Recenzie: Ultima vrajitoare din Transilvania: Mathias de Anna Vary


Ultima vrăjitoare din Transilvania – vol. 2: Mathias
Cel de al doilea volum al trilogiei “Ultima vrăjitoare din Transilvania.”

După întâmplările petrecute în V., Alexandra încearcă să redevină adolescenta normală de dinainte de a fi prinsă în povestea contesei-vrăjitoare. Însă Mathias apare surprinzător la uşa ei, arătând cu 10 ani mai tânăr şi fiind perfect adaptat la decorul şi viaţa de noapte din Bucureşti. Mathias nu este însă singurul care revine… Alexandra se trezeşte într-un triunghi de forțe întunecate, iar răpirea Norei, fiica Lorenei, este doar începutul pentru o serie de întâmplări înfricoşătoare. Până să se dezmeticească, Alexandra ajunge din nou în satul V., pe care-l găsește schimbat, cu atmosfera lui tihnită complet evaporată, devenind un fundal pentru crime, iubiri regăsite, răzbunări. Noi figuri, întunecate şi diabolice, îşi fac apariţia în miezul poveştii. Vor reuşi Mathias şi Alexandra s-o împiedice pe Aneke să-şi realizeze planurile malefice?

Două lumi distincte se întrepătrund: lumea adolescenţilor de azi, cu Facebook, concerte rock, tatuaje şi pierce-uri, şi lumea contesei dispărute, cu intrigi de curte şi poveşti uitate.

Un mistery romance în tonuri întunecate despre incest, superstiţii, trădări, secrete, legende transmise peste veacuri.

 

Doresc să mulţumesc librăriei Herg Benet pentru că mi-a dat ocazia de a citi această carte!

Ea poate fi comandată AICI alături de multe alte cărţi!

 ………………………………………………..

Gândurile mele (Theo): Povestea din această carte vă v-a determina să citiţi atât de rapid încât veţi avea impresia că lumea s-a terminat când ultima pagină îşi face apariţia, iar tu nu ştii când naiba ai ajuns acolo. Conflictele şi misterul stau şi aşteaptă după fiecare pagină, parcă făcându-te să încerci şi mai aprig să prinzi aripi şi să conturezi într-un stil mai puţin macabru povestea.

Personajele nu se schimbă. Prea mult. Dacă în primul rând am avut de-a face cu misterul Contesei Aneke, în acesta ne vom axa mai mult asupra personajului Mathias, dar nu aşa cum consideraţi voi, ci din punctul de vedere al personajului principal Alexandra – Alex. Bucureştiul nu a mai fost de mult un oraş atât de sec şi de lipsit de orice idee pentru fata în vârsta de şaisprezece ani. A devenit anost şi neintegrat în viaţa ei, urmând câteva luni de posomoreală cruntă şi de dorinţă de întoarcere înapoi în V. De ce? Pentru că uneori simţurile noastre sunt mai dezvoltate şi ştiu mai bine decât conştientizăm noi ceea ce vrem cu adevărat.

Aceasta simte că a lăsat în urmă în V., câteva lucruri neterminate, dezintegrate şi care necesită rezolvare cât mai curând. Nici ea nu ştie exact de ce şi până unde toate acestea, dar a fost un început de roman fantastic şi asta pentru că iubirea pentru fratele ei vitreg păleşte considerabil, aproape inexistentă, lucru care m-a îmbucurat pe mine enorm. Dar apoi intră în peisaj un mister şi mai mare.

Mathias, Lorena şi Nori se întorc după ea în Bucureşti! Şi cum se întorc! Mathias nu mai este individul extraordinar de superb din V., de vreo patruzeci şi ceva de ani. Nu, s-a întors, dar este mai tânăr, undeva la douăzeci de ani, cuceritor, superb şi gata să dea pe spate o sumedenie de fete sau femei. Aşa că nu mă surprinde când introducerea lui înscenă se realizează prin prisma mamei Alexandrei şi a lui Răzvan. Recent despărţită de tatăl Alexandrei aceasta începe o relaţie cu seducătorul Mathias sau Matei cum îi spune ea.

