Capitolul 1


Capitolul 1 – Demonii devin Ingeri

Un rau de lacrimi n-ar fi de ajuns, un strop de sange m-ar distruge, o viata de chin si tot nu as fi multumit. Cum sa pot? Sa ma opresc? Sa spun ca e suficient sa stiu ca am rezistat atat si acum sa ma opresc. Cum sa pot sa fac ceea ce vreau cand ceea ce vreau imi moare acum in brate. Durerea pierderii idealului meu cel mai de pret, imposibilul si totusi acum propabilitatea se joaca cu mine, cu suferinta mea; ma pune la incercare. Cum as putea sa scap sa imi dedic viata unei ere fara ea? Sa pierd ce am mai de pret doar de dragul prostiei mele? AHH! De ce nu m-am nascut sa fiu altceva. De ce? De ce acum ma uit la ea cum dispare putin cate putin fara sa pot face ceva. De ce creatura din mine inca ravneste la tot. La tot ce e ea? De ce?

Vocea imi era ingatuita, nu ma mai puteam misca, desi stiam ca era imposibil. Nu mai suportam sa o vad asa. Am soptit incet de parca orice sunet inalt ar fi putut-o sparge, de parca daca as fi spus mai tare ar fi putut disparea:

–          O, nu, Bella, nu!

Nu mai puteam. Se zvarcolea din cauza veninului, era suficient o atingere, inca cateva minute si ar fi devenit una cu mine. as fi putut sa o ating atunci, sa ma apropii de ea fara sa ma mai gandesc ca as putea sa ii daunez. Dar oare asta sa fie viata pe care o alesesem pentru ea? Si cine eram eu sa aleg pentru ea? Eram un monstru asta eram. Am continuat sa ii vorbesc desi stiam ca nu are rost. Trebuia sa fac ceva.

–          Bella, te rog! Bella, asculta-ma, te rog, te rog, Bella, te rog!

Ce o rugam? Sa isi scoata veninul singura? Sa se pregateasca? Sa mai reziste? Ce? Nici eu nu stiam ce o rugam, doar ca rugand-o mi se parea ca era de acord sa faca tot ceea ce as fi putut eu sa fac. Nu mai rezistam voiam sa o strang in brate, sa fac durerea sa dispara, sa simt eu durerea decat sa o simta ea. Nu mai voiam nici un minut in care fata ei crispata de durere sa ma mai bantuie. NU! Nu mai voiam asta.

–          Carlisle! Bella, Bella, nu, o, te rog, nu, nu! BELLA!!!

Tipa, chiar si acum vocea ei era mai mult decat o orchestra, era un val de viori menite sa imi raneasca inima pana in adancurile ei deja moarte. Trezea in mine, sau mai bine zis invia durerea ce credeam ca nu mai sunt capabil sa o mai simt. Voiam sa pot sa sfasii orice gand care ratacea aiurea in capul meu. Voiam sa pot sa o simt din nou calda la mine in brate, sa o ating, sa ii sarut buzele moi, dar stiam, era prea tarziu sa mai pot sa ma gandesc la altceva. Asteptam inevitabilul.

Nu-ti fa griji, fiule. O scoatem noi la capat!

Carlisle. Eram scarbit de mine insami in comparatie cu perfectul meu tata. Stiam ca daca as fi avut macar jumatate din autocontrolul pe care il are, nu s-ar fi ajuns la asta.

–          A pierdut ceva sange, dar rana de la cap nu e adanca. Ai grija de piciorul ei rupt. Si niste coaste, cred,..

Asteptam sa continue, sa ma informeze, sa imi spune ce alte pagube mai suferise centrul universului meu, dar Carlisle tacea ingrijindu-se de Bella mea. Oh ce stupid suna, ‘Bella mea’, cum sa fie Bella mea daca eu ii luam totul. Cum sa pot sa ii mai spun asa daca ea devenea un mosntru ca mine? Cum? Carlisle isi indrepta atentia catre mine. Nu mai judecam, nu mai rationam, nu mai eram in stare de nimic. Cum de mi se intamplau toate astea mie? De ce am acceptat sa fiu cu ea? De ce am ranit-o in halul acesta? De CE? Nu eram prea sigur, eram o creatura mult prea egoista, mult prea parsiva ca sa ma mai pot gandi si la altcineva inafara de mine. Cate tentative nu avusesem? De cate ori nu as fi vrut sa plec, dar ea ma chema inapoi de parca chema un Zeu. Cum puteam sa ii refuz ceva cand vocea ei imi dadea viata. Ce creatura proasta, masochista, si tampita mai eram. De ce nu am avut destula putere sa dispar de prima data? De ce a trebuit sa alege tocmai orasul asta sa vina aici? De ce Forks? De ce sa nu ramana acolo? De ce tocmai aici?

