Capitolul 11


Capitolul 11 – Meeting Him

Meeting Him

M-am pregătit pentru întâlnire, încă mută de uimire. Aveam o presimţire în legătură cu asta. Cine era? Cum arăta? Dacă mă va detesta pentru că am acceptat să stau cu mama lui? Ahhhh! Uram chestiile astea. Prea multe întrebări, încercam să îmi repet în minte.

Eram gata, aşa că am coborât, dar doamna Jenkins nu era nicăieri. Aş fi vrut să o strig dar probabil că ar fi sunat copilăresc. M-am aşezat cuminte pe canapeaua din sufragerie, aşteptând!

–          Jessie?! Eşti gata? Te aştept în garaj!

Atât? Off! Femeia asta mă omoră cu zile. Am încercat să îmi amintesc drumul spre garaj, exact ca de dimineată cu veranda. Nici nu îmi aminteam să fi văzut vreun garaj când mi-a prezentat casa. Într-un final l-am găsit, numai că şocul de acolo aproape m-a lăsat fără grai. Mă uitam la garajul imens şi la maşinile din el. Nu puteai să nu te întrebi dacă totuşi nu visezi. Avea acolo maşinile mele favorite: un BMW X5, un AUDI Q7, un PORCHE CAYENE, un BMW M7 – am presupus eu – şi ultima – maşinuţa aceea mică şi veche cu care mă luase de la aeroport.

–          Doamnă J-Jenkins… Glumiti?

–          Ce este scumpa mea?

Ce este? Cum adică “ce este”? Ce puteam să răspund? “Aaa! Nimic, doar că mă gândeam cum dracului o bătrânică ca dumneata posedă asemenea bijuterii!”. Nu puteam să spun asta, nu? Nu?!

–          D-Doamna J. sunteti sigură că nu aţi nimerit în garajul vecinului?

–          Doamne Dumnezeule Jessie, mă faci să râd.

Adevarat! Numai la asta eram buna în ultimul timp, să mă fac de râs. Dar NU GLUMEAM! Ce naib..-

–          Stai liniţtită scumpo! Ţi-am mai spus. Anthony! Vrea să mă ştie în siguranţă, doar că gândim diferit. Conceptul lui de siguranţă se referă la zeci de tone de protecţie, iar conceptul meu de siguranţă se referră la cineva cu care să stau. În fine, nu îţi face griji! Ai permis? Poţi să conduci pe care dintre ele vrei.

Nu!! Glumea??

–          Glumiţi?

–          Nuuu! Desigur că nu! Haide, alege-o pe care o vrei! Care e preferata ta?

Toate – era un raspuns?

–          Nu pot sa fac asta!

Manierele astea – dacă nu mă mai invită şi a doua oară? NUUUUU!! Vreau BMW-uuuul.

–          Ba, bine că poţi! Urcă-te în preferatul tău! Acum că de nu pun Mafia pe tine.

Am înteles s’traiţi!

Ştiam că glumeţte, dar nu m-am putut abţine să nu mă gândesc că poate chiar făcea parte. Am alungat repede gândul şi am început să râd din nou. Am observat că pe peretele cu mine stătea un cuier în care se aflau patru chei. Deja o luase pe cea de la maşinuţa ei favorita. Am surâs, nu voiam să o dezamăgesc, dar chiar voiam să ştiu cum e să conduci un BMW. Noroc că îmi luasem toate actele la mine când plecasem. Am luat cheia de sub inscripţia BMW 1 şi i-am făcut cu ochiul. A răsuflat uşurată, cine ştie ce maşină nu o fi vrând să mă vadă conducând decât când sunt singură. Am surâs în sinea mea şi am deschis uşa şoferului cu un zâmbet pe fată. Când mi-a văzut fericirea, a zâmbit şi ea. Mă simteam bine, parcă eram ca două picături de apa. Îmi plăcea.

Am încercat cheia – se potrivea. Mă temusem că poate greşisem cheia. Nu voiam să încep cu o gafă, aşa de dimineaţă. Când am auzit cum s-a trezit la viată motorul bijuteriei de X5 aproape am fost sigură că nu o să mai am inima în piept pentru mult timp. Era minunat cum torcea, parcă se răsfaţa, după o lungă perioadă în care nu fusese folosită. Doamna J. mi-a deschis uşa de la garaj printr-o singură apăsare de buton. Îmi plăcea garajul ăsta.  Am pornit uşor, temându-mă să nu fac vreo greşeală, să nu zgârii minunaţia aia.

Drumul până la facultate nu a fost lung, cu toate indicaţiile doamnei J. am reuşit să ajungem chiar cu douăzeci de minute mai devreme. Când am intrat în biroul secretarei aceasta s-a ridicat şi a venit să ne întampine cu o îmbraţişare caldă.

–          Bună ziua, doamnă Jenkins! Ce plăcere să vă revăd! Vă rog luati un loc, o să îi spun domnului director că aţi ajuns. O să vă primească imediat. Dar domnişoara cine este? Este cu dumneavoastră?

–          Bună şi ţie Clara! Sigur! Este cu mine! este noua studentă din România.

–          Încantată să vă cunosc!

