Recenzie: Delirium (Delirium #1) by Lauren Oliver



Delirium (Delirium #1)
by Lauren Oliver 

Ninety-five days, and then I’ll be safe.
I wonder whether the procedure will hurt.
I want to get it over with.
It’s hard to be patient.
It’s hard not to be afraid while I’m still uncured, though so far the deliria hasn’t touched me yet.
Still, I worry.
They say that in the old days, love drove people to madness.
The deadliest of all deadly things: It kills you both when you have it and when you don’t.

 
 

“You can’t be happy unless you’re unhappy sometimes”.”

Părerea mea (Theo): Nu ştiu exact la ce mă aşteptam când am dat curs idei de a citi această
carte, dar pot să spun că nu exact la ceea ce am citit. Poate că îmi imaginasem
altceva, poate că nu, poate de asta am ales să gândesc altfel, poate că nu.
Sincer? Nu sunt convinsă că am fost prinsă de febră, dar sunt convinsă că pot să
scriu o recenzie.
Personajele sunt prezentate destul de simplu şi pe un şir întreg de pagini, uneori
obositor, alteori nu, dar aşa am făcut cunoştinţă cu Lena Halloway. O fată
normală, ultimul an de liceu, gata să alerge mereu şi să simtă aerul cum îi împinge
plămânii la capacitate maximă, gata să se lase purtată de mirosul de apă sărată,
gata să fie bună la şcoală, dar nu gata să simtă.
Trăim pe Pământ, într-un mediu futurist unde iubirea a fost eradicată.
Nimic nu mai este la fel şi asta deoarece după vârsta de optsprezece ani
fiecare fiinţă umană este supusă unui test de „împerechere”, iar mai apoi îi
este dat Elixirul. Elixirul este serul care să te vindece de iubire. Să
te facă inapt să mai simţi asemenea sentimente. Oamenii şi-au dat seama cu mult
timp în urmă că iubirea este singurul sentiment dătător de alte sentimente.
Iubirea este cea care instigă la ură, iubirea este cea care instigă la furt şi
crime. Pentru a eradica o societate care este menită ca la un moment dat să
calce strâmb guvernul a decis că suficient este suficient, creând astfel elixirul.
Aşa cum probabil vă întrebaţi şi voi, m-am întrebat şi eu de ce la
optsprezece ani. Aparent, maturitatea o atingem la acea vârstă, iar efectele
care ar surveni în cazul nefuncţionării elixirului sunt minime. Dar este
dureros să ştii că un copil simte, dar cei care i-au dat viaţă nu. Că viaţa îi
poate arăta atâtea sentimente, dar oamenii din jurul tău nu. Că dacă simţi eşti
un ciudat. Că dacă exişti mai rapid ca alţii eşti un altcineva stupid şi
nelalocul său.
Lena are o soră Rachel, care fusese vindecată de iubire şi căsătorită
imediat după colegiu prin intermediul programului prin care Guvernul îţi dă
compatibilitatea cu un om la întâmplare, dar care este cât mai aproape de
alegerile tale. Dar Lena mare încă câteva luni până să primească elixirul, câteva
luni în care se comportă ca şi până atunci: speriată, înfricoşată, prefăcându-se
că totul este bine, gata să sară atunci când guvernul îi ordonă asta. Dar totul
se schimbă când la testele pentru a vedea dacă eşti apt să primeşti elixirul şi
teste prin care toată lumea este asigurată că nu ai fost infectat de delirie,
Lena o dă în bară. Rău de tot. Dar salvarea vine din partea celor care au fost
daţi la o parte şi crezuţi morţi. Din partea celor care trăiesc fără elixir, în
afara Portlandului, oraşul Lenei. Din partea celor care arată că să simţi este
mai bine.
Speriată că a dat-o în bară, Lena este fer convinsă că viaţa ei s-a sfârşit,
dar inima îi vine la loc când rezultatele testelor sunt „şterse” din cauza
farsei pusă la punct de Invalizi sau oamenii care trăiesc în sălbăticie. Cei
nevindecaţi. Astfel, Lena este pusă din nou în faţa unui alt test, dar de data
aceasta ştie ce are de făcut şi cum să se ascundă.
Ce e cel mai important? Hana, prietena cea mai bună a Lenei, decide să
exploreze puţin instituţia unde dăduseră testele cu o zi înainte, să vadă cu
ochii lor ravagiul făcut de cireada de vaci eliberate de Invalizi. Acolo sunt
surprinse însă de un băiat, puţin mai mare ca ele, dar care poartă semnul
vindecării pe gât. Lena se simte în siguranţă, dar ştie că el fusese la testul
ei, privind-o din loja de sus şi râzând isteric la nebunia iscată cu o zi înainte.
Alex se dovedeşte a fi mai mult decât un tip vindecat. Se dovedeşte a
fi ispita supremă, dar şi multe piese din puzzle au legătură datorită lui. El
este omul de legătură dintre Lena din interior şi Lena din exterior.
Mi-a plăcut foarte mult ultima parte a cărţii, când Lena în sfârşit îşi
dă seama de lumea în care trăieşte, când pentru prima dată parcă respiră şi nu
mai este înconjurată de atât de multe straturi de hârtie ca şi când s-ar putea
sparge instant.
Dar minciunile sunt prea multe, furişatul devine prea des, prea brusc,
prea mult. Viaţa se complică. Prietenii se destramă şi se refac, atingeri
interzise devin plăcute. Amintiri din trecut bântuie şi mai rău viaţa de
aproape optsprezece ani a Lenei.
Recomand cartea tuturor celor care nu sunt speriaţi de lipsa iubirii,
dar care ar da orice să o câştige înapoi chiar cu preţul vieţii.

 Nota mea:
 

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s