Capitolul 10


Capitolul 10

Şase inimi băteau nebuneşte în sala imensă de conferinţe a directorului şcolii. Era imposibil să mai respire fără să nu mai simtă încă o dată durerea aceea îngrozitoare. Aproape că nu se puteau concentra să înţeleagă informaţiile pentru că durerea le mai persista încă în mâini, în picioare sau pe faţă. Ashley plângea, dar nu din cauiza durerii, ci pentru ce le făcuse prietenilor săi. Cu toţii erau plini de sânge pe mâini, iar ochii lor refuzau să se mai deschidă.

–          Am orbit cu toţii, striga nebuneşte Claire.

–          Nu a orbit nimeni, doar că lumina şi întunericul încă nu s-au sedimentat, de voi depinde dacă veţi accepta realitatea care face parte din ireal sau veţi lăsa garda jos şi veţi fi devoraţi de imaginar. Îmi pare rău, dar altfel nu aveam cum să vă spun decât dacă dovedeaţi că sunteţi pregătitţi să auziţi numele divin. Îmi pare sincer rău.

–          Oh, nu îţi mai cere atât scuze. Mă enervezi, replică acid Erica, iar voi nu vă mai văicăriţi atâta. Este de.. insuportabil ştiu dar trebuie să trecem şi prin asta. Gândiţi-vă că numai aşa putem să îl salvăm pe Ian şi întreaga planetă. Nu voi lăsa să se întâmple ceva oamenilor cât timp eu mai trăiesc încă pe acest Pâmânt, gâfâi ultimul cuvânt Erica. Se lăsa treptat zdrobită de informaţie şi de întreaga chestie. Nu ştia cât mai putea să suporte.

Camera se lumină brusc. Chiar dacă nu aveau ochii deschişi cu toţii simţeau că lumina era acolo. Şi era multă.

–          Sunt eu, le şopti Ashley, nu ştiu ce se întâmplă, dar cred că tocmai m-am transformat în stâlp de iluminat sau pielea mea este fosforescentă. Să mă ajute cineva?

–          Cum adică luminezi? Întrebă sarcastic Sarah.

–          Adică eu chiar luminez, replică zăpăcită Ashley. Ce naiba se întâmplă aici? Îmi simt pielea de parcă ar putea să îmi ardă tot corpul şi să nu mai rămână nimic din mine, iar apoi simt ceva rece care îmi dezmorţeşte trupul, dar apoi iară simt arsurile. Nu mai înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă!

–          Oau, ce coincidenţă. Nici noi! Replicară totţi la unison.

–          Cred că dacă aş intra în contact cu un alt corp totul s-ar mai disipa. Cine vrea să mă ajute să scap de căldură?

Niciunul nu era pregătit să renunţe la viaţa lor dacă totul s-ar fi terminat prost, dar apoi Sarah se ridică nervoasă şi o strânse de mână pe Ashley, la fel făcu şi Kevin chiar dacă nu vedea exactce se întâmplă. Dădură cu toţii mâinile, iar propia lor durere se disipa de acum. Simţeau căldura vindecări prelingându-se în corpurile lor atât de slâbite. Pur şi simplu simţeau cum o fântână plină cu apa vieţii se deschisese lângă ei.

–          Arrienele sunt nişte fiinţe care şochează tot timpul, şopti Erica.

Era fermecată de puterile pe care le arăta Ashley, era pur şi simplu sigură că încă nu aflaseră toate puterile de care dispune o arrienă, dar nici nu aveau să le descopere vreodată pe toate pentru că acestea posedau capacităţi ieşite din comun, dar energia lor nu le permitea să le arate pe toate. O arrienă se hrănea cu sânge, în cazul lui Ashley, dar şi cu emoţii umane. Emoţiile de care aveau nevoie erau de fapt cele mai negre sentimente pe care le putea experimenta o fiinţă umană. Atunci când o fiinţă îşi pierdea viaţa, iar o arrienă se afla lângă ea putea să îi cedeze din puterea ei sau să aştepte să moară pentru a se hrăni ea însuşi. Arrienele erau fiinţe blestemate, atât de pângărite încât trupurile lor reprezentau cele mai frumoase artefacte, iar minţile lor deveneau cu timpul o sursă inimaginabilă de informaţii şi resurse. Mâinile lui Ashley începură să tremure şi cu toţii desfăcură lanţurile dintre ei. Era greu să realizezi ce tocmai se întâmplase.

