Capitolul 22


Capitolul 22

22 – All Over Again

L-am condus pe AJ. la maşină, deşi nu voiam să plece, dar ştiam că trebuie. Aş fi vrut să pot să îl leg de patul meu, să fie sclavul meu pe veci, să mă facă să fiu a lui pentru totdeauna, dar viaţa nu e totdeauna atât de bună cu noi. Am decis că încă este vară şi eu încă am 18 ani şi că încă mai pot profita de tot ceea ce îmi poate oferi lumea de afară.

Am urcat scările şi cu un ciocănit discret am reuşit să îi captez atenţia doamnei J.

–          Bună dimineaţa sau ar trebui să spun bună ziua?

–          Bună, scumpo! Haide, intră!

–          Mulţumesc! Am venit cu o propunere.

–          Da?

–          Vreţi să vă îmbrăcaţi şi să mergeti cu mine undeva?

–          Undeva? Unde?

–          E … secret?!

–          Vai, cât îmi plac surprizele. Imediat. Să fie ceva casual sau ceva normal?

–          Ceva normal!

Nu am mai stat să aud răspunsul ci am fugit la mine în cameră, simteam cum adrenalina îşi face efectul, cum se răspândeşte în tot corpul meu, scoţându-mi mahmureala afară din corp. Nu mai simţeam nimic altceva decât extaz, fericire.

M-am schimbat abordând o ţinută sexy şi provocatoare. Mi-am luat o fustă scurtă, cu săndăluţele negre şi desigur o bluză al naibii de decoltată. Am vrut să îmi iau sutienul preferat, dar nu dădeam de el, unde l-oi fi pus? Am încetat cu întrebarile stupide şi m-am axat pe cum să mă machiez.

Cu o privire inocentă am revenit în camera doamnei J., iar cu o voce de copil stupid şi mic am îtrebat-o dacă pot să îi folosesc fardurile.

Un zâmbet mare şi cald i s-a desenat pe faţa ei albă şi cu un “da” care îţi făcea inima să se oprească, m-a lăsat să îi folosesc machiajele.

Nu voiam ceva strident, din contră “discret” era cuvantul pe care îl căutam. Am folosit puţin din fiecare într-un final ajungând să combim un maro deschis cu unul închis. Luciul de un roz pal  aproape insesizabil îmi făcea buzele să pară mai mari, mai “provocatoare”. Am mai aruncat o privire la fata din oglindă atât de frumoasă şi de pregătită pentru o zi trăznet.

Când am ajuns din nou în camera mea am luat telefonul şi am încercat să sun acasă. Vocea mamei mi-a făcut inima să pulsese şi mai multă adrenalină decât puteam duce, dar am rezistat, am zâmbit şi cu o voce caldă si duioasă, am reuşit să răspund şi eu. Am întrebat-o despre tata, despre cum se simte, dacă e acasă sau dacă trebuie să vin acasă. Mama mă ascultă, apoi încercă să nu fie chiar atât de impresionată de schimbarea mea de atitudine. Probabil, de fapt cel mai sigur, se întreba dacă nu oi fi luat ceva droguri. Fapt care mi s-a adeverit imediat.

–          Jessie, ai luat ceva droguri?

–          Poftim?!

–          Droguri? Alcool? Ţigări?

–          Nu! Mamă! Ce e cu întrebarea asta?

Minţeam, dar nu în totalitate. Ştiam că nu e bine, doar nu crezi că m-aş apuca să îi spun tot felul de prostii cum ar fi o noapte în cel mai scump club, băuturi fine, ţigări. Nuuu, asta nu!

–          B-Bine!

–          Mamă! Nu eşti convinsă de ceea ce spui!

–          Ba da. Sunt!

Nu o credeam, dar ce puteam face? Doar nu aveam de gând să o ţin mult cu minciuna asta şi probabil aş fi căzut în ispita de a-i spune. Întrebarea ei despre vreun băiat m-a luat total pe nepregătite, noroc că m-a pufnit râsul şi nu m-a cuprins un val de emoţii gen: AJ., AJ., AJ., AJ….

Am trecut repede peste ispita de a-i spune despre AJ., nu voiam să stric ceva ce poate nici nu exista. Şi oricum la cum era mama, AJ. nu ar fi fost suficient, ar fi trebuit să ştiu cel puţin 2 465 de lucruri importante despre el. Ceea ce – CLAR – eu nu deţineam. Cred că nici măcar două lucruri nu ştiam despre el, exceptând frumuseţea lui.