Era o doamnă suplă de vreo treizeci şi ceva de ani. Era îmbrăcată la costum, cu o fustă neagră şi taior negru cu dungi albe. Pantofii ei cu toc cui şi lung de zece centimetri, mi-a confirmat că se respectă. Pe dedesuptul sacoului purta o bluză transparentă, cu decolteu în V, dar care nu te lasă să priveşti mai departe decât era firesc. Era elegantă, paşii până la mine îmi demonstraseră că avea antrenament. Ochii ei de un negru ca smoala îmi aşteptau răspunsul. Nu ştiam cum arăt în ochii unei fiinţe atât de perfecte. Eu eram îmbrăcată normal, o pereche de blugi cu o bluză cu mâneci lungi, albă. Adidaşii mei nu cred că făceau cine ştie ce impresie, având în vedere că nu erau de firmă. M-am înroşit şi am plecat capul. I-am întins totuşi mâna în semn de răspuns. Mi-a strâns-o cu fermitate. Faţa ei în formă de inimioară şi buzele ei roşii îmi dădeau impresia că “pisica blandă, zgârie rău”. Am încercat să îi evit privirile, dar erau prea provocatoare. Probabil îşi amintea ce părere proastă are ea despre români. Mi-am dat seama că aştepta un răspuns, probabil să îmi testeze capacităţile? Nu conta. I-am răspuns cu un accent pe care l-ar fi invidiat şi preşedintele.

A ramas mută pentru o secundă, dar profesionalismul de care a dat dovadă după, m-a făcut să îmi dau seama că mai întâlnise “şmechere” ca mine, cum ne spuneau ei. Am tăcut şi m-am aşezat alături de doamna J. pe canapeaua de un roşu tare.

Clara s-a depărtat de noi, formând numere la telefonul de pe birou – cel puţin la unul dintre ele. Am încercat să evit ochii ei şi ai doamnei J. aducându-mi aminte de minunatul BMW care mă aştepta afară, să îl conduc şi înapoi. Era aşa de plăcut să cred că era maşina mea. Mi-am pus în minte să îmi strâng bani şi să îmi cumpăr şi eu una, asta până vedeam preţul şi spuneam că mai bine îmi iau una la mâna a doua sau a treia. Cine ştie! Am oftat!

Doamna J. s-a întors cu faţa spre mine şi mi-a mângâiat umarul.

–          Ce s-a întâmplat Jessie?

–          Nimic!

A fost tot ce am reuşit să spun

–          Te pot ajuta cu ceva?

–          Nu!! Nu vă faceţi griji, sunt bine! Mă gândeam doar că aş vrea să îmi cumpăr şi eu un BMW, dar mi-am dat seama că nu aş avea bani pentru unul nici dacă ar fi la mâna a zecea.

–          Ei, ei, ei! Şi eu care credeam că cine ştie ce s-a întâmplat! Nu îţi face griji, ţi-l fac cadou!

–          POFTIIIIIIIM????????????

Oops! Am facut-o de oaie. Clara a uitat să mai vorbească pentru o secundă drept răspuns la urlătura mea. Doamna J. aproape că încremenise, iar eu nu ştiam cum să spun că nu asta fusese intenţia mea.

–          Jessie! Stai jos!

Asta fusese tot ce îmi şoptise. M-am asezat cuminte înapoi pe locul meu şi am început să roşesc. Îmi simţeam sângele năvălindu-mi în obraji.

–          Îmi pare rău! Doar că nu îmi vine să cred. Mă scuzaţi!

–          Nu e nimic, scumpo! Dar te asigur că poţi să îl ai. Oricum mie nu îmi place! Uite ca să nu crezi că încerc să profit de tine..

A pufnit-o râsul, la fel şi pe mine.

–          Cum spuneam. Ca să nu crezi că încerc să profit de tine, te las pe tine să îl alimentezi când rămâi fără benzină. Ok?

–          Sunteţi sigură? Adică vorbim totuşi de şaizeci de mii de euro. Nu cred că..-

–          Te rog! Ţi-am spus doar! Oricum nu îl folosesc. Stă şi rugineşte acolo de pomană! Foloseşte-l!

–          N-Nu cred că pot să accept!

–          Off! Gata am încheiat discutia. Aşa rămâne, cum am spus eu!

Doamne!! Scrie la mine în frunte “Noroc” astăzi? Nu îmi venea să cred.

Nu am mai apucat să mă mai gândesc la câte drumuri voi face cu el, că ne-a întrerupt minunata Clara! Nu îmi plăcea femeia asta. Era ea minunată şi toate cele, dar o înconjura un aer ciudat!

–          Doamnă Jenkins şi Jessie?! Domnul director vă poate primi.

Ne-am ridicat cu un aer solemn după care i-am urmat paşii mărunti spre birou. Am mai trecut printr-un hol, după care ne-a deschis uşa de la birou. Era imens! Puteai să vezi tot campusul de acolo, ce să mai spun de apusuri minunate. Era perfect! Mi-am aruncat ochii către scaunul directorului, dar nu era nimeni în el. Am încercat să cercetez camera, mă rog doar jumatate, pe cealaltă jumatăte o inspecta deja Clara! Într-un final, după o uşă micuţa, aproape invizibilă a apărut şi Domnul Anthony. Era tânăr. Cred că era de-o seama cu secretara, treizeci şi ceva de ani, poate treizeci şi doi, nu ştiam sigur. Era înalt, cu părul negru şi nişte ochii căprui – ciocolatii de îţi lasă gura apă. Era bine făcut, îmbrăcat într-un costum negru, îi venea foarte bine, în picioare avea o pereche de pantofi negri lăcuiti, foarte strălucitori, cred că erai capabil să îţi faci coafura în ei. Am început să zâmbesc pe ascuns, la propriul meu gând.

Probabil mi-a observat lipsa de indisciplină, căci i-a făcut semn Clarei să plece şi nouă să luăm loc. Doamna J. nu a acceptat un loc viz-a-vi de el, ci s-a dus şi s-a aşezat în spatele lui, făcându-i un fel de masaj.

Rămăsesem singură!

Corectata de: Gaby!

Multumim Gaby!

Advertisements

One thought on “Capitolul 11

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s