Capitolul 6


capitol 6

Nu m-am mişcat deloc până când nu mi-am recăpătat conştinţa. Puteam să simt camera învârtindu-se în jurul meu, în ciuda faptului că încă aveam ochii închişi. Puteam să aud mişcare din camera alăturată, iar mirosul de sânge mi-a umplut nările. Mi-am deschis încet ochii şi m-am uitat prin cameră. Nu-mi era cunoscută şi a început să mi se facă un pic frică. Mi-am ridicat mâna să îmi frec tâmpla care îmi zvâcnea de durere şi inima aproape că mi s-a oprit din bătut când i-am văzut inelul lui Stefan pe degetul meu. Un icnet înăbuşit mi-a scăpat de pe buze în timp ce mă holbam cu oroare la mână; imaginile atacului meu încă mi se derulau prin minte. „Elena?” m-a strigat Damon când a intrat în cameră.

„Ce naiba?” l-am întrebat, ţinându-mi în sus mâna, încă aşezată pe spate, pentru că nu credeam că picioarele mele mă vor putea sprijini.

„Cred că situaţia vorbeşte de la sine, nu crezi?”

„Nu e amuzant”, am spus când el s-a lăsat să se sprijine de uşă, faţa lui arătându-i un zâmbet de satisfacţie.

„Mi se pare isteric”, a spus cu o voce joasă. Ochii i-au tresărit la reacţia mea. „Ce, eternitatea nu este de ajuns fără Stefan?”

„Damon…” am şoptit şi am încercat să-mi reprim plânsul.

Mişcările lui mă asurzeau, iar apa lui de colonie îmi înţepa nasul. „Nu-ţi face griji, eşti încă umană” mi-a spus când s-a lăsat pe pat, lângă mine. Mi-a ridicat bărbia pentru a-mi vedea gâtul.

„Aşa că de ce port ăsta?”

„M-ai sunat, dar nu te-am mai auzit deloc. Când am ajuns la tine, erai aproape golită de sânge. Te-am adus aici înapoi după ce te-am salvat, şi când am fost sigur că te-ai stabilizat, m-am întors acasă la tine şi am curăţat toată camera de sânge. Şi de atunci, tu aici ai stat.”

„Cât e ceasul?” l-am întrebat, auzindu-mi stomacul fremătând.

„Aproape de miezul nopţii. Ai stat leşinată câteva ore. Nu zile.”

Am scos un mic sunet de uşurare, care s-a rispit repede când am realizat că trebuia să mă întâlnesc cu prietenii mei la Grill. „Oh, Doamne, Jenna-”

„Am sunat-o eu şi i-am spus că eşti aici cu Stefan. A menţionat ceva de Grill, dar i-am spus că sari peste. Prietenii tăi, totuşi, nu te-au sunat.”

Ochii mi s-au mărit când m-am gândit la cum „m-a salvat” el mai exact. „Damon… ce ai făcut tu de fapt să mă salvezi?” l-am întrebat încetişor.

Ochii lui s-au îngustat. „Chiar trebuie să mă întrebi asta?”

„Vreau doar să-mi confirmi.”

„Ţi-am dat din sângele meu. De aceea porţi inelul. Cantitatea pe care ţi-am dat-o îţi va face toate simţurile intensificate, aproape ca ale mele, şi o să fii extrem de sensibilă la lumina soarelui” a spus lăsându-se pe coate.

„Mersi” i-am spus şi i-am zâmbit, surprinzându-l.

„Ei, ei. Ce noutate.”

„Mi-ai salvat viaţa. Din cauza ta, eu trăiesc. Nu văd de ce aş fi nervoasă pe tine. Aş fi făcut acelaşi lucru pentru tine.”

Şi-a îndepărtat privirea de la mine şi s-a ridicat în picioare. „Câţi vampiri au fost invitaţi la tine în casă?”

„Doi”, i-am răspuns, uitându-mă şi eu în altă parte. Nu am mai avut astâmpăr şi m-am ridicat şi eu în picioare, simţindu-mă capabilă de mai mult decât de a merge la pas. „Aşa se presupune că ar trebui să mă simt?”

„Ca şi cum ai fugi la un maraton? Ca şi cum ai sări de pe un pod? Sau să ai o aventură sălbatică de o noapte?” m-a întrebat cu o sprânceană ridicată.

