Capitolul 1


ONE SCARY HAPPY ENDING

Capitolul 1

Boston. Un oraş oarecare ar spune unii, dar dacă într-o şcoală particulară lucrurile

sunt mai mult decât normale? Liceul, sau acel loc unde copiii bogătaşilşor îşi duc

existenţa lor “mizeră” întrecându-se în fiţe şi maşini scumpe, ar spune alţii, dar nimic nu e ceea ce pare.

–         Prima zi şi deja avem două ore de matematică! Murmura cu un aer fals de exasperare, Claire.

–         Să fim serioşi Claire, ai învăţa matenumai pentru că Ian se uită frumos la tine.

–         Şi e vina mea că arată atât de bine şi atât de tânăr?

–         Nu, Claire, chiar deloc!

Damon nu suporta să o vadă pe Claire atât de fericită din cauza unui professor când, evident, el era mult mai bun decât minunatul Ian.

Atmosfera era mult prea tensionată sau mai bine spus, mult prea apăsătoare pentru acea zi de vară târzie.

–         Yo! Frate!

Strigăte de fericire se auzeau din spatele celor doi.
“Kevin sigur ştie cum să se facă remarcat” gândea Damon bucuros că în sfârşit scăpa de laude aduse profului de mate.

–         Oooo, uite cine e aici! Băiatul primarului!

Claire nu-l suporta pe Kevin, încălca regulile nescrise ale liceului.

Nimeni nu se laudă pe el însuşi!”

Evident, Kevin nu ştia de ele sau cel puţin se prefăcea că nu le ştie. Le scotea mereu ochii colegilor săi cu noua maşină cumpărată de tăticul sau de apartamentul – petrecere unde se adunau în toate sâmbetele toţi idioţii pentru a se “distra”. Asta dacă prin distracţie se înţelegea dărâmarea peretelui care dădea spre vecina din lipsă de spaţiu sau muzica ridicolă dată la blană. Dar nimeni nu le făcea nimic, doar era băieţaşul primarului.

Claire era bogată, mai bogată decât Kevin, dar nu se fălea în faţa tuturor cu tatăl ei, care era ambasador, sau cu hainele ei cumparate de la Armani sau Prada, cu maşina ei BMW M6, cu nimic. Era de viţă nobilă ştia asta, dar nu o striga în gura mare, o păstra doar pentru ea, dar asta nu o împiedica să iasă din tipare la scoală.

Damon, nu mai are parinţi; au murit în urmă cu şase ani, când Damon avea doar treisprezece ani. De atunci rămăsese în grija mătuşii sale, sora mamei sale, Deborah. Şi el era bogat, avea bani, dar îi cheltuia pe haine de firmă si cărti. Da, o combinatie ciudată, dar un împătimit al cititului nu îşi permite să se neglijeze. Era totuşi secret. Aparenţele contau în opinia sa. Deborah, mătuşa lui, îl vizita destul de rar, era bolnavă aşa că nu putea să plece de acasă prea des, iar nepotul ei evita casa ei cât de mult putea, nu îi plăcea de Lory, căţeluşa răutăcioasă a mătuşii. Soluţia, în ochii lui Damon, era una evidentă, locul său era în complexul de apartamente pus la dispoziţie de şcoală, alături de colegii lui. Nu erau decât vreo doi elevi care refuzaseră vehement să stea în “căminul Pumpkin” din motive necunoscute, restul se mulţumeau cu luxoasele condiţii din cămin. Până şi Kevin locuia în Pumpkin.

Clasa era la fel de zgomotoasă ca deobicei. Damon îşi ocupase deja locul de lângă fereastră şi citea pe sub bancă ultimul capitol din “Mândrie şi prejudecată”, era unul dintre romanele lui preferate. Kevin încă mai credea că Lory şi Anna chiar aveau de gând să îl invite în oraş săptămâna asta. Era speriat de faptul că nu avea să îşi facă niciodată o iubită. George şi Alex priveau amuzaţi pe fereastră la fetele de la majorete. Le plăceau fustele lor ilegal de scurte şi poziţiile „decente” pe care le adoptau în timpul repetiţiilor, dar fericirea lor nu dură mult, căci Ian intră pe uşă de nicăieri. Mereu făcea asta. Era puţin straniu.

