Capitolul 11

---

Nu ştiu cât de lung o să fie capitolul acesta, dar sper să vă facă fericite şi, mai ales, să vă aducă un AN NOU FERICIT şi plin de tot ce vă doriţi voi! E un început pentru toate, aşa că în acest nou an nu pot decât să vă urez să mobilizaţi şi să fiţi indestructibile, căci datorită vouă am continuat!!

Vă mulţumesc pentru tot ce aţi făcut pentru mine şi pentru că m-aţi susţinut „no matter what”!!

Vă pup dulce,

A voastră,

Theo

---

–          Elena? Am mormăit eu?

–          Da, Elena! Haideţi oameni buni.. şi vampiri completă repede femeia care mă distrusese pentru tot restul vieţii.

O priveam absolut nervos, neştiind ce caută aici. Murise. În Italia acum ceva ani! Acum ceva ani buni! De ce se întorsese? Cine era? Ce vroia?

–          Nu vreau nimic, Damon! Îmi citi ea repede gândurile. Doar că ştiaţi că sunt aici. E mai complicat de atât, iar eu nu am timp. Elena este persoana de care v-aţi îndrăgostit, iarăşi, amândoi ca doi netoţi! Arată la fel ca mine pentru că este duplicatul meu. Ştiu că probabil nu mă credeţi, ar fi chiar culmea având în vedere că nu v-o mai amintiţi. Bonnie, corect? O întrebă ea pe vrăjitoare.

–          D-da, răspunse aceasta surpinsă.

–          Bun. Am nevoie de tine. Nu ştiu dacă îţi mai aminteşti, dar împreună cu bunica ta aţi desigilat mormântul. Aşadar puterile tale sunt mult mai mari. Acum, am nevoie de tine.

O priveam uimit cum se agită pentru altcineva. Nu ştiam cine este pentru că acea Katheirne pe care o cunoscuserăm cu toţii în Italia era doar interesată de însăşi.

–          Şi încă mai sunt! Idiotule! Nu am timp.. dacă mai stau mult voi muri şi eu nu numai Elena. Acum Bonnie, dă-mi mâna ta şi aminteşte-ţi vraja de citire a gândurilor, altfel plec şi o voi lăsa să moară.

–          Pe cine vei lăsa să moară, scorpie? Ai venit aici de nicăieri şi te aştepţi să te credem? Eşti moartă, Katherine. Dacă visăm cu toţii? Am contracarat eu.

–          Ca de obicei vrei prea multe răspunsuri de-o data Damon! Veţi înţelege – o dată ce îşi aminteşte fiinţa asta să îmi citească amintirile. Te grăbeşti? Nu am toată eternitatea. O provoca ea pe vrăjitoare.

–          D-dar nu.. nu ştiu cum! Răspunse aceasta surprinsă.

–          Ba şti! Acum, termină-te cu văicăreala şi treci la treaba!

–          O să încerc, dar nu pot promite nimic, continuă Bonnie.

Jeremy o strângea tare de mână şi o calma, asigurând-o că totul va fi bine. erau conectaţi. Vrăjitoarea îl lăsase pe puşti în capul ei. Şi nu înţelegeau cine lipseşte, dar amândoi aveau acelaşi gol ca şi mine.

Deodată uşa de la intrare se izbi şi apărură Blonda şi.. un vârcolac. Am luat din nou o poziţie defensivă sâsâind din toate colţurile. La fel făcu şi Stefan.

–          Scuzaţi intrarea, dar am auzit gălăgie şi am venit amândoi. Ce s-a întâmplat? Şi de ce ne doare capul pe amândoi? Pe voi nu vă doare? Întreba exasperantă blondina.

–          Cum. De. Ţi-ai. Permis. Să. Aduci. Un. Vârcolac. Aici? Am întrebat eu nervos şi gata de atac.

–          E Tyler! Damon! Nu ne va face nimic! Calmaţi-vă cu toţii. Acum! Ordona în stânga şi în dreapta blonda.

–          Are dreptate, se auzi vocea fără inflexiuni a lui Katherine. Acum fiţi atenţi, şi-a amintit cum se face vraja, chiar acum îmi citeşte gândurile. Damon adu-i o lumânare mai aproape.