„Da, da, şi nu” i-am răspuns. „Şi ca să-ţi răspund la întrebarea ta nepusă, nu cred că a fost Stefan. Am auzit pe cineva vorbind înainte de a leşina, dar s-au auzit de departe, vocile erau distorsionate. Nu ştiu cine a fost.”

„Elena,” a început el să mă sfădească. „Nimeni altcineva nu ar fi putut fi, decât Stefan, şi tu o ştii. Totuşi, e un lucru bun.”

„Că am fost atacată de propriul meu prieten?”

A părut puţin bosumflat de alegerea mea de cuvinte. „Cel puţin, ştim că încă e în oraş.”

„Nu cred-”

„Îl pot adulmeca. Mirosul lui era peste tot prin camera ta atunci când am intrat acolo.”

M-am holbat la el şi apoi, mi-am lăsat privirea în pământ. „A mai fost şi înainte.”

„Da, dar ăsta era un miros proaspăt”, a replicat Damon.

„După câte ştii tu, poate vroia decât să vorbească.”

A dat din cap a negare. „Ştim amândoi că dacă vroia să vorbească, îşi anunţa prezenţa.”

Am oftat şi mi-am îndoit încheieturile mâinilor. „Bine. Poate că a fost Stefan. Uite, putem să nu mai discutăm despre asta acum?”

„Şi despre ce ai vrea să discutăm: de vreme; cum m-ai sărutat în noaptea trecută; de viaţă, în general?” m-a întrebat nonşalant.

Încerca să mă prindă cu garda jos; şi a avut succes. Am încercat să-i răspund, dar n-am putut. „Nu-”

„Ba da, sigur. Fără nicio îndoială, îmi amintesc cum ai sărit pe mine.”

„Nu am vrut asta şi aşa ceva n-o să se mai întâmple niciodată” i-am spus şi am trecut de el.

„Nici nu te învinovăţesc. Sunt de-a dreptul irezistibil”, m-a tachinat în timp ce coboram scările, înspre uşa de la intrare. Când am întins mâna înspre mâner, el era acolo, împiedicându-mă să plec. Mi-a ridicat uşor bărbia. „Glumeam” mi-a spus, dar i-am văzut ceva în ochi, ceva ce niciodată nu am mai văzut şi m-a înfiorat. „În plus, nu te poţi duce acasă. Nu te voi lăsa.”

„Tot o să trebuiască să mă duc. Nu pot să nu mă duc acasă.”

„Trebuie să te odihneşti. Încă ai nevoie să te adaptezi la sânge”, mi-a spus prinzându-mă de umeri şi întorcându-mă la 180 de grade. Nu am mai zis nimic în timp ce urcam scările şi el era în spatele meu. Am văzut un morman de haine pe cufărul de la picioarele patului lui Stefan şi m-am întors înspre Damon. „M-am gândit că o să-ţi petreci ceva timp pe aici.”

„Mi-ai adus hainele?”

„Am crezut că este evident, dar da, Elena, ţi-am adus hainele.”

Înainte să-mi dau seama ce fac, mi-am aruncat braţele în jurul lui. „Mersi pentru tot. Ştiu cât de greu îţi este să fii drăguţ” i-am spus fără efort, şi am fost fericită când el a realizat că-l sâcâiam. Şi-a pus şi el încet mâinile în jurul taliei mele şi nu l-am putut învinovăţi; starea mea de spirit se schimba înainte şi înapoi cu o viteză rapidă. Am presupus că era din cauza sângelui de vampir şi m-am dat în spate.

„Cu plăcere”, mi-a spus şi mi-a dat cu greu drumul din îmbrăţişare. „Dacă se întâmplă ceva, voi fi chiar aici.”

Am dat din cap. „Noapte bună” i-am urat şi am închis uşa. M-am aşezat pe pat, uitându-mă la hainele şi la o mică geantă de voiaj plină cu articole de toaletă, pe care Damon a avut libertatea de a le împacheta pentru mine; lucrul ăsta m-a atins la inimă. M-am întins pe pat şi mi-am dus mâna la gât, tresărind un pic de durere când degetele mi-au netezit noua piele unde fusesem muşcată. Mi-am ridicat mâna pentru a cerceta inelul, am oftat, m-am întors pe o parte, şi am rămas aşa holbându-mă la nimic. Am crezut că voi rămâne cu Matt pentru totdeauna, apoi, a apărut Stefan. Viaţa mea mi s-a schimbat, iar el mi-a promis eternitatea. Pur şi simplu. Iar acum, era plecat, iar fratele său rămas aici.

