziţie salvarea lumii. Îi
implantează dorinţa de a-şi salva sora de la o moarte iminentă adusă de
singurii capabili să facă asta: gândacii! De ani întregi lumea este ameninţată
de aceste creaturi, de aceste insecte nevrednice de atenţia noastră, dar care
reuşiseră să ne doboare în Prima Invazie, fiind apoi doborâte de oameni în cea
de-a Doua Invazie.
„Poate că într-adevăr,
Peter era o lepădătură, însă avusese dreptate, avusese întotdeauna dreptate;
singura putere importantă este puterea de-a provoca suferinţă, puterea de-a
ucide şi de-a distruge, pentru că, dacă nu poţi ucide, atunci eşti permanent
atacat de cei care o pot face şi nimic şi nimeninu te va mai salva vreodată!”
Dacă este ceva ce Ender înţelege cel mai
bine, aceea este ura lui imensă faţă de fratele său Peter şi iubirea
nemărginită vizavi de sora lui Valentine. Deşi şi cei doi trecuseră prin
aceleaşi momente, fuseseră refuzaţi, dar Ender este ceea ce le trebuie. Maniac
şi totuşi controlat, furios şi totuşi iubitor, distrugător şi totuşi cineva
care să creeze. Astfel la nici opt anin este înrolat în Şcoala de Luptă,
locul unde va uita complet de Valentine, locul unde îi va da uitării surorii
sale mai mari, locul în care se va lupta în fiecare vis cu fratele său ucigaş,
locul unde va lega prietenii care îi vor exploda în faţă şi îi vor râde pe
îndelete pe la spate, locul unde totul se va destrăma şi se va reconstrui în
pacea unui program avansat pe care aproape că îl abandonează.
O dată ajuns pe inter-navă la Şcoala de
Luptă, Ender este adus în faţa „audienţei” formată din ceilalţi ţânci de-o
seama cu el pentru a-i fi făcute cunoscute puterea de deducţie şi genialitatea,
dar el nu se simte aşa. Este împins dintr-o tabără în alta, este făcut bucăţele
şi fiecare secundă a existenţei lui este o luptă pentru supravieţuire. Şi chiar
dacă profesorii ar trebui să fie cei care să îi ajute, ei sunt de fapt cei care
îi pun fiecare piedică posibilă şi imposibilă. Şi o dată prins în aceste valuri
tulburătoare este imposibil ca propria ta viaţă să mai aibe un sens anume.
Dar Ender este unul dintre cele mai
puternice personaje cu care am avut onoarea de a face cunoştinţă! Am uitat
frecvent că privesc totul din punctul de vedere al unui copil de
opt-nouă-zece-unsprezece ani! Mereu pierdută în vorbele lui, absorbindu-le de
parcă ar fi fost vorba despre un om a cărui genialitate nu pot să o contest
pentru că nu mă pot ridica la aşteptările sale. Dar până la urmă, asta este
adevărata idee a cărţii într-un fel. Genialitate nu se remarcă numai dacă eşti
considerat adult, mintea ta nu funcţionează brusc mai repede şi mai bine o dată
ce atingi maturitatea vârstnică, din contră, mintea ta este aici să fie
cultivată, crescută şi mereu pusă la încercare.
Existe şi momente devastatoare în carte,
care te fac să îţi laşi o lacrimă liberă la gândul suferinţei unui copil atât
de matur şi totuşi atât de prins în jocurile ADULŢILOR. Dar apoi îţi dai seama
că nici mintea ta nu a fost mereu protejată, că deşi nu ai fost supus la atât
de multe maltratări psihice ca şi Ender, cu toate acestea ai trăit o viaţă, ai
fost lovit psihic din mai multe părţi posibile. Reuşeşti astfel să te conectezi
cu tine însuţi prin intermediul acestei cărţi, altfel nu ai citit cartea.
Uneori m-am simţit atât de îndurerată
pentru copilul ce se dezlănţuia dinaintea mea, dar uneori am fost acolo să îl
ridic şi mai sus, să îl ajut şi să mă ajut să înţeleg şi alte gândiri, alte
idei! Insectele sau gândacii nu sunt un joc aşa cum Ender consideră o bună
bucată de timp. Ei sunt reali şi sunt acolo gata să ne omoare, de aceea finalul
vine asemeni unui şoc pe care nu l-ai fi ghicit niciodată!
Te aştepţi ca totul să fie într-un anume
fel, dar apoi constaţi că eşti la fel de debusolat asemeni personajului
principal. Mintea este un lucru foarte firav şi gingaş şi cu toate acestea este
şi cea mai puternică armă cunoscută de om până acum! Nu de multe ori m-am
trezit contemplând un singur pasaj pentru ore întregi, lăsându-mă să mă pierd
într-o avalanşă de cuvinte pe care trebuia să le înţeleg în deplinătatea lor.
Recomand cartea aceasta tuturor celor
care sunt pasionaţi de acest gen, celor care caută să se destindă prin lucrarea
asiduă a propriei minţi şi celor care vor să se găsească pe ei însăşi!

„Toţi cred că Hitler a ajuns la putere datorită trupelor
sale, datorită soldaţilor setoşi de sânge, şi există un adevăr în asta, pentru
că în lumea reală, puterea se clădeşte pe ameninţarea cu moartea şi pe
dezonoarare. Dar de fapt Hitler a ajuns la putere prin vorbe, prin vorbele
potrivite la momentul potrivit.”

                                                       
                                                           

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s