Gandurile mi-au fost intrerupte de Alice:

E de rau, Edward, am vazut-o va fi una de-a noastra.

Nu, nu, nu, NUUUUUUU!! Orice inafara de asta. Nu voi permite asa ceva sa se intample. Nu! NU!

–          Edward!

Vocea ingerului meu se stingea vazand cu ochii. Nu puteam suporta asta. Nu voiam sa suport asta.

–           Bella, o sa fii bine. Ma auzi, Bella? Te iubesc.

Singurul lucru care stiam ca n-o s-o aline si totusi i-l spusesem. Cum puteam sa ii spun ca o iubesc cand ea era pe patul de a deveni un mostru infricosator cu ochii rosii. Cum?

–          Edward…

–          Da sunt aici – acum si pentru eternitate. Nu voiam sa ii provoc mai multa suferinta de atat. Voiam sa mor!

–          Ma doare…

Ahhh. Normal ca o doare. Ma doare si pe mine sa stiu cum veninul ii invadeaza venele, cum ultima ei bataie va sfarsi peste doua zile, muream sa pot sa fac eu asta in locul ei, tanjeam sa nu o mai fac sa sufere. Ce leu bolnav si masochis. Si ce miel dulce si atragator. Nu se putea sa I se intample asta tocmai ei. De ce ea? De ce?

–          Stiu, Bella, stiu… M-am intors catre Carlisle, parea inutil sa vorbesc cu voce tare, dar nu ma mai putea controla, era deja reflex, iar vocea mea si asa era stinsa, fara vlaga, nu puteam sa imi imaginez ceva mai oribil de atat – poti sa faci ceva?

Fiule te rog, controleaza-te. Nu e ca si cum ar disparea.

Nu, clar nu ar fi disparut era ceva mai rau de atat. Era ceva mult mult mai rau de atat. Nu va disparea, va fi mereu inghetata la 17 ani. Cum puteam sa permit asa ceva? Cum? Nu puteam sa ii fur viata, sa ma joc cu ea si apoi sa i-o distrug in halul acesta. Nu puteam sa ii pangaresc sufletul pur, nu puteam sa ma mai gandesc la asta. Am dat din cap in semn de dezaprobare.

Fiule, te rog, trebuie sa fi tare.

Vocea lui Carlisle te-ar fi putut face sa plangi, sa mori, sa te zvarcolesti si tot nu ar fi atins nota de durere pe care o simtea si el. Dar a mea? Durerea mea? A mea te-ar fi tarat in Iad, te-ar fi omorat de mii de ori, te-ar fi sfasiat in milioane de bucatele, te-ar fi distrus complet si tot nu ar fi fost de ajuns. Cu ochii mai indurereati decat ii vazusem vreodata se intoarse catre Alice:

–          Geanta mea, te rog… Alice, tine-ti respiratia, te va ajuta.

Ce creatura oribila eram. Imi tarasem familia aici, o pusesem sa actioneze in ciuda principiilor dupa care crescusem de atata timp si acum le provocam mai multa durere decat ar fi fost necesar. Nu pot sa cred ce monstru josnic, jalnic si plin de dispret eram. Suferea asa de mult.

–          Alice?

Vocea ei m-a facut sa tresar. Parca nu o mai auzisem de ani de zile, parca fiecare litera era menita sa ma mutileze. Am asteptat ingrozit langa ea. Nu mai puteam face nimic altceva.

–          E aici, a stiut unde sa te gaseasca. Ii sopti Alice.

Mi-as fi dorit sa pot sa ii vorbesc eu dar parca eram mut.

–          Ma doare mana.