Şi indiferent care era motivul, nu mi-l puteam scoate din minte.

_____________________________________________________________________________________

 

Razele gentile ale soarelui de dimineaţă au strălucit prin fereastră şi am putut simţi senzaţia supărătoare de pe pielea mea. Am amorţit când un braţ s-a înfăşurat în jurul taliei mele şi am realizat că aveam capul pe pieptul cuiva. Când mi-am dat seama că sunt în camera lui Stefan, inima a început să-mi bată mai repede, pentru că aveam mari speranţe. Venise acasă. Braţele mele l-au strâns şi fără să mai spun ceva, mi-am ridicat capul şi mi-am lipit buzele de bărbia lui. Am refuzat să-mi deschid ochii, de frică să nu fie doar un vis, şi m-am ridicat şi mai mult ca să-i sărut buzele.

Nici nu putea să nu fie adevărat, dar nu vroiam să se oprească. Buzele mele s-au oprit doar pentru o fracţiune de secundă, înainte de a continua şi l-am sărutat foarte pătimaşă. Momentul acesta a devenit cel mai fericit; nu mai avusesem aşa ceva de săptămâni bune, dar totul s-a risipit când el m-a rotit pe spate şi mi-a şoptit la ureche „Cred că ai greşit fratele Salvatore. Însă, cu toată plăcerea, continuă.”

Ochii mi s-au deschis rapid şi l-am împins deoparte. „Ce naiba faci aici?”

Damon avea o privire satisfăcută, în timp ce mi-am luat genunchii în braţe. El s-a uitat în jur. „De fapt, întrebarea mai bună este, ce faci tu aici?”

Mi-am deschis gura ca să mă cert cu el, dar apoi, mi-am dat seama că avea dreptate. Camera era la fel cu cea a lui Stefan, dar, clar, era a lui Damon. „Cum de am-”

„Te-ai sculat să te duci la baie, şi în loc să te întorci înapoi, ai venit aici.”

„De ce pur şi simplu nu m-ai mutat?”

„Şi să pierd acest apel de trezire? Niciodată”, mi-a spus cu un mare rânjet, în timp ce se uita la ceas. „Vei întârzia la ore.”

N-am mai spus nimic şi m-am retras în camera lui Stefan, am făcut un duş rapid şi m-am pregătit de şcoală cât de repede am putut. Damon mă aştepta jos. „Cum i-ai explicat Jennei că maşina încă este acasă?”

Mi-a azvârlit cheile. „Am adus-o aici.”

„Mersi” am spus cu jumătate de inimă şi am plecat nemaispunând nimic. Am întârziat la prima oră, dar se pare că profesorul nu şi-a dat seama, sau că nu l-a interesat. La prânz, mi-am găsit prietenii şi am decis să stau la masă cu ei.

„Pe unde ai fost?” m-a întrebat Matt, simţindu-se clar dezamăgirea în vocea sa.

„Jenna a spus că te-ai dus la Stefan”, s-a enervat Caroline, luându-şi tava cu mâncare şi mutându-se la o altă masă.

„Cred că merit asta” am spus, simţind-o pe Bonnie privindu-mă îngrijorată. Eram sigură că şi-a dat seama de ce s-a întâmplat, chiar dacă făcea doar presupuneri. „O să mă revanşez faţă de ea, îţi promit”, i-am spus lui Matt când s-a dus s-o calmeze pe Caroline. „Putem vorbi?” am întrebat-o pe Bonnie.

Mi-a spus că da şi am mers afară, găsind un loc mai retras unde ne-am aşezat. „Eşti bine? S-a întâmplat ceva? I-am spus lui Caroline că nu ai fi lăsat-o baltă fără vreun motiv bun. Am încercat să te sun, dar telefonul tău e deconectat.”

Am afirmat, „Trebuie să-mi iau altul mai târziu. După ce te-am lăsat acasă, m-am dus şi eu acasă şi în timp ce mă pregăteam, cineva m-a atacat. Dacă nu l-aş fi sunat pe Damon în ultima secundă, aş fi fost moartă până acum.”

Şi-a îngustat ochii. „Damon te-a salvat? Atunci, cine te-a atacat?”

Am dat din umeri, „Nu ştiu cine.”

Bonnie a dat din cap, şi apoi, mi-a văzut inelul de pe deget. „Chiar arăţi palidă. Ţi s-a mai întâmplat şi altceva?”