Ian era înalt, părul negru şi ochii albaştrii ca nişte oceane. Era perfect, aşa cum gândea Claire şi restul de 99.9% din fetele din şcoală. Restul procentului de 0.01% îl reprezenta Ashley.

Ashley era tocilara şcolii. Ea şi Brian (care prefera să îl strigi „Brain” din cauza numelui său, ale cărui litere dacă le rearanjai obţineai „brain”) făceau echipa „oribilo – perfectă”. Nu erau împreună, dar nici nu se înţelegeau bine. Oamenii îi cuplau doar pentru că aveau un singur lucru în comun: geniile lor necombătute, dar de fapt, nimeni nu ştia că tocmai geniile lor reprezentau impedimentul din relaţia lor. Nu se suportau pentru că mereu când de întâlneau se „băteau” în formule şi noi descoperiri. Era groaznic să asişti la un asemenea episod.

Ashley este o fire sensibilă, deschisă la noi subiecte şi descoperiri. Nu îl suportă pe profu’ de mate pentru că teoria după care se ghidează un profesor ar trebui să fie: „nu trebuie să fiu mai frumos decât elevii mei, pentru că atunci nimeni nu va mai învăţa nimic, ci se vor holba la mine”, dar evident Ian era un încălcător al regulilor. Noaptea trecută era de serviciu, iar Ashley tocmai avusese o sesiune „late – library – night”, şi îl văzuse plecând de la „postul” său pentru a face Dumnezeu ştie ce. şi Ashley era bogată, dar nu avea prieteni, toţi o marginalizau pentru că „nu ştia să fie de gaşcă” spuneau ei, dar tot ei veneau la ea înainte de examene să îi înveţe câte ceva.

Brian, o persoană de la care te poţi aştepta la orice. Nimeni nu îl suportă, toţi îl evită datorită stilului său idiot de a se auto – invita în discuţiile celorlalţi. Nu o face intenţionat, doar vrea atenţie. Dar nimeni nu s-a prins încă.

–         Linişte clasă!

–         De parcă cineva chiar va face linişte! Oh, stai vor face, ca să se holbeze la tine în linişte! Murmurul vocii lui Ashley aproape că îl trezii pe Damon.

Damon rămăsese la ultima pagină din „Mândrie şi prejudecată” visând cu ochii deschişi la mici domnişori Darcy şi mici domnişoare Elizabeth, cu toţii împreuna cu părinţii lor într-o grădină imensă din domeniul Pemberly, Derbishire.

–         Ştii, pentru o tocilară chiar gândeşti!

Şoaptele lui Damon aproape că nu se înţelegeau, dar Ashley prinse ideea şi îşi mişcă mâna în aer, prefăcându-se că o păpuşă vorbeşte şi nu ea.

–         Mă bucur că nu sunt singura care nu îl place pe prof, colegu’.

–         Oricând, colega!

Damon erau colegi de suferinţă la orele de matematică. Ashley iubea matematica, dar nu avându-l drept profesor pe Ian. Damon stătea la stânga lui Ashley, iar la dreapta ei se aşezase de data asta Kevin.

Mariann, trimitea bileţele prin care îi informa pe toţi colegii că erau cu toţii invitaţi la ea în cameră pentru o petrecere de nou an şcolar. Desigur, ca deobicei, Ian prinse din zbor bileţelul destinat lui Margarret.

–         Domnişoara Mariann şi Margarret, poate vreţi să ne enunţaţi dumneavoastră cu cât este egal a pătrat într-un triunghi oarecare, dacă latura a este, de fapt, latura BC, sau mai bine zis latura opusă unghiului A.

–         N-nu ştim…

–         Patetic!

Ashley era chiar furioasă pe colegele ei, pe toate fetele care se lăsau vrăjite de acest prinţ, neglijând îndatorirea pe care o aveau şi aceea de a învăţa matematică la ora lui, nu să se holbeze la fiecare mişcare neînsemnată. Aproape că îi venea să urle toate aceste lucruri, doar ca să se simtă mai liberă. Dar nu putea, ea era fata model, ea trebuia să fie perfectă.

