Necredincioasa


Necredincioasa

– Backsliding-

Undeva între episodul 8 şi 9 sezonul I.

Lexi este moartă, Stefan nu mai are cafea, hârtie şi posibil şi veveriţe. Iar Elena apare la conac pentru o discuţie… cu Stefan,

Ceea ce înseamnă că Damon va trebui…să îi ţină companie.

(De dragul acestui fic va trebui să ne prefacem că Damon deja ştie că Elena a aflat că el a omorât-o pe Lexi şi în consecinţă că Elena ştie că sunt câţiva oameni în acest oraş care sunt în căutare de sânge de vampir. Lucru de care şi-ar fi dat şi ea seama după tot incidentul impusca – înjunghie de la Grill)

Damon răsfoieşte jurnalul lui Stefan (îl observă a fi plictisitor, prozaic) invadându-i intimitatea fratelui său doar pentru simplă emoţie a indiscreţiei, tocmai a ajuns la o particulară puţin ameţitoare cerneală purpurie detaliind delicateţea pielii Elenei (care este mai mult sau mai puţin o binevenită schimbare faţă de toată plângerea de milă – sincer, Stefan poate fii aşa o fată). Când super auzul său discerne delicaţii pasi a unei tinere domnişoare ale cărei buze, aparent sunt “pline de căldură, pline şi dulci” (notă pentru sine: Stef definitiv are nevoie să se culce cu cineva).

El aruncă la nimereală jurnalul în patul lui Stefan şi se duce să se uite pe fereastra, observându-i sunetul distinctiv al paşilor ei în timp ce ei se grăbesc în pantofii fără toc, rochia albastră îi flutura în spate în timp ce urcă scările şi dispare sub verandă. El îi ascultă mişcările uşoare în faţa uşii, ezitând pentru un lung moment înainte să bată uşor o dată, de două ori în uşa din lemn vechi. Dacă el s-ar concentra, i-ar putea auzii respiraţia grea şi eratica ca şi cum ar fi fugit tot drumul până aici. Întorcându-şi din nou privirea înspre fereastră, vede că nu este niciun vehicul pe care l-ar putea recunoaşte ca al ei, se întreabă dacă nu cumva chiar a făcut asta.

10, poate 15 secunde mai târziu, el o aude răsucind mânerul şi împingând uşa (care este mereu, mereu deschisă; până la urma cine naiba ar putea să intre, pentru care nişte vampiri şi-ar face griji să-l ţină afară?), încercând un pas înainte. Şi-a permis un zâmbet pieziş când vocea ei răsunătoare este purtată prin casă, numele lui Stefan ricoşând prin lambriurile de lemn şi urcând în sus, răsunând prin holuri şi infiltrându-se în dormitoarele goale prin gaura cheii până când întregul conac este umplut cu acest sunet.

Damon se oboseşte repede de chemarea ei de sirenă (pentru fratele lui) iar în momentul următor decide să o întâmpine (el nu ar vrea să nu fie o gazdă ospitalieră, nu-i aşa?), el a ajuns jos, zâmbind pentru vederea avantajoasă pe care o are din spatele ei.

Elena miroase a ploaie şi gumă de mestecat şi a ceva dulce, el detectează cu un stop de enervare puţină verbina.

–          Stef -? Începe să strige din nou când se întoarce şi-l descoperă pe el stând atât de aproape şi oferindu-i acel zâmbet strâmb schimbându-i expresia dintr-una surprinsă într-una ostilă.

–          Tu! Ea îi zâmbeşte batjocoritor, duios de inofensiv.

–          Eu!, îi confirmă, ameninţând-o jucăuş.

Deşi ea clar şi-ar fi dorit să nu facă asta, îi menţine privirea, din frică poate, să nu-l piardă din raza ei vizuală. El crede că acţiunile ei de curaj sunt drăguţe.

–          Sunt aici să-l văd pe Stefan, îl informează cu răceală, o tacită respingere pe care el orbeşte o ignoră.

În schimb…

–          Tu chiar nu ar trebui să fii afară singură noaptea, Elena. Nu ştii, vocea lui scăzându-i conspirator, sunt oameni periculoşi în acest oraş.