Nu ştiu de ce, sau cum am reuşit, să mă controlez şi să fac ce îmi cerea ea, monstrul pe care l-am urât dintotdeauna. I-am adus vrăjitoarei o lumânare mai aproape şi imediat aceasta şi-a intensificat flacăra. Ce naiba se întâmpla aici?

Am aşteptat ca cineva să îmi răspundă la gând, dar nimeni nu mai scotea nici un sunet. Caroline îl ţinea de mână pe Tyler şi erau aproape de ieşire în caz că îmi săream din pepeni, m-am gândit eu. Tyler era vizibil iritat de prezenţa atâtor vampiri, dar nu scotea nici un sunet. Cineva să îmi răspundă, am ordonat eu, dar degeaba, nimeni nu mişca.

–          Nu se poate! Elena! Trebuie să o salvăm! Striga tare vrăjitoarea.

–          Cine naiba e Elena?

–          E iubita ta, idiotule! Ai jurat să o aperi pentru totdeauna. Acum mişcaţi-vă fundurile şi găsiţi un plan să o salvaţi. Eu am plecat. Şi se evaporă din cameră.

–          Stai! Am strigat şi eu şi Stefan în acelaşi timp. Ne-am uitat unul la altul după care am văzut-o pe vrăjitoare plângând.

–          Să facem un cerc repede. Damon mai adu-mi lumânări. Cheamă-l pe Luca, Jeremy. Stefan am nevoie de un bol cu apă, Caroline, adu-mi ceva din camera de la adresa asta.

Îi scrisese ceva la repezeală şi îi înmână foaia. Între timp eu şi cu Stefan nu mai înţelegeam nimic, doar stăteam nemişcaţi. Cine era Elena asta de ne agitam cu toţii să o salvăm? Blonda plecase în fugă, iar Tyler devenea nervos.

–          Credeţi-mă o să îmi fiţi recunoscători! Acum, Damon, Stefan grăbiţi-vă. Alric asigură-te că scoţi cele mai bune arme pentru vânătoarea asta. O să fie o luptă pe care nu o vom uita prea curând. Trebuie să fie ca la carte, altfel o să o pierdem. Tyler, vino aici! Nimeni nu îţi va face nici un rău, totul va fi bine! îl calma ea pe vârcolac. Damon, stai cuminte altfel te omor cu mâna mea, îmi ordonă ea.

Cine se credea şi vrăjitoarea asta? Până la urmă m-am supus şi i-am făcut semn vârcolacului să se apropie. În următoarele minute am adunat toate lumânările din casă şi le-am aprins în jurul lui Bonnie. Era ceva ce nu îmi dădea pace. Iubita mea. oare chiar ajunsesem să iubesc pe cineva atât de mult încât să o numesc iubită a mea? Gândurile îmi erau făcute ferfeliţă. Nu mai înţelegeam nimic. Într-un final a ajuns şi Luca – Jeremy se dusese şi îl luase de acasă. Blonda s-a întors cu o bluză de culoare roşie. Iar Alric ne asigura că vom dispune de tot armamentul pe care îl are.

–          Acum, vreau să vă aşezaţi într-un cerc perfect şi să vă ţineţi de mâini. Luca, tu vreau să stai lângă mine şi să mă ajuţi. O să avem nevoie de foarte multă putere pentru asta.

–          Dar, Bonnie! Nu am voie să fac asta! Elijah m-ar omorî dacă ar şti că te ajut.

–          Luca, prietena mea, prietena noastră a tuturor va muri dacă nu vom face asta. Eşti cu noi sau nu? Poţi fi şi de partea binelui dacă vrei.

–          Bine. Mi-a făcut plăcere să vă ajut…

Dialogurile curgeau fără ca eu măcar să le aud. Nu înţelegeam cui fusesem capabil să mă deschid atât de mult.

–          Daţi-vă mâinile! Trebuie să creăm un câmp indestructibil! Vreau să vă gândiţi cu toţii la golurile pe care le aveţi!

Ne-am supus cu toţii. Dintr-o dată nu ne mai aflam în sufrageria Pensiunii, ci eram într-o cameră neagră. Apoi imaginile au început să curgă. La fel şi lacrimile mele. Elena mea! murea iar eu nu fusesem suficient de puternic cât să mi-o amintesc. Elena! Elena! Elena…