Capitolul XVIII


thumbOath

Capitolul XVIII
Elena POV:

Mi-am îngropat trupul în pieptul mare şi lat al lui Eric. Lacrimile îmi şiroiau pe obraji, făcându-mă să conştientizez abia acum cât de mult m-a afectat lipsa prezenţei lui. Mâinile lui îmi frecau spatele într-un ritm uniform menit să mă calmeze. Timp de doi ani aşteptasem apariţia lui, îmi aşteptasem cavalerul pe un cal alb care să mă salveze din lanţurile balaurului, dar acum mă simţeam pierdută, dacă totuşi timp de doi ani nu fusesem înlănţuită alături de un balaur? Mi-am scuturat capul, încercând să îmi risipesc gândurile haotice, în timp ce mirosul dulceag al parfumului lui Eric îmi inunda nările.

– Elena, calmează-te. Scumpa mea, ce dor îmi era de tine, cât de dor… Spunea toate acestea cu mici pauze în care îmi săruta fruntea, învăluindu-şi faţa în părul meu castaniu. Îi simţeam răsuflarea caldă pe pielea rece şi lacrimi sărate îmi înţepau ochii, încercând să îşi croiască drum afară.

Peste umărul lui Eric, l-am zărit pe el. Îi vedeam trupul bine clădit, înconjurat de acelaşi aer misterios, dar care acum emana durere, puteam să îi pipăi, să îi miros durerea. Inima mi s-a strâns, Damon era rănit de acţiunile mele, dacă va afla, şi Eric va fi rănit de acţiunile mele, oriunde mergeam lăsam în urmă numai cenuşa unor suflete nevinovate.

Ochii negri i-au ţintuit pe ai mei, înjunghiindu-i şi făcându-i să verse lacrimi. Am clipit, lăsându-mi genele să se împletească. Nu mai puteam să respir, totul în jurul meu se destrăma, voiam să fug. Nu, nu voiam să fug, am fugit prea mult de tot şi de toate, voiam să rămân şi să lămuresc lucrurile, să îmi pun în ordine sentimentele, dansul lor energic şi dezordonat obosindu-mă prea mult.

– Eric trebuie să vorbim. Trebuie să vorbim tu, eu şi Damon. Ultimul cuvânt mi-a zburat de pe buze purtat de o şoaptă nărăvaşă, dar astă era adevărul, noi trei trebuia să discutăm. Mi-am ridica privirea şi am înfruntat ochii de miere ai lui Eric. Puteai citi cu uşurinţa uimirea, dar şi furia crescândă ce pusese stăpânire pe el. La ora 2 la cafeneaua Lucya!

Am căutat ochii de smoală ai lui Damon, un zâmbet ştrengar i-a arcuit buzele, confirmându-mi că va fi acolo şi ca auzise toată conversaţia. Atunci m-am despărţit de cuibul pe care mi-l formasem în braţele lui Eric şi am plecat, am plecat să respir şi să aştept ca cele 60 de minute să se scurgă, limbile ceasului arătând într-un final ora 2.

***

I-am văzut pe amândoi intrând pe uşa de lemn de mahon. Înăuntrul Lucyei, era cald şi bine, peste tot plutind un miros dulce de biscuiţi. În mână ţineam ceaşca cu cafea, gustul amărui îndulcit de cele câteva bucăţi de turtă dulce comandate, liniştindu-mă. Eric şi Damon s-au aşezat la masa rotundă, amândoi se priveau cu ură, iar inima mea începea să bată nebuneşte. Curajul pe care timp de o oră întreagă îl căutasem începuse să se sfărâme încet, încet transformându-se în scrum.

– Ai vrut să discutăm, iar noi suntem aici să te ascultam. Vocea guturală, dar oarecum catifelată a lui Eric, mi-a pus un nod în gât, avea dreptate.

