Capitolul IV


-> Încearcă să vezi dincolo de limite, chiar dacă limitele sunt atât de aproape. Sparge orice barieră, cât încă mai poţi, cât încă mai poţi respira..învinge orice limite…. 

Nota: Nu vreau sa supar pe nimeni si nici sa deranjez pe cineva, asa ca tot ceea ce veti citi in continuare este pura imaginatie fara nici o credinta ascunsa!  

Capitolul IV

Stăteam pur şi simplu sprijinită de masa din bucătărie, simţind cum fiecare muşchi îmi zvâcnea, de parcă urmam să mă schimb în cea mai oribilă creatură întâlnită vreodată. Aproape că puteam să simt cum respiraţia mi se accelera doar pentru că urmam să aud ceva de care habar nu avusesem. Aveam un fel de atac de panică, dacă puteai numi asta panică. Nu îmi era frică, din contră eram nerăbdătoare să aud. Era ceva nou, aşa că subconştientul meu abia aştepta să audă ce mai e nou.

– Un Vindecător, a început Leon, este o persoană care nu moare niciodată o dată ce îşi atinge maturitatea. De cele mai multe ori Vindecătorii ating apogeul doar când ajung deja mult prea bătrâni, aşa că viaţa lor este scurtată dramatic. Nu murim, dar simţim grijile vieţii la fel cum le simte toată lumea. Dacă suntem omorâţi pe cale umană..

– Cale umană? Am întrebat eu ridicând o sprânceană.

– Mda, ca atunci când m-ar putea împuşca cineva. Nu o să mor, ci doar o să intru într-o stare de regenerare a trupului care poate dura.. ei bine, variază. Ultima dată a durat trei săptămâni, dar asta şi pentru că nu mai aveam piele pe nici un singur centimetru din corp.

Nu vroiam să îmi imaginez ce însemna asta. Fusese ars de viu? Singurele locuri când oamenii erau arşi de vii fuseseră atunci când… M-am oprit.

– Câţi ani ai?

– Destul de puţini în comparaţie cu bunica mea, mi-a răspuns el sub formă de glumă. Probabil faţa mea m-a trădat, căci apoi a continuat repede: aa, cam vreo opt sute de ani?

Ce? A? Nu.. Adică.. Pentru numele lui..

OK. Eram stupefiată. Cum adică să ai opt sute de ani? Era măcar posibil aşa ceva din punct de vedere uman? Nu, normal că nu, dar cine spunea că noi am fi umani, cine spunea că la noi se aplică aceleaşi reguli ca în cazul celorlalţi muritori.

Mi-am masat tâmplele şi am aşteptat, oarecum, să pufnească în râs şi să mă întrebe dacă eu mai gândesc sau chestia aia de deasupra umerilor e doar ornamentală. Capul meu nu procesa această informaţie, dar materia cenuşie s-a lăsat învinsă de adevăr. Era adevărat, nu puteam să contest asta, nu puteam să verific asta şi nici nu puteam să mă cred mai deşteaptă. Adică el chiar avea opt sute de ani! Fir-ar ea de matematică.

– Ştiu că probabil eşti speriată, dar…

Speriată? Serios? Nu, eram contrariată. Era fascinant. Câtă istorie se prelingea prin venele lui, câtă cunoaştere, cât mister, lucruri la care nu aş fi putut să aflu niciodată răspunsul. Eram fascinată!

Era normal să reacţionezi aşa? Majoritatea şi-ar fi luat picioarele la spinare şi ar fi plecat spre cel mai apropiat loc cu putinţă: o casă de nebuni! Eu? Nu, eu stăteam şi admiram. Ce? Pe el! Opt sute de ani şi arăta ca orice alt om normal. Opt sute de ani şi nici un rid nu îşi făcea simţită prezenţa pe chipul lui. Opt sute de ani de cunoaştere!

– Glumeşti? Sunt pur şi simplu fascinată de tine…

Apoi mi-am dat seama de gafă. Dar era prea târziu, el deja zâmbea.

– N-am vrut să sune aşa, adică ştii şi tu.. am început eu..

La naiba cu tot. Am început şi eu să râd. Mi-am lăsat capul pe spate şi am început să râd haotic. Un râs pe care nu îl mai experimentasem până atunci. Pentru prima dată nu mai puneam logica înainte, pentru prima dată raţiunea mea îşi lua o mică vacanţă.

– Bun, revenind, a început el după ce ne-am mai potolit, Vindecătorii sunt cei care au grijă de oameni. Îi protejează, fac minuni pentru ei. Îi ajută într-un fel sau altul. Dar de cele mai multe ori nu răspundem decât dorinţelor care chiar au un cuvânt de spus în istoria acestui Univers. De obicei suntem aici pentru cei ca voi.

– Ca noi?

– Da, Archildren, Vârcolaci, Vampiri, Vrăjitoare, Mediumi, Conectori, Arriene, Zombi..

– OK. Prea multă informaţie deja. Continuă despre tine, apoi putem să vorbim şi despre.. restul?

– Da, sigur! Aşadar, noi avem grijă de voi. Lumina noastră – un fel de câmp astral care se proiectează în jurul nostru – poate să vă vindece mai repede decât aţi face-o în mod normal. Deşi supranaturalul este ascuns de oameni, ei bine, voi sunteţi cei care păstraţi Echilibrul într-un fel sau altul. Au fost foarte multe bătălii în decursul anilor, bătălii care s-au terminat nu întotdeauna cu o victorie pentru Forţele Binelui. Dar noi am fost acolo, având grijă de cei care ştiau ce însemnă Destin şi Lupta pentru supravieţuire. Am reuşit să avem şi noi destul de multe pierderi. Vindecătorii nu pot procrea. Suntem născuţi, fără gene sau alte chestii de genul, pur şi simplu ne naştem cu acea scânteie în noi.