–          Ashley, eşti fenomenală. Nu îmi vine să cred ce tocmai ai făcut, îi spuse Sarah privind-o în ochi şi mulţumindu-i pentru ceea ce făcuse pentru ei.

–          Mă bucur că puteţi vedea din nou şi nu mai sunteţi acaparaţi de durere. Acum ştiţi cine este Eileen şi ce avem de făcut. Eu trebuie să o găsesc pe Thea, să vorbesc cu ea şi să mă asigur că va fi de partea noastră. Încă nu ştiu unde să o găsesc, dar sunt sigură că este mai aproape decât am crezut vreodată că este. Claire tu vei merge la mătuşa mea. Erica te va ajuta să te teleportezi. Eu îl voi ajuta pe Damon care va merge la Caesar cel de-al doilea rege al Cercului Închis, Kevin îl vei lua pe Kay, Sarah pe Alistair, Erica va avea grijă ca toate vrăjitoarele Tsufuy să ni se alăture diseară. Aveţi grijă! Adrianne este o făptură superbă care iubeşte maşinile sport şi adoră să meargă la cumpărături. Nu îi vorbi de sus, dar nici nu o lăsa să te calce în picioare. Ai grijă cum te comporţi cu ea, Claire, pentru că este foarte fiţoasă şi nu permite ca „oamenii de rând” să se holbeze la ea. Gândeşte-te la o abordare care să îi permită să te îndrăgească din prima. Damon, Caesar este unul dintre cei mai puternici vampiri pe care i-ai întâlnit vreodată aşa că ai grijă pentru că te va putea omorî fără prea multe probleme. Iubeşte să pescuiască contrat înfăţişării sale prea dure. Kay, conduce un imens lanţ hotelier, probabil că ai auzit de el – „Sol Melia” – care se desfăşoară în 30 de ţări din întreaga Europă. Ai grijă Kevin trebuie să ridici pretenţii dacă ai aşteptări. Alistair conduce „Zona 51” şi este foarte mândru de asta..

–          Faimoasa „Zonă 51”??? Dar credeam că este doar un mit! Susţinu surprinsă şi cu respiraţia tăiată Sarah.

–          Nimic nu mai este un mit în această lume, Sarah. Ai grijă pentru că este unul dintre regii care s-a săturat de fiţe şi oameni care ignoră prea mult. Trebuie să îi intri pe sub piele din două mişcări altfel va avea grijă de tine. Eu voi merge mai întâi să discut cu Liora, iar apoi cu Thea. Totul trebuie să fie gata în exact şase ore, altfel vom pierde bătălia dinainte de a începe. De altfel am vorbit cu Euryale, sora lui Stheno. Singurul lucru care o poate distruge pe Stheno este sărutul unei arriene. Numai că mai avem nevoie de ceva: cenuşa unui lucru care a trăit de la începutul Pământului pe acestă planetă. Nu ştiu dacă poate să fie obiect sau fiinţă. Aşa că fiţi cu ochii pe cei patru regi şi anunţaţi-mă dacă aveţi ceva despre acestsubiect. Presupun că vreunul dintre ei are ceva cucare să ne ajute. Sau cel puţin asta sper. V-am cumpărat fiecăruia câte un telefon mobil şi, se pare că am ceva prieteni la F.B.I. aşa că v-am procurat câteva carduri cu care să vă descurcaţi dacă aveţi nevoie de bani. Pe acele carduri se află sume exorbitante, aşa că aveţi milă de conturile bancare ale celor de la F.B.I şi nu le cheltuiţi bugetul pe cincizeci de ani.

–          Bună poată, dar nu cred că o să mă pot abţine, chicoti nervos Claire.

–          Ce coincidenţă, o înghioti Sarah.

–          Mda, eu chiar aveam nevoie de un nou Ferrari, spuse gânditor Kevin.

–          Întindeţi coarda, iar asta ne va afecta pe toţi, le răspunse Damon şi le arătă privirea de gheaţă a lui Ashley.

–          Scuze, murmurară cu toţii.

