Capitolul 01


Capitolul 1

Simţeam cum fiecare părticică din mine se contopea cu nimicul, pentru că nu mai era lângă mine, pentru că totul se dizolvase în faţa mea, pentru că nu ştiam cum îl voi găsi, pentru că ştiam că voi muri dacă el nu va fi lângă mine, pentru că totul avea o altă conotaţie acum, pentru că nimicul se revărsa asupra mea fără să îmi dea posibilitatea să respir înainte, fără să mă lase să îmi şterg ultima lacrimă şi să mă avânt în acel univers gol în faţa căruia luptasem cu atâta sârguinţă, acel univers care mă alungase pentru că mă îndrăgostisem de inevitabil.

„Dragă Jurnalule,

M-am îndrăgostit de Damon Salvatore!

A ta,

E. G.”

Am închis jurnalul şi l-am aruncat sub pat la locul lui secret. Nu mai ştiam cum ar fi trebuit să reacţionez dacă totul s-ar fi rezumat la faptul că tocmai îmi dădusem sentimentele pe faţă, că de acum jucam cu cărţile la vedere şi că oricine putea să îmi dea lovitura de graţie şi să scape de mine. M-am abţinut din a da drumul celor câteva lacrimi care se adunaseră, aşa că am plecat intactă la şcoală. Machiajul era în regulă, hainele erau la locul lor, iar geanta stătea leneşă pe umărul meu drept. Am rămas la ai mei zece minute înainte de şcoală. Îmi era dor de ei, aşa că am trecut să îi salut. Erau la fel de reci ca oricând. Soarele se juca pe pietrele lor funerare, iar eu mă abţineam pentru a doua oară în douăzeci de minute să nu plâng. Era ciudat cum începuse ziua aceasta de primăvară.

Când am ajuns la şcoală am văzut obişnuita zarvă în jurul lui Stefan Salvatore. Era ceva inevitabil când veneai la şcoală cu o asemenea faţă şi cu o asemenea maşină. Am trecut şi l-am salutat. S-a uitat la mine îndurerat după care şi-a mutat privirea spre cartea pe care o citea rezemat de maşină. Dacă acesta era modul lui de a spune că nu îi pasă, era unul cam evident.

Fusesem împreună cu Stefan mai bine de un an, dar nu mai puteam să suport! Totul devenea din ce în ce mai periculos, iar eu puneam în pericol pe toţi cei dragi mie. Katherine mă avertizase ce avea să urmeze. Ştiam ce avea să fie şi totuşi uite-mă la şcoală, zâmbind, aşteptând să fiu răpită şi omorâtă. Ce fel de creatură normală ar rămâne? Dar cine a spus ceva despre mine ca fiind normală?

Soneria m-a trezit din trăirea amintirilor cu ochii deschişi. Am alergat spre clasă, nu doream ca Alric să îmi ţină iar morală, ruşinat, în faţa clasei că am întârziat. Era greu să te comporţi urât cu viitoarea ta nepoată. Jenna şi Alric urmau să se căsătorească în primăvara următoare, tocmai ce mă anunţaseră cu două zile înainte, iar de atunci îi zâmbeam mai des, trebuia să fac o impresie bună, chiar dacă el ştia totul despre vampiri, despre lumea mitică din jurul nostru. Îi eram recunoscătoare că nu îi spusese Jennei nimic, dar ştiam cu siguranţă că nu va dura mult până când va şti totul. Era greu să nu fi sincer cu persoana iubită. Am oftat. Oftatul devenise o ocupaţie full-time în ultimul timp. Era tot ce puteam să fac pentru a mai elibera din presiunea care se năpustise asupra mea. Am fost dărâmată primele zile când am aflat ce avea să urmeze, dar apoi mi-am dat seama că este mai bine să mă sacrific eu decât un oraş întreg. Trebuia să împiedic cu toată fiinţa mea ruperea blestemului. Dacă trebuia să mă omor în faţa lui Klaus aveam de gând să o fac, atunci aş fi ştiut că vampirii care îi cunoscusem până atunci îmi vor proteja familia, vor avea grijă de ei. Nu mi-am dat seama că Alric striga la mine decât atunci când a venit şi m-a zdruncinat. Am clipit de câteva ori şocată.

–          Ce s-a întâmplat?

–          Dormeai cu ochii deschişi, asta s-a întâmplat.

–          Oh, scuze. S-a terminat ora? Oh, Alaric, scuze, nu cred că eşti plictisitor, doar că sunt multe acum de care trebuie să am grijă. Scuze!

–          Nu o să te răzgândeşti, nu?

Am clătinat din cap.

–          Nu. Asta nu este o opţiune. Trebuie să vă ştiu în siguranţă.

–          Dar, Elena. Ce zici de Jenna? De Jeremy? De abia l-ai lăsat în lumea aceasta, iar acum vrei să îl pui să fie şi mai supărat pe ea pentru că ea te va omorî?

–          Tu vei avea grijă de el. Îi vei explica, dar mai ales vei fi cu el ori de câte ori va crede că este timpul să mă răzbune. Nu am nevoie de răzbunare pentru că ştiu ce mă aşteaptă. Eu am fost de acord, nu altcineva. În plus, nu este vina mea că totul este atât de complicat.

