Capitolul 17-Cea mai proastă zi de naştere!


Când m-am trezit, tot ce puteam vedeam era întunericul. Două zile au trecut de când eu şi Damon stăm în noua mea cabană. Mă simţeam de parcă aş fi fost acasă. Ziua mea era astăzi, iar eu şi Damon ne vom petrece ziua de naştere împreună, singuri. Am rânjit când alarma a sunat. Era 2 PM. La naiba! Cum am putut dormi jumătate din ziua mea?

Acum un an nu-mi păsa de ziua mea, pentru că mă gândeam că eram cu un an mai bătrână decât Stefan, dar acum că sunt cu Damon, asta înseamnă că mă apropii de vârsta lui (sau ce pare a fi vârsta lui).

M-am ridicat în fund pe pat, iar Damon se pare că nu era nicăieri. De ce ma lăsat să dorm atât? Mi-am scuturat capul şi mi-am înfăşurat plapuma în jurul meu.

-Damon? L-am strigat în timp ce mergeam pe hol. Am ajuns în sufragerie ca să observ că nu este acolo. Apoi am verificat bucătăria, ca să ajung la aceeaşi concluzie. Înainte să părăsesc camera, ceva îmi atrage atenţia. Am ridicat biletul ca să îl pot citi.

Draga mea Elena,

Îmi pare rău că a trebuit să plec aşa mai ales că astăzi este ziua ta. Dar ceva foarte important sa ivit şi a trebuit să plec pentru o perioadă scurtă de timp. Sper că mă voi întoarce până la ora 6. Ştiu că este destul de târziu dar voi fi în afara oraşului. Nu am vrut să te trezesc. Dacă nu mă întorc până la ora menţionată mai sus, vreau să conduci până la pensiune şi să mă aştepţi acolo. Încă odată îmi pare rău că a trebuit să plec aşa, dar promit că mă voi revanşa. Aniversare fericită iubirea mea.

 

Cu dragoste,

            Damon pupici

 

Am suspinat în timp ce puneam scrisoarea la locul ei. Ce era oare atât de important încât a plecat fără să-mi spună? Mai ales de ziua mea?

În timp ce mergeam spre sufragerie am văzut cheile de la maşina lui Damon pe măsuţa de cafea. M-am uitat pe geam să văd dacă maşina lui este acolo. Şi era….dacă maşina lui era acolo, atunci cum a ajuns acolo unde trebuia să fie?

Nu te mai panica Elena, probabil a plecat cu altcineva. Dar cu cine? Doar fă ce îţi spune biletul să faci Elena. Probabil mi-a lăsat maşina pentru a putea ajunge la pensiune? De ce nu aş putea să aştept aici după el?

Toate aceste întrebări de învârt în capul meu. Acesta este ultimul lucur, care îmi doream să se întâmple de ziua mea. Am suspinat şi am pornit televizorul schimbând canalele.

Orele parcă erau zile. Mai erau câteva minute până la ora 6 şi deja se înserase afară. Am luat geaca şi cheile şi m-am îndreptat spre maşină. Asta trebuie să fie cea mai proastă zi de naştere de până acum. În timp ce mergeam spre maşină am auzit paşi venind dinspre pădure.

-Bună? Am strigat. Nici un răspuns. Probabil era doar un iepure. Înainte să reâncep să merg am auzit acel sunet din nou şi din nou şi din nou. Nu îmi puteam lua ochii de pe pădure. Mintea mea îmi spunea să mă urc în maşină şi să apăs pedala de acceleraţie, dar dacă era Damon?

-Damon? Am strigat.

-Nu chiar. Am auzit o voce familiară venind din spatele meu. M-am întors şi am suspinat adânc.

-Stefan?

One thought on “Capitolul 17-Cea mai proastă zi de naştere!

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s