Capitolul 5


 

Damon înghiţi cu greu, observând liniştea care domnea în aer după sărut. Trebuia să spună ceva. Putea să vadă că ea se holba la el, aşteptând. Avea o expresie îngrijorată pe chip. Ideea era că el nu ştia ce să zică. Încă era confuz. Voia să se gândească.

 

Îşi înălţă capul spre ea. Elena îl privea cu speranţă pentru nişte răspunsuri. Pe care el nu le avea. Însă trebuia să spună ceva.

 

„Trebuie să vorbim” a fost primul lucru care i-a ieşit de pe buze. A sunat mult mai dur decât intenţionase. Îi analiză chipul care îi era plin de dezamăgire.

 

Apoi uşa de la intrare se deschise, întrerupând orice altceva ce urma să fie zis.

 

„Damon? Am crezut că ai plecat acasă. Elena? Ce cauţi pe verandă?” întrebă Grayson.

 

Elena respiră adânc şi îl privi pe tatăl ei drept în ochi.

 

„Am ieşit afară pentru nişte aer şi am dat de Damon. Vorbeam. Nimic mai mult.” Explică ea.

 

Tatăl ei le scană feţele amănunţit, făcându-l pe Damon nervos. Putea să spună? Putea să spună că s-au sărutat? I-o fi văzut cineva dinăuntru? Okay, trebuia naibii să se calmeze. Dacă părea aşa de tensionat, Grayson ar fi devenit suspicios.

 

„Ei bine, vino înăuntru, scumpo. Este frig. Damon, noi ne vedem luni.”

 

Elena îşi urmă tatăl înăuntru, dar înainte să închidă uşa, îi aruncă o ultimă rugătoare privire.

 

La naiba!! Fata asta avea să fie moartea lui…

 

EPOV

 

Inima Elenei bătea extrem de tare, aflându-se în faţa uşii apartamentului LUI. A fost uşor de găsit. Şi asta datorită agendei lui Grayson.

 

Se trezi azi dimineaţă cu un plan în minte. Trebuia să vorbească cu el. Dar pentru asta trebuia să ştie şi unde stă. Şi pentru că nu ştia unde locuieşte sau numărul de telefon, trebuia să găsească o sursă. Aşa că a cotrobăit puţin în agenda lui tati. Şi evident, era acolo.

 

Damon Salvatore – 123 Wickery Road.

 

Le-a zis părinţilor că pleacă la Caroline şi sunând-o pe Caroline a rugat-o s-o acopere.

 

Şi uite aici era.

 

Dintr-o dată, nu mai era sigură că ideea era atât de bună. Dacă a mers prea departe? Dacă el se va supăra de venirea ei la apartamentul lui? Ei bine, era deja prea târziu. Era aici. Trebuia să ştie.

 

Îşi îndreptă umerii, respiră adânc şi bătu la uşă. Sunetul îi penetră urechile din cauza nervilor ei care scoteau şi untul din ea. Îşi simţea picioarele ca de jeleu. Inima aproape că îi ieşea din piept şi mâinile îi tremurau.

 

A durat ceva ca uşa să fie descuiată. Începea să creadă că ziua era mai lungă, până când fu descuiată.

 

Aproape că îşi scăpă poşeta când îi observă aspectul. Aparent, ea tocmai îl trezise. Era clar că venea direct din pat. Părul lui negru era ciufulit. Ochii picaţi de somn. Dar la vederea lui doar în boxeri, îi tăie respiraţia.

 

Ochii ei se plimbau peste pieptul lui gol şi înghiţi. Greu.

 

Cum Damon văzu cine era în faţa lui, ochii i-se făcură cât cepele. Elena observă că el deja devenea conştient de starea sa de nuditate.

 

„Elena?” zise Damon răguşit.

 

La naiba, nimeni nu era atât de sexy când se trezea. Dar Damon era!

 

„Ce faci aici?” voia el să ştie.

 

Întrebându-se din nou dacă era bine ce face, tremură. Haide, Elena! Găseşte ceva! Încearcă să intri!

Nervoasă, îşi muşcă buza şi îl privi pe sub gene.

 

„Pot să intru?” întrebă.

 

Damon îşi trecu o mână prin păr şi oftă. „Bine, dar lasă-mă să i-au nişte pantaloni.” Spuse. Se întoarse şi  plecă direct spre dormitor, lăsând-o pe Elena să intre. Închise uşa în urma ei şi se aşeză pe canapea cu poşeta la picioarele ei.

 

Când Damon se întoarse, încă mai părea somnoros. Însă măcar purta pantaloni şi tricou. Nu avea să se simtă distrasă.

 

Se aşeză în faţa ei pe un alt scaun şi aşteptă ca ea să zică ceva.

 

„Îmi cer scuze că te-am trezit.” Începu Elena.

 

Damon zâmbi un pic. „Nu-i nimic. Dar de ce eşti aici?”

 

Inima Elenei începu din nou să bată cu putere, aproape durând-o. De unde să înceapă? Ce să zică? Îşi imaginase totul azi de dimineaţă, dar acum, fiind deja aici era cu totul altceva.

 

„Voiam să vorbim de seara trecută.” Spuse direct.

 

Gata, a spus-o!!! Îl văzu pe Damon, strâmbându-se puţin. Avea să fie o conversaţie ciudată. Damon se ridică şi începu să se agite în jur.

 

„Nu se va mai întâmpla vreodată.” explică.

 

Elena se simţi de parcă a fost înjunghiată cu un cuţit. Cum adică nu se mai poate întâmpla? Aseară începu să prindă încredere. Îi spulbera din nou speranţele?

