Cum a văzut Paul Wesley finalul din Jurnalele vampirilor?


Credit: Bob Mahoney/The CW ©2009 The CW Network, LLC. All Rights Reserved.

Stefan and Damon in Vampire Diaries Season 1, Episode 6: “Lost Girls”

Actorul ce îl interpretează pe Stefan Salvatore, a devenit de curând codirector de producţie al serialului nostru favorit, iar asta înseamnă că de acum în colo va avea şi el un cuvânt de spus. Astfel, într-un interviu pentru cei de la People, Paul a declarat că pentru el finalul perfect ar fi atunci când cei doi fraţi Salvatore ar muri.

Stai. Ce?! Poftim? Unde am greşit? Nu, n-am greşit nicăieri, asta e problema. În interviul acordat celor de la revistă, acesta spunea că fraţii Salvatore au avut parte de o groază de timp pe pământ – 160 de ani – timp suficient în care să îşi fi trăit vieţile şi să fi avut parte de mii de aventuri. Finalul ar trebui să fie o combinaţie între a o readuce pe Elena la formă umană (chiar acesta declarând că este puţin cam dificil să facă asta din cauza miturilor din acest serial) şi cu cei doi fraţi murind.

Şocant? Aparent da! Adică, să fim serioşi, dacă cei doi fraţi şi-ar găsi sfârşitul, care ar mai fi fost scopul urmăririi acestui serial de fapt? Adică, tu ca şi spectator, îţi setezi anumite goluri, anumite lucruri care ai dori să se întâmple, şi poate nu se vor întâmpla, dar nici nu îţi propui ca personajele principale să moară, pentru că atunci ai petrecut cu sufletul la gură degeaba nu?

Şi dacă cei doi fraţi în 160 de ani au trăit destul, asta înseamnă că şi The Originals ar trebui să fie sub semnul întrebării nu? Klaus are mai bine de 1000 de ani, iar asta înseamnă că…?

Din punctul meu de vedere asta nu sună prea bine, să sperăm că Paul îşi va schimba opinia şi că serialul va avea până la urmă un final fericit. Oricare va fi acela.

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s