Capitolul 14- Cea mai mare regină a dramei


– De ce crezi că ne-a minţit? De ce nu ne-a spus pur şi simplu că vrea să plece?, l-am întrebat pe Damon. Ştiam că pun o întrebare fără sens, dar simţeam nevoia să îl întreb. Chiar dacă ştiam că Damon nu îmi va răspunde la ea.

– Elena, mi-aşi dori să ştiu răspunsul la întrebarea ta, da nu-l ştiu, murmură Damon.

– Ştiu, am suspinat.

Unicele lacrimi pe care le-am vărsat au fost cele care au lăsat urme pe obrăzi. M-am oprit din plâns acum ceva vreme. Am reuşit să îmi fac loc în braţele lui Damon. Întotdeauna m-am gândit că dacă ar veni vreodată ziua asta pentru mine şi Ştefan, aşi fi atât de supărată încât probabil m-aşi sinucide. Dar într-un mod ciudat m-am simţit puţin uşurată. Wow, probabil am sunat ca o iubită oribilă, dar ştiam că asta nu se compară cu ce făcuse Ştefan.

– Sunt o prietenă groaznică, am murmurat inspirând o gură de aer.

Damon mă privi confuz.

– Nu aud bine?, întrebă el.

– În tot timpul în care el fusese plecat, abia de m-am gândit la el. Şi l-am mai şi înşelat cu tine., am murmurat.

– Elena, trebuie să treci peste asta. A fost doar un sărut.

– A fost mai mult decât un sărut, am punctat.

– Da, dar nu a însemnat nimic.

Putea jura că inima mi s-a oprit din bătut. Nu a însemnat nimic. În schimb pentru mine avea o însemnătate. M-am desprins repede din braţele sale, ridicându-mă în picioare. Nu ştiu ce mă doare mai tare: faptul că Ştefan m-a minţit şi că probabil nu îl voi mai vedea vreodată, ori că Damon crede că sărutul nostru nu a însemnat nimic.

– Unde te duci? În întrebat Damon în timp ce mă îndepărtam de el.

Nu am răspuns, doar mi-am încălţat papucii şi am ieşit afară.

– Ce faci Elena? Strigă Damon din faţa uşii.

– Mă duc acasă!, am ţipat înapoi.

– Elena, maşina ta e parcată în faţa casei tale. Măcar lasă-mă să te conduc. Ai putea fi mâncată pe drum de un urs, sau mai rău, de un vampir, spuse Damon, încercând să facă o glumă.

– Îmi asum riscul, am spus serios, subliniind că nu era nimic amuzant.

Am scăpat un suspin atunci când el apăru în faţa mea. Nu mă voi obişnui niciodată cu chestia asta.

– Am spus ceva greşit?, întrebă Damon.

Am încercat să merg pe lângă el, dar mă bloca, nepăsându-mi decât varianta de a-i răspunde.

– Nu. Nu chiar. Doar am decis că din moment ce sărutul nostru nu a însemnat nimic pentru tine, nu mai ai de ce să-ţi pierzi timpul cu mine, am ţipat.

Am văzut cum ochii i se întunecă.

– Elena, nu am vrut să sune aşa, încerca el să se scuze.

– Mă rog, am spus eu încercând să trec de el, dar mă bloca din nou.

– Mă poţi lăsa să plec, te rog?

– Mă tem că nu pot face asta, spuse el pe un ton foarte serios. Înainte să îl poţi întreba despre asta, mă ridică pe sus şi mă puse pe umărul său.

– Damon lasă-mă jos!, a ţipat, zbătându-mă să ies de sub strânsoarea lui. Dar la naiba, era prea puternic. Damon nu s spus nimic în timp ce mă cara până în casă.

– Asta-i agresiune sexuală! Am încercat eu să îl fac să-mi dea drumul.

– Wow, eşti cea mai mare regină a dramei pe care am întâlnit-o vreodată, chicoti Damon ducându-mă sus pe scări.

– Arghh!, am şuierat, dând cu mâinile în spatele său.

– Mi-am ridicat privirea pentru a vedea cum împinge uşa de la camera sa.

Am gemut din greşeală atunci când mă trânti pe patul său. M-am blestemat pe mine însămi că cedăm aşa uşor.

– M-am întins iar Damon se sui deasupra mea. Nu l-am oprit atunci când a început să mă sărute pe gât.În schimb, mi-am întins gâtul pentru a putea ajunge mai bine. Mi-am încolăcit mâinile pe spatele său, iar degetele sale se împleticiră cu părul meu. Nu cred că mai era spaţiu între noi nici pentru un creion. Mă simţeam atât de bine fiind cu Damon fără a simţi acel sentiment de vinovăţie. Damon îşi croi drum încet de la gâtul meu, la obraz iar apoi la buze. Atunci când buzele sale le întâlniră pe ale mele, i-am răspuns înfometată la sărut. Respirăm zgomotos, dar eram amândoi prea ocupaţi ca să observăm asta. M-am rostogolit, punându-l pe Damon sub mine. Nici nu cred că îi pasă prea mult de asta. Se simţea atât de excitant şi plăcut, dar mai ales, corect. În ultimele zile multe lucruri s-au simţit rău. Dar asta era mai mult decât bine. Era greu de descris. Damon se rostogoli, ajungând din nou deasupra mea. Înainte de a ne uni buzele, ne-am odihnit frunţile una de alta. Am stat aşa câteva clipe, privindu-ne în ochi. Ştiam cine trebuie să fiu în acea secundă. Am lăsat să-mi scape un zâmbet, înainte de a-mi uni din nou buzele cu ale sale.

_________________________

Traducator: Lexy

Corector: Theo~

2 thoughts on “Capitolul 14- Cea mai mare regină a dramei

  1. Pingback: Capitole <3 | Damon Salvatore

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s