Capitolul 2


Elena se trezi, soarele lovind-o puternic în faţă, îşi întinse mâinile şi se rostogolii. Curând realiză că Damon plecase şi se ridică.

-A fost doar un vis.

Îşi spuse tare când se uită prin cameră şi se opri când văzu trandafirul alb. S-a îndreptat către dulap şi văzu ambele scrisori stând acolo. Apoi atunci a realizat că nu era un vis şi a început să plângă. S-a uitat în oglindă ştergându-şi ochii şi pieptandandu-şi părul pentru a-l strânge în coada când văzu reflexia lui Damon în oglindă.

-Mulţumesc că ai stat cu mine aseară, chiar nu voiam să fiu singură.

Spuse şi se întoarse să îl înfrunte.

-Oricând Elena, ţi-am spus că sunt acolo pentru tine, nu merg nicăieri.

Spuse şi o trase într-o îmbrăţişare.

-O să te ajut să treci peste asta, o să te ajut să treci peste el.

Spuse în timp ce îi mângâia spatele. Ura să o vadă pe Elena aşa şi îşi ura fratele pentru că îi făcea asta.

-Îţi e foame?

O întrebă.

-Nu, nu îmi e, vreau să fiu singură puţin.

-Ok înţeleg, dar sunt doar la un telefon distanţă oricum, o să te sun să te verific mai târziu. Vrei să o sun pe Caroline să îi spun ce se întâmplă?

O întrebă. Ura să o lase în perioadele astea, dar asta era ce dorea ea.

-Da te rog? Nu prea vreau să vorbesc cu nimeni chiar acum.

-Ok.

Şi apoi plecă spre pensiune.

~ 2 luni mai târziu ~

Damon deveni frustrat pentru că nu a făcut-o pe Elena să treacă peste încă. Trebuia să o scoată din casă, şi să o facă să nu se mai miorlăie şi să se plângă tot timpul, dar nu putea să o facă să nu se mai gândească la Stefan. Îşi dorea ca ea să realizeze că el era chiar în faţa ei, nu îşi ascundea sentimentele, ea trebuia să ştie cum se simte. Dar a decis că nu o să se dea bătut, nu ca fratele lui, Elena merita asta. Avea să fie a lui, şi nu va lăsa nimic să intre între ei. În fiecare zi din ultimele 2 săptămâni, el a fost acolo de fiecare dacă când ea l-a sunat doar ca să vorbească, să iasă, sau să stea lângă ea cât timp ea dormea. Îl ucidea să stea pur şi simplu întins lângă ea şi să nu îi arate cât de mult o iubeşte. Aseară aproape că o lăsase să ştie, ar fi făcut-o dacă ea nu ar fi adormit. Acum el stă doar întins acolo aşteptând să se trezească când soarele răsărise, nu voia să se trezească. Ştia că dacă o făcea, nu ar mai putea fi capabil să stea întins lângă ea şi să o ţină în braţe. Adora când îi cerea să rămână. Preţuia asta. Ea începuse să se mişte, iar el se uită în jos la ea şi văzu ochii ăia frumoşi uitându-se la el. El îi zâmbi şi ea îi zâmbi înapoi. De data asta ea doar s-a holbat la el, nu părea aeriană ca de obicei. Era atât de surprins că tot ce putea să facă era acelaşi lucru ca şi ea. Curând ea vorbi.

-Am avut un vis legat de tine aseară..

Spuse cu o expresie ciudată, de parcă era confuză sau speriată.

-Serios? Legat de ce?

Spera să îi spună ca să nu fie nevoit să scoată de la ea.

-Era ciudat, erai chiar lângă mine în pădure ţinându-mă de mână, şi apoi Stefan s-a arătat şi era supărat, ţipa la tine pentru că m-ai rănit. Spunea că a crezut că poate să aibă încredere în tine în legătură cu mine. L-am tot întrebat ce voia să spună, dar tot ce putea să îmi spună era îmi pare rău. Apoi Klaus a apărut şi mi-ai dat drumul la mână şi i-ai spus lui Klaus că sunt a lui. Mă tot gândeam că e un plan de-al tău, şi că o să te întorci după mine, dar nu ai făcut-o niciodată.

Acum el înţelesese de ce ea era confuză şi speriată. Putea să îi audă inima începând să îi bată mai repede. Putea să îşi dea seama că era terifiata că avea să o trădeze. Îi apucă bărbia şi se uită în ochii ei.

-Asta nu o să se întâmple niciodată. Nu o să te părăsesc niciodată. Nu o să poţi să scapi de mine!

Spuse încercând să o facă să râdă.

-Eşti a mea, a nimănui altcuiva. Nu o să las să ţi-se întâmple nimic.

Putea să îi vadă lacrimile din ochi. Îi pasă, de ce ar fi supărată dacă nu i-ar păsa. Lua asta ca pe un semn şi o sărută. Dacă ea s-ar trage înapoi el ar ştii că a greşit şi că ea nu simte acelaşi lucru. Când buzele lor s-au atins s-a simţit ca şi când lumea s-ar fi oprit. Atunci el a realizat că ea nu l-a sărutat înapoi, dar nici nu s-a retras. Era confuz, s-a dat înapoi şi s-a uitat la ea, ea se holba la el. O la naiba…se gândi.

-Elena îmi pare rău, am crezut că ai început să simţi ce simt şi eu. Nu ar fi trebuit să fac asta.

El a aşteptam ca să spună ceva după toate, dar tot ce a făcut a fost să se uite la trandafirul alb.

-O să plec acum.

Spuse ridicându-se şi mergând la fereastră, dar înainte să plece, s-a decis să spună tot. Cât de oribil avea să fie?

-Înainte să plec vreau să ştii că te iubesc Elena. Niciodată nu am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine, şi asta nu o să se schimbe. Chiar dacă nu o să mai vorbeşti niciodată cu mine, o să fiu mereu acolo pentru tine, o să te protejez mereu.

S-a întors spre fereastră şi a deschis-o, speranţa l-a oprit.

Traducător: Turquoise addiction

Corector: Simo

4 thoughts on “Capitolul 2

  1. O doamne ! Ce dragut… Orcum ea n.a spus nimic fiindca era prea emotionata , blocata nu stiu…tot va fi a lui !

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s