Capitolul III

Capitolul III

Nu ştiam dacă este posibil să leşini din cauza unui sărut, adică eu nu citisem nicăieri, dar după ce experimentasem pe propria mea piele asta tindeam să cred că poate m-am înşelat îngrozitor de mult atunci când strâmbam din nas la romanele acelea siropoase pe care le citea mama. Să fim serioşi, nu mă imaginam pe mine, Ellea Castle, să pot să leşin din cauza unui sărut. Trecând peste asta am îmbrăţişat fericită inconştienţa, chit că ştiam că mă făcusem de râs în faţa unui băiat pe care nu îl cunoşteam.

Când m-am trezit, după un somn liniştit şi cu vise ciudate, am simţit braţul puternic şi cu miros de vanilie a lui Leon înconjurat în taliei mele, dar contrar aşteptărilor, nu îmi displăcea acest lucru. Eram cu spatele la el, dar cu multă indulgenţă am reuşit să mă întorc cu faţa la el, lăsându-i braţul tot acolo – înfăşurat în jurul taliei mele.

Îi simţeam respiraţia, de acum, pe obrajii mei. Mirosea tot a vanilie. Dacă până acum nu avusesem preferinţe în ce privea îngheţata sau orice altceva, ştiam că de acum aveam să ador vanilia. Nu ştiam dacă dezvoltam sentimente pentru tânărul din faţa mea, nici nu ştiam ce este, dar simţeam un confort cu el pe care nu îl mai simţisem cu nimeni până atunci. Era o linişte nefirească, dar atât de dorită. Ca atunci când te afli într-un parc în care plâng zece copii, iar tu poţi purta dopurile acele speciale pentru urechi şi diminua nivelul sonor al acestora considerabil. M-am împins mai aproape de un Leon foarte obosit şi mi-am aşezat capul pe pieptul lui. Nu părea să îl deranjeze prezenţa mea, dar puteam să şi pun pariu că nici nu îmi simţea prezenţa cu totul. Când mi-am mişcat capul pe pieptul lui, un geamăt a scăpat printre buzele lui. Ochii îi erau încă închişi, dar eu tot am verificat să văd dacă păţise ceva. Am crezut că poate noua putere pe care o aveam îl rănise. Era nouă, nefolosită, neşlefuită, incontrolabilă!

Am vrut să îmi ridic ochii pentru a inspecta corpul lui mai bine, dar trupul lui s-a întors spre mine luându-mă în braţe cu atât de multă forţă de parcă urma să dispar. Eram şocată pentru moment, chiar eram, dar am acceptat îmbrăţişarea.

Era încă noapte, ceea ce însemna că ori dormisem doar câteva ore sau încă o zi. Când am verificat telefonul mobil pe care îl aruncasem pe noptieră, am observat că era stins. L-am aprins, mulţumindu-mi mintal pentru că dezactivasem tonul de întâmpinare, dar când o dată mult prea îndepărtată de cea pe car o ştiam eu mi-a atins corneea, am înţepenit. Trecuse o săptămână. Era sâmbătă, iar eu nu fusesem o săptămână întreagă la şcoală. Ştiu, eram nebună, dar tot nu îmi venea să cred. Mai erau, de fapt, încă câteva minute din acea sâmbătă pe care eu o ratasem, împreună cu alte cinci zile.

Deşi mă simţeam în siguranţă în braţele lui Leon, i-am dat uşor mâna la o parte şi am pornit-o buimacă spre baie. Am umplut cada cu apă şi am stat acolo, simţind căldura ei pe pielea mea, câteva minute bune. Eram amorţită, dezasamblată şi asamblată la loc, dar nu îmi păsa căci oricum nu puteam să mă mişc pentru a-mi spăla părul sau măcar faţa. Mi-am lăsat capul pe spate şi o răceală ciudat de binevenită, mi-a întâmpinat corpul. Cred că am aţipit, căci m-am trezit doar atunci când mâna cu miros de vanilie îmi spăla părul.

–          Hei, te-ai trezit! M-a întâmpinat vocea lui.

–          D-da, am răsuflat eu.

–          Bine ai revenit! M-ai speriat de moarte, ştii! Alisson, Margaret şi Julian nici nu ştiau ce ar trebui să facă. Presupun că nu ştiu, dar ar trebui să le spui dacă ai de gând să stai aici. O să fie greu să treci neobservată de trei persoane cu care locuieşti.

–          Cum am putut să dorm atât? L-am întrerup eu.

–          Pentru că începi să acumulezi Puterile? Mi-a răspuns el printr-o întrebare. Chiar nu ştii nimic? Adică, mama ta, nu ţi-a spus?

–          Mama? Ce treabă are mama? Ea e normală, la fel şi tata.

A rămas tăcut, digerând parcă informaţia pe care i-o oferisem. Dacă el se referise stric la mama, iar ea era normală, să fi însemnând asta că fusesem adoptată? Dar mama nu m-ar fi minţit niciodată. Aveam chiar şi poze cu ea şi tata şi cu mine în pântecele ei. Fotografiile erau autentice, eram sigură de asta. Adică trebuiau să fie. De ce m-ar fi minţit atâta amar de vreme? De ce nu m-ar fi prevenit? Aş fi ştiut ce am de făcut.