Ea pufni cu dispreţ, un frivol gest care să-i dezmintă subtilul sentiment ce i se întinde în întreg corpul.

–          Ca tine, poate? El îşi ridică o sprânceană şi îşi scutură capul prefăcându-se dezamăgit.

–          Continui să uiţi, domnişoara Gilbert, că nu mai sunt “un om “de o lungă vreme, îi zâmbeşte larg, şi sunt cu greu periculos.

Ea îl sfidează, ofensată şi când îşi deschide gura să-l contrazică la acest punct (probabil nemilos, în ciuda sentimentelor pe care el – bine, okay- nu le are) dar el o opreşte, iute punându-i un deget pe buze (care întâmplător, chiar sunt “pline şi suple” acum că se gândeşte la asta)

–          Pentru tine cel puţin, face o pauză pentru efect, deocamdată.

Ceva i s-a apăsat tare jos în abdomen când accidental i-a mângâiat cu degetul cel mare buza de jos atunci când vroia să-şi retragă mâna. Lucrul acesta este iritant din mai multe motive decât unul, nu în ultimul rând ca el nu se aştepta la reacţia asta.

–          Şi în orice caz, eu mă refeream vitele – scuze, scuze, oamenii care încearcă să-l ucidă pe draga, draga de Ştefania.

Elena reacţionează în modul în care el se aştepta, observându-i noua lui porecla drăguţă pentru Stefan, în favor de a se lua de el, cu o privire fulgerătoare pe care el presupune că este menită să-i comunice lui Drepturile Indignării ale – oh al naibii să fie, al nu ştiu câtelea număr de lucruri prosteşti şi neînsemnate.

–          Ei nu ar mai fii după el dacă tu ai înceta să mai omori oameni nevinovaţi.

Lui îi place modul în care degetele ei lungi se strâng în pumn, ca şi cum ei i-ar plăcea ideea de al ataca. Ea nu ar face asta, bineînţeles. Ea este destul de inteligenta pentru a ştii mai bine. (Probabil.) Dar lui îi place că ea îşi dorea asta.

–          Hei, acum. Fac tot ce îmi stă în umilele mele puteri, să mă ocup de problemă, îţi aminteşti? Chiar să îi sacrific cel mai vechii şi mai bun prieten pe care îl are pentru al tine în siguranţă. Chiar, bunăvoinţa mea altruistă este uimitoare.

Expresia pe care ea o poartă în timpul proclamaţiei lui era egal împărţită între oroare şi repulsie şi el o întâlneşte cu o indiferenţă fără scrupule.

–          Ce este greşit cu tine? Ea – ea era… ea era prietena lui şi tu ai ucis-o.

–          Stefi este un băiat mare. O să-i treacă lui.

Ea îl loveşte imediat după remarcă, fără să-i pese.

–          Tu ai omorât-o Damon! Tu ai ucis-o când ea nu ţi-a făcut nimic rău, iar tu nici măcar – tu ştii ce i-a făcut asta lui? Ai idee cât de mult îl doare? Cât de mult suferă? Cum… cum ai putut?

–          La fel ca şi în modă veche. Duplicitate, trădare, ţăpuşa din lemn.

El decide (caritabil) să nu o pedepsească când ea uită cine este, închizând distanţa de câţiva centimetri dintre ei şi ridicându-şi mâna pentru a-l lovi. El definitiv vede asta venind, şi putea cu uşurinţă să o oprească chiar, dar el (generos) lasă asta să se întâmple, întorcându-şi capul înspre stânga când degetele ei i-au plesnit obrazul opus astfel încât să nu i se rupă mâna împotriva durităţii lui.

(Fata asta şi vitejia ei.)