–          Elena!

–          E suficient Alric. Vreau să îmi petrec restul timpului departe de certuri. Vreau ca amintirile mele cu voi să fie neîntinate. Acum dacă nu te superi, poţi să îmi spui dacă l-ai văzut pe Damon?

–          Nu l-am văzut, dar m-a sunat şi mi-a spus că a fost cu Rose la cineva şi că au aflat ceva informaţii. Cred că este la Pensiune acum, de ce?

–          Vreau să vorbesc cu el. Sună-l tu şi spune-i să vă întâlniţi la unsprezece la tine acasă. Vreau să vorbesc cu el între patru ochi.

–          Eşti sigură? Vorbim de Damon aici!

–          Da, sunt sigură. Sună-l… sper că mai ai cheia de la vechiul tău apartament.

–          Sigur, uite-o!

Am luat cheia şi am aşteptat nervoasă să îl sune pe Damon. Totul a fost destul de rapid. Mi-a spus că o să fie acolo la unsprezece şi că şi el avea să discute ceva cu el. Am zâmbit.

–          Păcat că nu va da peste tine, ci peste mine. Am râs.

–          Eh, nu aş fi aşa de sigur.

–          Termină-te Alaric.

–          OK. Ne vedem la cină?

–          Da, voi fi acolo. Şi mulţumesc! Eşti un unchi grozav!

Am plecat! Puteam să observ că a roşit tot. Am zâmbit din nou. Îmi plăcea să zâmbesc tocmai pentru că puteam în sfârşit să realizez că era atât de plăcut să zâmbeşti. Mă împăcasem cu moartea, iar asta mă făcea atât de puternică. Ştiam ce mă aşteaptă, iar asta îmi dădea putere. Eram eu. Era frumos. Eram liberă.

Am păşit în lumina de afară, simţeam soarele pe pielea mea şi am zâmbit iar. Simţeam iarba atingându-mi pielea şi am mai dat drumul unui alt zâmbet. Mă bucuram acum de micile lucruri cărora nu le dădusem importanţă cât fusesem cineva normal. Mă simţeam specială că aveam să dispar pentru că ştiam că toţi îmi vor duce lipsa, dar eram puţin frustrată pentru că nu voiam ca toţi să plângă pentru mine. Îi voiam doar să îşi amintească despre mine cu zâmbetul pe buze pentru că asta am făcut eu în ultimele zile. Am zâmbit!

Am fost până acasă să mă schimb. Mi-am luat un tricou mulat şi o pereche de bermude negre. Teneşii mei ponosiţi au fost mai mult decât fericiţi că îi port din nou, iar geaca de pielea neagră se simţea mândră din nou. Am părăsit casa, dar nu înainte să iau maşina lui Jenna. Era nefolosită şi ea de câteva săptămâni, căci Alric o conducea pe Jenna la serviciu în fiecare dimineaţă. Am ajuns la vechiul apartament în mai puţin de douăzeci de minute. Am descuiat, dar nun nor de praf mi-a captat atenţia. Era clar că nimeni nu se deranjase să mai cureţe pe aici de ceva vreme. Am pus nişte apă caldă într-un vas şi am adăugat ce am găsit prin baia lui Alric pentru praf. Am şters praful aproape de prin toate camerele. Am schimbat lenjeria de pe pat şi canapea pentru că era plină de praf, am spălat şi podelele. Când am terminat era unsprezece şi douăzeci de minute, iar totul era lună. Eram mândră de mine, dar apoi mi-am amintit. Unde naiba era Damon? Nu îi stătea în fire să întârzie. Şi atunci am auzit o bătaie în uşă. Inima mea aproape că o luaze razna, dar trebuia să o fac şi pe asta.

Am deschis, iar şocul de pe faţa lui m-a făcut să zâmbesc. Din nou.

–          E-Elena, ce cauţi aici? Credeam că Alric a spus că are ceva important să îmi spună.

–          Da, chiar am ceva important să îi spun.

–          D-dar…

–          Eu te-am chemat, am învăţat de la cel mai bun.

I-am făcut cu ochiul şi l-am poftit să intre. Era, evident, nervos puţin, dar ştia atât de bine să se ascundă încât uneori mă întrebam singură dacă nu cumva aveam vedenii.

I-am simţit mâna pe ceafa mea.

–          Nu cumva prinţesa Elena se simţea singură şi avea nevoie de un cavaler? A întrebat el sarcastic, ca de obicei. Doar că de data aceasta avea dreptate.

–          Nu crezi că te flatezi cam mult, Damon? I-a picat faţa. Nu aşa voiam să decurgă totul, dar ce te faci când vampirul în cauză e prea plin de sine? Apoi mi-am amintit de noaptea în care mi-a returnat medalionul.

Am răsuflat, apoi am inhalat aer. Trebuia să îi spun. Erau ultimele mele, cât? Douăzeci şi patru de ore? Ultimele zile? Ultima săptămână? Nu ştiam când avea de gând Klaus să vină şi să mă ia, dar ştiam un lucru – era acum sau niciodată.