–         Este teorema cosinusului, pentru numele lui Dumnezeu. Iar a pătrat este egal cu b pătrat plus c pătrat minus doi b înmulţit cu c înmulţit mai departe cu, cosinusul de unghiului A.

–         Mulţumim de întrerupere domnişoara Ashley Smith. Te aştept în biroul meu după ore.

–         Mă pedepsiţi?

–         Nu, dar vreau să te învăţ câteva maniere înainte de viitoarele noastre ore.

Bine, ruşine, asta simţea Ashley. Îi venea să ia o bancă în braţe şi să i-o arunce în cap profului. Restul orei nu mai fu atentă. Îşi notase de la bun început toate formulele pe caiet. Le ştia de mai bine de doi ani. Altfel cum să fie premiantă la olimpiadele de matematică, dacă nu avea habar de teorema cosinusului, sau aşa cum o învăţase în generală: „teorema lui Pitagora generalizată”, dar nu era aşa, erau diferenţe între cele două, iar ea le înţelesese.

Damon era puţin îngrijorat de ce ar vrea profu’ să o înveţe pe Ashley. Nu îi plăcea de Ashley, dar pur şi simplu simţea o dragoste frăţească pentru ea, pentru că amândoi împărţeau aceeaşi pasiune: cititul. Şi ura faţă de Ian…

Restul orelor au trecut la fel de repede şi de încet pentru unii ca şi până atunci. Când ultimul clopoţel se auzi, roiuri de elevi părăsiră liceul pentru a se întoarce la camerele lor, la oazele lor proprii de linişte. Numai Ashley mai rămăsese. O întâlnire cu Ian era tot ce îi lipsea. Ciocănitul în uşa cabinetului său era aproape insesizabil, dar ironia făcu ca profu’ să audă şi să îi deschidă în secunda doi. Era prea ciudat omul acesta, gândea Ashley alarmată de rapiditatea cu care fusese deschisă uşa.

–         Intră Ashley. Te aşteptam.

–         Mda, bună seara! Sper că nu am întârziat.

–         Nu, chiar deloc.

–         Ha, ce drăguţ.

–         Fii serioasă Ashley. Ce ai cu mine? Ce ţi-am făcut?

Ashley simţea cum lampa aceea de pe biroul lui aproape că o îmbia să o ridice şi să i-o arunce profesorului în cap. Dar se abţinu.

Spiritele se mai calmaseră în biroul profesorului după ce Ashley aflase de o viitoare olimpiadă la matematică. Va participa contra liceului advers din Boston, iar asta o încânta, era momentul să le arate idioţilor acelora că ei erau mai buni.

–         Mda, dar ştiţi puteaţi să mă anunţaţi şi pe mine dinainte de vacanţă, nu cu trei zile înainte.

–         Ştiu, dar nu am avut când şi în vacanţa de vară nu prea am stat prin liceu şi…

–         Mda, oricum ce mai contează? Cât este ceasul?

–         Cred că este doisprezece deja.

–         Oh, nu! Trebuia să ajung la Matthew. O să mă omoare.

–         Noaptea este lungă…

–         Ştiţi, nu eu am cerut serale. Acum vă rog să mă scuzaţi. Trebuie să plec.

–         Dar mai stai… mai este destul timp până la patru când se dă stingerea.

Ian era chiar enervat de faza asta. De ce nu putea să o convingă? De ce se încăpăţâna să plece? Era ceva ciudat la fata asta, iar el nu îşi putea da seama ce anume. Aproape că mai avea puţin şi îşi folosea şi puterile magice ca să o facă să stea. Avea nevoie să se hrănească, iar el ştia cel mai bine asta. Dar Ashley se încăpăţâna să plece. Farmecele nu mai mergeau, iar asta era grav.

–         Ashley ce grupă de sânge ai?

Întrebarea o surprinse puţin pe Ashley, dar răspunsul ei fu unul imediat.

–         AB, de ce?