Ea se retrage imediat, scuturându-şi capul într-o uşoară panică, uimire ascunzându-se sub o rezolvare grea, şi apoi, interesant, el îi opreşte zgomotele amare-ascuţite, încreţindu-şi puţin nasul în dezgust atunci când începe să plângă. El aşteaptă într-o linişte calmă în timp ce Elena se recompune, respirând adânc, trecându-şi palma peste ochii înainte ca vreo lacrimă să mai aibă ocazia să cadă. Nerăbdătoare să-şi salveze demnitatea, ea începe să-l privească ameninţător cu tot ceea ce are, şi pentru precis un moment şi jumătate, el experimentează un sentiment de Ceva care îl alarmează că… ugh, regret. (Asta este nou. Şi revoltător.)

–          Este asta partea când eu ar trebui să mă simt rău? Cerându-mi scuze? Promiţând că mă voi recompensa pentru acţiunile mele imorale?

El da un pas înainte intrând în bula ei, bucuros de imprudent şi invadându-i cu mult spaţiul personal (îl amuză cât de perfecţi absurzi oamenii pot fii în privinţa menţineri sanctităţii spaţiului lor personal), cu mişcări leneşe şi apatice o prinde de cot şi începe să meargă cu ea în spate, o înceată (probabil pentru ea) chinuitoare migraţie care s-a terminat când umerii ei au atins peretele.

–          Desigur mă ştii suficient de bine până acum încât să ştii că asta nu are să se întâmple.

Damon se apleacă înspre ea într-un mod sinistru, zâmbindu-i plăcut în timp ce îşi ridică mâinile pentru a o prinde de perete. El experimentează un moment de (cel mai rafinat) supraîncărcare senzorială când ea sfidător strânge din dinţi, întărindu-se; dulcele electric miros al adrenalinei năvălind, sunetul sfidător al inimii aruncându-se împotriva pieptului ei, impetuosul, picantul spic de frică, încălzindu-i sângele, grăbindu-i respiraţia –

–          Eşti un monstru. Damon îi considera afirmaţia gânditor pentru un moment

–          Da, ei bine. Un vampir. El îi dăruieşte un zâmbet angelic ceea ce îi face că buzele ei să se strâmbe. Este un fel de a descrie această slujba.

Ea este clar terifiata, respiraţia ei călătoreşte şi se clătină pe buzele lui în timp ce el se înclină înspre ea, dar uite o curiozitate: Elena refuza să se dea înapoi (din nou). Ea are fiecare braţ fixat pe pieptul sau, încordându-şi fiecare strop din slaba ei putere ca să-l ţină pe loc. Este o inutilă încercare, bineînţeles, dar este intrigant oricum. Iar apoi…

–          Stefan nu este un monstru, ea afirma cu o adevărată dezgustătoare măsură de credinţă, clocotind, el meditează pentru un scurt moment dacă să îi rupă gâtul.

Doar o mică întoarce a încheieturii, o zvâcnire a degetelor lui şi ea ar plutii liniştită, înecându-se în propriul sânge, incapabilă să vorbească sau să ţipe sau să facă mai mult decât să stea cu gura deschisă liniştită, poate să plângă puţin. Dar de dragul Marelui Diabolic Plan (şi de propriul drag) el se decide împotriva încheierii vieţii ei. Pentru moment…

–          Stefan, spune el calm, reţinut, zâmbind cu serenitate, este un monstru al naturii. Care mai este distracţia în a fii imortal dacă tu cloceşti tot timpul? Tipul poate să distrugă fericirea din orice.

Căldura indignării sale reînnoite îi aduce o furioasă roşeaţa în obraji, iar aerul este dintr-odată încărcat cu bogatul miros al Cinei. (Oh, doamne.)

–          El este atât de teribil de deprimat. Şi vorbind despre patetic – trecând pe drăguţele, pufoasele creaturi când şi-ar putea face datoria civică şi ar ajute la reducerea surplusului de populaţie.

El ştie că probabil vorbeşte incoerent în acest punct, dar mirosul sângelui ei îl înnebuneşte; nu se poate gândii decât la subţirea, cremoasa, delicată linie a gâtului ei, parfumul pielii ei îi face să-i plouă în gură.