„Tot sunt eu; nu sunt vampir. Port ăsta pentru că Damon mi-a dat foarte mult sânge de la el ca să mă ţină în viaţă. Are nişte efecte secundare destul de puternice” am informat-o.

„Încă nu pot să cred că Damon te-a salvat.”

„Foarte multe s-au schimbat din acea noapte, Bonnie. Uite, nu vreau să vorbesc despre Damon, doar vroiam să ştii că şi tu ar trebui să fii foarte atentă. Vom ajunge noi şi la o rezolvare şi…” vocea mea s-a stins în timp ce o priveam.

„Poate că o să ai nevoie de ajutorul meu” mi-a spus ea fără echivoc.

„Poate, dar nu te voi ruga decât numai dacă nu există nicio altă cale, iar tu poţi întotdeauna să spui nu. Te înţeleg dacă nu vrei să ajuţi.”

„Mă voi gândi la asta. Ce le vei spune lui Matt şi lui Caroline?” m-a întrebat, schimbând subiectul.

Am ridicat din umeri. „Nu ştiu, dar mai degrabă aş vrea ca ei să mă urască decât să ştie ce se întâmplă exact. Consiliul deja îi vânează pe vampiri. Ultimul lucru de care am nevoie este ca prietena noastră să înceapă să vorbească despre ei.”

Bonnie a fost de acord cu mine, iar clopoţelul a sunat. „Elena?”

„Da?” m-am întors înainte de a ne despărţi pe hol.

„Fii atentă cu Damon”, m-a sfătuit, după care a plecat, lăsându-mă singură şi întrebându-mă dacă o fi văzut ceva în viziunile ei.

După şcoală, m-am dus să-mi cumpăr un mobil nou şi am fost încântată că mi-am putut păstra numărul. Am sunat-o pe Jenna şi i-am lăsat un mesaj vocal, după care m-am întors la maşină. M-am oprit când l-am văzut pe unchiul John aşteptându-mă. „Aaa, Elena. Ce mai faci?”

M-am uitat în jur destul de incomodă. „Bine.”

M-a aprobat şi  privirea i-a rămas ţintă la mine. „Trebuie să vorbim. Ai câteva clipe?”

Cineva a aruncat gunoi într-un tomberon din apropierea maşinii şi m-a făcut să tresar. John a observat asta, dar n-a spus nimic. „Unde?”

„Ne-am putea plimba” mi-a sugerat şi mi-a făcut semn să mă iau după el, înspre ieşirea din oraş, într-un mic părculeţ, pe partea opusă a drumului. „Cum se mai simte Stefan?”

„E bine”, am bombănit.

„Elena, ştiu ce este el. Ştiu ce este şi Damon. Când ai de gînd să-mi spui că te întâlneşti cu un vampir?”

„Atunci când o să-mi spui şi tu mie despre conversaţia ta cu Isobel” i-am dat replica, oprindu-ne amândoi lângă o băncuţă umbrită.

„Înseamnă că m-ai ascultat.”

„Stefan e diferit. Nu ar răni pe nimeni” am spus, dar nici eu nu m-am mai crezut.

„Atunci, ce s-a întâmplat cu el sâmbătă? Că a dispărut dintr-o dată. A atacat-o pe fata aceea?”

„Nu ştiu” am spus de-abia auzindu-mă.

Şi-a încreţit buzele şi şi-a masat bărbia. „Ultima înregistrare pe care a scris-o John Gilbert a fost faptul că şi-a ucis ambii băieţi din cauză că o salvaseră pe Katherine înainte să fie băgată în criptă.”

Ochii mi s-au mărit de surpriză. Nu-mi spuseseră asta. „Şi ce legătură are asta cu mine?”

„Îţi dau trei zile la dispoziţie să-l dai pe Sefan pe mâna Consiliului. Dacă nu faci asta, când voi lansa atacul, va fi şi numele tău pe lista celor pe care-i vom pune la pământ. Nu contează dacă eşti om sau nu, tu-i ajuţi, aşa că şi tu eşti inamicul. Nu vreau să te văd moartă, dar dacă mă obligi, aşa să fie. Iar acum, du-te şi trimite-i acest mesaj lui Damon” mi-a spus începând să se îndepărteze. „Trei zile, Elena. Vorbesc serios”, mi-a mai repetat uitându-se la mine peste umăr.

 

Tradus de

Claudia

2 thoughts on “Capitolul 6

  1. Pingback: Capitole Noi!! | Damon Salvatore

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s