Socul din privirile lui Carlisle m-a nedumerit. Voiam sa pot sa strig, sa ma arunc dupa o stanca, sa cad si sa nu ma mai ridic. Frumoasa mea palea cu fiecare secunda trecuta, durerea ei se intensifica cu fiecare milisecunda adunata la seunda dureroasa. Corpul meu parca se sfasia, era rupt era calcat in picioare, se mutila si tot nu ma simteam capabil sa simt ce simte ea.

–          Bella?

Eram mistuit de focul cel mai dureros pe care il cunoscusem vreodata. Mai dureros decat focul veninului cand m-am schimbat, mai dureroasa decat insasi moartea. Vocea mea era moarta, era inexpresiva, era ciudata. Mi-am dat seama a ce suna cand i-am rostit numele. Eram inspaimantat. Era ca si cum un nou val de furie ma cuprinsese si ma tragea din ce in ce mai adanc in pantecele Iadului facandu-ma sa imi doresc sa uit de tot si de toate mai putin de Centrul Universului meu.

–          FOCUL! SA STINGA CINEVA FOCUL!

OF! Iubirea mea prin ce treci tu acum. Ce n-as da sa pot sa te fac sa nu mai simti nimic. Ce n-as da sa te fac sa uiti de durere, ce n-as da sa pot sa te strang din nou in brate, sa-ti simt caldura pielii pe raceala mea, sa simt cum ma topesti cu fiecare suras, sa simt ca nimic din toate astea nu s-au intamplat. Ce jalnic mai puteam sa fiu. Nu imi doream decat sa o vad pe ea bine. Eu puteam sa…

–          Carlisle! Mana ei!

–          A muscat-o!

Calmul lui Carlisle era inca prezent, desi suferise niste transformari imperceptibile. Nu doream sa o ingrozesc, nu doream sa o mai fac sa sufere. Nu mai suportam. Voiam sa mor, acum si aici. Mi-am tinut respiratia cand un nou val din sangele ei proaspat mi-a mistuit fata. Nu ma mai tenta acum in asemeneahal, dar nu voiam sa mai risc nimic. Voiam doar sa o vad in siguranta departe de mine, si fara vreo muscatura de la un vampir sadistic. Oh ce rau imi parea ca nu l-am putut omori chiar eu pe James, cat n-as fi dat sa ii zmulg capul, sa il fac sa sufere macar o treime din cat sufera Bella mea acum.

–          Edward, trebuie sa o faci.

Vocea lui Carlisle m-a trezit din imaginara si sangeroasa mea lupta cu James.

–          Nu!

NU! La ce se gandea Carlisle? Daca nu ma puteam opri? Daca o omoram? Eram deja un monstru mai mare decat mi-as fi dorit vreodata.

–          Alice, a reusit sa spuna numele de parca era ultimul cuvant pe care mai reusea sa il pronunte.

–          S-ar putea sa avem o sansa – Carlisle parea un pic neincrezator cand rostise asta, dar apoi rostind fiecare cuvant cu voce tare incepuse sa creada din ce in ce mai mult in teoria pe care o avea.

–          Care? Am intrebat eu ametit, naucit de o posibilitate in care puteam sa o salvez pe micuta si fragila mea Bella.

–          Vezi daca poti sa scoti veninul. Rana e destul de curata.

Sa scot veninul? Ce? Si-a pierdut mintile? Cum as putea sa fac asta? Numai gustul sangelui ei si as fi fost mai insetat ca niciodata. Numai o picatura si nu m-as mai fi putut misca de acolo pana cand trupul sau nu ar fi stat inerta fara vreun pic de sange in el. Cum putea Carlisle sa creada ca as putea sa fac asta?

O viziune de-a lui Alice imi acapara atentia. Eram eu. Ma infruptam din Bella, placerea citindu-mi-se pe fata, apoi ochii mi s-au miscsorat si am reusit sa ii dau drumul. Reusisem sa inving monstrul.

–     Va functiona?

Alice parea ca nu stie despre ce vorbeste. Poate ca nici macar ea nu credea in viziunea ei. Dar eu credeam, nu, mai bine zis speram sa se intample asa.

–          Nu stiu, raspunse Carlisle – entuziasmul din voce risipindu-i-se treptat – dar trebuie sa ne grabim.