De frică! Mi-a şoptit subconştientul meu.

Grozav, acum vorbesc şi cu mine însămi. Dar dacă era adevărat?

Văzându-mi probabil concentrarea pe faţă Leon a murmurat un:

–          Atunci o mătuşă? Un unchi?

Unchiul meu. Unchiul Daniels! Dar el murise chiar atunci când m-am născut eu, era imposibil să fie vreo legătură.

–          Unchiul Daniels? Am murmurat eu.

–          Daniels Logan? A întrebat el.

–          Mda, a murit. Ştii, când m-am născut eu… nu l-am cunoscut.

Mâna lui s-a oprit din a-mi mai masa scalpul. Rămăsese pur şi simplu acolo, fără să se mişte, fără să respire, fără să spună nimic.

–          Leon? Jared? Leon Jared? Am insistat eu.

Asta nu era de bine, nu? Adică, Daniels, din ce îmi spusese mama fusese un avocat de succes, mereu pe primele pagini ale revistelor de afaceri, bogat, nu avea copii şi nici nu avea o soţie. Nu înţelegeam ce era aşa de special la el. Adică..

Dar atunci m-a pocnit! Genetica asta. Moştenisem o genă de la mama, dar ea fusese doar purtătoarea, practic ea nu a moştenit-o, ci doar a transmis-o mai departe, dar după înfăţişarea lui Leon, unchiul Daniels era un archild! Ne-am transformat amândoi în două stane de piatră – eu şi Leon, privindu-ne în ochi şi nescoţând nici un cuvânt! Asta era de rău! De foarte, foarte rău!

Unchiul nu murise din cauza unui accident de maşină, nu.. probabil murise din aceeaşi cauză din care voi muri şi eu: supraîncărcare cu Putere! Dar el murise la treizeci şi şapte de ani, să fi însemnat asta că transformarea mea începuse mai devreme decât la el? Cât avea să dureze? Cât mai aveam de trăit?

O durere de cap mi-a acaparat din nou materia cenuşie de care dispuneam. Înţelegeam, adică – cel puţin speram că o fac – dar tot nu îmi venea să cred.

–          Leon, cine a fost Daniels Logan? Am reuşit eu să îngân, dar Leon şi-a fluturat mâna în semn că nu acum şi a continuat să îmi maseze scalpul până când credeam că aveam să adorm din nou. M-a ajutat să îmi limpezesc părul şi aproape că l-aş fi invitat să continue spălatul şi pe restul corpului dacă nu ar fi fost raţiunea mea acolo.

Când am terminat de spălat am ieşit în dormitor, dar Leon îmi lăsase un bilet în care scria:

 

Ell,

Când termini te aştept în bucătărie.

~ L

 

Dacă asta era ideea lui de invitaţie, atunci îmi plăcea cum gândeşte. Am împăturit bileţelul şi l-am ascuns sub pernă, îmi plăcea caligrafia lui. Părea veche, de parcă nu o mai văzusem până atunci de câteva secole, dar îmi plăcea, îmi amintea de istorie – una din preferinţele mele.

Mi-am aprins laptop-ul mai întâi, verificând mail-urile şi accesând serverul celor de la F.B.I., dar apoi mi-am amintit că nu făcusem nici o scanare grafică a simbolului. Am redesenat simbolul rapid pe o bucată de foaie şi am îndesat totul în buzunarul noii perechi de blugi pe care o îmbrăcasem. Am îmbrăcat rapid un maieu crem şi mi-am luat în picioare papucii de casă pe care mi făcuse cadou mama.

Când am coborât, Leon era în bucătărie împreună cu Margaret. Atunci când am intrat aceasta şi-a cerut scuze şi a plecat.

–          Bună dimineaţa, m-a întâmpinat Leon.

–          Hei, am răspuns eu.

Nu citisem niciodată un roman intitulat „cum să răspunzi tipului cu gust de vanilie după ce a avut grijă de tine o săptămână”. Poate ar fi trebuit să mă apuc eu să scriu. Dar aş fi ratat totul cu o graţie desăvârşită: nici eu nu ştiam cum să încep, practic eram lipsită de idei.

–          Aşadar… Daniels.. a fost un archild? Am izbucnit eu.

–          Da. Daniels Logan a fost şi va fi o legendă în lumea noastră.

Felul cum pusese accentul pe lumea noastră mi-a făcut pielea ca de găină. Tot nu ştiam ce e el şi tot nu ştiam ce voi deveni eu.

