Capitolul 5


Capitolul 5

 

Trecuseră 4 luni de când sunase Stefan, şi nu mai auziseră de el de atunci, şi nici de Kalus.

Elena spera să nu se arate niciodată şi că totul să fie o glumă nebună de-a lui Stefan. Damon pe cealaltă parte ştia că o să se arate, era doar o chestiune de timp şi loc. Tyler plecase până se liniştea tot. Nu voiau să rişte să îl întoarcă împotriva lor. Damon a făcut-o pe Elena să se mute la pensiune. Voia să o protejeze tot timpul. Uneori Elena ura asta, dar în majoritatea timpului adora să fie lângă el. Se apropiaseră foarte mult în ultima perioadă. Damon era speriat de ce se putea întâmpla, în fiecare zi se purta de parcă ar fi ultima lor zi împreună, şi ura să se simtă aşa. Tot la ce se putea gândi când stătea întins în pat era Kalus, care încerca să îl constrângă. Se întoarse pe o parte şi o privi pe Elena când dormea, era atât de frumoasă. Nu era corect că tocmai erau împreună şi era posibil să fie despărţiţi. Damon îşi dădu mâinile prin părul ei, în jos pe obraji mangâindu-i. Ochii Elenei se deschiseră şi ea zâmbi spre el.

            -Ce se întâmplă iubire?

Vocea ei era atât de dulce…ca un înger.

            -Nimic frumoas-o. Mă uitam doar cum dormi.

Îi zâmbi.

El îi ridică faţa cu mâna şi îi întâlni buzele. Voia să facă asta să conteze. Îşi coborî mâinile în jos pe braţul ei spre picior dându-I fiori. Ea nu l-a oprit, îi plăcea. Atunci îşi băgă mâna sub tricoul ei şi îl ridică. Ea începuse să îl sărute dur, şi se rostogoli peste el dându-I jos tricoul. Visase de mult timp să facă dragoste cu Elena, şi iată că acum făceau dragoste pasională împreună.

            -Eşti atât de frumoasă.

Îi şopti în ureche.

            -Te iubesc atât de mult.

            -Şi eu te iubesc Damon. Faci dragoste cu mine?

Şi-au petrecut toată noaptea făcând dragoste. Damon se trezi înaintea Elenei şi îşi făcu planuri să aibă o seară specială împreună. S-a dus şi a luat o ţinută drăguţă pentru ea apoi a venit acasă şi a surprins-o cu ea.

Când a ajuns acasă, Elena era în duş, aşa că a intrat şi a lăsat ţinuta acolo ieşind din baie. O aştepta în bucătărie când Elena veni în ţinută, aproape că scăpase paharul, pe care îl ţinea.

            -Hei frumoas-o, cum e ţinuta?

            -O ador, mulţumesc. Ce ai pregătit?

            -Ei bine mă gândeam să te scot la cină şi apoi poate la o plimbare târzie?

            -Sună super, iubire. Când mergem?

            -Acum!

Luă mâna Elenei şi o conduse spre maşină.

Damon trase în faţa restaurantului, ieşi afară şi îi deschise uşa Elenei punându-şi braţul în jurul ei când intraseră în restaurant. Erau aşezaţi în spatele restaurantului la o masă mică. Au stat acolo ore mâncând şi vorbind.

Când au terminat Damon parcase maşina pe marginea drumului, şi au mers la plimbare prin pădure. Au mers pe cărare ore fără să dea atenţie împrejurimilor când Elena se uită brusc în jurul ei şi se opri.

            -Ce s-a întâmplat?

            -Locul ăsta, ăsta a fost în visul meu. Ăsta e locul.

            -Cand te-a luat Klaus?

Întrebă îngrijorat.

            -Da Damon.

            -Calmează-te frumoaso a fost doar un vis…dar o să ne întoarcem şi o să plecăm doar ca să te calmezi.

S-au întors, dar Elena nu se calmase. Damon îşi înfăşură braţul în jurul ei masându-I braţul când se auziră zgomote. Elena nu a putut să le audă, dar Damon putea. Era timpul, venise. Damon scoase telefonul din buzunar.

            -Alaric-

-Vine, grăbeşte-te. În pădure, urmăreşte cărarea de la maşina mea. GRĂBEŞTE-TE.

Primi instant un mesaj.

Sunt pe drum.

Damon nu voia să o sperie pe Elena, dar trebuia să îi spună nişte lucruri înainte să apară. Nu era sigur ce avea să se întâmple. Sperau să iasă din asta împreună în viaţă.

            -Elena, uite nu te opri din mers, dar te rog ascultă-mă. Crede tot ce spun, pentru că spun numai adevărul.

Elena dădu din cap. Ştia ce se întâmpla. Se prinse mai tare de strânsoarea lui.

            -Te iubesc atât de mult Elena. Ţi-am spus că nu te-aş părăsi niciodată şi nu aş lăsa pe nimeni să te rănească. Şi pe lângă asta. Nu contează ce pare, nu o să te părăsesc niciodată, şi nu te voi trăda niciodată. Voi face tot ce îmi stă în putere să te protejez. Mă asculţi? Mă crezi?

            -Da te ascult, şi da Damon. E aici, nu?

Damon dădu din cap şi inima Elenei începu să bată şi mai tare.

            -Elena, nu am glumit când am spus că nu am iubit pe nimeni cum te iubesc pe tine şi nu o să o fac niciodată. O să fiu mereu al tău. Mereu o să fi tu.

Se opri din mers în acel moment şi o trase într-o îmbrăţişare şi îi dădu cel mai pasional sărut pe care putea să i-l ofere.

            -Daca se întâmplă ceva, să ştii că o să repar asta. Dacă o să te i-a o să te recuperez. Doar te rog nu îi lăsa să îţi intre în cap.

            -Bine Damon, te cred. Am încredere în tine.

Îl sărută din nou.

            -Te iubesc frumoaso.

Spuse şi îi mângâie obrazul.

Alesese locul mai mult ca să o scoată pe Elena de acolo sau cel puţin să îi facă pe ceilalţi să apară. Erau la doi paşi de maşină când o figură apăru în faţa lor. Inima Elenei o luase la goană, stând să îi iasă din piept. Şi-ar fi dorit să nu fie aşa. Tot ce putea să facă era să lupte.

 

 

Traducător: Turquoise addiction

Corector: Simo

2 thoughts on “Capitolul 5

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s