Capitolul 7


images

Nothing without you– Capitolul 7

 

“M-ai auzit”, l-am întrebat stând în faţa şemineului, uitându-mă la Damon cum îşi mai toarnă un pahar. Venisem direct la el să-I spun ce zisese John.

“Te-am auzit”, a murmurat chiar înainte de a lua o înghiţitură. Doar că nu văd ce aş putea face eu.

În timp ce murmuram un şir de înjurături mâna mi s-a făcut pumn, în păr. “Eşti imposibil! Noaptea trecută m-ai salvat şi acum mă laşi să mor.”

“N-o să-ţi facă rău.”

Am început să merg. “Nu e unghiul meu real. Mereu a ştiut asta şi nu cred că i-a păsat vreodată. Damon trebuie să-l găsim pe Ştefan şi…”

“Şi ce?”, m-a întrebat în timp ce punea paharul jos.

Am clătinat din cap şi mi-am plimbat mâna prin părul deja ciufulit. “Nu ştiu.” Am inspirat, aproape am plâns. “N-o să se oprească până nu murim toţi.”

“Din fericire pentru tine, te vei trezi, doar, din nou.”

“Asta nu e amuzant, Damon.” am şuierat în timp ce aruncăm cu o pernă în el.

I-a lovit băutura şi o parte a căzut pe tricoul lui. “Nu, nu e. Nu voi pleca din acest oraş. Am fost primul aici, dacă cineva trebuie să plece acela e nenorocitul de consiliu.”

“Orice ar fi trebuie să-l găsim pe Ştefan înainte ca altcineva s-o facă.”

“Şi cum sugerezi să facem asta?”

Mi-am încrucişat braţele încercând să blochez străinul zumzet pe care urechile mele ultra-sensibile îl percepeau. “Eşti fratele lui…”

“Nu-mi aminti”, a murmurat când eu continuăm.

“Nu ştii nici un loc special unde ea ar putea fi? L-am întrebat observând cum expresia i s-a schimbat la prima mea sugestie. “Damon, unde s-ar duce?”

“Am un loc în minte, deşi ar trebui să ne gândim cum să-l scoatem din ascunzătoare”, a spus-o cu un zâmbet scurt şi a mai luat o înghiţitură.

“Şi prin asta spui să mă foloseşti pe mine drept momeală.”

“Bine spus”, a zis, ridicându-se.

“Deci când mergem?”

“Noi nu mergem nicăieri. O să-l caut după lăsarea întunericului. Tu vei rămâne aici.”

“Sunt mai în siguranţă cu tine. În plus dacă sunt acolo e mai posibil să vorbească decât să atace.” spunând asta sprâncenele i s-au ridicat. “De obicei.”

“Nu ai teme de făcut? Repeţiţi pentru majorete? Orice altceva?, m-a întrebat în timp ce-şi reumplea paharul.

Mi-am închinat capul. Ceva îl deranja.

“Am spus ceva sau am făcut ceva de care eu nu ştiu? Ai mâncat?” l-am întrebat gândindu-mă ce am putut face să-l înfurii aşa de tare, când de dimineaţă mă tachinase.

A făcut cu ochiul în timp ce punea paharul lângă sticlă. “Aceste pungi de sânge încep să se învechească.”

Zâmbind mi-am pus capul jos într-o încercare de-al ascunde. “Atunci du-te şi ia unele proaspete.”

Şi-a mişcat ochii şi şi-a încrucişat braţele. “Vrei să mă hrănesc dintr-un om?”

“Nu neapărat, dar dacă asta te va opri din a fi aşa, voi accepta. Oricum am teme de făcut. Te-am deranjat prea mult”, i-am spus în drumul meu spre scări.

M-a apucat de încheietura când treceam pe lângă el şi m-a privit în ochi. “Nu am vrut să mă port aşa, îmi pare rău.”

“Ştiu”, a fost tot ce am spus când m-a eliberat şi am plecat în camera lui Ştefan. Mi-am pus ipod-ul în funcţiune şi am început să-mi fac tema. Trecuseră câteva ore când un miros plăcut m-a cuprins, venea de jos. Am lăsat totul baltă şi am coborât. “Găteşti?”

“Ţi-am spus că am mâncare şi pentru tine”, mi-a spus în timp ce scotea ceva din cuptor.

