Vampire Diaries Stars Ian Somerhalder and Kat Graham “Hated Each Other” At First


Credit: Ethan Miller/Getty Images

Credit: Ethan Miller/Getty Images

Starul din Vampire Diaries, Ian Somerhalder (Damon Salvatore) și Kat Graham (Bonnie Bennett) sunt cei mai buni prieteni atât pe scenă cât și în afara ei, dar nu a fost tot timpul așa. Asemănător personajelor interpretate de cei doi, Ian și Kat nu erau cei mai buni prieteni când s-au întâlnit. Aparent, nu s-au plăcut reciproc absolut deloc.

” Ian și cu mine nu ne-am plăcut absolut deloc. Ne-am urât în primul sezon”, a spus Kat celor de la AOL.” Acum, el este cel mai bun prieten din toți cei din cast. El este omul despre care pot să spun că și în 30 de ani va fi unul dintre prietenii mei cei mai apropiați.”

OK, scuzați-ne cât timp ne scoatem ceva din ochi! Aia a fost foarte drăguț! Este de asemenea și un testament al faptului că acest cast a fost mult timp împreună și prin câte au trecut împreună. Elaborând despre relația lor din primul sezon, Kat spunea:” Ne doream să ne omorât reciproc, dar eu eram un copil și amândoi eram oameni foarte puternici. Eu încă mă descopeream pe mine și pe parcursul anilor el m-a ajutat să mă găsesc și a ajutat să fie una din inspirațiile mele cele mai mari.”

Kat nu spunea doar cuvinte drăguțe despre Ian, de asemenea a spus câteva cuvinte și despre Michael Trevino (Tyler):” O persoană pe care o știu de aproape 10 ani este Michael Trevino, și este genul de om care după șase sezoane aș mai vrea încă scene cu el. Dar este și despre cum sunt scrise scenele. Dacă fac mai multe scene cu o anumită persoană devin mai atașată de aceasta.”

Voi ați fost surprinși de faptul că Ian și Kat nu s-au înțeles absolut deloc în primul sezon?

Sursa: Wetpaint

Advertisements

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s