– – Aşa este, vreau să discutăm, în primul rând aş vrea să mă lăsaţi pe mine să vorbesc, să vă dau explicaţiile necesare pentru această întâlnire încordată şi în acelaşi timp să vă cer nişte răspunsuri la anumite întrebări. Amândoi ştiţi trecutul meu, tu Damon, ai făcut parte din el, iar ţie Eric ţi l-am povestit aşa cum am putut mai bine. Deci după transformarea mea în vampir şi fuga mea disperată de Damon, am rămas alături de Eric trăind aproape 200 de ani împreună. Apoi, într-o zi, totul a fost dat peste cap de către acest vampir băgăcios cu ochii negri. El a hotărât că cel mai bun mod de a mai discuta cu mine este să mă răpească şi să mă ţină prizoniera lui timp de alţi doi ani, în care ne-am mutat din loc în loc. Vreau să fiu sinceră cu voi, pentru că amândoi meritaţi aceste explicaţii. Eric poate dacă aş fi vrut aş fi reuşit să scap de Damon, să fug de el şi să mă reîntorc la tine, dar ceva mă ţinea, legându-mă cu lanţuri invizibile de el. Aşa cum Damon poate dacă aş fi vrut, aş fi venit cu tine fară să fi fost obligată. În acei 2oo de ani, am crezut că sentimentele mele pentru Damon s-au diminuat devenind nule, dar din păcate, o simplă scânteie a fost în stare să le reaprindă. Tot în cei 200 de ani, în inima mea a crescut şi dragostea mea pentru tine, Eric. Sunt o fiinţă josnică, merit să fiu decapitată, să fiu arsă de soare sau înjunghiată. Nu mă puneţi să aleg, sunt prea nedemnă pentru a merita să fiu cu vreo unul din voi.

M-am ridicat, încercând să par cât mai sigură, dar picioarele îmi tremurau frenetic. Greşisem prea mult, din momentul în care m-am alăturat acestei lumi a supranaturalului am greşit, deşi tot această lume mi-a oferit şi cele mai dulci clipe. Mi-am luat genata şi am reuşit să plec. Cei doi vampiri rămăseseră încleştaţi, probabil aşa aş fi rămas şi eu dacă aş fi fost în locul lor.

Am simţit soarele pe pielea mea şi în clipa aia mi-am dat seama că viaţa de nemuritor nu era pentru mine, că aveam prea multe decenii de tristeţe acumulate. Mâna mi se juca cu inelul scoţându-l încet, parcă prelungind agonia, deşi întrevedeam moartea. Mâna caldă a lui Damon a mângâiat-o pe a mea.

– Nu trebuie să faci asta. Eu… te iubesc! Şi în clipa următoare buzele lui de ceară le frământau pe ale mele, trimiţănd mici fiori în tot corpul. Îl iubeam, mereu îl iubisem, îi iubisem ochii negri de cărbune, îi iubisem sarcasmul şi modul în care vorbea, în care se mişca, adorându-i fiecare acţiune impulsivă.

– Dar Eric?

– Ştii şi tu că nu pe mine m-ai alege, dar dacă vreo dată bastardul ăsta te va deranja cu ceva sau te va supăra, să vii la mine, iar capul îi va sta unde-i sunt picioarele.

M-am întors grăbită şi am văzut faţa luminoasa a lui Eric, de pe inima mi se ridicaseră sute de tone de vinovaţie, am îngânat un îhî şi jucându-mă cu nasturii lui Damon l-am ameninţa. Trebuia să ştie cine e stăpâna.
***

Am zâmbit văzându-i pe Eric şi pe Caroline împreună. Era vizita lunară de care eu şi Eric ne străduiam încă şi ţinem. Soarele strălucea puternic, razele sale sclipind şi făcându-mi faţa să lucească. Damon se dusese să ia ceva de băut.

– Şi cum ţi se pare Franţa, Elena? A întrebat Caroline în timp ce se juca cu cele câteva şuviţe blonde de păr ce umbreau faţa lui Eric. Erau atât de radioşi, completându-se. Caroline era jucăuşă în timp ce Eric era serios, semănau ca doi magneţi, discrepanţa dintre ei fiind frapantă. Cei doi s-au cunoscut în urma cu 15 ani în Egipt, când Eric era într-o delegaţie de afaceri, iar Caroline la cumpărături, ambii vampiri s-au plăcut din prima şi au rămas împreună.

– La fel de frumoasă ca acum cinci ani când am fost aici. Am spus totul fără prea mare atenţie, rotindu-mi ochii după brunetul meu ce se lăsa aşteptat. Eu şi Damon după ce am lămurit cum stăteau lucrurile, am plecat într-o excursie în jurul lumi, începând cu ţările din Asia, Africa, iar acum Europa.

Pentru noi, fiinţele nemuritoare, timpul este doar o altă marionetă ce ne ajută să nu ne plictisim, el nu ne subjugă, doar ne ţine într-o permanenţă mişcare, iar acest lucru, când ai companionul potrivit, poate fii un adevărat rai.

Buzele reci ale lui Damon s-au lipit de fruntea mea, mi-am dat capul pe spate şi i-am zâmbit. Era atât de frumos şi era doar al meu, după atâta vreme şi atâtea piedici, am reuşit să spun cu mândrie că Damon e doar al meu.

 

~ SFARSIT!~

_______________________________

Autor: Meshu/Mada

Corector: Theo~

Advertisements

2 thoughts on “Capitolul XVIII

  1. Pingback: Capitole « Damon Salvatore

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s