Am fost şocată să citesc asta, în mare parte pentru că Alexandra se simte acum îndreptăţită să îl iubească şi pentru că o diferenţă de două luni în care absentezi clar de la viaţa familială poate duce la aşa ceva. Nu am avut absolut nicio obiecţie între relaţia mamă-tânăr de douăzeci de ani. De ce? Lumea e şi aşa prea nebună ca să îi mai pese cuiva, iar mama Alexandrei este cu adevărat frumoasă aşa cum o descrie aceasta. Ce m-a făcut să verific de două ori dacă nu cumva citesc prost, a fost reacţia mamei acestora când „Matei” joacă pe prostul, de parcă nu ar fi cunoscut-o niciodată pe Alexandra, ceea ce o face pe protagonistă să se întrebe în repetate rânduri dacă nu cumva a înnebunit. Dar nici pe departe, el este la fel de real cum sunt eu acum tastând propriile mele gânduri.

Mathias s-a întors şi este tânăr, frumos, educat şi extraordinar de „gata să sari pe el”. Nu m-a surprins nici apariţia Lorenei sub formă de soră a acestuia şi nici micuţa Nori de acum adolescentă şi rebelă pe deasupra.

Am adorat conflictele, dar mai ales apariţia minunatei Aneke care nu numai că pune sare pe rană, dar îi şi dezvăluie din ce în ce mai multe mistere fetei de şaisprezece ani. Aneke nu este nici pe departe normală, educată sau gata să te ajute. Nu, în niciun caz. Ea este vrăjitoare şi gata să te distrugă. Răceala acesteia mi-a amintit de genul de persoană care te pune cu botul pe labe şi e şi în stare să te dreseze în mai puţin de două ore. Este genul de persoană care a suferit prea mult şi acum nu mai vrea să mai fie călcată în picioare de nimeni.

Şi nu se termină nimic aici. De aici începe totul. O dată introduse în spaţiul romanului celelalte patru personaje importante, Alex e gata să dărâme totul printr-un simplu gest: un sărut absolut exaltant între ea şi Mathias. Sărut pe care îl vede, lipsită de răsuflare, mama acesteia. Bineînţeles urmările sunt evidente, într-un fel: mama Alexandrei o dă afară din casă şi îi spune să se întoarcă, dar avertismentul este clar: întoarce-te numai după ce eşti sigură că mi-a trecut şi mie. Aşa că Alexandra pleacă împreună cu Mathias şi descoperă după un dans lasciv ale Anekei că Nori fusese răpită şi dusă înapoi în V.

Toţi pleacă după micuţa rebelă, iar o dată cu ajungerea în V. şi Alexandra simte că s-a întors într-un fel acasă. Dar nebunia continuă, oamenii sunt nebuni, miturile sunt nebune, vrăjitoarele sunt nebune. Totul este nebun! O continuare superbă, mituri peste mituri, mistere cu grămada şi oameni gata să te omoare doar pentru că ai pronunţat cuvântul vrăjitoare. Nici Biserica nu este ceea ce pare, iar nebunia lui Aneke se extinde prea mult până într-un punct în care nu ştiu dacă ceilalţi mai fac faţă. Dar oarecum reuşesc, dar nimic nu este gata până când umbra morţii nu se abate asupra unor personaje pe care ori le iubeşti, ori le urăşti.

Asta mi-a plăcut într-un fel: sentimentele contradictorii, faptul că rândurile mă exaltau, dar apoi urma cu siguranţă ceva care să mă facă să îmi doresc să nu fi ajuns în acel punct cu povestirea. Totul se petrece gradat, nu dintr-o dată, uşor, dar totuşi rapid şi într-un ritm alert.

Aşadar, recomand cartea celor care au citit primul volum şi au rămas în pom, celor care sunt siguri că inima lor n-o s-o ia la sănătoasa dacă misterele se prelungesc prea mult, celor care undeva în luciditatea lor sunt gata să se lase pradă nebuniei. Şi ce nebunie!

Lectură plăcută tuturor!

 

Nota mea: 4.5/5 stars

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s