–         Nimic, doar mă gândeam…

Era un moment disperat care cerea măsuri disperate.

–         Întuneric de dincolo de crepuscul, stancojiu mai roşu ca sângele, adună-te în mâna mea şi prin tine fac legământ cu Întunericul, fie ca toţi nesăbuiţii ce ne stau în cale să piară prin Puterea mea şi a Ta!

–         Ce naib…

–         Somnul Iadului!

Ashley se lăsă cuprinsă de starea de somnolenţă care îi acaparase corpul. Aproape că nu voia să cedeze nevoii de a dormi, corpul ei, mintea ei îi zbierau alarmate să nu o facă, dar oboseala se adunase, iar ea simţea cum fiecare celulă din corpul ei începe să se relaxeze puţin câte puţin. Se simţea liniştită, ştia ce urma … somn. Dar mintea îi refuza să se închidă, aşa că păstră liniştea, lăsându-şi mintea doar să îi mai controleze urechile, restul căzu în liniştea somnului.

–         Nu pot să cred că a trebuit să îmi folosesc puterile … ce o să îi spun … sper că nu are nimic …

Chiar dacă îşi lăsase mintea să asculte, nu înţelegea tot. Până la urmă şi mintea cedă. Inconştienţa era dulce, satisfăcătoare într-un fel. Dar dură puţin. Alarma ceasului învechit în formă de broscuţă fiind prea gălăgiosă.

Era deja zece, iar Ashley încă nu se trezise. Se simţea mult prea obosită. Voia să mai poată dormi, măcar încă zece minute.

Deja simţea cum totul era puţin confuz, mai ales că nu îşi amintea mare lucru legat de seara trecută, aproape că îi venea să se bată singură pentru simplul fapt că nu îşi aducea aminte.

Brain fusese mai vrenic era deja la bibliotecă rezolvând câteva ecuaţii.

–         Ştii, puteai să mă trezeşti şi pe mine..

–         Ştiu, puteam, dar amândoi vrem să câştigăm, şi fiecare secundă pe care o am în avans faţă de tine este foarte importantă.

–         Mai nou calculezi şi secundele pe care le mai ai până să mă ajungi din urmă? Brian, eşti orb?

–         Adică?

–         Nu ai cum să mă depăşeşti, pentru că suntem la acelaşi nivel oricum. Studiem împreună din clasa a doua.

–         Da, păi asta a fost pasul meu greşit. Te pot bate Smith, iar tu ştii asta.

–         Sau poate că nu.

„   „Smith??” Pusese cumva accent pe numele meu? Numele meu şi al…al…idiotului ăluia?  Cine se credea? O fi el cel mai bun prieten al meu, dar nu permit nimănui să mă strige la fel ca pe … Argh!

Ian Smith = Ashley Smith

Niciodată!  „

Ziua trecu repede, fără prea multe incidente, doar Claire Wing, avea câteva comentarii de făcut referitor la seara trecută.

–         Damon, de ce a chemat-o pe ea?

–         Adică? Ce vrei să spui? Pe cine? murmură Damon mult prea somnoros pentru ora prânzului.

–         Păi, se ştie. Toate fetele care au fost până acum în cabinetul lui Ian, au ieşit de acolo euforice… adică cred că fac cu profu’… mă rog ştii tu ce.

–         Ce???? Şi vrei să spui că ieri nu ai avertizat-o pe Ashley în legătură cu asta? Damon era deja crizat. Preţioasa lui surioară…

–         Şi ce voiai să îi spun?

–         Să nu o laşi să intre?

–         Ştii foarte bine că eu şi cu Ashley nu suntem tocmai … prietene.

–         Şi asta din vina cui este?

„Claire Wing, unde te-a mâncat? Acum suportă consecinţele” urla conştiinţa Clairei.

–         Păi, da scuză-mă. Eram beată atunci şi Kyle era drăguţ, şi…

–         Şi era iubitul lui Ashley. De ce nu mă mir că nu te suportă?

–         Offff, tu şi teoriile tale. Una peste alta, ai chef de un suc? Îmi e foame şi e doar unu ceasul. Cred că am chef de o cafea tare şi o prăjitură.

