Recenzie: Printre tonuri cenuşii de Ruta Sepetys + Concurs!


”Puține cărți sunt minunat scrise; și mai puține sunt cu adevărat importante; acest roman întrunește ambele calități.”

– THE WASHINGTON POST

Glasul unei fete rupe tăcerea istoriei.

    V-ați întrebat vreodată cât valorează o viață de om? În dimineața aceea, viața fratelui meu a valorat cât un ceas de buzunar.
    Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?
Mulţumim sponsorului nostru Editura Epica pentru şansa de a citi această carte! O puteţi comanda aici.

 

    “Have you ever wondered what a human life is worth? That morning, my brother’s was worth a pocket watch.”


Gândurile mele (Simona): În 1939 Uniunea Sovietică ocupă Lituania, Latvia şi Estonia, la puţin timp după, Kremlinul întocmeşte o listă pe care apar numele unor persoane considerate că ar fi împotriva sovieticilor. Aceste persoane urmau să fie omorâte, trimise la închisoare sau deportate în Siberia urmând să trăiască în sclavie pe o perioadă nedeterminată. Prima deportare a avut loc în 14 iunie 1941.

“We’d been trying to touch the sky from the bottom of the ocean.”



Lina Vilkas avea doar 15 ani când poliţia sovietică numită pe atunci NKDV a dat buzna în căminul ei liniştit luându-i captivi pe toţi membrii familiei. Speriată şi contrariată de ceea ce urma să se întâmple singurul lucru dorit de fată era să-şi găsească tatăl, dar acesta nu era acasă, iar fata nu ştia unde putea fi.

Obligaţi să urce într-un camion alături de alte persoane, privaţi de libertate şi umiliţi Lina începe să realizeze că viaţa ei nu va mai fi niciodată la fel. Realitatea o loveşte brusc, dar ea nu vrea să accepte încă ceea ce a fost impus dintr-o sadică dorinţă de a ucide şi a suprima spiritul omului până la moarte. Responsabil pentru aceste atrocităţi este Stalin.


“Good men are often more practical than pretty ” said Mother. “Andrius just happens to be both.” 


    Pe parcursul drumului pe care şi l-au petrecut mai mult în camion, la început, aceasta îl cunoaşte pe Andrius un tânăr de 17 ani al cărui tată chipurile murise şi a cărui mamă se va vinde pe ea pentru a-l salva pe el. Cei doi nu-şi dau seama la început de sentimentele care se înfiripă între ei, dar pe parcurs toate lucrurile prin care cei doi trec împreună îi aduc mai aproape unul de celălalt.

“Andrius, I’m…scared.”

He stopped and turned to me. “No. Don’t be scared. Don’t give them anything Lina, not even your fear.”

Într-o dimineaţă când NKDV lăsase uşile maşinilor deschise, Andrius o trezeşte pe Lina spunându-i că a văzut vagoane pline de bărbaţi care sosiseră de puţină vreme. Intrigată şi plină de speranţă Lina şi Jonas pleacă în căutarea tatălui lor alături de Andrius. După mai multe încercări aceştia îl găsesc, iar dialogul lor este sfâşietor, tatăl lor cerându-le să fie curajoşi şi spunându-i Linei să deseneze pentru a-i putea găsi. Această întrevedere este emoţionantă şi te face să vezi cât de multă iubire există într-o familie şi cât de unită poate rămâne chiar şi în cele mai atroce clipe. Părinţii lor au încercat să-i protejeze, dar din păcate au renunţat la libertatea lor şi la cea a copiilor lor pentru alţii. Au fost buni şi şi-au dorit să aleagă cu sufletul, dar au pierdut tot. Cu toate acestea ei nu sunt capabili să urască ci sunt capabili să ierte şi să simtă o compasiune incredibilă dincolo de orice graniţă sufletească.

“Whether love of friend, love of country, love of God, or even love of enemy—love reveals to us the truly miraculous nature of the human spirit.”

