Capitolul 1


Mergeam pe aleea pietruită, împrejmuită cu şiraguri de flori multicolore. Pâlcurile gălăgioase de tineri se întorceau şi se uitau cu milă şi curiozitate la mine. Cine avea nevoie de mila lor? Eu nu!

 

Eram conştientă de problema mea şi nu  aceptam milă de la nimeni, sub nici o formă. Pentru o fiinţă atât de bătută de soartă,  posedam un orgoliu imens. Ochii mei de un ciocolatiu intens întâlnesc plăcuţa unde era scris cu litere mari, aurite: Secretariat. Aceeaşi poveste într-un alt context. Parcă viaţa mea s-a oprit într-un moment anume, care se derulează iar şi iar, exasperându-mă pe mine.

 

Când încerc să ajung la secretariat mă izbesc de ceva puternic. Izbitura mă propulsează câţiva centrimetri  în spate. “Scări!” Scuip eu printre dinţi. Deşi stau în scaunul acesta de 2 ani încă nu pot să urc scările. Mă uit deznădăjduită în jur. Oricum nu aveam curajul de a ruga pe cineva, aşa că gestul meu este  inutil.

 

-Te pot ajuta?

 

O fată cu o claie de păr negru încâlcit îmi zâmbeşte trist pe sub ochelari. Impulsul meu a fost de a refuza oferta acesteia. Dar apoi uitându-mă la scările abrupte am înclinat capul în semn că da. Simţeam cum ochii mă înţeapă. Îmi uram situaţia, uram să fiu neputincioasă.  Eram prizoniera propriului trup.

 

În sfârşit ajung la secretariat. Mă uit în spate,  vrând să îi mulţumesc fetei respective. Dar din păcate dispăruse. Mă simţeam uşurată, dispariţia ei mă scutea de o umilinţă.

 

Bat la uşă şi intru în încăperea îngustă, mult prea împodobită cu diferite ghivece cu flori.  O doamnă mică de statură îmi zâmbeşte vag şi începe să cotrobăie prin sertare.  Cercetam cu, curiozitate camera când femeia mă anunţă că a găsit ce îmi trebuia.  Îmi oferă orarul şi se întoarce la muncă. Uimită, ies din secretariat. Se pare că Jeremy îmi făcuse ceva reclamă pe aici. Oricum o fată de şaptesprezece ani în scaun cu rotile nu e foarte greu de observat.

 

Mă strâmb uşor când văd orarul şi îmi aşez o buclă nărăvaşa după ureche.  Prima oră aveam engleza. La fosta şcoală mă descurcam destul de bine, dar din câte se pare în ultimul timp nimic nu este cum ar trebui, iar şansele mele de a o da în bareă sunt foarte ridicate.

 

Când intru în clasă, toate privirile sunt aţintite asupra mea. Mirosurile ieftine de parfumuri şi ţigări îmi înţeapă nările. Toţi mă privesc de sus, sfidător. Uite cum îmi las eu visele călcate în picioare de fete cu tocuri înalte ce mestecă zgomotos guma şi băieţi cu adidaşi contrafăcuţi.

 

Mă aşez în bancă, respectiv în ultima, iar desenele primitive şi mesajele obscene mă întâmpină. Le ignor şi îmi pun capul pe mâini. Închid ochii parcă încercând să mă desprind de realitatea mult prea dureroasă pentru mine!

 

Îmi ridic capul şi încep să studiez colectivul. Parcă toţi erau traşi la indigo. Nici o fată, care să mă impresioneze. Toată viaţa am călătorit, am fost un nomad, şi am văzut mii de chipuri. Fiecare avea trăsături mai dure, altele mai fine. Dar aceşti copiii sunt toţi la fel, nu îmi inspiră nimic.

 

Aud cum uşa se deschide. Un băiat înalt intră în clasă. Se întoarce şi ochii lui verzi se fixează insistent asupra mea. Mă trec câţiva fiori. Privirea lui mă sperie…mă priveşte cu ură… Am înghiţit în sec şi mi-am ascuns faţa în buclele greoaie, pe care le posedam.

 

Acum toate fetele din clasă erau aţintite aupra mea. Mă simţeam ca nouă atracţie de la circ. Mă sufocam. Faţa mea prinsese o nuanţă ciudată de roşu şi eram stânjenită.

 

-Oh, mai lăsaţi-o în pace!

 

Aud saunul scrâşnind şi lângă mine se aşează aceeaşi fată, care m-a ajutat să urc scările. Îi zâmbesc vag şi mă şterg la ochi încercând să împiedic lacrimile să îmi invadeze orbajii.

 

Acum reuşeam să o văd mai bine. Faţa ciolănoasa alungită adăpostea doi ochi negrii de onix. Dacă mă uitam mai bine semăna cu un câine. Era deşirată şi cu trăsături fne. Nu era frumoasă, ci doar specială.

 

Îmi simţeam gura uscată, iar gâtul mă ustura. Am încercat să articulez câteva cuvinte, dar sunetele ieşite din gura mea semănau cu nişte gemete tânguitoare. Bruneta de lângă mine se pare că îmi înţelegea starea şi m-a lăsat în lumea mea prăfuită.

 

Toată ora ochii mei au studiat geaca de piele a băiatului cu ochii verzi. Cele câteva raze ce intrau în clasa îi colorau plăcut buclele de un arămiu hipnotizant.

 

Când în sfârşit se aude clopoţelul îmi ridic fruntea ce stătea pironită în jos, îmi trec mâna prin păr lăsându-l să cadă în valuri pe spate, şi plec din clasă. “Mai este foarte puţin!” îmi zic eu în semn de încurajare deşi ştiam că ziua asta o să fie extrem de lungă.

 

Autor:Zummy

Corector: Simo

3 thoughts on “Capitolul 1

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s