Capitolul 15


Deep Inside, Are You Bleeding?

Capitolul 15 –  Deep Inside, Are You Bleeding?

Voiam să urc, dar m-am abţinut. Am rămas acolo până când luna ne-a îmbrăţişat, ne-a sărutat feţele şi s-a cuibărit la pieptul nostru. Simţeam cum sentimentele stăteau să răbufnească la orice tresărire mai bruscă. Într-un final, am refuzat cina şi m-am dus direct sub duş. Am stat acolo mai mult de patruzeci şi cinci de minute. Aşa nu îmi mai putea da seama care erau lacrimile şi care era apa. Am rămas sub duşul cu apa fierbinte şi după ce l-am oprit. Într-un târziu am decis că dacă o să răcesc nu o să mă simt cu nimic mai bine.

M-am îmbrăcat într-o pijama subţire, simţindu-mă mult prea înfierbântată, mult prea plină că să dorm. Nu voiam să mă întind în pat, voiam să stau trează şi să aştept telefonul să sune. M-am aşezat în faţa oglinzii, privindu-mă şi descoperind o faţă din ce în ce mai urâtă. Am aprins laptop-ul în speranţa că voi găsi ceva interesant acolo. Mi-am conectat telefonul şi am început să umblu de pe un site pe altul la fel ca data trecută.

Tot la e-mail-uri am ajuns. Aveam câteva noi – nouţe, dar nu m-am sinchisit să le deschid, asta până am abservat că un anume AJ. le trimisese pe toate.

Am început cu ultimul, că să termin cu primul, păstrând ordinea.

“ Hi BabyCake,

Probabil eşti supărată sau ceva de genul. Uite îmi pare rău, doar că putem să spunem că a fost o coincidenţă că îţi ştiu numărul de telefon.

Scuze,

AJ!”

Da cum să nu! Şi eu pot găsi numărul de telefon ale preşedintelui numai bătând din palme. Următorul.

“Tot eu.

Văd că nu ai mai răspuns. Eşti bine? Chiar te-a deranjat atât de tare?

Sper că totul e bine cu familia ta. Nu întreba de unde ştiu, asta doar am ghicit-o după tonul vocii tale.

Bye,

AJ!”

Toate le-ai ghicit până acum după tonul vocii mele? Mi-l şi imaginam ascultându-mi inima care îi dictă numărul meu de telefon, sau mintea mea împărtăşindu-i propria mea adresă de e-mail. Am trecut mai departe.

“OK,

E vina mea bine? Nu o să te mai deranjez. Doar spune-mi că eşti bine. Nu vreau să te ştiu supărată sau mai ştiu eu ce.

Night`,

AJ!”

Pentru un prost – enervant – tâmpit posesor de o faţă superbă scria foarte îngrijit. Am oftat. Următorul.

“Îmi pare rau”

Şi mie! Atât de mult!

Voiam să îi răspund. Dar nu aveam puterea de a-mi mişcă degetele, mai ales acum când de abia vedeam bine. Am închis laptop-ul şi m-am aşezat în pat. Mi-am îmbrăţişat perna mea preferată şi am început să mă uit din nou la telefon. L-am aprins de cinci ori să mă asigur că are baterie, de şase ori să verific dacă am pierdut ceva, poate nu eram atentă, de patru ori eram gata – gata să îl sun pe AJ. şi de şapte ori pe mama.

Până la urmă mi-am călcat mândria. Mă durea să ştiu că eu cedez prima, dar am format.

–                    Alo?!

Vocea de la celălalt capăt al firului mi-a tăiat respiraţia pentru o secundă, simţeam cum mi se urcă sângele în obraji şi nu mai coboară.

–          Eu sunt!

–          Ştiu! Îmi pare rău OK?

–          Nu e vina ta. Tata! Asta e problema.

A urmat o pauză, probabil se aştepta să continui.

–                    OK! Rămâi unde eşti! Vin la tine chiar acum!

POFTIM?!?

–          CEEEE??

–          Ştiu unde stai, nu-ţi fă griji, vin cu gânduri de pace.

Ce naib..-

–          OK!

–          Pa! Ne vedem în curând!

–                    OK… Pa!

Asta a fost tot. Închisese. Mă întrebam dacă era sigur că nu băuse ceva. Adică ce? Acum ştia şi unde stau? Nu îmi era frică – contrar a ceea ce ar fi trebuit să mi se întâmple. Ochii lui îmi aminteau că “romancele sunt bestiale”. Am zâmbit.

M-am aşezat în faţa ferestrei, parcă aşteptând băiatul visurilor mele să mă scoată la prima întâlnire. Aş fi făcut mai mult caz din asta decât ar fi fost necesar, dar am renunţat. Eram prea ostenită.

Mi-am dat seama că eram în pijama. M-am schimbat repede. Ce nimerisem erau nişte blugi vechi şi spălăciţi şi cu o bluză foarte decoltată. Asta era tot ceea ce găsisem? Nu conta. Nu prea eram interesată de cum arătăm. M-am încălţat în adiasii pe care îi purtasem şi astăzi. Sutienul mă cam enerva, dar nu îi acordăm prea multă atenţie. Am coborât şi era gata, gata să mă împiedic de doamna J. S-a uitat la mine pentru o secundă după care m-a întrebat că unde arde. Nici eu nu ştiam.

–          Vine cineva pe aici! Vă supăraţi?

–                    Nu! Normal că nu! Eşti tânără, du-te şi distrează-te. O să fiu în camera mea dacă ai nevoie de ceva.

Brusc mi-am amintit că el nu precizase unde ne întâlnim. Voiam să îl sun, să îi dau un mesaj, ceva? Mi-am adus aminte că doamnă Jenkins aştepta un răspuns.

–                    OK!

Asta fusese tot ce putusem să zic. M-am împiedicat de încă două ori până să ajung pe canapeaua din sufragerie. Atunci mi-am dat seama că eram mult prea entuziasmată de tot. Acum ce urma? Să mă îndrăgostesc de un new yorkez cu bani şi să mă mut aici pentru totdeauna? Nu voiam asta, aşa că am început să mă gândesc la tot felul de lucruri. Cum ar fi să fii un fluture sau o pasăre. Să poţi să zbori zi şi noapte fără să ai nici o taină.

Mă adâncisem atât de mult în propriile mele gânduri încât nici nu am auzit soneria din prima. La a doua apăsare pe “magicul buton gălăgios” am reuşit şi eu să deschid. Era chiar el. Nu credeam, dar ştiam! Era el. Părul, ochii, căldura, pielea albă, mâinile lungi, corpul de manechin. Am luat o gură de aer după care am reuşit să spun doar “buna”.

Mi-a zâmbit şi m-a luat de mână. A sărutat-o după care a pus-o la locul ei lângă corpul meu de parcă era cel mai valoros cristal din lume şi el îl putea sparge.

Advertisements

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s