Capitolul 6

 

                                                  Capitolul 6 – Hold Me

 

 

Când a intrat s-a uitat la ea cum zăcea pe patul acela şi plângea. Plângea din nou. Nu suporta să o vadă plângând. Nu din cauza lui! S-a apropiat încet de ea şi i-a spus:

– Nu mai plânge! Te rog, încetează!

Când a auzit din nou vocea aceea caldă, care îi încălzea sufletul, parcă îi luă o piatră de pe inimă, a tresărit şi a încercat să îl atingă. A pus uşor mâna pe faţa lui, era rece, dar nu conta. A început să îl atingă tot mai jos până a ajuns la buzele lui. L-au trecut toţi fiorii. Atunci şi-a dat seama că nu poate să o omoare! Pentru sânge a omorât până acum mulţi oameni fără să aibă vreun sentiment de milă! Dar fata aceea avea ceva special. A luat-o în braţe şi a dus-o până în camera lui.

A învelit-o cu toate păturile pe care le-a găsit şi a întrebat-o:

– Ţi-e cald?

– C.cc.. cald? Adică?

– Adică atunci când te simţi bine, trupul tău se dezgheaţă încet, încet până te simţi bine. Eu acum trebuie să plec, mai am ceva treabă şi…

– Stai! Nu mă lăsa! Mi-e f. ff. Frică! Nu mai vreau să fiu închisă! Te rog!

Cum ar fi putut să o lase? S-a aşezat şi i-a dat jos bucata de material de la ochi pentru a vedea şi ea culorile, lucrurile. Dar a făcut o mare greşeală! Când a dat jos bucăţică de material, s-a pierdut în ochii ei de culoarea oceanului. Erau cei mai frumoşi ochi pe care îi văzuse până acum în viaţa lui!

– Ce s-a întâmplat? Sunt.. sunt urâtă nu?

Atunci s-a trezit la realitate. S-a depărtat de ea şi i-a spus:

– Nu! Ai cei mai frumoşi ochi pe care i-am văzut până acum!

– Ochi?

– Da. Adică aceştia! Şi i-a arătat cu degetul spre ochii ei!

– Te rog. Apropie-te! Vreau să te văd mai bine!

– Nu! Nu vrei să mă vezi! Sunt un monstru! Vei fugi de mine! Te vei ascunde!

– Nu! Nu o voi face! T.. Te rog!

Atunci el să apropiat de ea! A făcut ochii cât cepele după care a simţit un impuls să îi atingă buzele! Nu era ea! Nu ştia ce făcea sau de ce făcuse asta! Pur şi simplu a simţit că trebuie să facă asta! Când i-a simţit buzele ei pe ale sale, a simţit cum totul dispare din jurul lor şi au rămas numai ei doi! În propria lor lume!

Atunci el s-a despărţit de ea şi a spus cu o voce groasă:

– Ce faci? De ce m-ai sărutat? Nici nu mă cunoşti!

– Sărutat?

– Adică ceea ce am făcut noi acum! Ne-am unit buzele! Asta înseamnă!!

– Îmi pare rău! Şi a început să plângă din nou.

 

“Ce am făcut atât de rău? Adică ne-am unit buzele! De ce ţipă la mine?”

 

I-a auzit gândurile, acum şi ea credea că este un monstru. O va ucide şi nu îi va mai pasa. Nu îi pasă de nimeni şi de nimic! S-a întors către ea pentru a o omora, dar se uita la el cu nişte ochi mari şi albaştri iar din ei curgeau lacrimi din nou. I s-a înmuiat inima, s-a aşezat în genunchi şi i-a şoptit:

– Îmi pare rău! Nu ar fi trebuit să ţip la tine! Îmi pare sincer rău!

– D.. da!

– Acum, odihneşte-te puţin cât timp eu mă duc să îţi aduc ceva de mâncare!

A plecat spre bucătărie şi a dat cu pumni în masă şi în tot ce a mai găsit. De ce îi făcea asta? De ce ţinea atât de mult la o străină? „O străină care era atât de frumoasă şi… ah la ce mă gândesc?”

 

I-a făcut nişte cartofi cu salata apoi s-a dus din nou în cameră. Ea dormea! Dormea ca un înger! Şi era îngerul lui. A aşezat încet tava şi s-a aşezat lângă ea. După câteva secunde ea l-a cuprins şi s-a ghemuit la pieptul lui. Era cea mai deosebită fiinţă pe care a cunoscut-o.

Următoarele două săptămâni au decurs cât de cât normal. A dus-o prin oraş, i-a cumpărat haine, i-a explicat absolut totul din jur, au mers la restaurant. Într-o dimineaţă, el a întrebat-o dacă vrea să facă baie.

– Baie?

– Da. Adică te pui în apă şi te relaxezi.

– Da, vreau să fac baie.

Începea să priceapă totul din jur şi să nu se mai bâlbâie aşa de des. A mers şi i-a pus multă spumă după care a îndrumat-o spre baie. El s-a gândit să mai meargă într-o celulă sa mai bea nişte sânge. Când s-a întors ea stătea într-o cămaşă care era a lui şi o pereche de chiloţei negri. S-a uitat la ea mai bine de 3 minute fără să clipească. Avea un corp superb!

– Îmi pare rău, dar altceva nu am găsit cu ce să mă îmbrac. Dar…

– Nu. Este bine aşa. Deci trebuie să punem pe listă şi o pajama…

– Ştii? Mă cam plictisesc! Vreau să fac ceva. Să mergem afară… nn.. nu ştiu.

– Bine. Dar doar pentru câteva minute. Este destul de periculos.

Ea a zâmbit după care şi-a luat noua rochie din satin pe care el i-o cumpărase în prima seară. Au ieşit afară şi s-au aşezat pe o bancă în timp ce se uitau la luna. Ea s-a uitat la el şi a văzut ceva care nu băgase de seamă. Avea ceva roşu la gură.. cum a spus el că se numeşte? Sânge?

– De ce ai sânge? P.. pe buze?

 

Groaza că uitase să îşi şteargă buzele se instalase în trupul său.

 

– Păi, pentru că… ah.. nu o să îţi placă ce am să îţi spun. Dar, nu sunt o fiinţă umană.

– Cum adică?

– Adică sunt un vampir. Beau sângele oamenilor pentru a mă hrăni. (Ea s-a depărtat de el) De asta ţi-am spus că sunt un monstru. Dar ţie nu pot să îţi beau sângele. Ai ceva special… Haide, să mergem în casă.Se face târziu.

– Stai! Atunci ea a prins curaj şi a făcut-o din nou! I-a atins buzele şi la îmbrăţişat. Un sărut pe care în cei 120 de ani ai săi nu a mai simţit acei fluturaşi în stomac şi dorindu-şi mai mult. I-a luat fata în mâini şi a sărutat-o din nou, cum nu a mai sărutat pe nimeni!

 

~To be continued~

 

Autor: Roxana