–          Acum treceţi la treabă! Gândiţi-vă la ce aveţi de făcut cât timp creez un portal.

Ashley vorbi cu Erica despre cum avea să cheme vrăjitoarele şi aceasta îi spuse de „legăturile” dintre vrăjitoare şi de cum pot comunica între ele chiar dacă se afla de o parte şi de alta a globului. Ashley îi spuse de metoda de a îi trimite pe toţi acolo unde trebuia, numai că asta presupune o masă imensă de energie. Ashley se întoarse către cei patru care se pregăteau. Nu era sigură că avea cum să le ceară asta, dar avea nevoie de ajutor.

–          Băieţi, am nevoie de ajutorul vostru. Ştiu că v-am jurat să nu mă..hrănesc din voi, dar pentru a putea crea portalul şi a îl susţine am nevoie de foarte multă energie, iar eu nu mai posed de mult atât de multă pentru a reuşi să fac toate astea. Îmi pare sincer rău, dar..

Ashley nu mai avut timp să termine pentru că acum cu toţii se certau care are sângele mai bun. Sarah susţinea că are grupa zero aşa că era cea mai calificată pentru asta, dar Claire nu o lăsa pentru că şi Damon avea zero. Kevin era cel mai puternic dintre toţi aşa că el vroia să o lase pe Ashley să se hrănească din el, îi va oferi mai multă forţă decât restul.

Râsetele lui Ashley veniră ca o binecuvântare. Atmostfera se destinse atât de repede încât cu toţii începură să râdă cât de tare puteau. Era acel moment de fericire nebună în care nu îţi dai seama de ce râzi dar o faci pentru că simţi nevoia şi pentru că deja toţi cei din cameră o fac deja. Până la urmă atmosfera se mai clmă, iar Ashley dcise că îi va „însemna” pe toţi, astfel toată lumea va şti că ei aparţin ei şi numai ei! Şi nimeni nu va avea curajul să se amestece în treburile ei decât dacă avea invitaţie. Se gândi o secundă şi apoi îşi dădu seama că avea nevoie de propriul ei logo, de propia ei invitaţie iar asta în numai zece minute. Până la urmă îşi aleasă o combinaţie între o semilună şi o floare.



Le „imprimă” pe gât fiecăruia simbolul apoi îşi luă resursele de la fiecare. La început era dureros să simţi cum dinţii aceia perfect ascuţiţi intrau fără nici un fel de problemă în pielea subţire a gâtului, dar apoi Ashley elibera un fel de hormon care îi făcea să se relaxeze instantaneu, iar asta le făcea bine. Îi părea rău că trebuia să facă asta, dar nu avea altă soluţie. Îi lua de mână pe toţi, iar apoi se întoarse cu spatele.

–          Aşteptaţi aici două secunde vă rog.

Alerga nebuneşte până în bibliotecă de unde luă o carte foarte groasă. Când se întoarse cu toţii aproape că nici nu avuseseră timp să clipească.

–          Oau, aia chiar a fost rapid!

–          Da, ştiu, le răspunse Ashley şi roşi. Aveam nevoie să îmi amintesc o vrajă pe care nu sunt sigură că o pot controla în totalitate.

–          Hei, dar unde a dispărut Erica?, întrebă Claire.

–          Erica trebuie să se supună la un efort mult mai mare decât al meu, este în propia ei cameră. Acum, să ne întoarcem, trebuie să nu vă panicaţi orice aţi vedea că se întâmplă, am izolat această cameră de restul campusului printr-un câmp aşa că numai noi vom simţi ce se întâmplă aici, restul nici nu vor şti că noi suntem aici. Acum, vă rog daţi-vă mai în spate, altfel nu ştiu ce se va întâmpla dacă îmi scapă totul de sub control.

Ashley mai trase o gură de aer după care începu. Prima dată nu era nimic schimbat, dar apoi o fisură se crea de nicăieri în nimic. De fapt, era o fisură în materie, un fel de „buzunar” minuscul care se deschide atunci când tai din rgeşeală o pereche de pantaloni cu foarfeca. Dar o dată ce Ashley înainta în vrajă şi fisura devenea mai mare. Era ciudat cum totul se mula perfect vorbelor fără sens ale lui Ashley. Până la urmă fisura era atât de mare încât un om ar fi putut trece prin ea. Vorbele lui Ashley deveniră mai rare şi apoi se opri. Le atinse fiecăruia mâinile „marcându-i” cu un simbol ciudat după care zâmbi.

