Capitolul 12

Capitolul 12- Înger căzut

Damon îi cuprinsese faţa în mâinile sale sărutându-i buzele cu o pasiune violentă. Mâinile Elenei îi explorau trupul gândindu-se la cât de perfect putea fi.Mâna lui drepta trecu pe sub părul Elenei atingându-i ceafa iar mâna stângă îi prinsese talia strângând-o şi mai aproape de el. Însă ceva îi spunea ca nu ar trebui să o facă deşi îşi dorea acest lucru cu atâta ardoare.

-La naiba! Gândi el. E atât de perfectă,de dulce, de moale, de caldă şi poate fi doar a mea. Dar Ştefan? Nu cred că l-a uitat atât de repede. Nu îmi pasă! O voi avea chiar acum şi aici!Iar el nu va putea face nimic! Dar i-am promis că voi avea grijă de ea! Dar nu i-am promis că nu o voi seduce!Că nu o voi iubi!

Damon se rostogoli pe pat astfel încât Elena ajunse sub el,mainile sale trăgându-i tricoul cel negru de pe el.

-E atât de frumos! E ca un zeu! Şi e doar al meu! Ohh,Damon!

Pe faţa lui Damon apăru un zâmbet strengăresc iar privirea sa trăda uimirea şi plăcerea.

-Mă bucur că gândeşti aşa despre mine! Şi tu eşti perfectă! Şi eşti a mea!

Apoi buzele lor se întâlniră într-un alt sărut,unul mai intim,limbile lor luptându-se pentru supremaţie,jucându-se,tachinându-se până când Elena se lăsă pradă din nou gurii lui.Dinţii lui îi prinseră buza de jos jucându-se cu ea fără însă a o răni.Damon îi dădu bluza jos de pe ea în doar o secundă în urma ei lăsând doar un sutien roz din dantelă.Sprâncenele lui se încuntară iar privirea îi deveni rece şi faţa impenetrabilă ca de obicei.În doar o clipă avea iar tricoul pe el şi stătea în pragul uşii.

-Îmbracă-te Elena!

-Ce? D-Damon…De ce…?Lacrimile îi şiroiau pe obrajii îmbujoraţi care încă mai trădau dorinţa.

-Elena…Elena,nu plânge!Te rog!

-Credeam că şi tu mă doreşti la fel de mult cât te doresc şi eu…Eu…eu …îmi…

Vocea sa aproape că nu se mai înţelegea auzindu-se numai suspine tremurate.Damon ajunse iar lângă Elena mângâindu-i părul ,aceasta uitându-se la el ca un copil căruia i s-a luat jucăria preferată.

-Nu mă mai iubeşti?De ce te-ai schimbat ,Damon? Acum o clipă…adică…înţeleg dacă nu vrei.Nu e nicio problemă! Elena îşi recăpătase stăpânirea de sine.Se desprinse din îmbrăţişarea lui Damon ridicându-se de pe pat.

-Elena..eu ..

-Nu! Nu trebuie să te explici! Ea îşi luă tricoul de pe jos îmbrăcându-se , afişând şi ea o privire la fel de rece ca şi a lui Damon.

-Ascultă-mă…poate nu trebuia să fac aşa…să mă las…

-Purtat de val?Înţeleg.Dragostea ta pentru mine e doar atunci când este el aici.Nici măcar nu ştiu ce vreau să zic cu asta!

-Nu…Elena…Eu te…

-Da,Damon? Tu mă ce?
-Te rog să nu mai ieşi din casă fără mine! Damon se ridică şi în doar o clipă părăsi camera închizând uşa în urma lui.

Elena se prăbuşi pe pat lacrimile inundându-i din nou privirea.Se simţea rănită,respinsă şi asta o durea mai mult decât orice pe lume. Credea că şi el o iubea pe ea, că o dorea la fel de mult cât îl dorea şi el.

-Ohh,Damon! De ce trebuie să fii aşa? De ce te ascunzi în spatele acelui zid impentrabil? De ce nu mă laşi să pătrund prin el?

Elena se ridică de pe pat uitându-se în oglindă ruşinată de reacţia ei.Niciodată nu dorise atât de mult un baiat.Iar el o respinsese.Reflexia ei zise:

-Nu te iubeşte, Elena! Nu eşti îndeajuns de bună pentru el! Obişnuieşte-te cu gândul că el doar pe Katherine o iubeşte,nu pe tine!

Elena începu să plângă din nou.

În sufragerie Damon stătea pe fotoliu bând ca de obicei whiskey.Deşi nu era cu ea în cameră îi putea auzi gândurile,fremătările şi simţi suferinţa.

-Te iubesc,Elena! Mai mult decât propria-mi viaţă. Dar nu te vreau aşa! Nu acum! Nu astfel! Nu pot profita de tine cât Ştefan nu e aici! Pentru că dacă te-ai răzgândi când el se va întoarce,aş muri.Damon gândise cu voce tare urându-se pentru că se schimbase atât de mult din cauza ei.

-Nu mă voi răzgândi,Damon!

-Elena?

____________________________________________

Autor: Irina