Capitolul 13


Don't Play With Me

13 – Don’t play with me

–          Glumeşti! Nu poţi! De ce?

–          Jessie, calmează-te! Te rog!

–          De ce dracu l-ai lăsat?

–          Jessie, sunt mama ta, nu îmi vorbi aşa!

–          Mamă pe dracu şi cu tata cum rămâne?

–          Jessie!! Nu îţi permit să.. –

–          Taci!

Îi închisesem! Nu era posibil. De ce? DE CE?

Lacrimile nu conteneau să se oprescă. Era vina mea, eu şi colegiul meu la New York. Voiam să renunţ, să merg acasă, să fiu acolo. Nu puteam să mai continui aşa. Am băgat cheile în contact şi am apăsat acceleraţia la maximum. Am pornit de pe loc atât de repede şi cu un sunet atât de tare încât m-am speriat singură. Voaim să plec cât mai repede de acolo, să ajung acasă, dar apoi raţiunea mi-a luat-o înaintea sentimentelor. Mi-a spus să opresc, să mă calmez şi să înteleg o dată că nu puteam să merg acasă cu maşina, cel puţin nu de aici. Am început să plâng din nou.

Voiam ca totul să se oprească, chiar şi viaţa mea, tot ce îmi era mai de preţ se stingea acasă, iar eu îmi făceam de cap aici. Am luat telefonul din nou apelând-o pe mama.

–          Jessie? Eşti bine? Te rog, nu mai plânge, fii cuminte.

–          Cum se simte?

–          E mai bine! Acum l-au scos de la terapie intensivă, nu îţi fă griji.

–          Dar a stat! Înţelegi? Inima lui a STAT!

–          Dar nu e nimic grav..- te rog… –

Vocea plangacioasa a mamei mă enerva, încercam să fac tot posibilul să nu aud. Şi chiar nu auzeam.

–          …Înţelegi?

–          Dacă inteleg? Ce mai este de înteles? Că a fost la un pas de moarte? Asta e de înţeles? Nu, nu e de înţeles. Îmi e frică, acum tu înţelegi?

–          Jessie, Jessie te rog, te implor, gata. Mă sperii.

–          Eu?! Eu te sperii? Dar tu? Tu pe mine nu? Îmi răspunzi, îmi dai vestea asta îngrozitoare, cum că tata a făcut infarct, dar tu nu verşi nici măcar o lacrimă, nici nu îţi tremură vocea, nici nu îţi pasă.

–          De ajuns! Jessie Carter cum crezi că nu îmi pasă? Este soţul meu şi tatăl tău, normal că îmi pasă, vreau doar să nu te superi tu, dar tu ce îmi reproşezi? Că nu sunt suficientă? Asta? Îmi pare rău fetiţ-o, dar trebuie să îţi mai revizuieşti comportamentul dacă vrei să mai vorbeşti cu mine vreodată.

Mi-a închis. A avut tupeul să îmi închidă. Ce dracu?!

Am sunat din nou, de data asta mai calmă.

–          OK! Îmi pare rău, bine? Spune-mi, cum se simte? E bine? Vin acasă?

–          Nici să nu te gândeşti! E mai bine, iar de venit acasă nici pomeneală, te-am trimis acolo cu două luni înainte de începerea colegiului tocmai pentru a te acomoda, o să vii acasă, când chiar vrei să vii, nu pentru un lucru minor.

–          M-Minor?

–          Nici să nu aud! Este minor atâta timp cât nu s-a întâmplat nimic mai grav, aşa că te rog încetează!

–          D-dar, tata?

–          Nici un dar. O să te mai sun să te ţin la curent până atunci vezi ce faci cu vorbele alea, nu aşa te-am educat. La revedere!

Căcat! Căcat! Căcat!

Aveam atât de mulţi nervi că aproape îmi venea să zmulg volanul. Eram nervoasă sau supărată? Poate eram doar enervată, cine dracu mai ştia. Aveam atât de multe cuvinte vulgare în cap la momentul acela, încât dacă ar fi trebuit să spun măcar jumătate nu m-aş fi deosebit cu nimic faţă de cei din mahala. Cât mă enerva chestia asta!

Mi-am încleştat mâinile pe volan aşteptând. Eram atât de furioasă încât probabil m-aş fi dus după doamna Jenkins să mergem mai repede acasă dacă nu se grăbea. Tocmai când eram gata, gata să mă dau jos din maşină a apărut şi ea. Avea pe faţă o expresie plină de ingrijorare. Acum ce? Citea şi gânduri sau de ce dra..-naiba se uita aşa la mine? Am aşteptat-o să se urce pe locul pasagerului ca să pornim. Când a urcat expresia de dinainte i s-a intensificat şi mai tare. Nu cred că avea curajul să mă întrebe ceva. Probabil expresia mea a făcut-o să işi înghită şi ultimele cuvinte de alint. Nu îmi plăcea să ştiu că mă comportam ca o bădăranca faţă de o persoană aşa de dulce, aşa că am mai lăsat garda jos. Aveam nervi aşa că tonul meu aproape că suna reproşător.

