Capitolul 8


576351_431768030218941_334781112_n

 

Nu îi răspunse; era mult prea distras de gândurile înfricoşătoare din mintea lui. Dacă Vladimir era interesat de Elena… Nu!! Îşi închise ochii la acele gânduri şi se întoarse către o foarte îngrijorată Elena.

 

„Hei!… Ce e în neregulă?” Elena se ridică şi merse lângă el, punându-şi mâinile pe chipul său, făcându-l să se uite la ea.

 

„A venit Duncan” spuse Damon încet, iertarea în ochii lui. O simţi cum deveni rigidă, iar mâinile de pe faţa lui căzuseră, nemaimângâindu-l calm.

 

„Ei bine, ce voia?” Elena respiră adânc, păstrând vocea cât mai calm posibil, pregătindu-se pentru ce era mai rău.

 

„Vrea ca eu să te iau la reşedinţa lui Vladimir.”

 

„Unde am fost data trecută…” Elena închise ochii, un tremurat îi trecu prin spinare la amintirea fetei pe care a încercat să o salveze şi propria ei experienţă neplăcută cu Duncan.

 

Damon ştia la ce se gândea, iar acum era rândul lui să o ţină strâns în braţe, dar în acelaşi timp gentil, şi îi şopti: „Nu voi lăsa nimic să te rănească.”

 

Elena vizibil se relaxă la strânsoarea lui Damon.

 

Când în cele din urmă, el se îndepărtă, îi spuse: „Dar tot trebuie să te iau cu mine. Dacă nu apar, vor veni şi te vor lua cu forţa. Nu pot risca să te răneşti în halul acesta.”

 

„Am încredere în deciziile tale” oftă Elena, realizând că ce spusese era patetic şi stupid, dar era adevărat.

 

Damon zâmbi şi îi presă spatele de pieptul lui. „Doar ţine minte, Elena,” Vocea lui era mătasea lângă urechea ei. „Te iubesc.”

 

Îl simţi dându-i părul într-o parte pentru a-i mângâia ceafa cu buzele. „Şi eu te iubesc” spuse, firicele de păr ridicându-i-se în urma săruturilor sale.

 

 

A doua zi, Elena se trezi din cauza mirosului delicios de cafea şi şuncă. Când ochii ei se deschiseră în sfârşit, Damon o întâmpină cu un zâmbet imens pe chipul său şi o sărută pe obraz.

 

„Micul dejun la pat pentru om.” spuse, înmânându-i o ceaşcă de cafea. Elena se întinse către cafea şi îi zâmbi în timp ce sorbi puţin din ea. Nu ştia ce avea să se întâmple în seara aia cu Vladimir, dar avea să facă tot ce putea.

 

Damon îi mângâie uşor braţul când ea bău. „Eşti bine?”

 

„Sunt puţin speriată de noaptea asta.” recunoscu ea.

 

„Nu te condamn.” Oftă el.

 

Liniştea dintre ei deveni inconfortabilă, iar Damon îi apucă mâna. „Vreau să-ţi arăt ceva.”

 

Elena păru surprinsă, dar nu zise nimic când el o ghidă către camera unde s-au sărutat prima oară.

 

„Nu am minţit când am zis că această cameră ţine amintiri.” Luă o fotografie şi i-o dădu Elenei; era alb negru, dar Elena putu să observe un băieţel micuţ cu păr negru şi ondulat.

 

„Acesta sunt eu când aveam 7 ani.” Zâmbi la reacţia Elenei. „Am fost şi eu copil odată, ştii…”

 

„Eu doar… nu mi te imaginam aşa” spuse, studiind băieţelul din poză îndeaproape.

 

„Nu dau vina pe tine. Şi mie mi-e dor de mine.” Merse către altă cutie, iar Elena trase puţin cu ochiul.

 

„Aici sunt eu şi mama.”

 

„Nu ai vorbit niciodată despre familia ta.”

 

„Mama a murit când am împlinit 9 ani. Corpul ei a slăbit foarte mult după naşterea lui Stefan. A murit când el avea doar un an.”

 

„Îmi pare rău” spuse Elena sincer.