Am lăsat-o să mai pălăvrăgească despre casă, despre animale, despre cum se descurcă, despre cât de mândră este de ea însăşi, despre câte şi mai câte lucruri a făcut sau urmează să le facă. Mi l-a dat şi pe tata la telefon, tocmai se trezise aşa că vocea lui groasă m-a luat puţin prin surprindere. Am vorbit şi cu el, l-am întrebat despre cum se simte, despre fermă, despre ce au zis doctorii, despre cine au angajat, despre tot ce voia să vorbească. L-am lăsat şi eu să mă întrebe despre mine, despre doamna J., despre facultate, despre director, despre locurile de acolo. Atunci i-am spus că deabia astăzi voi ieţi cu doamna J., poate la un picnic, sau la cumpărături. I-am spus despre casa unde locuiesc, despre cadoul doamnei J., dându-mi seama abia apoi că poate o să se sperie şi o să îi cauzeze alt infarct, dar tata m-a felicitat şi mi-a spus că mereu a ştiut că lumea mă iubeşte, mi-a spus că şi lui îi place maşina şi chiar mi-a dat câteva sfaturi despre cum să o îngrijesc. Era foarte interesat de cum mă descurc la volan, mi-a spus să nu fac abuz de viteză, un pic cam târziu, dar accept sfatul, şi tot aşa. Am vorbit doar douăzeci de minute, dar mie mi se păruseră o zi întreagă. Mă relaxasem, asta era bine. Când am coborât doamna J. mă aştepta pe canapea cu un coşulet langa ea. Am ridicat o sprânceană, iar ea mi-a răspuns că presimte ea că nu ştiu exact unde mergem şi ar fi frumos dacă ne-am opri la un picnic.

Minţile luminate gândesc la fel.

Am zâmbit şi ne-am îndreptat spre garaj. Mi-am luat cheile din cuierul acela micut şi m-am urcat la volanul bijuteriei mele, la volanul propriului meu Onix.

Chiar dacă nu era prima dată când îl conduceam tot am simţit acel sentiment umplându-mi inima când motorul bestiei mele s-a trezit la viaţă. Îmi plăcea cum sună, dar am decis că Onixul meu sună mai bine.

Oraşul mi s-a părut ciudat de frumos, cu toată aglomeraţia lui, cu toate claxoanele în van, cu toată muzica dată la maximum, cu toată agitaţia din jur. Chiar dacă ştiam cât de mult îmi plăcea liniştea, acum adoram galăgia, râsetele, veselia. Ştiam că e ciudat şi ştiam că el este de vină, dar nu mă puteam controla. Indicaţiile doamnei J. au fost precise, astfel că am ajuns exact când mi se făcuse foame.

Era un parc, numai că era un parc minunat. Era impresionant. Era imens.

Nu mai aveam cuvinte de laudă pentru acel parc, dar ştiam că inima mea simte mai mult decât exprimam. Zâmbetul doamnei J. mă făcea să mă simt liberă, să mă simt iubită. Mereu îmi fusese puţină teamă că poate mă voi simţi singură.

Am ajutat-o să despacheteze şi desigur am ajutat-o cu mâncarea. Aveam o foame de lup în mine, dar atunci mi-am adus aminte că poate nu e chiar o idee aşa de bună după cât bausem aseară. Totuşi mi-am dat seama că sunt mai puternică decât crezusem, că rezistam la băutură. Mă rog, într-un fel. Am început să mănânc. Nu era mare lucru, doar nişte sandwich-uri, numai că erau unele ale naibilui de delicioase. Cred că am mâncat vreo trei, până a reuşit şi doamna J. să termine unul.

–          Îmi pare rău, doar că îmi e cam foa-

–          Nu-ţi face griji, eu am mancat şi de dimineaţă, nu că alţii care aveau alte preocupări.

–          N-Nu e ceea ce credeţi. Nu am făcut nimic de genul acela, doar ne-am certat şi am dormit. Subliniez “dormit”, nu culcat, nu sex, nu nimic.

Bine doar un sărut, bine, două, dar nimic mai mult, restul a fost normal, doar noi doi, somn şi apoi eu, şi apoi el trezindu-se şi apoi sărut şi tot aşa.

–          Nici nu mă gândeam la aşa ceva.

A şoptit doamna J. puţin ruşinată de limbajul meu un pic cam vulgar am presupus eu.

–          Aaaa, atunci e vina mea.

Am încercat să o dreg cu o strâmbătură de zâmbet, dar se pare că mi-a ieşit mai bine decât mă aşteptasem pentru că instantaneu şi doamna J. a afişat cel mai mare zâmbet după ziua de azi. De parcă mai era posibil!

Când am observat că am mâinile goale, am aruncat pe furiş o privire către coşul acela minune, dar se părea că îl golisem, mai erau doar două sticle de suc. Am luat una şi am desfăcut-o. Eram un pic indecisă, să beau, să nu beau, până la urmă am luat o guriţă mică, doar una, am sperat că poate nu o să vomit, cel puţin nu acum.

Soarele strălucea la maximum, iar eu radiam de fericire. M-am aşezat mai confortabil pe păturica aceea verde şi mi-am ridicat bluziţa aceea deja mult prea indecentă până sub sâni. Probabil nu era mai mult de un centimetru între sfârşitul V-ului de la decolteu şi până unde ridicasem eu, dar nu-mi păsa.

Cred că am adormit când m-a trezit o voce familiară.

–          Să înţeleg că aşa faci peste tot, nu numai la mine în maşină.

Era AJ. puteam să jur! Am deschis ochii încă adormită, dar căutându-i trăsăturile perfecte. Chiar era el, credeam că visez. Faţa lui, ochii, mâinile, tot ceea ce iubeam era acolo. M-am uitat după doamna Jenkins, dar nu era de găsit, m-am gândit că poate a plecat să se plimbe, nu să stea şi să vegheze o biată fiinţă, leneşă şi mahmură.

