Capitolul 15-Nu e furt, dacă ei nu observă


Am lăsat să-mi scape un căscat atunci când m-am trezit. Ochii mi s-au deschis, văzând că sunt în camera lui Damon, întinsă în patul lui. Mi-am uitat în dreapta şi am văzut un Damon dezbrăcat şi adormit. Cearşaful îl acoperea de la talie în jos, putând să-i văd pieptul. M-am uitat în jos pentru a observa că eram acoperită până la gât. Mi-a luat o secundă să realizez ca şi eu eram dezbrăcată. Noaptea trecută era în ceaţă.

– Bună dimineaţa, murmură Damon, întorcându-se cu faţa la mine. Nu m-am putut opri din a roşi. O parte din mine nu putea crede ce făcusem azi-noapte, dar altei părţi din mine îi era foarte uşor să înţeleagă.

– Neaţa, am chicotit, dându-mi părul de pe faţă. M-am apropiat de Damon, punându-mi capul pe umărul lui. A început să mă mângâie uşor pe păr.

– Cum ai dormit?, şopti Damon în urechea mea. Un zâmbet mi se întinse pe faţă.

– Minunat, am spus. M-am întins pentru a-i da un sărut uşor pe buze.

– Mmmmmm, murmură Damon.

Am chicotit din nou, în timp ce stomacul meu scoase un sunet ciudat. Damon ridică din sprânceană.

– Mă duc să-ţi faci micul dejun, spuse Damon în timp ce se ridică.

– Nuu, nu vreau să pleci. Stomacul meu poate aştepta, am protestat apucându-l de mână. Damon mă privi amuzat.

– Nu Elena, stomacul tău nu poate aştepta, chicoti Damon. Se îndepărta de pat, trăgându-şi o pereche de pantaloni peste boxeri. Putea oare să arate un bărbat mai bine de-atât?

– Ar trebui să te îmbraci. Mă duc să fac ceva de mâncare, spuse Damon în timp ce îşi trăgea un tricou peste cap, ieşind apoi din cameră.

Când Damon se făcu nevăzut, am coborât din pat, strângându-mi hainele de pe jos. Vroiam să mă îmbrac când o idee mi-a răsărit în minte.

Am mers până la dulapul său. Am văzut jeanşi, tricouri, pantofi şi desigur mai multe jachete. Lăsându-mi pe faţă un zâmbet răutăcios, am luat unul din tricourile sale lungi. Mi se oprea fix deasupra genunchilor. Am încheiat nasturii până în punctul în care îmi acoperea pieptul.

Vroiam să cobor când altceva îmi sări în ochi. Era jacheta preferată a lui Damon. Am scăpat un chicotit în timp ce o îmbrăcăm. În timp ce coborâm puteam simţi aroma minunată a omletei.

– Ce ţi-a luat aşa mult? Am crezut că ai adormit la loc, spuse Damon întorcându-se. Când mă văzu ochii i se măriră vizibil. Mi-am scăpat un zâmbet.

– Cum arăt? Am întrebat făcând o piruetă.

– Nu cred că e stilul tău, spuse Damon, continuând jocul.

– Doar ce am găsit-o prin cameră şi m-am gândit că aşi putea să o păstrez, am spus cu un rânjet fercheş jucându-mi pe buze, strângându-mi mai tare jacheta în jurul meu.

– Asta nu se numeşte furt?, întrebă Damon ridicând din sprânceană.

– Nu v-a observă nimeni, a spus întorcându-mă spre living.

– Oh, ba eu cred că va observa, spuse Damon. M-am întors pentru al vedea pornind în direcţia mea. Rânjind, am început să alerg în jurul canapelei. Eram de-o parte a ei, iar Damon în cea opusă.

– Nu mă prinzi, l-am provocat scoţându-mi limba. Am suspinat atunci când mă împinse pe canapea. Când mi-am deschis ochii l-am văzut deasupra mea.

– Cred că tocmai te-am prins.

– Ai trişat, am mormăit eu.

– Unde-mi e premiul?, întrebă Damon.

– Nu primeşti nimic. Trişorii nu primesc premii.

– Cred că îl pot lua oricum, spuse Damon în timp ce buzele sale le întâlniră pe ale mele. Nici nu am încercat să mă opun, ci doar l-am sărutat înapoi. Dacă el tot va primi un premiu, de ce să nu primesc şi eu unul. Amândoi am sărit speriaţi când am auzit un bipăit puternic şi repetitiv. Mi-a luat un minut să îmi dau seama că era alarma de incendiu.

– Rahat, mormăi Damon în timp ce sa dădu jos de pe mine şi se repezi în bucătărie. Nu mi-am putut abţine râsul. Când am ajuns în bucătărie am văzut omletă neagră din tigaie.

– Îţi place omleta prăjită?, întrebă Damon cu jumătate de zâmbet. Mi-am muşcat discret vârful limbii.

– Cred că mi-e pofta de nişte cereale, am spus dându-i un sărut.

– Cereale să fie!, spuse el turnând câteva într-un bol. A trebui să-mi muşc limba pentru a nu bufni în râs.

– “Cinnamon toast crunch”? L-am întrebat ridicând din sprânceană.

– Favoritele lui Ştefan, spuse Damon repede. Puţin prea repede. I-am aruncat o privire dezaprobatoare.

– Bine, preferatele mele, se confesă el înmânându-i cutia.

– Ţie Îţi plac Cinnamon toast crunch? Am spus încă încercând să procesez. Nu ştiu de ce, dar era puţin cam greu de crezut.

– Mda, şi ce? Nu fi prostuţă, Elena, spuse Damon punându-mi în fata bolul şi turnând nişte lapte. Am pus castronul pe masă.

– Hei, nu judec.

– Bine, spuse el luând un loc la masă. Am început să râd ca nebună atunci când îşi puse şi el în faţă un bol. Mi-am muşcat limba atunci când Damon îşi ridică lingura îndreptând-o în direcţia mea. Am încercat să îmi înăbuş râsul dar i-am dat drumul atunci când îmi aruncă privirea.

– Doar mănâncă-ţi nenorocitele de cereale, spuse Damon dându-se bătut.

– Şi ce vom face după micul dejun?, am întrebat.

– Va trebui să aştepţi şi să vezi.

____________________

traducator: Lexy

Corector: Theo~

3 thoughts on “Capitolul 15-Nu e furt, dacă ei nu observă

  1. Pingback: Capitole <3 | Damon Salvatore

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s