–          Tata! A făcut infarct aseara! E la spital! Mama e bine! Are chef să îmi ţină predici. Nu întrebaţi mai mult. Am draci.

Nu reuşeam să scot pe gură decât nişte cuvinte ştrangulate, într-o engleză în care aveai nevoie de aparat de traducere ca să pricepi ceva. Am mai repetat o dată, de data asta pe un ton mai calm. Doamna J. se uita la mine ca şi când vedea Statuia Libertaţii pentru prima dată. Ochii îmi luau foc – o simţeam, la fel şi limba, muream să pot înjura, aş fi înjurat probabil în română, dar tot nepoliticos ar fi rămas. Am început să îmi fac o listă în cap cu cele mai urăte înjurături pe care le pot scoate pe gură. Am ajuns la concluzia că nici una nu era potrivită pentru o fată. Jocul de-a lista m-a mai calmat puţin. Simţeam cum îmi dezamorteşte faţă, cum recapăt controlul propriilor sentimente. Pentru prima dată am aruncat ochii pe viteză. Aveam o sută treizeci la ora în oraş. Am rămas şocată de propria-mi performanţă, începând să încetinesc puţin câte puţin până am ajuns la o viteză acceptabilă – nouăzeci. Cred că de asta doamna J. nici nu îndraznise să scoată vreun cuvânt. Când a observat că încetinesc i-a mai apărut puţină culoare în obraji, era albă ca varul. Am tras pe dreapta. Mai aveam două case şi ajungeam la garajul nostru.

Atunci am răbufnit! Am început să râd ca o isterică, apoi să plâng, până când am simţit-o pe doamna J. nemaiştiind de unde să mai scoată şerveţele. Mi-a şters lacrimile cu un zâmbet amar pe buze şi am reuşit să ajung până la garaj. Am parcat Piatra mea preferată – onixul meu scump, în locul de unde îl luasem şi am coborăt. Am şuierat un “Revin pentru cină” dupa care am mers direct în camera mea. Am udat cearşafurile şi desigur şi perna mea preferată “I love Myself”. La ora şase mi-am făcut un duş, după care am sunat-o pe mama din nou.

“Abonatul nu poate fi contactat, vă rugăm reveniţi mai târziu.”

Acum şi-a închis şi telefonul? I-am lăsat un mesaj, după care am coborât. Nu m-am mai deranjat să mai arunc vreo privire în oglindă, deja ştiam cât de jalnic arătam. Măcar eram îmbrăcată decent, într-o pereche de pantaloni de trening şi o bluză cu Tweety. Când m-a văzut în dreptul scărilor doamna Jenkins a răsuflat uşurată.

–          Mă bucur că ai revenit! Sper că eşti mai bine!

–          D-da, sunt bine! Mulţumesc că mi-aţi acordat intimitatea de care aveam nevoie.

–          Nici o problemă, sunt obişnuită să trăiesc singură!

Mi-a făcut cu ochiul. Am zâmbit, asta era tot ce îi puteam oferi.

–          Totul e bine acum, cred! Mama şi-a închis telefonul sau poate nu mai are baterie. Cred că tata e mai bine, cel puţin asta încerca să îmi spună la pranz. Am fost cam rea cu ea, îmi pare rau.

–          Să nu îti pară! Face parte din datoria unei mame să fie întelegătoare. Acum linişteşte-te şi haide să mănânci ceva, sigur îti este foame.

Că tot adusese vorba, chiar îmi simţeam stomacul foarte, foarte înfometat, probabil îi era mai multă foame decât lăsa creierul meu să priceapă. Am dat din cap în semn că abia aştept.

În bucătărie mă aştepta pe masă o farfurie plină de carne la grătar şi cartofi prăjiti. Nu am mai aşteptat nici o invitaţie, ci m-am năpustit asupra mâncării, pe la jumătate am simţit că nu mai pot, ceva absolut ciudat, eu nu lăsam niciodată nimic în farfurie. Mi-am cerut scuze, dar am reuşit să scap ieftin datorită “lipsei de apetit”.

–          Nu e nimic scumpo! Eşti mai bine? Vrei să chem un doctor?

–          Nu mulţumesc! Sunt bine. Doar că vă datorez nişte explicaţii.

–          Nu e nevoie! Am înţeles în maşină ce voiai să spui. Vreau doar să mă ţii la curent cu veştile cele bune.

Sper şi eu că o să fie “veşti bune”.

Advertisements

One thought on “Capitolul 13

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s