–         Seralele astea nu-ţi fac bine. Ai de gând să mănânci ca lumea vreodată?

–         Damon, apreciez îngrijorarea ta, dar nici măcar tu nu te-ai uita la mine dacă aş avea cu cinci kilograme în plus.

Cât se înşelă Claire…

Între timp, în Pumpkin distracţia se simţea la ea acasă. Kevin Shaw invitase deja opt prieteni în vizită. Dar toţi ştiau ce înseamnă vizită la Kevin.

–         Frate, ai auzit ce bătaie şi-au luat cei de WildCats?

–         Glumeşti? Am stat treaz până la şapte de dimineaţă să văd reluarea.

–         Tu vorbeşti serios?

–         Da, îmi place să văd cum WildCats devin LittleCats.

Ben, Luke, Greg, Bruce, Josh, James, Neil şi Adam aproape că nu mai aveau loc să respire. Kevin tocmai îşi despacheta un sistem audio nou şi ocupase întreaga suprafaţă.

–         Kevin, omule, mută-ţi şi tu catrafusele mai încolo.

–         Josh, Neil voi vă pricepeţi. Instalaţi şi voi drăcia asta, nu nimeresc nici un cablu cum trebuie.

–         Dă-te la o parte, frate! E timpul să intre echipa J.N. în acţiune.

–         Jegoşii Nemâncaţi?

–         Kevin, termină-te. Şi adu şi tu ceva de băut, deja mi s-a uscat gâtul.

Brain încă mai studia. Ashley plecase până în camera Consiliului Elevilor pentru a stabili câteva şedinţe. Aveau nevoie de echipament nou pentru sala de muzică şi vopsele pentru sala de artă.

Sarah aproape că reuşi să treacă neobservată de Brian, dar totul fu în zadar când pixul pe care îl ronţăia la cinci mese distanţă de el căzu. Automat privirea lui Brian se întoarse către ea. Ştia ce urma. Un discurs lung şi repetarea cuvântului „pisi” de cel puţin patruzeci de mii opt sute douăzeci de ori.

Ian încă se frământa cu privire la noaptea trecută. slăbise destul de mult în ultimele două săptămâni, dar ştia ce avea de făcut. Era puţin jenant din partea lui, ca profesor, să îşi folosească studenţii drept donatori.

„Riscul meseriei” îşi repeta agasat.

Când uşa aproape fu izbită de perete, de o intrate dramatică à la Ashley, Ian aproape că se „sperie”.

–         Domnişoara Smith, vă rog frumos să vă comportaţi mai frumos cu uşa mea. Este foarte preţioasă.

–         Ian Smith. Îmi eşti dator cu o explicaţie!

Cu câteva minute în urmă.

„Ah, tocmai am terminat şedinţa, poate că ar trebui să mănânc ceva. Poate aşa îmi voi aminti şi ce s-a întâmplat seara trecută. Simt că am o pată mare neagră care nu mă lasă să văd dincolo.”

Prânzul fu rapid. Două gogoşi şi o sticlă de suc.

„Deci, detectiv Ashley la datorie, ce îmi amintesc mai exact? Că am fost la Ian în birou, că am vorbit despre un viitor concurs, iar apoi nimic. Restul e negru. Deci, revenim, ce îmi amintesc?”

Şocul care o cuprinse pe Ashley în momentul când îşi dădu seama de ce îşi aducea aminte, aproape că p făcu să scape sticla de Cola pe jos. Asta nu era bine.

Alerga acum. Direct spre biroul lui Ian.

–         Ian Smith. Îmi eşti dator cu o explicaţie!

Şocul de pe faţa profesorului era prea evident.

–         Ce vrei să spui?

–         Ştii foarte bine la ce mă refer. Ce-a fost cu toată idioţenia aceea „Întuneric nu ştiu ce?”

–         Î-Îţi a-aminteşti.

–         Normal, idi…profule. Mă crezi proastă?

–         Nu, chiar deloc.

–         Atunci? Aştept explicaţiile.

