Capitolul 08 – Ochi de Vultur

Capitolul 8 – Ochi de Vultur

 

Elena’s POV

 

Marţi, 2 Septembrie

 

Dragă jurnalule,

 

Ştiu cât de stupid v-a suna asta, dar cred că sunt îndrăgostită de cineva cu care nici măcar nu am vorbit încă. Dap, chiar a sunat prosteşte. Nu, Matt nu a fost prima mea dragoste cum s-a aşteptat toată lumea să fie. Astăzi am văzut cel mai frumos bărbat; arată ca un Făt-Frumos care tocmai a păşit afară din filele ponosite ale unei poveşti cu zâne, chiar în Fell Church. Când l-am privit am simţit ceva ce nu am mai simţit pentru nimeni altcineva, ca şi când aş fi avut fluturaşi în stomac, simţindu-mă… în siguranţă ca şi când aş fi găsit un loc unde pot fi eu însămi, mă simt ca acasă când îl văd. Aşadar, da – cred că sunt îndrăgostită de Damon Salvatore. Îţi scriu la ora aceasta (cinci dimineaţa) pentru că nu mai pot adormi; am avut un vis despre Damon, dar apoi o cioară imensă cu ochii negrii şi reci aproape că m-a atacat. Da, am şaptesprezece ani şi coşmarurile nu ar mai trebui să fie ceva atât de important, dar pasărea aceea arăta atât de ireală. Oricum dacă astăzi este ziua atunci voi vorbi în sfârşit cu Damon, iar apoi am de gând să mă pregătesc. Vreau să arăt perfect pentru el.

 

Elena aruncă o ultimă privire peste ultima propoziţie şi gândi că nimeni nu este perfect, dar apoi se gândi la Damon şi îşi dădu seama că nu este într-u totul adevărat. Îmbrăcă aproape doisprezece combinaţii diferite pentru a o găsi pe cea perfectă, rămânând în final la un top negru şi o fustă denim. Îşi spălă părul şi îl lăsă să se usuce natural, timp în care aleasă o culoare naturală pentru make-up, genere fiind arcuite frumos. Îşi apucă geanta, mergând pe vârful degetelor până la baza scării înainte ca mătuşa ei Judith să se trezească şi să se certe cu ea din nou. A mers la şcoală lent pentru că era încă prea devreme pentru a se îngrijora că nu va ajunge, era ferm convinsă că majoritatea elevilor de abia acum se trezeau; în timpul drumului spre şcoală avea senzaţia aceea ciudată că cineva o urmărea făcându-i părul de pe ceafă se zbârlească, iar inima să îi bată mai repede. S-a uitat în jur paranoică, dar nu a văzut pe nimeni. Pe colţul unde se afla Poliţia, puteai să vezi deja porţile şcolii, când aproape că a intrat în cineva, dar oricine ar fi fost a prins-o înainte să cadă.

 

–          Scuze, nu mă uitam.. răspunse ea repede, dar îngheţă imediat când întâlni o pereche de ochi adânci şi întunecaţi.

–          Nu, a fost vina mea. Zâmbi Damon la ea.

 

Elena încerca din toate puterile ei să îşi revină, dar el arăta şi mai bine de aproape.

 

–          Damon Salvatore, spuse acesta de parcă ar fi ştiut că ea avea nevoie de timp pentru a vorbi.

 

Elena dădu din cap, iar apoi – timidă îi răspunse:

–          Elena Gilbert.

 

Nimeni altcineva nu mai era în parcarea şcolii, nu erau nici maşini, mai puţin un Ferrari roşu aprins.

 

–          Deci, ce-i cu graba asta de a ajunge la şcoală? Nu începe până la opt, nu-i aşa? întrebă el, mâinile lui încă pe braţele ei, având încă grijă ca nu cumva să cadă.

–          Da, a fost doar … Elena se opri; nu voia ca el să creadă că e nebună, ce avea de gând să îi zică: „Am crezut că sunt urmărită chiar dacă nimeni nu era în jurul meu?” Da, acela ar fi fost un început de conversaţie perfect. .. nimic, a fost nimic, doar îmi place să fiu matinală, asta-i tot. Asta fusese prima idee la care se gândise şi fusese greu să o gândească cu ochii lui Damon Salvatore privind adânc în ochii ei.

 

El nu mai spuse nimic altceva, părea doar foarte confuz, dar ochii lui arătau intrigă. Elena îşi simţea obrajii arzând cu putere sub privirea lui, de obicei nu era aşa de conştientă de sine, dar nu mai întâlnise pe nimeni ca el până acum.

 

–          Deci, eşti profesor aici? Întrebă aceasta încercând să îşi distragă atenţia de la cât de atent o privea.

–          Profesor? Începu el să râdă – râsul lui era atât de muzical ca şi cum ar fi fost un cântec dintre cele mai sofisticate – nu, nu sunt profesor, sunt elev, ca şi tine, chiar sper că vom avea câteva ore în comun. Un zâmbet jucăuş apărându-i pe faţă.

 

Înainte ca Elena să apuce să îi răspundă un zgomot familiar, ca un zăngănit, se apropie de ei. Era maşina lui Matt, gândi aceasta instinctiv, bineînţeles că el venea tot timpul foarte de dimineaţă la şcoală pentru a-şi face temele pe care uitase să le termine cu o seară înainte. Maşina lui Matt se ivi după colţ, la fix pentru ea să îi vadă expresia dându-şi imediat seama că era furios, doar îşi vedea fosta-prietenă – pe care încă o mai iubea – vorbind cu un bărbat frumos care îi atingea mâinile şi se uita la ea plin de afecţiune. Matt nu avea de gând să ignore asta, Elena îşi putea da seama doar din felul cum îi privea, se pregătea de luptă…