Am încuviinţat din cap şi am făcut semn cu mâna să continue.

– În principiu asta suntem. A terminat el.

– Ce puteri aveţi? Adică atunci când m-ai abordat în parcarea şcolii..

– Scuze pentru atunci! M-a întrerupt el.

– Nu-i nimic. Revenind, atunci când m-ai abordat am încercat să îţi simt urma, să mă iau după tine, dar nici măcar cu mirosul meu foarte fin nu am reuşit să văd în ce direcţie ai luat-o.

– Ei bine, nici nu aveai cum. Pur şi simplu am făcut un salt în timp, mai mult sau mai puţin.

– Salt în timp? A?

– Pur şi simplu spun vorbele care îmi deschid portalurile şi apoi intru în ele şi sunt catapultat, poţi spune, acolo unde vreau să fiu.

– Nu ai văzut cumva de prea multe ori Jumper? Am întrebat eu suspicioasă.

– Nu, nu chiar, dar e puţin cam la fel. Doar că ei bine eu nu pot doar să îmi imaginez locaţia şi să sar. Eu doar spun cuvintele, portalul se deschide, intru, ies acolo unde vreau. E mai complicat decât într-un film cu audienţă pentru copii.

Presupun. Dar tot suna puţin ciudat. Oricum era mai bine decât să aud că vampirii sclipesc în lumina soarelui. Stai, încă nu ştiam asta sigur!

– Vampirii sclipesc? Am bufnit eu.

– POftim? Nu! Doamne, dacă te-ar auzi! Ei au fost cei mai revoltaţi de idee, aproape că vroiau să aibă puţin de-a face cu autoarea, dar s-au cuminţit când au văzut că are un Vindecător personal. Să explic: nu e conştientă de el, dar el o veghează şi are grijă să îi influenţeze puţin ideile ca să nu se apropie prea mult de adevăr. Majoritatea celor care scriu despre lumea supranaturalului au unul, doar că nu ştiu că e acolo. Ar fi oribil dacă oamenii ar ştii de noi, am începe un război fără doar şi poate.

– Aşadar, puteţi să şi apăraţi? De ce se feresc supranaturalii de voi?

– E simplu! Noi i-am apărat pe ei, iar acum ne sunt îndatoraţi. Puterile noastre sunt mai mari decât ale lor, dar avem şi un secret.

– Presupun că nu pot să îl ştiu, am bombănit eu.

– Presupui bine, dar..

Atunci pur şi simplu a dispărut, dar i-am simţit prezenţa imediat lângă urechea mea.

– Probabil tu îl poţi ştii. A murmurat el şi m-a strâns în braţe. Puterile noastre sunt sacre, nu le putem folosi decât dacă un supranatural ne lasă să îl folosim drept stabilizator. Dar nu am văzut niciodată o astfel de uniune. Supranaturalii sunt speriaţi de noi pentru că noi suntem cei care aducem Pacea, dar o şi aplicăm. Moartea pentru noi nu reprezintă un obstacol, aşa că nu ne este frică de ea, avem câţiva paşi înaintea tuturor. Şi îmi cer scuze! Pentru felul cum te-am abordat la şcoală, pentru că te-am sărutat şi pentru că te-am ţinut în braţe cât am dormit. Dar nu am vrut decât să te protejez. Sunt sigur că Daniels a avut grijă să nu te menţioneze nimănui, altfel nu înţeleg cum de nu ai fost descoperită până acum. Fiinţa ta reprezintă atât de multe! Înseamnă că trebuie să ne pregătim de o bătălie mai mare decât ne-am aşteptat. Oracolele au prezis venirea ta, dar nu şi când se va întâmpla asta, au mai prezis şi faptul că nu vei fi singură, aşa că draga mea Ellea, sunt pregătit să îţi fiu un slujitor perfect. Te rog fă-mă util şi acceptă-mă în inima şi sufletul tău. Jur să te protejez şi să am grijă de tine!

Ce naiba! Se aşezase în faţa mea. Pe un genunchi îşi sprijinea greutatea corpului, iar pe celălalt mâna. Lăsase capul în jos şi aştepta parcă. Aştepta ce?

– Aa, te accept? Te numesc Chevalier, Leon! Mon Chevalier! Chevalier de la puissance!*

 

 

 

 

 

 

_______________________________________________________________

 

  • Chevalier (din fr.) = Cavaler
  • Mon Chevalier (din fr.) = Cavalerul meu
  • Chevalier de la puissance (din fr.) = Cavalerul Puterii

________________________________________________________

Deci? Ce parere aveti?? 🙂

Pupici,

Theo~

Lincenced under Theo~  / Please Comment & Rate!

And don’t forget: your thoughts improve my words!

Advertisements

7 thoughts on “Capitolul IV

  1. mie mi se pare foarte tare :X ai imaginatie nu gluma.Ca de obicei raman masca (O.O) dupa ce citesc…ai o imaginatie superba si mi-a placut mult partea cu “lumea conturata cu un condei de imaginatie” sau asa ceva——>ABSOLUT SUPERB.

    Te pup si iti urez bafta in continuare:D

    Like

  2. Abosult genial!
    Nu stiu cum sa incep , felul in care ai abordat povestea si ai pus totul in valoare atat de frumos.
    Pentru un moment nu m.am mai aflat pe blogul lui Theo ci intre paginile celui mai nou si captivant bestseller.
    Sfatul meu:Ar trebui sa vorbesti cu o editura dupa ce termini povestea.
    All the kisses and hugs in the world,
    Ralu.

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s