–          Se pare că totul a decurs perfect! Dacă aveţi simbolul acela pe mână puteţi să vedeţi şi să treceţi prin portal, dacă simbolul vă este şters de o vrăjitoare sau de cineva care posedă capacitatea de a face vrăji, fie ele de natură albă sau neagră, atunci nu mai puteţi să vă întoarceţi aici. Veţi rămâne în locul unde aţi fost teleportaţi ultima dată. Dacă mă sunaţi nu cred că pot să restabilesc „legătura” aşa că singura cale de scăpare este să vă urcaţi într-un avion şi să veniţi acasă cât mai repede. Ne vedem exact aici peste şase ore. Aveţi grijă copii mei!

Apoi Ashley închise ochii şi îi trimise pe rând pe fiecare acolo unde trebuiau să fie. Era o senzaţie ciudată cum portalul practic îi trăgea într-un loc unde nu aveau habar că există o ieşire. Ashley se concentră şi apoirăsduflă uşurată când ea însăşi se aruncă în portal. Destinaţia ei: Italia, Florenţa! Liora adora locurile cu tradiţie, locurile de unde puteai să extragi atât de multe informaţii despre trecut. Era plăcut cum aviditatea ei pentru istorie era atât de copilărească, căci însăşi ea reprezenta istoria. Ea era cea care îi era mamă istoriei. Ashley ştia că avea mult de lucru deoarece Liora adora să se joace cu oamenii după bunul plac, aşa că încercarea de o aduce de partea lor, să îi ajute să salveze „fiinţele jalnice şi fără sens” – aşa cum le numea chiar ea – era aproape imposibil de realizat.

–          Totuşi trebuie să încerc, altfel nu voi putea să reuşesc. Am nevoie de ea, dar ea nu are nevoie de mine.

Se orientă în oraşul impunător care se dezlânţuise la picioarele ei şi începu să caute indicii. Ea fusese teleportată în oraşul în care se aflase Liora pentru că nu mai avea suficientă energie şi nici nu ştia exact cum să o localizeze pe aceasta. Kay, Caesar, Adrianne şi Alistair fuseseră foarte uşor de găsit pe harta pe care i-o arătase Ian cu doar câteva zile în urmă. Dar Liora era „regina” lor, era imposibil de găsit decât dacă nu cumva vroia chiar ea să te întâlnească.

–          Să înţeleg că pe mine mă cauţi! Răsună o voce de undeva din spatele lui Ashley. Aceasta se întoarse şi observă o fetiţă cam de unsprezece ani, scundă cu părul blond, lung prins în două codiţe.

–          Ăăă, cine eşti mai exact?

–          Ar trebui să faci o plecăciune şi să ai grijă cum vorbeşti cu mine micuţă, Ashley! Numele meueste Liora şi am fost informată că mă cauţi! Te aşteptam! Te rog, să mergem la palat nu vreau să am o discuşie în mijlocul străzii.

Ashley nu mai apucă să facă vreo plecăciune. Rămăsese uluită de ideea că Liora avea propiul ei palat în Florenţa. O urmă liniştită pe aceasta. Liora avea aprximativ un metru şi douăzeci înălţime şi era îmbrăcată într-o rochiţă scurtă cu breţele de culoarea albastrului cerului. Părul ei blond prins în două codiţe era impresionant de lung. Îi ajungea aproape de genunchi la lungime, iar blondul era spectaculos. Drumul până la palat nu se derulase pe jos cum se aşteptase Ashley, ci într-o limuzină neagră, superbă, care le aştepta pe cele două şi cei patru bodyguardzi la ieşirea de pe străduţă. În limuzină tăcerea era aceeaşi.

–          Şampanie, Ashley? Întrebă Liora.

–          Nu mulţumesc, nu beau. „De fapt nici nu am încercat să văd dacă mă mai pot îmbăta.”

–          Vezi, păi şi atunci de ce nu încerci?

–          Poftim? „Mi-a citit gândurile?”