–          Carlisle, eu…

Nu puteam sa mai scot nici un sunet. Daca nu reuseam? Apoi aceeasi viziune a lui Alice se repeta, de data asta din ce in ce mai clara. Eram sigur acum. Voi reusi, defapt nu, TREBUIA sa reusesc.

–          Orice alegi, e decizia ta, Edward. Eu nu te pot ajuta. Trebuie sa opresc sangerarea asta daca intentionezi sa ii iei sange din mana.

Durerea era prea mare, am vazut-o pe fata ei. Era alba ca fildesul, semana din ce in ce mai mult cu una de-a noastra desi poate ca totul era doar in imaginatia mea. A inceput sa tresara, sa se zvarcoleasca, durerea fiindu-i clar intiparita pe fata. Agonia era probabil de nesuportat. Si uite ca secata de orice putere, la un pas de moarte tot pe mine ma voia. Mi-a strigat numele.

–          Edward!!

Ochii ei ii cautam pe ai mei dar eu eram inca indecis. Nu stiam inca daca o sa reusesc sau daca nu. Eram torturat de gandul acesta.

Vocea lui Carlisle mi-a taiat sirul gandurilor:

–          Alice, adu-mi ceva sa ii strang piciorul! Vei reusi, fiule. Edward Anthony Masen Cullen VEI REUSI!

Gandurile tatalui meu m-au facut sa realizez ca nu am alta alternativa. Trebuia sa o fac si inca repede.

–          Edward, trebuie sa o faci acum sau va fi prea tarziu.

Alice se retrasese dupa ceva timp de cand Jasper si Emmet se retrasesera. Desi o iubea pe Bella foarte mult era inca totusi cel mai dulce sange si cel mai important lucru din viata mea in joc. Nu voia sa ma inebuneasca cu viziuni in care o devora pe Bella sau asa ceva. Probabil ca au avut nevoie de o putere imensa sa il traga pe Jasper afara. Noroc ca Emmet e foarte puternic. Oh la naiba. Ce incercam sa fac? Incercam sa imi aman decizia prin ganduri anapoda, necoerente dar era prea tarziu.

Eram sigur ca voi reusi, iar daca n-o voi face voi gasi o modalitate sa ma sinucid. Voi gasi un mod sa scap de viata asta oribila chiar daca ii distrugeam pe toti ai mei. Pe Esme – probabil ca va plange vampireste mult timp de acum incolo, pe Alice – isi va pierde cea mai buna prietena in devenire, Carlisle – care avea atat de multa incredere in mine, Jasper – stiuse ca se va termina asta, dar era fericit cand imi simtea speranta, Emmett – desi el simtise o data la fel ca mine, dar din nefericire instinctele i-au acaparat toate simturile in momentul intalnirii nu stia cum s-ar fi putut comporta daca ar fi avut un pic mai mult auto-control, probabil ca vedea in mine si Bella ce ar fi putut el sa fie, chiar si pe Rosalie – desi era geloasa, probabil durerea lui Emmet ar fi devenit si durerea ei. Gandul mi-a zburat la Volturi. Da, asta era scaparea mea. De ei depindeam sa mor, asa ca nu imi permiteam nici o eroare in salvarea prea-frumoasei mele Bella. I-am ridicat mana incet, inhaland mirosul. Focul din gatul meu ar fi dat orice sa poata sa preia controlul, dar acum eram mai puternic decat am fost vreodata in viata mea. Eram de cincizeci de ori mai sus decat focul din gatul meu. Defapt era nimic in comparatie cu ce puteam sa fac in momentul asta. Am muscat-o!

Placerea, inconstienta, gustul, mi-au acaparat total simturile nu mai eram in stare de nimic. Parca acum dupa multe luni in care imi interzisesem cu desavarsire sa gust din fructul oprit eram capabil acum sa il gust. Eram capabil sa il simt cum imi navaleste in corp, incalzindu-mi fiecare celula. Facandu-ma sa imi doresc mai mult si mai mult, si pentru o secunda imi doream sa am mai mult. Dar apoi urletul ei, sunetul ploapelor ei inchizandu-se, miscarile ei devenind inerte, batalile inimii ei incetinindu-i, numele meu pe buzele ei, amintirile din poiana, iesirea mea de atunci, fata ei cand ma vedea, primul nostru sarut, mainile ei navalindu-mi in par, focul meu, mi-au aus aminte adevaratul scop. Am incercat sa ma opresc, dar gustul era atat de bun, atat de minunat, incat nici macar sangele a o mie de oamneni, nu a un milion de oameni nu putea fi comparat. Era Raiul in mijlocul Iadului.