 

El se opri în faţa ei şi îngenunche. Îi luă mâinile în ale lui şi îi explică.

 

„Pentru început, eu am 32 de ani, iar tu 16.”

 

„Voi avea 17 peste 2 luni.” Îl întrerupse ea.

 

Damon zâmbi la izbucnirea ei, dar continuă.

 

„Nu asta e ideea, Elena. Ideea este că eşti minoră. Ideea este că sunt prieten cu tatăl tău. Ştii ce mi-ar face dacă ar afla? Crezi că ar fi pur şi simplu de acord cu asta?”

 

Elena simţi cum lacrimile îi ardeau ochii. O lăsa baltă.

 

„Tatăl tău m-a ajutat să devin chirurgul de acum. El m-a creat. Tot el mă poate termina. Îmi poate distruge cariera dacă noi continuăm cu asta. Îmi poate distruge reputaţia. Se poate asigura că nu voi mai putea lucra în nici un spital tot restul vieţii. Şi mai presus de toate, mă poate duce şi la tribunal. Merită, Elena?”

 

Damon se uită fix în ochii Elenei, care era cât pe ce să dea drumul la lacrimi. Pentru prima oară în viaţa ei simţea nişte lucruri, pe care nu le simţise înainte. Şi asta chiar de dinainte ca ceva serios să înceapă.

 

Începu să se enerveze. Era stupid, ştia asta.

 

„Deci, eu nu merit riscul, Damon? Asta e? Nu merit?” spuse ea.

 

Faţa lui Damon căzu. „Şti că nu asta…”

 

„Nici nu vrei să şti dacă putem fi ceva? Dacă merge. Ai de gând să mă dai la o parte, chiar înainte să începem? Eşti un laş, Damon!”

 

Elena se ridică, vrând să părăsească apartamentul. Se făcea de râs aici! Braţul lui Damon o opri înainte să ajungă la uşă. O întoarse, ajungând amândoi faţă în faţă.

 

„Nu fi aşa. Recunosc că simt ceva pentru tine. Dar nu e corect. Şi nu pot pretinde nimic.” Spuse disperat.

 

Inima ei se opri o secundă la cuvintele lui. A recunoscut! Simţea ceva! De l-ar putea face să nu se mai opună. Îşi puse mâna pe o parte a chipului său, bucurându-se de senzaţia ce i-o crea barba lui. El aproape că se cuibări în palma ei. Aproape. A ştiut cum să se abţină la timp.

 

„Poţi să ignori ce simţi acum? Spune-mi că nu simţi şi tu la fel şi voi pleca. Spune-mi că nu mă vrei.” Murmură.

 

Îl văzu, înghiţind cu mare dificultate. Corpul ei anticipa ce avea el să facă. Ar minţi-o? I-ar spune că nu simte la fel? Ar trimite-o acasă?

 

Liniştea continuă, dându-i Elenei speranţe.

 

„Nu aud nimic.” Respiră. „Dă-i drumul, Damon. Spune-mi că nu mă vrei.”

 

Se uita la el, provocându-l. Haide, Damon. Predă-te.

 

Ea păşi mai aproape de el, invadându-i spaţiul personal.

 

„Tot nu aud nimic, Damon” repetă.

 

Se înclină spre el, mângâindu-i obrazul cu buzele ei. Lăsându-l să-i simtă respiraţia pe buzele lui. Acum era şansa lui să se dea înapoi. Îşi frecă uşor buzele de ale lui, făcându-l să scoată un mormăit.

 

„Încă nu aud nimic” spuse pentru ultima dată. Iar apoi el îi captură buzele cu ale sale. Era la fel de bine ca seara trecută. Cum putea cineva să numească asta greşit? Cum putea cineva să creadă că ei se potriveau acestui cuvânt? Avea să-l facă pe Damon să vadă.

 

Limba ei mângâia colţurile gurii sale, iar mâinile Elenei se aventurau pe pieptul său.

 

„Simţi asta, Damon?” şopti peste buzele lui. „Poţi să simţi cum suntem împreună? Cum poţi să ignori?”

 

Mâinile lui îi mângâiau spatele, făcându-i pielea de găină. Ea îi plasă săruturi pe obraz, o cărare până la urechem unde îi muşcă lobul. Îi putea auzi respiraţia sacadată. Un rânjet îi apăru pe faţă, văzând cum ajungea la el.

 

Mâinile ei rămaseră la linia blugilor, degetele cicălindu-i pielea abdomenului său.

 

„Ai putea avea asta în fiecare zi, Damon. De te-ai lăsa în voia sentimentelor.”

 

La aceste cuvinte, ea se dădu la o parte din îmbrăţişarea lui. Păşi în spate pentru a se uita în ochii lui. Obişnuiţii ochi albaştrii şi reci au devenit acum piscine de dorinţă.

 

Pieptul lui palpita. Era mândră de ea că-l adusese în acest stadiu.

 

Rânji, luându-şi poşeta de pe podea şi îndreptându-se către uşă. Se întoarse către el pentru ultima dată.

 

„Gândeşte-te la asta, Damon.”

 

Asta fiind spusă, ea plecă, lăsându-l înmărmurit.

 

Traducător: Anca

Corector: Simo

3 thoughts on “Capitolul 5

  1. Pfoaii oameni…Am lipsit ceva timp de pe forum dar acum m-am intors cu putere…Deci sa revenim…Superb capitolul…Elena e foarte perversa…SI ador acest aspect…Imi place sa o vad stapana pe ea, si pe Damon mai nesigur…Hmm, si diferenta de varsta dintre ei chiar e mare dar cred ca o sa treaca peste acest mic, mic detaliu…

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s