 

„Eu şi fratele meu eram apropiaţi. Am avut grijă de el şi el m-a iubit. Oricum, când a apărut Katherine, totul a fost diferit. Apoi am avut încredere să nu-i spună tatei că ea era un vampir… şi deja ştii unde s-a ajuns. După ce am luat din sângele ei, nu a mai durat mult până să ne schimbăm.”

 

Făcu o mică pauză.

 

„Cum era Katherine?” întrebă ea.

 

„Era opusul tău. Katherine era egoistă şi seducătoare. A fost născută prin 1400 în Bulgaria şi a avut un copil din flori… familia ei a trimis-o în Anglia şi apoi s-a stabilit în State.”

 

Elena îi strânse instinctiv braţul. „Ai trecut prin multe. Nu mi-am dat seama că viaţa ta a fost aşa… crudă.”

 

„Tu eşti cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată. Înţelegi acum de ce nu pot lăsa să ţi se întâmple ceva? Am pierdut destui oameni la viaţa mea.”

 

Atinsă complet de cuvintele lui, Elena îi lăsă un sărut adânc pe buze.

 

 

Noaptea era rece, iar dinţii Elenei au început să clănţăne imediat ce a pus piciorul afară. Deşi era un sentiment ciudat, se simţea mult mai protejată în casă. Era ca şi cum nu ştia ce putea să se întâmple odată ce ieşea din casă.

 

„La naiba, ce frig e!!” murmură Elena odată ajunsă în maşina lui Damon. Purta o pereche simplă de blugi şi o bluză cu mânecă lungă plus o eşarfă, regretând imediat că nu-şi luase şi jacheta. Damon îşi dădu jos geaca de piele şi i-o aşeză uşor pe umeri, iar ea roşi când se ghemui în ea cât mai mult, inhalând mirosul lui.

 

„Mai bine?”

 

Ea doar dădu din cap.

 

Când ajunseră într-un final, Elena observă acel bărbat rece de data trecută, dar de această dată nu îi mai zisese lui Damon „să o ducă la etaj”.

 

„Vladimir te aşteaptă în sufragerie. Ia omul cu tine.”

 

Elena pufni şi îi dădu tipului o privire urâtă, Damon de abia putând să-şi stăpânească rânjetul.

 

„Salutări” spuse un bărbat blond, înalt şi cu ochi verzi, iar Damon dădu mâna cu el politicos, Elena totuşi nu putu să nu observe cum el stătea în faţa ei protector, fiind un fel de barieră între ea şi Vladimir. Ea auzi pe cineva tuşind şi întorcându-se, îl văzu pe Duncan care o studia din cap până în picioare.

 

„Ai spus că vrei să ne vezi…?”

 

„Oh, da’ de ce te grăbeşti aşa?” rânji Vladimir arogant şi apoi se întoarse către Elena. „Nu am avut şansa să te cunosc data trecută, fetiţă. Oricum, ne-ai cauzat, ce-i drept, nişte probleme.”

 

Elena îşi miji ochii. Duncan fusese cel care voia să o atace.

 

„Cu siguranţă ştii că un vampir are nevoia de a se hrăni,” El se apropie de ea şi cu un deget îi trasă una din venele gâtului. „Ai încercat să opreşti un vampir din hrănit. De asemenea ai încercat să salvezi un om pe care nici nu îl cunoşteai… de ce??”

 

„Nu era tratată corespunzător.”

 

„Nu există corespunzător sau Necorespunzător, scumpo.”

 

„Am citit regulile. Nu puteţi răni fizic un om.” Îndrăzni ea. „Voi aţi făcut regulile.”

 

„Asta a fost înainte ca guvernul vostru tâmpit să ne lase să preluăm controlul.” Zise el arogant. „Ştia că putem omorî pe oricine dorim ca să căpătăm ce dorim. Trebuie să încerci să te pui în locul nostru, Elena… Ne plictisim tot jucându-ne cu aceeaşi persoană. Doar gândeşte-te la un copil care primeşte un cadou de Crăciun. Se va juca cu el până când îl va arunca la gunoi.”

 

„Nu suntem jucării…” începu Elena, dar Vladimir îi tăie fraza imediat.