Mâinile lui AJ. s-au apropiat de faţa mea şi mi-au cuprins-o într-o strânsoare din care nu puteai să ieşi. Mă durea, dar nu am schitat nici un gest, am aşteptat să se desfacă, dar nu păreau că aveau de gând să o facă.

–          Ma doare! Lasă-mă! Te rog!

Mi-am adus aminte, erau acelaşi cuvinte pe care le strigasem şi atunci, pe care le gândisem şi atunci. Mă simţeam din nou o copilă de şapte ani. Voiam să fug, să scap de acolo, dar mainile lui reci, pe fata mea mă ţineau legată acolo. Simţeam totul, îmi aduceam aminte totul.

Aş fi vrut să îi spun să mă lase, să plâng, să cer îndurare, numai voiam să îmi amintesc, era prea dureros. Apoi o căldură pe care nu am recunoscut-o iniţial a început să îmi mângaie capul, apoi părul, să îmi sărute fruntea. Mă făcea să mă simt bine, să îmi alung coşmarul, dar tot simţeam mâinile acelea pe faţa mea.

–          Ai să mi-o plăteşti, târf-o!

Vocea lui AJ. mi-a spart timpanele. M-am trezit plângand, cu ochii umflaţi, cu mâinile peste faţa mea.

–          Stai, calmează-te! Nu s-a întâmplat nimic. Te rog, calmează-te! Numai plânge!

Era o voce la fel de nefamiliara ca şi mâinile, dar era cea care mă adusese spre realitate. M-am întors către sursă, dar o mână mult prea mare mi s-a aşezat pe ceafă şi m-a împins exact către umărul acestuia. Nu apucasem să vad decât o cravată, iar acum o vedeam mai bine, era o cravată roşie.

*

Simţeam căldura radiind prin cămaşa acestui necunoscut. Aş fi vrut să mă pot opri, dar visul fusese mai puternic decât mine, mă făcea să plâng acum peste un necunoscut. Am stat aşa în jur de zece minute, până când în sfârşit epuizată am adormit din nou. Vocea catifelată îmi fredona un cantecel de leagăn, unul atât de frumos, atât de dulce, de simplu, de gingaş. Nu voiam să se oprească, dar m-am oprit eu înainte, am trecut din starea de somnolenţă într-una de somn profund.

Nu îmi amintesc mare lucru, decât că până la urmă poziţia aceea mi se părea destul de incomodă şi l-am trântit pe susţinătorul meu la pamant, după care piciorul meu s-a strecurat peste al lui, ajungând să stea leneş între picioarele lui. Asta mi se învârtea în cap de două minute, când în sfârăit am deschis ochii roşiind.

Eram la mine în pat.

Cum ajunsesem acolo? Nu mă gândeam decât la un singur scenariu. La articolul din ziarul de mâine.

Doamna Jenkins, o bătrânică drăguţă şi mereu cu zâmbetul pe buze, a fost ucisă. Crima s-a petrecut ieri, când aceasta ieşind la un picnic cu, co-locatara acesteia – Jessie Carter, au făcut cunoştinţă cu criminalul şi violatorul, recunoscut sub pseudonimul – Ciob Flegmatu’. Doamna în vârstă de 65 de ani, a cerut ajutorul acestuia în legătură cu doamnişoara Jessie (18) pentru a le transporta – cu autoturismul domnişoarei, marca BMW X5 – la locuinţa acestora. Acesta a  acceptat bucuros oferta şi ajungând acasă, profitând de bunătatea doamnei Jenkins a  ucis-o cu brutalitate, sechestrand-o pe Jessie. Momentan nu se cunosc veşti despre starea de sănătate a celei din urmă.

Am luat repede telefonul şi eram pe punctul de a suna la poliţie, când în pragul uşii mele a apărut doamna J.

–          Sunteţi bine?

Vocea mea panicată, parcă nu se potrivea în liniştea aceea înmormantală din noapte.

–          D-Da, de ce nu aş fi?

Calmul doamnei Jenkins m-a liniştit şi pe mine pentru o secundă.

–          Nici un criminal? Violator? Nimic?

–          Ce tot îndrugi acolo Jessie? Revino-ţi. Ai adormit în parc, iar eu am mers la o plimbare. Între timp a venit fiul meu. Când m-am întors tu erai călare pe el, iar el era roşu ca racul.

Râsul acela fericit m-a făcut să nu înţeleg mare lucru pentru moment, dar imediat am realizat.

–          Călare? Pe cine? Pe director? Oh, Doamne!!! Oh, Doamne!! De ce eu?

Corectat de Gaby!

Multumim Gaby!

Advertisements

One thought on “Capitolul 22

  1. super misto rasturnarea de situatie! Am ramas extraordinar de socata. Si pana la urma s-au adeverit spusele mele: e una si aceeasi persoana, dar nu inteleg cum de Jessie nu il recunoaste? Sau poate ca doamna J are cateva secrete…

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s