–          Şi actual, din moment ce tot suntem la subiect (efortul pe care îl depune să-i susţină privirea este agonizant când tot ce vrea este să o preseze de perete şi să-i facă sângele să pompeze, poate să i-a o mică înghiţitură -) ţi-a spus iubitul meu frate că m-a închis în subsol pentru zile în şir cu intenţia de a mă lăsa să mă zbârcesc şi să putrezesc într-un coşciug? Asta nu este modul în care îţi tratezi familia.

Ea clar simte că ceva nu este în regulă (antilopa mereu simte când leii sunt flămânzi); ea este perfect nemişcată, buza prinsă între dinţii albi, menţinându-şi respiraţia liniştită.

–          În plus, m-a înjunghiat, murmură el distras. De două ori.

–          Damon, spuse ea tremurând, dar el deja s-a aplecat înspre deliciosul punct unde plusul îi bate.

El se întreabă dacă are acelaşi gust ca şi Katherine, dacă el ar fi în stare să şi-l amintească doar de dragul comparaţiei. Cel mai mult se gândeşte ce naibii îi i-a atât de mult să îi rupă blestematul lănţişor de la gât şi să-şi înfunde dinţii în atrăgătorul ei gât. El îşi simte ochii devenind roşii c-am în acelaşi timp când îşi simte capul ameţindu-i de Foame, şi stomacul strângându-i-se dureros când şi-a pus mâna peste inima ei (bătându-i într-un ritm sălbatic împotriva sânului ei) şi i-a inspirat mirosul.

El este atât de aproape, încât poate simţi cum lichidul cald i-ar curge pe gât, supunerea uşoară a corpului ei pierdându-i-se în îmbrăţişare, inevitabila ei predare fiecărui (cel mai probabil meschin) capriciu, şi… şi fata acesta, medita pierdut, este mult mai periculoasă decât ştie.

Atras hipnotic mai aproape, el îi şopteşte numele într-un puf de aer rece pe gâtul ei în timp ce dinţii lui îi ating uşor pielea fierbinte şi Marele Diabolic Plan se duce direct pe apa sâmbetei, aparent, pentru că nu există nicio modalitate că el să se oprească acum şi o împinge înapoi tare lipind-o cu spatele de perete, presându-şi linia corpului firm de a ei. Ea se tensionează şi şopteşte “nu o face “uşor, rugător, abia auzindu-se iar el…

… el… el nu o face.

(Este ridicol de ciudat.)

Colţii lui Damon sau închis inofensiv peste pulsul ei, muşcând-o dar fără să-i pătrundă în piele, iar ea a expirat rapid, căzând cumva în îmbrăţişarea lui. El a persista un moment sau trei mai mult decât ar fi trebui când în final se retrage şi când face asta ea se uită cumva la el ca şi cum nu l-ar mai fi văzut niciodată. El îi zâmbeşte ca şi cum ar fii descoperit ceva foooaaaarte interesant. (Care, întâmplător, chiar a făcut.)

–          Huh, spuse el şi îşi lăsă capul într-o parte, fascinat.

–          Dă-te de lângă mine!. Elena comandă ameninţător în modul ei blând, într-un fel neconvingător.

Zâmbetul i se ridică într-un mod crud, dar se dă la o parte de lângă ea, cedând, ridicându-şi mâinile (cu jumătate de inimă) într-un gest de împăcare.

–          Nu ştiu despre tine, începe el, tăind prudent din tensiune, dar eu sunt flămând. Ai vrea nişte cafea cât timp îl aşteptăm pe Stefan?

–          Du-te naibii, scuipă ea, se întoarse brusc pe călcâie şi aproape sprinta până la uşa din faţă.

Absent, în timp ce ea fuge peste prag, el îi admiră ispititoarele, bine proporţionate picioare, goale de la genunchi în jos.

Clar câteva ajustări pentru design-ul său păcătos vor fi necesare.

(La naiba cu toate!!)

_______________________________

Traducator: Alexandra

Corector: Theo~

3 thoughts on “Necredincioasa

  1. Pingback: Updates :) | Damon Salvatore

  2. hmm…frumos..:) dar de ce e un spatiu atat de mare intre sfarsit si locul unde scrie corector?
    never mind..super. ma duc la urmatoarele

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s