–          Da, exact asta am făcut! Am mai multe avantaje decât îţi dai seama, draga mea Ashley, sunt totuşi cea mai bătrână fiinţă de pe această planetă. Tocmai de aceea toţi oamenii din acest oraş sunt sub comanda mea şi mă venerează din toate punctele de vedere, dar „cei din afară” nu văd asta. Aşa că orice ai avea de ascuns este prea târziu să o mai faci, gândurile şi mintea ta sunt parte din mine. Spune-mi de ce ai venit!

–          De fapt, puterea ta nu este chiar atât de extraordinară! Nu poţi să citeşti decât ce gândesc pe moment, nu îmi poţi vedea amintirile sau orice altceva ai încerca să vezi. Dar propui o capcană, vrei să mă faci să gândesc exact ce vrei tu să aflii. Ei bine, află că sunt aici doar pentru aţi cere ajutorul. Dacă vrei să mi-l oferi sunt disponibilă să îl accept, dacă nu vrei să mi-l oferi sunt pregătită să nu ţi-l cer. Liora, nu eşti chiar cea mai veche fiinţă de pe această planetă. Mama mea este cea care te-a creat acum prea mult timp. Nu uita că tot ce este bătrân tinde să se distrugă la un moemnt dat!

–          Îndrăzneşti să mă confrunţi?, replică acid Liora. Ochii îi erau parcă scoşi din orbite de furie.

–          Îndrăznesc chiar să te provoc. Eileen îmi este martoră că tu nu ai jucat cinstit încă de la început.

–          Eileen? Şocul de pe faţa Liorei se intensifica şi mai mult acum! Cum poate să ştie o nesăbuită ca tine despre Eileen?, răbufni enervată Liora.

–          Dacă erai atentă de când am început să vorbesc ai fi alfat că Eileen este mama mea, iur eu sunt fiica ei şi am jurat să protejez această planetă cu toată fiinţa mea. Aşa că, draga mea Liora, dacă vrei să mi te alături sunt aici, dacă vrei să distrugi Pământul aşa cum ai în plan, sunt aici să te opresc! Ai grijă ce vrei să faci Liora sau întregul Univers se va abate asupra ta.

După ce termină de vorbit Ashley deschise portiera, iar maşina se opri automat. Şoferul observase portiera deschizându-se şi oprise maşina, chiar dacă nu înţelegea de ce nu se acţionase butonul din interiorul limuzinii pentru a se opri.

–          Mi-a făcut plăcere să te cunosc, Liora! Ai grijă ce alegi să susţii, nu cumva să se dărâme pe tine. Apropo, balerinii aceia se potrivesc cu stilul de unsprezece ani pe care l-ai adoptat. Ai grijă de tine, micuţo!

Era plăcut să simţi Italia înconjurându-te cu mirosul ei atât de fin, atât de plăcut.

„Cred că ştiu unde vreau o vacanţă.” Chicoti Ashley. Îşi aminti de Ian, iar asta o întristă puţin, dar apoi privi ceasul. Mai avea patru ore să o convingă pe Thea să lupte de partea lor. Venise pentru Liora pentru că Eileen îi spusese deja că ea e cea care nu joacă corect. Venise să facă de fapt invitaţia la luptă, să îi arate că ştie şi că puterea care o ajută este chiar mai mare decât şi-ar fi putut imagina vreodată Liora că va fi.

Până la urmă imaginea lui Ian aproape că o bântuia.

„O mică escală nu mă va costa moartea. Chiar trebuie să îl văd!”

„Ai grijă, Ashley! Nu vreau să te pierd înainte ca bătălia să înceapă măcar.”

„Înţeleg, mamă, dar trebuie să îl văd. Acum ori niciodată!”

Ai grijă! Sunt aici să te veghez!”

Ashley îşi trecu degetul peste tatuajul de pe mână şi îl ştearsă. Acum putea să călătorescă unde vroia fără ca ceilalţi să aibe vreo idee. Nu mai aşteptă să se asigure că nu o vedea nimeni, ci se aruncă în bariera dintre lumi şi plonjă în Antarctica Veche, direct în braţele lui Ian.

Era descoperită!

Capul lui Ian se ridică şi ochii lui îi întâlniră pe ai ei!

