Recenzie: Implinirea (Crossfire #3) de Sylvia Day



Implinirea (Crossfire #3)
by Sylvia Day 

Seducție. Înlănțuire. Împlinire. Eva și Gideon înfruntă demonii trecutului și acceptă consecințele dorințelor lor obsesive.


„Din clipa când l-am întâlnit pentru prima dată pe Gideon Cross, am recunoscut în el ceva după care tânjeam. Ceva ce era irezistibil pentru mine. Dar am văzut şi sufletul periculos şi rănit din interior – atât de asemănător cu al meu – de care am fost atrasă fără putinţă de scăpare. Aveam nevoie de el aşa cum aveam nevoie de bătăile inimii mele. 
 
Nimeni nu ştie cât de mult a riscat pentru mine. Cât de ameninţată am fost sau cât de întunecate şi periculoase vor deveni umbrele din trecutul nostru. Înlănţuiţi de propriile secrete, am încercat să sfidăm soarta. Ne-am făcut propriile reguli şi ne-am abandonat complet posesiunii depline…”









 …………………………………………………………………………..





Gândurile mele (Theo): Nimic nu se va interpune între mine şi dorinţa mea de a ştii ce naiba
se va întâmpla mai departe! De ce spun asta? Pentru că totul se termină pur şi
simplu într-o oază de totală nelinişte! Da, mă contrazic, da, nu îmi pasă
pentru că sunt încă bulversată şi enervată totodată. O enervare bună? Clar!
Eva de acum ştie un adevăr crunt care ori o va distruge ori va avea grijă să
o ridice şi mai sus, dar niciodată nu mi-am imaginat că fiinţa umană poate să
accepte atât de multe şi să mai poată încă să se mai ridice şi să zbiere că încă
mai poate, că viaţa mai poate să mai arunce măcar încă o altă lovitură în faţa
ei. Aş fi fost convinsă că nu aş fi putut să suport, dar uneori când gândurile îţi
sunt scrise de un autor, îţi dai seama că poate eşti mai previzibil decât
credeai.
Sunt de acord cum procedează, sunt de acord cu natura ei de a refuza
mai întâi şi de a accepta mai târziu, dar pot să spun că pe de-o parte poate
asta m-a şi făcut să înţeleg mai bine punctul de vedere al lui Ghideon.
Poate nu de fiecare dată am fost de acord cu lucrurile spuse sau cum s-a
comportat Ghideon, dar în marea majoritate a timpului, după puţin timp de gândire,
mi-am dat seama că poate aş fi procedat la fel.
Iubirea în seria aceasta nu este banală. Fata întâlneşte băiatul, se îndrăgostesc,
se despart, se împacă şi gata: final. Nu, iubirea lor este palpabilă,
consumabilă, distrugătoare şi uneori chiar depăşeşte orice limite ale raţionalităţii,
dar oare iubirea nu despre asta ar trebui să fie? Consideraţi-mă o romantică
incurabilă, dar vă spun cu mâna pe inimă că pentru mine iubirea ar trebui să
fie aşa. Electrizantă, absolut ucigător de dulce şi totuşi presărată cu toate
defectele umanităţii. Şi să fim sincer, fiecare dintre noi caută în cealaltă
persoană, o altă fiinţă ai cărei demoni se împacă bine cu ai noştri.
Nu ştiu ce să spun despre posesivitate însă. Nu am fost niciodată fană
a acestui lucru. Mereu m-am trezit de partea posesivităţii decât de partea
supunerii, dar totodată nu sunt de acord cu toate aspectele aceste „neînţelegeri”
dintre cele două cuvinte. Să fii posesiv nu înseamnă numai atât, înseamnă
respect, stimă. Lucruri pe care de multe ori le-am găsit în spiritul rebel al
lui Ghideon. Am fost contrariată uneori? Da.
Am fost uneori debusolată şi asta pentru că deşi Eva încearcă din răsputeri
să fie aşa cum doreşte Ghideon, am simţit câteodată că nici măcar el ca
personaj nu ştia ce doreşte. Parcă se trezea dintr-un vis şi nu ştia cum ar
trebui să continue. Apoi am fost asaltată de o acţiune care ar fi trebuit să îţi
găsească un final cumva, dar încă mai aştept asta.
Personajele secundare: Cary a fost o provocare pentru mine. Da,
sunt pro monogamie, dar asta nu înseamnă că am ceva sau că îi tratez diferit pe
cei care acceptă poligamia. Nu, deloc. Dar indeciziile lui mă sleiau pur şi
simplu de puteri.
Ascunderea relaţiei dintre Eva şi Cross a fost absolut delicioasă de savurat. Serios, mi-a
plăcut felul lor de a crede că sunt mai sus de situaţie când de fapt situaţia îi
depăşea sau le-o luase înainte de mult. Iar faptul că totul se petrece sub
acelaşi acoperiş, face totul şi mai incitant!
Certurile cu mama sunt mereu un subiect enervant, dar de data aceasta am fost de partea
Evei în totalitate şi am ajuns la concluzia că i-am luat partea nu pentru că
era o ceartă mamă-fiică, ci pentru că Eva avea dreptate. Am înţeles şi punctul
de vedere al mamei acesteia, dar în acelaşi timp mă întorc la ideea de
supraestimare a posesivităţii.
Recomand cartea tuturor celor care au rămas cu sufletul la gură din cel
de-al doilea volum şi celor care simt nevoia să mai pipereze puţin lucrurile.
Lectură plăcută!

 

Nota mea:

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s