 

Se întoarse către Damon. „Ne-ai dezamăgit, Damon. Stăteam aici şi discutam cazul ăsta şi ne-am gândit că nu ai fost… cum se spune??… autoritar. Da, nu ai fost prea autoritar cu animalul tău. Şi cel mai rău, ai luptat contra celor de felul tău. E un lucru intolerabil…”

 

„Mi-a atacat omul!!” a obiectat Damon. „Nu era masa lui!”

 

„Haide, Damon. Chiar crezi că mă poţi păcăli? Că ai salvat-o pentru că e „a ta”?? Ai salvat-o pentru că simţi ceva pentru ea. Credeam că te cunosc mai bine, Damon… Chiar tu ai zis asta odată, dragostea e cea mai mare slăbiciune a unui vampir.”

 

Vladimir se holbă intens la Elena şi îşi frecă bărbia. „Nu o pot lăsa să te distrugă, Damon. Îmi vei mulţumi pentru ce voi spune, crede-mă.”

 

„Ce spui?!?” dacă inima lui Damon ar fi bătut, atunci s-ar fi oprit chiar în acel moment.

 

„Vreau fata aici… apoi va fi trimisă în Dimensiunea Întunecată pentru o licitaţie publică.”

 

Faţa Elenei păli, iar Damon trecu ca fulgerul până la Vladimir şi îl trânti pe jos. „Nu poţi faci asta!!!”

 

„Prostule mic!!” zise, deodată deasupra lui Damon, ţintuindu-l jos. „Uite ce a făcut din tine!! Erai un zeu, Damon!! Te-a adus la nimic!!”

 

„Nu te voi lăsa să mi-o iei!! Va trebui să mă ucizi ca să te atingi de ea, bucată de rahat ce eşti!!!”

 

„Oh, cu drag te-aş omorî! Dar sper că după ce pleacă, îţi vei reveni.”

 

Duncan veni brusc în spatele Elenei şi se uită la Vladimir. „Ce să fac cu ea?”

 

„Ia-o şi leag-o într-unul din dormitoarele de sus. Vreau o conversaţie decentă cu ea.”

 

Duncan încuviinţă. „Vladimir, ştii că nu mă pot stăpâni…”

 

Celălalt doar îşi dădu ochii peste cap. „Nu-ţi face griji, nu o să doară prea mult.” El îi mângâie părul şi îi forţă bărbia în sus, iar colţii lui deja şi-au făcut apariţia şi au intrat brutal în gâtul ei. Elena se chinui să nu ţipe cât de tare putu. Damon avea dreptate – dacă un vampir voia să fie dureros, atunci aşa era…

 

„Opreşte-te!!” urlă Damon, ieşind din strânsoarea lui Vladimir şi îl împinse pe Duncan departe de Elena. Ea căzu pe jos, suspinând din cauza durerii.

 

„Duncan, ocupă-te de Damon. De ea am eu grijă.”

 

Într-o secundă, Elena era cărată ca şi cum cântărea cât o pană, iar Vladimir încuie uşa după el.

 

„De ce faci asta?” pledă ea.

 

„Ştii de ce…” îi răspunse cu un ton copilăresc.

 

„Am încercat să o salvez… Nu am greşit cu nimic.”

 

„Nu ştii ce s-a întâmplat după ce ai plecat, nu?” Vladimir se apropie puţin. „Fata a sfârşit în Dimensiunea Întunecată pentru că el nu a putut suporta gândul că un om ca tine l-a oprit. Practic, i-ai semnat fetei sentinţa la moarte.”

 

El îngenunche în faţa ei. „Vampirii iau mereu ce vor. Ar trebui să ştii. În cealaltă Dimensiune mai ales – nu există umanitate. Nu ai nicio şansă de ieşire odată ce ai intrat. Doar durere şi moarte…”

 

Elena tremură, trupul ei fiind inundat de frică. Ce avea să se întâmple cu ea? Nu, Damon a promis. Nu avea să-i lase să o rănească.

 

Niciodată nu s-a dat înapoi de la promisiunile sale.

 

Nu-i aşa??

_________________________

Traducator: Anca

Corector: Theo

2 thoughts on “Capitolul 8

  1. Pingback: Capitole | Damon Salvatore

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s