Capitolul 17


Capitolul 17

Capitolul 17 – Is Anybody Here To Save Me? Please?

Până la urmă am intrat mai mult sau mai puţin de bună voie. Aveam de ales între a-l bate pe AJ. sau să îl bat pe “micutul” bodyguard din faţa mea. Am ales varianta a treia: intrarea! Era foarte aglomerat pentru preţul “minuscul” de la intrare. Nu am stat prea mult pe gânduri, mi-am făcut loc printre mulţime şi am ajuns la concluzia că singurele două locuri libere sunt cele de lângă bar. AJ. mi-a făcut semn să mă îndrept în direcţia scaunelor goale, aşa am şi făcut. Barmanul nu era rău deloc, ba chiar a şi afişat un zâmbet uriaş când m-a văzut – genul acela de zâmbet pe care îl afişezi doar când îţi vezi sora mai mare de care e toată lumea îndrăgostită – bineînţeles că acesta s-a şters imediat când a dat cu ochii de AJ. care culmea, îşi ţinea mâna pe umărul meu. M-am întors către el şi un scuze din priviri mi-a fost de ajuns ca să renunţ la a mai fi aşa de  “ciudata” în seara asta. M-am aşezat la bar, dar când am dat cu ochii de lista de preţuri eram gata, gata să mă ridic. AJ. s-a prins de schema aşa că m-a ţintuit pe scaun cu o privire atât de ”dulce” că te-ar fi făcut să îţi doreşti mai bine să bei până nu mai poţi decât să te mai uiţi în direcţia lui.

–                    Fac eu cinste, ai uitat?

Asta mi-a şoptit în ureche sau cel puţin asta a încercat să zbiere. Am dat din cap în semn că am înţeles şi am început să analizez preţurile din nou. O bere costă patruzeci de dolari, iar vinul, whisky-ul sau orice altă băutură rafinată era de la o sută de dolari în sus. Am rămas locului pentru o clipă, indecisă. Voiam să îl fac de bani pe AJ. sau să îi demonstrez că ştiu ce înseamnă un ban? Am decis că el făcea cinste, eu puteam comanda.

–                    Ce vrei?

Bine că ştiu să citesc pe buze că altfel l-aş mai fi întrebat şi a două oară.

–                    Whisky?!

Nu s-a prins de întrebare, ci a comandat imediat.

–          Ce fel de whisky?

–          Ce recomanzi?

–          Jack Daniels! Eu asta beau.

–                    Atunci şi eu.

Răspunsul meu mult prea repede m-a făcut să mă întreb dacă chiar rezistam la whisky. Nu eram sigură aşa că am zis că e mai bine dacă încerc.

Barmanul a dat din cap în semn că vine imediat, moment în care am auzit o melodie preferată. M-am ridicat şi l-am invitat pe misteriosul AJ. la un dans. Era vizibil jenat.

Ce? Nu ştia să danseze? Dar nu a zis el că o să “dansam”?

S-a ridicat într-un final şi l-am condus către centrul ringului de dans, măcar dacă avea să fie o seară în care am să beau, să fie una fierbinte. Am început să dansez în jurul lui, să mă “frec” de el şi apoi să mă întorc cu spatele. Ştiam că îl înnebunesc, citeam asta pe faţa lui.

Am continuat aşa până când melodia s-a terminat şi ne-am întors la locurile noatre; era vizibil înfierbântat, dar m-am făcut că nu observ. Între timp barmanul ne lăsase comanda pe tejghea şi aştepta să îi spunem dacă mai comandăm şi altceva sau achitam. Când am văzut paharul de whisky m-am înfipt în el reuşind să îl beau fără să răsuflu. Senzaţia era minunată, simţeam cum mă încălzeşte, dar şocul de după, arsură din gât, m-au făcut să nu îmi mai doresc aşa ceva.

AJ. a început să radă când mi-a văzut faţa.

–          Începătoare?

–          D-Da!

–          Mă gândeam că tocmai am scos în oraş o alcoolica şi tu ce faci? Te strâmbi numai după un pahar?

–          Să zicem că alcoolica ta nu a mai băut până acum, nu tărie.

–          Atunci las-o mai moale…

–          Nici nu mă gândesc, vreau să mă îmbat.

I-am tăiat-o eu scurt.

–                    Nu prea cred că e indicat, având în vedere ca…

Nu l-am mai ascultat, ci m-am apucat să dansez iară pe muzică aceea electrizanta, să mă învârt şi să dansez de parcă atunci era prima data când mersesem în vreun club.

Barmanul ne-a mai turnat încă o porţie; la fel ca data trecută l-am dat pe gât şi pe acesta. M-am întors către AJ. era foarte surprins de reacţiile mele şi, desigur, foarte inrgijorat.

Nu îmi păsa, eram liberă şi puteam să fac ce vreau fără să îmi fac griji. L-am chemat din nou pe barmanul acela chipeş şi i-am cerut să îmi aducă un pachet de Kent. Cel care mai devreme era şocat acum era de-a dreptul îngrozit. Făcuse nişte ochi mari din care nu puteai înţelege decât că a greşit persoana.

–          Ce faci?

–          Îmi distrug viaţa, tu?

–          Fumezi?

–          Da! Am şi eu un viciu până la urmă.

–          Dar credeam că..