–          A păşit în supranatural la vârsta de cinci ani. Putea să rezolve o ecuaţie de gradul n atât de repede încât ar fi dat clasă întregii catedre de matematică. A fost un copil minune din punctul de vedere al multor aşa-zişi savanţi. Însă când Puterea lui a început să se materializeze a dispărut din atenţia populaţiei. Nu vroia să „strice” echilibrul aşa cum susţinea el. Totuşi a continuat să înveţe, să lupte pentru drepturile unor creaturi ca el. Deşi este ciudat, niciodată nu s-a lăsat. Era singurul archild în viaţă. Sunteţi o specie foarte rară. Adică, nimeni nu a mai văzut un archild de la Daniels, dar înainte de Daniels nu a mai existat altul, poate doar cu câteva milioane de ani.

OK. Rămăsesem: POFTIIIIIIIIIIIIIIIM???

–          Cum să îţi explic, archild a fost menţionat prima dată în urmă cu foarte multe milioane de ani în urmă, de prima civilizaţie care şi-a dus existenţa pe acest Pământ. Scrierile spuneau că erau ajutătorii lui Dumnezeu, având grijă de Creaţia Sa şi de Echilibru. Dar de atunci nu au mai fost întâlniţi. Poate pentru că – aşa cum credeau oamenii de dinaintea noastră – ne făcuserăm datoria faţă de Dumnezeu: crescusem după aşteptările Lui şi astfel nu mai era nevoie de archildren pentru a îi păzi. Cu toate astea, Daniels, a demonstrat că era un fals. Archildren fuseseră exterminaţi de Lucifer atunci când acesta căzuse pe Pământ. Îi omorâse drept răzbunare pe Tatăl Său. Echilibrul a fost zdruncinat de atunci, dar Lucifer i-a blestemat pe aceştia: să poată apărea decât atunci când Pământul va fi pe cale să întâlnească şi să cunoască Armagedon-ul. Nu ştiu dacă ştii ce este..

–          Locul unde se va termina Apocalipsa. Am sărit eu dintr-o dată.

–          Da, exact. Nici nu mă mir că ştii asta. Când Daniels a realizat ce era a fost înspăimântat, dar numai după ce a reuşit să mai traducă din scrieri şi-a dat seama că de fapt el era Aducătorul, cel care trebuia să sufere pentru ca un archild pur să se nască. Iar acel archild pur eşti tu. Sângele tău, după această săptămână s-a schimbat. Nu mai ai sânge uman în tine, ci însuşi Sângele Lui.

Am închis ochii. Adică eu eram ce? Un stigmat? Purtam sângele lui Dumnezeu în mine? Ce mama dracului se întâmplase cât dormisem eu? Poate că încă mai visam şi toate astea erau doar nişte scene jalnice jucate de subconştientul meu pentru a îmi mai alina curiozitatea. Mi-am strâns degetele în pumni şi eram gata să lovesc masa din stejar pe care mă proptisem când Leon mi-a apucat-o de nicăieri.

–          Eşti încă tânără. Nu mă aştept să înţelegi tot. Nici măcar eu nu pot să îţi spun cu exactitate care este rolul tău, ce urmează să se întâmple sau ce urmează să devină viitorul tău. Dar în calitate de Vindecător, îţi interzic să mai reacţionezi în funcţie de sentimente! Trebuie să înveţi să reacţionezi pentru beneficiul celorlalţi.

–          Pe dracu! Toată viaţa mea am ştiut că sunt un archild doar pentru că Daniels s-a sinchisit să spună decât atât atunci când a murit, dar fără vreun număr de la vreo căsuţă de valori sau de la vreun seif. Am trăit practic ca o oarbă, ghidându-mă mai mult după ceea ce spuneau alţii decât despre ceea ce trebuia să fac cu adevărat: să descopăr ceea ce sunt şi să văd care e faza, de ce nu sunt normală! Nu numai că am visat de nenumărate ori că aflu ceea ce reprezint, dar ghici ce?, nu s-a întâmplat niciodată!

Radiam nervi, iar Leon îi simţea deşi nu ştiam cum reuşeşte. Aşadar el era Vindecător, orice ar fi însemnat asta, dar eu tot nu eram satisfăcută! Poate că până la urmă aveam să mor pentru oamenii ăştia pe care îi detestam atât de mult. Îi uram pentru că trăiau într-o rutină din care nu puteau ieşi: trezeşte-te, consumă, produce, dormi. Şi totul se repeta la nesfârşit. Erau mai orbi decât un orb normal, erau mai orbi chiar şi decât mine.

M-am răsucit pe călcâie şi am evadat în lumina galbenă pe care o emana frigiderul. Răceala lui nu mă calma deloc, dar îmi era foame, aşa că am înşfăcat prima farfurie pe care am văzut-o şi am început să ronţăi, ceea ce cred că era vreo friptură de ceva zile.

Am expirat de câteva ori şi apoi m-am întors spre Leon. Mă calmam. Sau cel puţin asta îmi plăcea să cred că fac.

–          OK. Sunt calmă. Ce-i un Vindecător?

__________________________________________________________

Hello lume,

Asadar, ce parere aveti? E bine? E rau??

Astept comentariile voastre!

Pupici,

Theo~

Lincenced under Theo~  / Please Comment & Rate!

And don’t forget: your thoughts improve my words!