“Da, dar nu m-am aşteptat la mâncare propriu-zisă. Ci la semipreparate său…”

“Ouă şi toast?”, a adăugat, referindu-se la ce îi oferisem eu cu o zi în urmă. “Sunt italian, gătitul e ceva natural.”

Am clătinat din cap în timp ce-l priveam învârtindu-se prin bucătărie. “Totul e aşa de normal, exceptându-te pe tine.” Doar a ridicat din umeri şi a pus două farfurii pe masă; m-am aşezat în partea opusă lui. “Mănânci?”

“De ce nu?”

Nu am mai spus nimic până nu am luat o înghiţitură. “Ce e asta? E minunat!”

“Secret de familie”, mi-a spus cu un rânjet.

Am înghiţit şi m-am uitat la el. “Dacă te deranjează că stau aici prea mult, pot să stau altundeva pentru un timp.”

“Nu te poţi duce acasă, ai spus că Matt şi Caroline sunt supăraţi pe tine, şi m-am gândit că Ştefan a fost invitat în casa lui Bonnie?”

“În casa bunicii lui Bonnie. Părinţii ei nu sunt fanii petrecerilor în pijamale.”

“Eşti bine aici. Doar trebuia să mănânc, cum ai spus.”

“Chiar ai?”

A zâmbit. “Chiar vrei să şti?”

“Nu chiar”, i-am spus şi am terminat de cinat în linişte. L-am ajutat să pună totul a loc şi m-am rezemat de masă. “Şi acum?”

“Ai spus că vrei să mergi după Ştefan, dar e devreme pentru asta”, mi-a spus şi s-a îndreptat către canapea. “O să-ţi spun când mergem.”

Am rămas unde eram jucându-mă cu inelul. “De ce crezi că Ştefan m-a atacat?” l-am întrebat în timp ce mă îndreptam spre celălalt capăt al canapelei şi întorcându-mi capul spre el.

“Asta trebuie să-l întrebi pe el. Poate a vrut să vorbească, cum ai spus, dar pentru că nu se putea controla, s-a hrănit din tine. Nu ştiu.”

“De ce îl urăşti aşa de mult?”, întrebarea mi-a scăpat fără să-mi dau seama. Mereu mi-am urât partea impulsivă.

“Nu sunt sigur că poţi înţelege asta, acum.”

“Încearcă-mă”, am insistat. M-am lipit cu spatele de canapea şi mi-am îmbrăţişat picioarele.

A inspirat adânc şi chiar dacă se uită la mine aveam senzaţia că vede prin min, tot trecutul I se derula în faţa ochilor. “Katherine mi-a promis eternitatea. Asta i-a promis şi lui Ştefan. A fost slab ca şi om, aşa cum e şi acum. Katherine a trebuit să-l constrângă să bea din ea. Eu am făcut-o de bunăvoie. Trebuia să fim doar noi doi, împreună, pentru totdeauna.”

“Eşti supărat pentru că s-a transformat şi el” am spus încet.

“Sunt convins că nu suntem singuri pe care i-a păcălit. Dacă Ştefan n-ar fi făcut pe avocatul, eu şi ea am fi fost împreună acum. Nu eram aici, dădăcindu-l, pentru că nu se poate descurca singur. Cum am spus, suntem vânători. Negând ce suntem e mai rău decât să fim nişte morţi-vii.”

“Ai iubit-o cu adevărat sau ţi-a plăcut ce era şi ce putea face?”

Din fericire a luat întrebarea aşa cum era, din curiozitate şi nu în bătaie de joc. “Nu ştiu. Aş vrea să spun că cu adevărat, dar nu ştiu.”

Am dat din cap şi am reînceput jocul cu inelul, absenţa. “Am văzut poza, dar în afară de asta nu ştiu nimic despre ea. Semănăm în vrun fel?”

S-a gândit puţin înainte să răspundă. “Arăţi ca ea, asta e clar. Era crudă şi însetată de sânge. Fără frică şi gata să folosească oamenii din jur doar de amuzament.”

“Sună familiar”, am murmurat şi el a rânjit.

“Tu pe de altă parte eşti total diferită. Tu nu ripostezi, eşti logica şi nu acţionezi fără un plan. Îţi pasă de toţi cei pe care îi cunoşti, chiar dacă e enervat. Cea mai bună parte a ta e că faci ce trebuie făcut, fără întrebări. Nu-ţi e frică de nimic, dar spre deosebire de Katherine, asta e în avantajul tău.”