Asta sigur fusese o surpriză. Ce urma să îi spună? Că folosise magia neagră pe ea? Şi că, mai rău, nu funcţionase? Şi, colac peste pupăză, nici nu îi făcuse nimic.

–         Ashley, calmează-te sunt sigur că există o explicaţie. Poate ai avut halucinaţii.

–         Scuze că te dezamăgesc, dar singura dată când am avut „halucinaţii” a fost atunci când am băut un pahar de bere. Iar aseară nu eram băută.

–         Poate ai avut … nu ştiu. Dar nu îmi amintesc să fi pronunţat cuvintele acelea.

Din nou influenţarea nu mergea pe Ashley. Ceva era în neregulă cu fiinţa asta.

–         Ooo, ba le-ai pronunţat. Crede-mă nu sunt surdă…

–         Ashley sunt sigur că există o explicaţie logică pentru ceea ce ai auzit tu, poate a fost doar imaginaţia ta, nu ştiu.

–         Ba nu a fost. Sunt absolut sigură că tu le-ai spus. Ba chiar îmi amintesc că …

–         Că??

–         Nimic. Lasă. Uită totul. Ne vedem la oră domnule profesor Ian.

„Nu, nu, nu! Unde crezi că pleci?”

„Ashley, stai pe loc!”

„Îţi poruncesc!”

„Urăsc copii încăpăţânaţi!”


So This is it… ce parere aveti oameni buni?? Eu una sunt tare curioasa ce se va mai intampla in capitolul urmator. Apropo, asta a fost bonus pentru fetele care m-au sustinut. Am zis eu 25 mai, dar uite ca 18 mai a fost cam roditor si mi-a oferit foarte multa inspiratie.
Comment & Rate pls 🙂
Kisses,
Theo~

 

Advertisements

17 thoughts on “Capitolul 1

  1. Eu sunt fan mare Damon & Elena, ieri cand am vazut ca ati publicat mai multe ficuri. Sincer sa iti spun, nici nu am fost curioasa sa stiu macar despre ce ii vorba, asta asigurandu-ma inainte ca actiunea nu este bazata pe Damon & Elena. Dar uita-ma, curiozitatea a pus stapanire pe mine si am decis sa citesc. Acesta a fost primul fic care mi-a atras atentia.

    Parerea mea, ii fantastic, foarte bun si cu o imaginatie excelenta Theo~.. Promit sa citesc si celelalte ficuri facute de propria ta imaginatie, bineinteles dupa ce il termin pe acesta.

    Sper din suflet ca ce ai postat pe acest site sa fie apreciat de mai multe persoane, nu mi-ar placea sa stiu ca intradevar nu vei mai scrie si ca o sa te concentrezi doar pe a traduce.
    Sincer Theo~ ai o capacitate incredibila, parerea mea poate nu cantareste foarte mult spre deosebire de parerile mai multora. Dar iti apreciez munca si tot odata iti multumesc pentru ceea ce scrii.
    Te pup si ne auzim cu un nou coment la capitolul urmator. Bafta :*:*

    Like

  2. Aha, deci sa-ti las un comm…pai e super; sincer eu nu prea le am cu chestiile astea gen “e tare…ador capitolul…pe cand next” in fine, cred ca stii si tu destul de bine ca scrii foarte frumos, eu nu fac decat sa-ti recunosc (invidiez?!……glumeam) talentul…cred ca esti o fata speciala, daca pot spune asa, fara sa se interpreteze in vre-un fel…:)
    Ei bine, astept in continuare noile tale postari…pupici.

