Capitolul 15


           

 Dragă jurnalule,

A trecut ceva timp de când nu am mai scris, dar în sfârşit am puţin timp şi m-am gândit să te pun la curent cu tot ce s-a mai întâmplat în viaţa mea.

Sunt vampir. Yup, exact, eu Elena Gilbert care a jurat că nu-şi doreşte să devină niciodată vampir, sunt acum şi-mi place. Am şansa de a petrece o eternitate cu omul pe care-l iubesc, cu prietenii şi fratele meu. Cine nu ar vrea asta?

Dar încă sunt în stare de şoc puţin. Tot ceea ce am făcut, toţi cei care au murit să mă protejeze pe mine şi Jeremy, a fost în zadar! Asta e partea cu care încă am probleme.

Nu-mi vine să cred, prin câte am trecut şi câte am făcut pentru a mă ţine pe mine şi pe Jeremy în siguranţă şi în viaţă, amândoi am ajuns să fim omorâţi şi transformaţi. A trecut câteva săptămâni de când Jeremy s-a trezit şi în ciuda a ceea ce toţi au crezut, a acceptat destul de bine totul. A fost un singur incident, când s-a trezit l-a atacat pe Ric. Bonnie i-a făcut vraja ei pentru a-l opri înainte să facă ceva. S-a simţit oribil în legătură cu asta şi de atunci vânează, dimineţile, cu Stefan, iar în timpul zilei bea sânge din pungi cu mine şi Damon. Încă, nu am auzit de Rebecca şi mă bucur. Cu toţi avem nevoie de o pauză de la toată drama din viaţa noastră. Elijah a ajuns la câteva ore după ce gâtul lui Jeremy a fost rupt şi ne-a explicat tot ce s-a întâmplat.

Rebecca la păcălit, făcându-l să creadă că nu va mai face. L-a minţit că merge să se hrănească şi până şi-a dat seama de minciună era prea târziu, deja îl ucise pe Jeremy.

O luasem razna pentru un timp, am crezut cu adevărat că l-am pierdut pe Jeremy. Elijah a venit la timp. Dar tot am simţit că mi-am pierdut fratele, dar eram mai fericită ştiind că nu e mort de-a binelea.

Bonnie, însă, nu era prea încântată. Ea şi Jeremy s-au despărţit puţin după toate astea. I-a zis că îl va susţine şi-I va fi prietena, dar că nu poate să se întâlnească cu unu vampir. Surprinzător a fost, că nici Jeremy şi nici Bonnie nu au fost prea afectaţi de asta.

Slavă Domnului, Ştefan şi Katherine s-au mutat în casa lor, înafara Mystic Falls-ului. Era prea ciudat cât au stat aici. Jeremy a stat şi el aici câteva săptămâni, dar apoi s-a mutat înapoi acasă cu Ric.

~Lena

Elena şi-a închis jurnalul punându-l în sertarul noptierei. Damon a venit lângă pat aşezându-se, fără să zică ceva. Elena s-a uitat la el, ştia că avea ceva rău să-I zică. Tot ce şi-a dorit era să nu fie aşa grav.,

Ce s-a întâmplat, Damon?’’,

Elijah a mers acasă la Ştefan şi la Katherine, se pare că Rebecca se întoarce.’’,

 

Ce? De ce naiba s-ar întoarce? Jeremy e deja vampir ce ar mai putea face?,

Lena, vrea să-l ia pe Jeremy cu ea. Nu e singură, o veche prietenă a mea şi fratele ei Kohl sunt cu ea. Elijah nu e sigur ce are ea în cap sau ce va face, dar a zis că ar trebui să avem grijă. Trebuie să ne pregătim.’’,

Damon, poate să-l constrângă pe Jeremy.’’ Damon dădu din cap şi oftă.,

Ea nu e singura ameninţare, Sage şi cu mine avem un trecut. Nu sunt sigur cum va reacţiona când îşi vor face apariţia. Nu e la fel de rea ca Rebecca, dar e pe aproape.’’,

Bine, cum ne vom pregătii?’’,

Prima oară, o să bem vervina. Nu putem să riscăm să fim constrânşi. Ştefan şi Katherine deja au început. Trebuie să îi aducem pe Jeremy şi Caroline aici să înceapă şi ei.’’ Elena dădu din cap.,

Bine, voi merge să îi sun.’’,

Rebecca vine după mine? Ce vrea de la mine?’’,

Spune că e îndrăgostită de tine. Dacă e sau nu adevărat, nu ştiu. Tot ce ştiu este că trebuie să avem mare grijă; la fel şi cu fratele meu şi Sage.’’,

Singurul nostru plan este că noi toţi să luăm vervina?’’

Damon dădu din cap.,

E tot ce am, momentan. Nu mă aşteptam să facă echipă cu Sage. Ştefan şi Katherine au început să ia de dimineaţă, la fel şi eu cu Elena.’’,

Să nu uităm că încă mai există oameni de care ne pasă. Dacă vor, pot merge după Ric, Liz, Bonnie şi Matt. Trebuie să ne asigurăm că toţi bea vervina şi au la ei mereu. Poate, Bonnie ar putea face o vrajă de protecţie asupra lor.’’ spuse Elena,

Şi Tyler? El ce ar trebui să ia?’’,

Pune-l să bea vervina. Wolf bane nu îi va fi de ajutor, aminteşte-ţi, Klaus e hibrid; Rebecca e doar un vampire original.’’,

Amintiţi-vă să beţi vervina cu puţin sânge sau cu orice altă băutură, mărind doza. Nu trebuie să luaţi mai multă, astfel deveniţi slabi.’’,

O să fac tot ce pot să vă ajut. Voi încerca să aflu ce plănuiesc.’’,

Mulţumim Elijah. Pentru tot, orice ajutor ne poţi da e bine venit.’’,

Cu mare plăcere, Elena.’’ Şi Elijah pleca.

 

Traducător: Azaleea

Corector: Simona

 

One thought on “Capitolul 15

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s