Mama Linei a fost unul dintre personajele mele preferate, bunătatea şi înţelegerea în faţa oamenilor de cea mai joasă speţă mă mişcau de fiecare dată până la lacrimi. Am vrut să mă revolt pentru că nu era drept ca o asemenea fiinţă să treacă prin asemenea chinuri. Nu era corect ca cei doi copii ai săi să fie trataţi aşa, dar apoi m-am oprit. M-am oprit pentru că ştiam prea bine că asemenea lucruri s-au întâmplat în timpul lui Stalin şi realitatea m-a lovit ca un par în moalele capului. Oare câte mame şi copii au suferit de pe urma acestui diavol, oare câte familii au fost dezbinate şi aruncate în lagăre sau pur şi simplu omorâte? Pe măsură ce zidul dintre realitate şi ficţiune se dărâma mi-am dat seama că este o parte din istoria lumii care trebuie să fie ştiută, care nu trebuie să se mai repete vreodată.

Jonas care avea doar 10 ani când a fost aruncat în acel camion mi-a rămas în suflet pentru todeauna. Bunătatea sa, inocenţa şi acceptarea erau doar câteva dintre calităţile acestui înger lipsit de defecte. Pentru că Jonas este un înger nimic nu a reuşit să-l înrăiască precum omul chel care vorbea întruna despre moarte. El niciodată nu a spus ceva urât la adresa cuiva ci întodeauna a căutat raza de spernaţă în cel mai negru hău în care era aruncat.

 
“I’ll see you,” he said.
 
    Andrius în schimb era foarte conştient de toate lucrurile care se petreceau în jurul lui. L-a îndrăgit imediat pe Jonas şi a fost fratele mai mare de care acesta avea nevoie. I-a acoperit ochii când cruzimea lovea în cele mai revoltătoare moduri şi i-a salvat viaţa riscânduşi-o pe a sa. A pierdut mult,dar a câştigat cel mai frumos lucru din lume, cel mai pur sentiment din câte pot exista între două suflete care au trecut prin Iad şi au reuşit să îndure tot. Acel sentiment despre care vorbesc este iubirea.

“I planted a seed of hatred in my heart. I swore it would grow to be a massive tree whose roots would strangle them all.”



Lina fata care întodeauna se chinuia să îndure să-şi înăbuşe revolta care mocnea ca un vătrai în sufletul ei. A încercat să fie alături de ceilalţi neînţelegând de ce trebuie să răspundă răutăţii cu bunătate. Desenele sale au fost singurul ei refugiu, alinarea sa fiind promisiunea făcută de tatăl ei conform căreia o va găsi prin intermediul acestora. Fata a desenat de fiecare dată când a avut mijloacele şi ocazia. A reuşit pentru o bună bucată de vreme să realizeze desene explicite, care l-ar fi ghidat pe tatăl lor înapoi în mijlocul familiei care îl iubea atât de mult. Poate dacă lucrurile nu ar fi stat aşa, acest copil ar fi ajuns un artist desăvârşit, dar din păcate alţii au decis pentru ea. Acest copil care nu a reuşit să fie stăpânul propriului destin m-a făcut să fiu brusc conştientă de libertatea pe care o avem şi de posibilităţile pe care le putem atinge.

“Was it harder to die, or harder to be the one who survived?”

 

    Cartea aceasta m-a distrus iremediabil pentru că totul a fost atât de real, revolta pe care a fost inevitabil să nu o simt, bunătatea personajelor care nu se lăsau călcate în picioare nici măcar în faţa răutăţii celor superiori. Nimeni nu renunţă şi toată lumea încearcă să lupte sau să găsească mijloace prin care să lupte. Au fost lucuri care mi-au rămas necunoscute, dar în cele din urmă mi-am dat seama că întrebările mele sunt infime în faţa faptelor care au avut loc. Sunt câteva scene din carte care vor aduce lacrimi pe obrajii voştri, ultimele capitole le-am citit în lacrimi pe care nu puteam să le controlez. Recomand cu drag această carte tuturor, este mai mult decât o lecţie de viaţă, este realitatea istorică petrecută în timpul lui Stalin, care continuă să bântuie şi astăzi asupra celor care şi-au pierdut rude, copii, prieteni în acea vreme. Ruta Sepetys reuşeşte să îmbine realitatea cu ficţiunea realizând o poveste dureroasă, reală şi incapabil de a fi uitată prea curând.    Îmi pare rău că nu-i pot da o notă mult mai mare, este pentru prima dată când 5/5 mi-se pare că ar fi o notă mult prea mică pentru o carte.

Nota mea 5/5

 

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s