–          Ce? Că sunt o fată mică, proastă şi ciudată căreia ţigările i se par un lucru mult prea prostesc?

–          Nu! Că eşti exact cum vreau eu.

–          Poftim? Nu te-am auzit, zi mai tare.

–          Şi eu fumez.

–          Ce??? Pe bune? Atunci poftim!

I-am întins pachetul de ţigări pe care tocmai îl primisem. L-a desfăcut uşor de parcă se spărgea şi a luat o ţigare. Mi l-a întins şi mie, dar am refuzat, voiam să văd dacă vorbea serios.

A tras în el, dar se vedea că încerca să se lase sau era începător. L-am lăsat să termine ţigarea.

–                    Începătorule!

Simţeam că sunt cam ameţită, probabil era efectul celor două pahare şi jumătate din al treilea din minunăţia aceea de whisky. Am aprins şi eu o ţigare lăsându-l să vadă cum se fumează pe bune. Am început să îi fac cerculeţe, după care am continuat cu o cascadă de toată frumuseţea. Era impresionat, se citea pe faţă lui chiar dacă nu lasă să se vadă asta.

–          C-Cum faci asta?

–          Ce?

–          Cascada şi cerculeţele?

–                    E simplu, priveşte şi învaţă.

Până la urmă am terminat o jumătate de pachet tot încercând să îl învăţ, se vedea clar că nu progresează, dar l-am încurajat de fiecare data. Într-un final am ajuns la recordul de şapte pahare de whisky şi o ameţeală de toată frumuseţea.

–          Îţi e rău?

–          E chiar aşa evident?

–          Da, deabia te aud, te-au cam lăsat plămânii sau ce?

–          Nimic, vreau acasă.

–          OK!

M-a scos din clubul acela al cărui nume voiam să nu îl reţin, altfel riscăm să îl urăsc pentru tot restul vieţii mele.

–          Eşti bine?

–          Cred că am băut prea mult.

–          Cred şi eu. Ce ai vrut să îmi demonstrezi, că poţi să bei?

–          Nu! Doar că eram mult prea frustata de ce se întâmplă în jurul meu.

–          O-OK! Cred! Haide, să mergem.

–          Stai!

–          Acum ce mai e?

–                    Dar, ai băut!

Chiar aveam de gând să îi ţin o predică despre influenţa alcoolului la volan?

–          Nu mai mult ca tine. Am renunţat după al doilea pahar.

–                    C-Ce vrei să spui? Te-am văzut când ţi l-a umplut şi pe al şaptelea, la fel ca şi mie.

–          Da, dar nu a zis nimeni că îl şi beam. Când trecea cineva pe lângă mine i-l ofeream zicând că e din partea casei, dar tu erai prea preocupată cum să te mişti decât să vezi ce fac eu.

–                    Scuză-mă că nu ţi-am urmărit fiecare mişcare.

Am zis eu, mimând o bunicuţă!

–          Da Buni! Data viitoare o să îţi amintesc să faci asta.

–                    Nu mai vreau o altă data viitoare, m-am plâns eu.

Faţă lui atât de descurajată m-a descurajat şi pe mine.

–          Cel puţin nu una într-un club; am completat.

–                    Bine!

Am început să dansez pe stradă, se vedea că sunt beată, cel puţin o conştientizam, dar nu însemna că îmi şi controlam mişcările. Am început să îi bolborosesc un cântec în romană, după care am trecut la unul în italiană. Când am urcat în maşină am încetat.

–          Poţi să începi să traduci ce ai cântat mai devreme. Nu am înţeles nici măcar un singur cuvinţel.

–                    Nici eu!

Am început să râdem amândoi. Motorul micuţului Ascari m-a făcut să tresar pentru un moment, m-a adus puţin în fire. Simţeam ca mă enervează ceva la ţinuta mea, dar nu ştiam ce, până când Evrika!

–          C-Ce faci? Vrei să fac accident?

–                    Nu!

Răspunsul meu atât de sincer l-a făcut să bufnească în râs.

–          Atunci încetează să te mai dezbraci.

–          Dar nu mă dezbrac, doar îmi dau sutienul jos, mă enervează.

–          Pe mine nu!

–                    Ba pe mine da.

Am început să ne ciondănim aşa până când am ajuns înapoi acasă la doamna J.

–          Am ajuns!

–          Deja? Mai voiam!

–          E traziu!

–                    Dar nu îmi e somn!

Mă plângeam de parcă eram un copil mic şi răsfăţat, căruia nu îi place jacheta albastră, ci cea gri sau nu pantalonii verzi, ci cei albaştrii.

–          Apropo…

–          Ce?

–                    Ştii că eşti frumos? Îmi plac ochii tăi, şi mâinile tale, şi gesturile…

Spusesem ceva greşit? Avea o faţă de ziceai că i-a spart careva capul. Am dat să ies, voiam totuşi un pat.

–          Unde pleci?

–          Acasă! Doar de asta m-ai adus aici. Îmi e somn sau rău. Nu ştiu care dintre astea două.

–          OK! Ne mai vedem atunci!

–                    Stai! Nu intri să bei o cafea?

Nu voiam să ştiu că mergea singur şi mai ales şi băut.

–          La ora asta?

–          Ai dreptate! Atunci mai vorbim.

–          Nuuu, stai! Întru! Una tare, te rog!

–                    Da, domnule!

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s