–          Delirez! Mulţumesc, Stheno! Ştii cât de mult o iubesc şi mi-o arunci în braţe. Crezi că nu ştiu că e doar o iluzie care să mă facă să lupt de partea ta dacă vreau să o mai văd vreodată?

–          Şttt!! Idiot mic ce eşti! Stheno nu cred că e prin preajmă! Şi sunt reală, deşteptu-le!

–          Ashley? Eşti chiar tu? Ashley? Vocea lui Ian aproape că se spărgea de durere.

–          Da, sunt eu! Eşti bine? Îl mângâie pe cap Ashley. Arăta groaznic. Hainele îi erau rupte, iar privirea îi era plină de durere. „Ce naiba ţi-a făcut?”

–          Nu sunt bine, dar acum că eşti aici mă simt mai bine! Ashley, îmi pare rău, nu am vrut. Te rog iartă-mă!, o implora vocea spartă a lui Ian.

–          Ian, calmează-te! Nu sunt iubita ta aşa că nu sunt geloasă sau supărată pentru ceea ce ai făcut. Noi toţi suntem bine, ne străduim să adunăm cât mai multă lume pentru a reuşi să te salvăm pe tine şi restul populaţiei. Stheno ce mai are de gând?

–          Nu ştiu, dar data trecută a simţit că ai fost aici chiar şi sub formă de spirit şi m-a torturat să îi spun ce ai vrut, dar nu am făcut-o! Acum plănuieşte un sacrificiu pentru diseară! Ashley, cred că vrea să o invoace pe..

–          Da.. cred că ştiu pe cine, dar nu vreau să îi pronunţăm numele. Nu încă! Îmi pare rău, Ian dar va mai dura până când vom veni să te salvăm. Nu ştiu cât. În opt ore vreau ca totul să fie gata, dar nu pot promite nimic. Îmi pare rău că a trebuit să ajungi aici. Te-aş lua cu mine, dar nu vreau să o înfuriez pe Stheno şi să declanşez invocarea mai devreme. Mai am încă nevoie de timp! Crezi că poţi trage de timp pentru mine? Te rog mult!

–          Desigur!

–          Mulţumesc, trebuie să plec acum. Îmi pare rău că eşti legat..

–          Nu-i nimic, dar Ashley, poţi veni mai aproape? Te rog? Înainte să pleci?

–          Aa, da! Ce-i? S-a întâmplat ceva? Am ceva pe faţă?

–          Da, vino mai aproape de rog..

–          Atât de bine?

–          Atât de perfect!

Buzele lui Ian se lipiră atât de brusc de cele ale lui Ashley încât aceasta nici nu avu timp să se retragă sau să reacţioneze în vreun fel!

Era plăcut. Chiar dacă arăta atât de rău, buzele lui erau la fel de moi şi de catifelate. Respiraţia lui era rece, dar revigorantă. Ashley îi curpinse faţa în mâinile ei şi îşi strecură limba printre buzele lui întredeschise. Era atât de reconfrotant. Atât de bine. Avea nevoie de o astfel de doză de energie. Inima îi pomba nebuneşte! Aproape că o ameninţa să îi sară din piept. Ştia că el auzea cum inima ei se dezlănţuia, dar şi ea simţea cum inima lui concura cu a ei. Era atât de bine.

–          Îmi pare rău, replică Ashley, ne vedem curând. Ai grijă de tine până atunci.

Şi dispăru!

5 thoughts on “Capitolul 10

  1. Am revenit cu un nou capitol citit. Senzational capitolul, mi-am imaginat-o pe Liora oricum, numa fetita de 11 ani cu 2 codite nu :)):)):)) Imaginatia ta ii fara limite si margini. Imi place ficul asta din ce in ce mai mult… trec la urmatorul :*

    Like

  2. Theea :X i-ai facut sa se puuupe :> :X
    Esti cea mai tare :X
    Prea genial capitolul asta :X
    SI DA VREAU SA CONTINUI FICUL ASTA! :X
    Spor la scris >:D<
    Kisses!:*

    Like

  3. Mi’am amintit ca nu ti’am spus, sau cel putin asa cred, cat de mult imi place ficul acesta:) si ca eu chiar sper ca il vei continua!

    Pupici :*

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s