    Like

    • Iti multumesc Oana, ca te-ai gandit la mine si, ca, mi-ai lasat un comment. Sincer, nici nu ma astept la “chestiile astea gen “e tare..ador capitolul…pe cand next”” pentru ca astea nu ma fac sa imi doresc sa scriu, ce ma face sa imi doresc sa scriu in continuare sunt commenturile venite din inima voastra, a cititorilor.
      Pupici,
      THeo~

      Like

  3. Hey:)
    deci eu nu prea sunt cu chestia asta numita comentarii, prefer sa citesc “in secret”, daca pot spune asa, deci sa nu te astepti la un comentariu prea stralucit de la mine:))
    Imi place foarte mult capitolul si am impresia ca Ian este vampir, Ashley este tare incapatanata, iar ultima parte a fost tare
    „Ashley, stai pe loc!”
    „Îţi poruncesc!”
    „Urăsc copii încăpăţânaţi!”
    Chiar am inceput sa rad la faza cu “Urasc copii incapatanati”:))
    Ce mai?! Ai talent si imaginatie:D
    Succes in continuare si astept next-ul:D
    kisses

    Like

    • Hello vaniLLa,
      Ma bucur ca ti-a placut ceea ce am scris! Asa cum am spus si Oanei nu astept “fancy responses” astept impresiile voastre.
      Cat despre Capitolul 2, inca nu stiu ce sa zic. Astazi am teza la mate, maine la fizica, asa ca probabil vineri voi invcepe si capitolul 2.
      Impresia ta cum ca Ian este vampir este de 100% corecta.
      Ian este vampir, unul neobisnuit, dar nu pentru faptul ca “bea sange de animal” ca in majoritatea cartilor cu “vampiri buni” ci este diferit si neobisnuit pentru ca el poate sa foloseasca magie. Magie Neagra. hehehe
      Sunt foarte Happy ca imi lasati comentarii. [:X]
      pupici,
      Theo~

      Like

  4. imi place e interesant ce scrii, ma cam plictisisem de atatia vampiri buni … dar astept si continuarea cat mai repede!Succes la teze

    Like

    • Buna Simona,
      Pai, da. El nu este unul dintre vampirii buni, inca! Adica, o sa bea in continuare sange uman, pentru ca asa e obisnuit, dar o sa se intample ceva pe parcurs care il va face sa bea sange numai de la un donator. Adica vreau sa schimb putin miturile, sa zic ca un vampir o data ce se indragosteste de cineva, este obligat sa o transforme in vampir si persoana repectiva sa ii devina sotie/sot[nu cu acte in regula evident]. Vampirul sa fie astfel obligat sa bea sange numai de la sotie/sot. Ti se pare interesanta ideea? [:D].
      Pupici,
      Theo~

      Like

  5. Vreau capitolul doiiiiiii….
    Hmm? Sa “bea” sange donat doar de sotia lui? Sincera sa fiu mi se pare cam dificil, adica ea nu-i va putea da nici cantitatea suficienta si nici in intervale scurte de timp – din cate stiu eu vampirii se hranesc o data la 2, maxim 3 saptamani. Pot rezista mai mult, dar setea devine dureroasa. Poate gresesc eu.- In fine…sunt sigura ca tu stii mai bine si Ian va supravietui fara sa mai omoare oameni nevinovati. Bafta la scoala! Eu am uitat ca mai e si scoala prin peisaj…de, daca eu fac liceul la seral nu am teme…tu probabil ai, iar eu te presez cu capitolul 2. O sa astept ca o fata cuminte sa-l postezi cand poti…pupici

    Like

    • Buna Oana,
      In principiu ai dreptate, si nu gresesti, dar nimeni nu a zis nimic de sotie umana. Deci sotia / sotul trebuie sa fie neaparat transformati, adica sa fie vampiri. Atunci ai sa vezi ce se intampla. Si nu uita de puterile magice ale lui Ian, pot fi un lucru foarte folositor.

      Pupici,
      Theo~

      Like

  6. Nu am mai citit de ceva vreme ficuri romanesti, dar vreau sa reincep si cred ca este un inceput bun. Mi-a placut foarte mult primul capitol si sunt curioasa sa citesc si urmatoarele capitole. Sunt putin in confuzie din cauza faptului ca nu stiu care sunt personajele principale. Presupun ca Ian si Ashley, dar nu sunt inca sigura. Oricum, o sa citesc in continuare si deabea astept sa vad ce se intampla:*

    Like

  7. Idem Melissa!
    Cam multe personaje pentru primul capitol,inca nu stiu cine e in rolul principal,is cam bulversata:))
    in rest e ok. alta poeste cu vampiri si de data asta diferita>:d:D<

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s