M-am ridicat pe vârfete şi i-am sărutat obrazul. A rămas în stare de şoc pentru un moment. Mi-am mutat apoi buzele peste ale lui şi am aşteptat să văd reacţia lui. Eram confuză. Nu spunea nimic. L-am strâns mai aproape de mine, dar degeaba. Era inert. O lacrimă mi-a scăpat. Am dat-o repede la o parte şi m-am aşezat pe canapea.

–          Îmi pare rău! Nu ştiu ce este cu mine. Te rog, ia un loc. I-am oferit un pahar cu gin, asta fusese tot ce găsisem în frigiderul gol.

–          Elena!

–          Da? Am ridicat privirea spre el. Mă abţineam cu greu să nu plâng.

Atunci s-a năpustit asupra mea.

Buzele lui peste ale mele erau ca mierea. Îi simţeam corpul atât de aproape de mine, atât de plin de al meu. Căldura lui peste corpul meu îmi făcea tot trupul să tremure de plăcere. Eram inertă pentru că nu ştiam cum ar fi trebuit să mă comport ca să nu îl deranjez pentru că nu voiam să se oprească. M-a luat în braţe şi m-a condus în dormitorul lui Alric. M-a aşezat atât de încet încât nu am fost sigură că stau într-un pat decât atunci când răceala aşternuturilor mi-a atins spatele. Mi-a sărutat faţa de mii de ori.

–          Damon. Damon. Şi eu te iubesc.

–          Poftim? Vocea lui. Ochii lui verzi atât de şocaţi. Am zâmbit din nou.

–          Damon, când mi-ai returnat medalionul eram trează. Nu m-ai putut vrăji.

–          Dar..

–          Cum am ajuns acasă, am băut din ceaiul pe care mi-l pregătise Jenna, era acelaşi ceai pe care îl bea ea în fiecare zi, acelaşi ceai care conţine verbină. Nu puteai să mă controlezi Damon, oricât de mult ai fi vrut. Am jucat rolul pentru că m-ai lăsat absolut şocată. Nu puteam să mă mişc nici dacă aş fi vrut să o fac. Am fost surprinsă de intensitatea vorbelor tale, de faptul că ai plâns în faţa mea, de tot. Atunci am realizat că şi eu te iubesc, te iubesc cum nu am mai iubit pe nimeni niciodată, te iubesc pentru că aşa simt. Îmi pare rău că mi-a luat atât să îmi dau seama de asta. Îmi pare atât de rău.


All Rights Reserved

 

Licenced under Theo~


Commet Please! 🙂 🙂 🙂

 

19 thoughts on “Capitolul 01

  1. Pingback: Capitolul 1 « For Damon Salvatore Lovers

  2. Superb capitolul 1:X:X:XMa bucur ca apare un nou fic foarte reusit la orizont:X:X:XAbia astept capitolele urmatoare!:X:XSucces la scris:*

    Like

    • Multumesc Ralu *blush*…
      Crede-ma ca nu stiu cum mi-a venit ideea. Nici macar nu credeam ca voi scrie prostiile pe care le debitam azi-noapte intr-un vis de o secunda. Asa ca… ma bucur ca iti place si deja m-am apucat si de capitolul 2, poate il postez diseara 🙂 Asta daca faci tu o intelegere cu fratele meu :)) Te pup,
      Theo~

      Like

  3. of doamne cat imi place:X:X:X
    sper sa pui in seara asta sau cel tarziu maine cap 2:D
    si sper sa scrii cat mai mult la ficul asta.
    cred k mi se apre mult mia complex decat celalalt

    Like

  4. wow…e superb…tu l-ai scris?
    esti foarte talentata…nu mai am cuvinte
    deja iubesc ficul asta:D
    multumin mult ca l-ai postat:X:X:X

    Like

  5. mda:X:XX::X
    plashe:X
    numai k eu stiu serialul si lucrurile sunt cam ciudate cadn citesc alta varianta:X
    oricum :Xil iubesc pe damon;;)

    si u esti o super talentata:X:*
    succes

    Like

  6. no stai sa’ti zic si eu ceva theo…..sunt si eu o mare fana a lui damon salvatore in special….si a elenei dar mnoa…..dar eu nu ash putea sa scriu ceva mai frumos decat ai facut tu aici….esti geniala…..si nu te inrosi….vb foarte serios :P,,,,,sper sa ne mai incalzesti trupurile si sufletele cu astfel de povesti care ne inunda imaginatia si ne simtim tot mai bine….hai k te’am tzukat…..

    mai astept noi idei geniale din partea ta

    GENIULE…..

    Like

  7. superb :X:X akm trec la nexu omg , ultima carte cu vampire diaries sa terminat zicand cum a inviat damon si ca isi amintete doar numele lui …… Nu mai scria nimic cum sar fi dus undeva sau ca ar fi facut ceva….. akm, cand citesc ficul imi imaginez ca s-a dus la Elena *~*,, I super :X:X akm trec la nextu :X

    Like

  8. Cine imi poate da linkul cu capitolul doi ca nu il gasesc va rog! Apropo e superb primul capitol esti very talented!!! 🙂

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s