Recenzie: Prea multă fericire de Alice Munro


Un tată aflat în închisoare pentru că şi-a ucis copiii, îi scrie soţiei despre revelaţia de a fi primit vizita lor dintr-o altă dimensiune; o fetiţă îşi ajută angajatorul bolnav de leucemie să scape de avansurile unei femei lipsite de conştiinţă; în adolescenţă, un fiu îşi părăseşte aparent fără motiv familia şi ajunge să trăiască asemenea unui vagabond, dispreţuind valorile societăţii moderne; în secolul al nouăsprezecelea, Sophia Kovalevski, matematician şi scriitor talentat, se luptă cu efectele succes lui asupra relaţiei de cuplu.

Eroii celor zece povestiri îndură pierderi, şocuri, dezamăgiri, revelaţii neplăcute despre propriul caracter şi totuşi merg mai departe, pentru că acesta este sensul vieţii. Undeva, prin întunericul în care înaintează, ei simt strălucirea intensă a fericirii, fie că este vorba despre fericirea trecută, despre cea care ar fi putut fi sau despre cea care îi aşteaptă. Cu o voce narativă unică, Alice Munro se strecoară în labirintul întunecos al sufletului uman, dezvăluind secrete şi încordări interioare indescifrabile din exterior.

„Cu dezvăluirile ei despre vremelnicia şi precaritatea existenţei confortabile de zi cu zi, această carte îţi dă fiori… o capodoperă a ficţiunii contemporane.” – Sunday Times

„Cea mai recentă colecţie de proză scurtă a lui Alice Munro îi reafirmă intuiţia pătrunzătoare… Una dintre cele mai oneste şi mai exigente proze ale timpului nostru.” – The Times

„Alice Munro scrie cu o limpezime uimitoare, matematică, şi cu o minunată înţelegere a lucrurilor.” – Telegraph

„Un stil deopotrivă calm şi deliberat, fluid, dar bine controlat, puternic, dar plin de compasiune, iată ceea ce dă profunzime privirii ei asupra condiţiei umane.” – The Scotsman

Premiul Man Booker International 2009

Vreau să mulţumesc sponsorului nostru Librăria online Librex pentru această carte deosebită!

 

    O carte care ne prezintă diverse persoane care se află în situaţii incredibile. Persoane care nu ştiu încotro să o pauce, sau care încep să realizez care este scopul lor în viaţă. Mi-a fost foarte greu să evaluez o asemenea carte pentru că au fost poveşti care mi-au plăcut foarte mult şi au fost poveşti care m-au lăsat fără cuvinte. Voi începe prin a vă prezenta 8 dintre cele 10 poveşti pe care Alice Munro le creionează cu grijă şi suflet.

1) Dimensiuni:

    Prima poveste ne prezintă viaţa Doreei care s-a căsătorit de tânără cu un infirmier numit Lloyd. După moartea mamei, Doreea se refugiază în braţele iubitului ei. Nu trece mult şi cei doi se trezesc fiind părinţii unui băieţel numit Sasha. După câţiva ani cei doi au o fetiţă numită Barbara Ann şi nu mult după un băieţel numit Dimitrie. Din păcate Doreea nu era fericită lângă soţul ei, acesta fiind instabil psihic. După o ceartă destul de acidă femeia decide să plece pentru o seară la prietena ei cea mai bună. Lăsat singur Lloyd face un lucru atroce, iar femeia este obligată să suporte durerea şi vina care nu-i dau pace.

2) Ficţiune:

    Este povestea cuplului format din Joyce şi Jon. Ea este profesoară de muzică, iar el este tâmplar. Viaţa lor este frumoasă şi liniştită până când Joyce isistă ca Jon să-şi ia un ucenic. După mai multe căutări cei doi găsesc o fată pe nume Edie, care pare să fie pe placul lor. După venirea lui Edie în viaţa lor, relaţia celor doi începe să se răcească. Edie şi Jon devin foarte apropiaţi, iar Joyce decide să plece din casa unde locuia cu bărbatul iubit. Îi ia foarte mult să-l uite pe Jon şi să treacă peste trădarea sa.

    După foarte mulţi ani Joyce ne este prezentată ca fiind cea de-a treia soţie a lui Matt, un violonist amator. Aceasta nu poate să nu se intereseze de starea lui Jon atât socială cât şi materială. Destinul se încăpăţânează să-i dea o lecţie şi aşa ajunge să o cunoască pe Christie fata lui Edie amanta soţului său. Se pare că aceasta a scris o carte, în care ea este una dintre personajele principale.