Edward, Edward, Opreste-te, o omori. Opreste-te. Gaseste o cale.

-Carlisle-

Abia cand i-am auzit vocea am realizat ca ma oprisem. Gustul ei era minunat, era sublim, era ceva ce nu ai mai fi reusit sa gasesti in nici o alta viata. Era minunat. Era tot ce mi-as fi putut dori vreodata. Era propriul meu fruct interzis.

–          Edward!

Vocea ei era sparta. Probabil ca nici nu mai avea putere sa isi mai deschida pleoapele. O secatuisem. Ohhh. Ce Monstru eram!

–          E chiar aici, Bella.

Carlisle fusese mai rapid decat mine.

–          Ramai, Edward, ramai cu mine…

Ah! Cum putea sa se gandeasca ca as parasi-o tocmai acum. Cat as fi vrut sa ii spun ca nu voi pleca niciodata de langa ea, niciodata!

–          L-ai scos pe tot?

Carlisle parea ingrijorat, am afisat un zambet chinuit.

–          Sangele ei are un gust curat, simt gustul morfinei.

–          Bella?

Voiam sa ii spun lui Carlisle sa o lase sa doarma, dar si eu eram concentrat sa aflu daca se simte bine. Era mult prea obosita asa ca nu a reusit decat sa murmure un raspuns afirmativ.

–          A disparut focul?

–          Da – a raspuns cu o voce care nu parea ca ii apartine, era slabita – multumesc Edward.

Offf! Nu multumiri aveam eu nevoie. Era aici din cauza mea, nu salvata datorita mie. Cat ma durea sa o vad asa. Nu era Bella mea, vesela, vioaie si mereu inprevizibila. Cat as fi dat acum sa pot sa ii citesc gandurile. Sa visez o data cu ea. Sa ma simt in lumea ei. Sa incerc sa ii descifrez lumea.

Un val de fericire m-a cuprins, desi nu intelegeam de unde provine, poate pentru ca era tot Bella mea creatura din mainile mele care nu avea nici un pic de vlaga, sau pentru ca era la fel de ciudata ca deobicei.

–          Bella?

Carlisle chiar nu vedea ca nu vrea sa vorbeasca? De ce mai insista?

–          CE?! Raspunsul ei era mai mult un fel de “imi e somn, chiar nu e evident?”

–          Unde e mama ta?

Cat de prost am fost. Mama ei. Unde e mama ei? Am uitat complet. O fi si ea ranita? Daca a omorat-o James? Daca i s-a intamplat ceva rau? Daca a muscat-o James ca pe Bella si acum probabil se zvarcoleste undeva transformandu-se? NU! Cum am putut sa uit de fiinta cea mai importanta din viata iubitei mele?

–          In Florida..M-a pacalit, Edward. S-a uitat la casetele noastre video. Alice. Alice,caseta video – te cunostea, Alice, stia de unde ai venit. Miroase a benzina.

Nu mai intelegeam nimic din ce voia sa spuna. Sarea de la o idee la alta si nici macar nu isi dadea seama. Trebuia sa doarma daca aveam de gand sa o mai intreb si altceva.

–          E timpul sa o mutam.

–          Nu, vreau sa dorm.

–          Tu poti sa dormi, iubito, te duc eu in brate. Dormi acum, Bella.

Ai reusit Edward. Bravo fiule. Fi linistit acum. O sa fie bine, parere de Doctor. Ce-a fost mai rau a trecut.

Sau ce e mai rau abia va urma.

Advertisements

3 thoughts on “Capitolul 1

    • Hei.. 

      Povestioara aia e la Theo’s Books 😉 means că îmi aparţine mie.. nu are legătură cu DE. tot ce are legătură cu DE se află la Complete Series/Incomplete Series 🙂         

      >________________________________

      Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s