Editura Trei iti propune…


Oraşul abisului

Alastair Reynolds

Premiul British SF Association 2002

Oraşul a fost înfiinţat de roboţii care purtau materialul genetic necesar apariţiei oamenilor pe o planetă încă necolonizată. A fost construit în jurul unui abis ale cărui gaze şi aburi erau utilizate pentru a genera energie şi atmosferă. Oraşul Abisului a cunoscut o utopie de 200 de ani, „Belle Epoque”, în care tehnologia a avansat până la un stadiu în care implanturile şi nanotehnologia făceau nemurirea viabilă.

Apoi a sosit Epidemia Fuziunii….

“Reynolds transmută space opera într-o poveste de mister picaresc cu accente baroce şi noir. Gândiţi-vă la cartea aceasta ca la o combinaţie între filmul Blade Runner şi unul dintre romanele de aventuri ironice ale lui Jack Vance.” —Publishers Weekly

Alastair Reynolds (n. 1975) este specializat în hard SF sumbru şi space opera. După ce a lucrat în Agenţia Spaţială Europeană până în 2004, a devenit autor liber profesionist. Până în prezent a publicat 12 romane şi 5 culegeri de povestiri, iar în anul 2009 a semnat un contract de 1 milion de lire sterline cu editura Gollancz pentru a scrie zece romane în următorii zece ani. În limba română au apărut: Câinii de diamantZile pe Turcoaz (Ed. Nemira, 2008) şi Prefectul(Ed. Trei, 2012).

 

 

 

Farlander

Col Buchanan

Prima carte din seria Inima Lumii

„Numele meu este Ash, i-a spus el regelui. Și sunt rōshun, ceea ce în limba mea înseamnă „gheaţă de toamnă” – cea care vine devreme. Adică vin din locul de unde vin toţi rōshunii, de unde porneşte răzbunarea. A făcut o pauză, aşteptând ca vorbele sale să-şi facă efectul, apoi a continuat: Ai dreptate, am venit să iau ceva de la tine. Am venit să-ţi iau viaţa!”
Ash face parte din secta rōshun, asasini care oferă protecţie prin ameninţarea cu vendeta. Ajuns prea bătrân pentru meseria aceasta şi afectat de dureri de cap teribile (similare celor care îi orbiseră tatăl), Ash are o viziune în care fostul lui maestru îi cere să-şi ia un ucenic. El îl alege pe Nico, un tânăr sărac, disperat şi singur, însă nu apucă să-i termine instruirea, deoarece trebuie să plece în Sfântul Imperiu Mann, într-o misiune care pricinuise deja moartea a trei rōshun.

Farlander este o carte specială… Intriga fascinează de la primul capitol până la finalul surprinzător.” — Locus

„Absolut fascinantă! Pur şi simplu, n-am putut s-o las din mână.” — Glen Cook, autorul seriei Black Company

Scriitorul nord-irlandez Col Buchanan(n. 1973) a fost iniţial copywriter, apoi a dus o existenţă dezordonată: într-un refugiu în munţi, homeless în Belfast sau într-o mănăstire Zen. Farlander este urmat de Stands a Shadow, în curs de apariţie în colecţia Fantasy a Editurii Trei.

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s