3) Pe culmea Wenlock:

    Este poveste unei tinere studente care pleacă la un colegiu din Londra. Acolo, vărul mamei sale Ernie are grijă de ea şi îşi face un obicei din a o scoate în oraş pentru a petrece mai mult timp împreună.

Ea o cunoaşte pe Nina, o tânără cu un trecut mizer, care o atrage într-o lume incitantă, dar ciudată. Fata află povestea despre domnul Purvis care o întreţine pe Nina şi ar dori să-l cunoască. Va avea această ocazie când el o va invita la cină. Se pare că extravaganţele domnului Purvis sunt foarte interesante la fel ca el.

4) Râpe-Adânci:

    Îl prezintă pe tânărul Kent care îşi părăseşte familia aparent fără motiv ajungând să trăiască asemenea unui vagabond. Viaţa băiatului a fost influenţată de accidentul care a avut loc la un picnic cu părinţii. Acesta cade într-o râpă, iar tatăl său îl salvează fără ezitări. După ce refuză să îşi continue studiile acesta pleacă de acasă fără să spună încotro se îndreaptă. După mulţi ani acesta dă de veste părinţilor că este bine şi că şi-a găsit un loc de muncă. Nu trece mult şi acesta îşi dă demisia.

După moartea tatălui său Kent îşi reîntâlneşte mama căreia îi arată ce stil de viaţă a ales să ducă. Mama sa este îngrăzită de turnura, pe care a luat-o viaţa fiului său, dar decide să-l asculte şi să-l înţeleagă. Pleacă dezamăgită, dar şi mulţumită sperând ca într-o zi fiul ei să nu o mai dispreţuiască.

5) Radicali liberi:

    O bătrână bolnavă de cancer şi rămasă văduvă de curând se trezeşte cu un străin care îi mărturiseşte că şi-a omorât părinţii şi sora. Acum ea se vede în faţa unei morţi iminente. O singură mărturisire îl face pe tânără să-i cruţe viaţa. Mărturia unei crime, pe care bătrâna o comisese din gelozie.

6) Chipul:

    Este povestea unui tânăr care s-a născut cu o parte a feţei pătată într-o nuanţă de mov. Tatăl său nu-l dorea, dar mama sa nici nu a vrut să audă aşa ceva. A fost crescut într-un mediu tensionat, dar mama a fost întodeauna acolo la nevoie. Când posibila amantă a tatălui său se mută în casa de alături băiatul se împrieteneşte cu fata acesteia pe nume Nancy. Din păcate prietenia celor doi se rupe brusc în urma unui incident înţeles greşit. Mulţi ani trec, iar protagonistul nostru află ce s-a întâmplat cu Nancy, unde plecase şi ce lucru nesăbuit făcuse.

7) Unele femei:

    O tânără angajată să aibă grijă de un bărbat bolnav de leucemie îl ajută pe acesta să scape de avansurile unei maseuze care nu îi suporta soţia.

8) Joacă de copii:

    Marlene şi Charlene au comis un lucru atroce în copilăria lor. Au luat viaţa unei fete care nu ştia cum să intre în lumea lor fiind catalogată drept o ciudată. După mulţi ani drumurile celor două se întâlnesc din nou, iar Charlene pe patul de moarte vrea să se căiască pentru păcatul comis. Marlene pe de altă parte nu-şi doreşte asta.

    Ultimele poveşti Lemn şi Prea multă fericire au fost cele care mi-au plăcut cel mai mult, dar am decis să vă las pe voi să le descoperiţi. Poveştile pot fi citite în orice ordine doriţi, poate este un titlu care vă atrage în mod special şi vreţi să începeţi cu acea poveste. Nimeni nu vă opreşte! Alice Munro este o autoare extraordinară, unele poveşti chiar m-au captivat pe deplin, dar au fost şi unele care mi-au lăsat lacrimi în ochi pentru că nu au avut un final fericit. Mi-a fost foarte greu să-i acord o notă acestei cărţo, dar cred că m-am hotărât.

Nota 4/5:

4 thoughts on “Recenzie: Prea multă fericire de Alice Munro

  1. Am sa o citesc cat de curand voi putea sa o cumpar,este a doua pe lista mea de cumparaturi! Suna bine si cred ca este si foarte interesanta!

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s