“În timp ce noi dormeam” se anunţă incendiar! S05E16


Spoiler Alert pentru cei care nu au vazut episodul 15 din sezonul 5!

Katherine Pierce este moartă-moartă (cel puţin aşa pare), iar Elena Gilbert îşi are în sfârşit corpul înapoi. Dar există o chestie: de acum Elena are sângele infectat al Nadiei cu venin de vârcolac. Ce ne facem acum? Ei bine, drama se intensifică şi mai tare de acum în colo, de aici şi emoţionalul preview la viitorul episod din Jurnalele Vampirilor, episodul 16. Aşadar, ce se va întâmpla după morţile lui Katherine, Wes şi Nadia? Elena va încerca să revină la viaţa ei şi să şi-o reia de unde o acaparase Katherine; aceasta are de curăţat mizeria lui Katherine, începând cu relaţia ei cu Damon.

Din păcate pentru ea, aşa cum evidenţiază Bonnie, virusul începe să îi afecteze capul, iar Elena nu mai poate să mai gândească logic. Îşi pierde controlul şi devine sălbatică! Regăsim o fărâmă din Elena, în videoclip, dansând deasupra barului şi având un moment de neuitat. Dar distracţia nu rezistă; mai apoi o vedem cum se trage de păr, cu o privire maniacă în ochi. Arată obosită şi bolnavă. „Ce se întâmplă cu mine, Damon?” plânge aceasta, în timp ce vorbeşte cu Damon la telefon.

Dintr-o dată, vedem o scenă cu Damon şi Elena împreună în sfârşit. El îi oferă un pahar de burbon ca şi modalitate de a o mai linişti de stresul ei, dar ea îşi dezgoleşte sufletul în faţa sa. „Te iubesc!”, strigă Elena. „Atunci opreşte-te din a mă mai iubi!”, îi cere el, încercând să îşi menţină fosta iubită afară din faţa colţilor săi ascuţiţi de Ripper. Elena, chiar şi aşa, nu suportă acea opţiune. „Nu pot!”, îi mărturiseşte aceasta şi neputând să reziste dorinţei, ea îşi trece buzele peste ale lui Damon, iar mai apoi totul se dezlănţuie într-un sărut pasional şi provocator.

Mai jos găsiţi videoclipul promoţional pentru următorul episod din Jurnalele Vampirilor; sezonul 5, episodul 16. Ce părere aveţi? Credeţi că Elena şi Damon pot să treacă mai departe de acest impas şi să revină la modul cum erau lucrurile înainte?

 

 

Şi câteva poze superbe din următorul episod! Cine e curios?

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s