“Deci suntem la fel, dar diferite?” l-am întrebat pentru a rezuma ce-a spus.

A dat din cap. “De ce te interesează, dintr-o dată?”

“Nu e dintr-o dată. De fiecare dată când îl întreb pe Ştefan spune câteva cuvinte şi schimbă subiectul.”

“N-o ştia pe adevărata Katherine”, mi-a spus, cu ură, dar şi cu tristeţe.

Au urmat câteva clipe de tăcere. “Dacă îl găsim pe Ştefan ce vei face? Să-l închizi nu v-a merge şi n-am de gând să-l las aşa.”

“Am un plan, dar n-o să-ţi placă.”

“Despre ce e vorba?”

“Aş putea să-l sec de sânge, să-l forţez să vorbească cu noi şi apoi să-l “umplu” cu sânge de animal. O să-l calmeze îndeajuns încât să poată lua deciziile corecte”, mi-a spus cu o strălucire în ochi.

“Sau doar pot să-l sec şi să termin cu el.”

“Nu, n-o să faci asta!”

“Pot să-l “umplu” cu verbina, exact cum mi-a făcut el mie”, mi-a spus pe un ton înţepător.

“Singura defecţiune în primul plan e că nu şti cât sânge de om a băut de când a plecat. Aproape m-a secat, de unde ştim că e Ştefan cel slab?”

“Deci recunoşti că e a fost slab?”

Am oftat. “Nu sunt proastă, ştiu că nu era puternic cum ar fi trebuit să fie, dar era destul. Oricum probabil va folosi asta în avantajul lui dacă va şti că venim. Dacă nici măcar nu e acolo?”

“Atunci nimic nu se va întâmpla şi ne vom întoarce aici.”

Am dat din cap şi m-am uitat spre şemineu. “Vreau doar să vină înapoi. Îl vreau pe Ştefan înapoi”, am spus încet, nesigură dacă nu cumva s-a auzit.

Mi-am închis ochi, m-am scufundat în pernă de lângă mine şi apoi braţele lui Damon erau în jurul meu, trăgându-mă spre el. Am plâns pe pieptul lui, fără a mă putea opri. Mi-a mângâiat părul şi am stat aşa, în tăcere, un timp. Când m-am retras, mi-a şters lacrimile. “Oricât de mult mă doar să spun asta, el va trece peste.”

“Şi dacă nu se va putea controla?”

“Ce vrei să spui?”, m-a întrebat, uitându-se la mine cum mă ridicam.

“Ai auzit vreodată de cineva care să farmece un vampir? Să-i controleze sau ceva de genul? Poate cineva aştepta oportunitatea să controleze oraşul, l-a văzut pe Ştefan în suferinţa şi l-a luat.”

“Singura vrăjitoare pe care o ştiu era Sheila. Nu mai e. Bonnie e încă începătoare”, mi-a spus şi s-a lăsat purtat de gânduri. Am presupus că se gândea la o altă vrăjitoare care ar fi putut aştepta să se întâmple ceva. Am fost dezamăgită când şi-a clătinat capul.

“Asta ar avea mai mult sens decât faptul că el nu se poate controla. Pur şi simplu nu coincide.” am spus în timp ce inima bătea tare.

“John ne-a dat trei zile. Mâine putem face nişte cercetări şi vom vedea dacă apare ceva. Cât eşti la şcoală mă voi duce unde cred că e Ştefan şi voi vedea dacă ne putem înţelege.”

“N-o să-l ataci?”, l-am întrebat.

“Îţi promit, nu-l voi ataca. Doar dacă el mă va ataca primul. O să aştept să te întorci pentru a merge împreună la arhive. Dacă John se ţine de cuvânt o pot convinge pe Forbes să ne dea acces complet la registrele oraşului.”

“O să spun că scriu un eseu la istorie.” i-am spus zâmbind. “Cred că mă voi duce să-mi termin temele”, am adăugat îndreptându-mă spre scări. “Noapte bună, Damon. Mulţumesc pentru cină.”

“Cu placer. Încearcă să rămâi în patul tău de data asta”, mi-a spus cu un zâmbet uriaş pe faţă şi o sclipire în ochii în timp ce obraji mei deveneau roşi, apoi m-am îndreptat spre camera lui Ştefan. Nu mi-a luat mult să termin temă, să mă schimb şi fără să-mi dau seama, eram afară, în frig.

 

_______________________________

Traducator: Andreea M.

Corector: Theo~

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s