Capitolul 5


Capitolul 5

Ashley se calmase şi trecuse peste incidentul că cei doi plecaseră din Rusia. Revedea, acum, conversaţiile. Se oprise asupra uneia singura, cuvântul gorgonă repetându-i-se de mii de ori.

–          Erica, poţi veni până la mine, te rog? Şopti aceasta.

–          Desigur, s-a întâmplat ceva?

–          Da, mai devreme, ai spus ceva de o gorgonă. Mai multe detalii, te rog?

–          Huh, mitologia greacă poate fi destul de înfricoşătoare dacă nu eşti atentă. Ei bine, nu am de gând să te plictisesc cu începuturile şi alte cele, dar eu, fiind o vrăjitoare de magie albă am avut la dispoziţie surse din care să mă informez pe care, oamenii, nu le-au avut. Astfel că există o parte a istoriei încă nescrisă, dar transmisă din generaţie în generaţie de către vrăjitoarele Tsufuy. Da, un nume ciudat, n-am ce zice, dar noi, vrăjitoarele Tsufuy, am existat încă de la începutul lumii. Noi am fost acolo când totul s-a întâmplat şi probabil că nimeni nu şi-a dat seama. Ei bine, această genă se transmite din bunică în nepoată, asta înseamnă că o generaţie, cum a fost mama, are rolul de a fi doar purtător de genă şi, de a transmite jurnalele mai departe. În vremurile străvechi nu exista atâta tehnologie, dar vrăjitoarele Tsufuy nu duceau lipsă de idei ingenioase, astfel că au scris, sau mai bine spus, creat un fel de bază de date, în câteva jurnale. Odată ce primeşti jurnalul, care este destul de mare şi ponosit, nu îl poţi deschide decât dacă sângele tău, şi aici mă refer la una din viitoarele vrăjitoare, atinge încuietoarea. Ei bine, fetele din generaţia de purtători trebuie să nu încerce să picure sângele lor pe lacăt, altfel riscă să se distrugă tot conţinutul şi, în cel mai rău caz să mori. S-a întâmplat asta, demult, dar nu mai contează. Şi, cum spuneam, când am deschis pentru prima dată jurnalul, mi-a fost frică, dar am înţeles tot ce trebuia înţeles. Stheno, este foarte periculoasă, extrem de periculoasă şi nu spun asta doar de dragul de a vă înfricoşa, ci spun asta pentru că este foarte adevărat. În istoria cunoscută de oameni, nu se ştie cum a murit Stheno sau cum a dispărut, căci ea era nemuritoare la fel ca şi sora ei Euryale. Despre Medusa au găsit din greşeală cum a fost omorâtă, dar nimeni nu a dat crezare, căci în „lumea nouă” nimeni nu mai crede în zei. Oricum, Stheno nu s-a ascuns sau a fugit împreună cu Euryale, aşa cum mulţi au speculat, ci din contră, s-a sinucis la nici două zile după moartea surorii sale mai mici Medusa. Nu suporta gândul că una dintre ele nu mai era. Euryale, nu a urmat-o la moarte. Cea din urmă a continuat să calce aceste pământuri, a continuat să rămână în umbră, ieşind doar seara pentru a se hrăni. La început nu mânca decât animale mari, de exemplu pume sau lei, dar apoi şi-a adus aminte de surorile sale şi a jurat că toată eternitatea care i-a mai rămas o va ajuta să le răzbune. Cu toate acestea pe parcursul anilor nu a săvârşit multe crime, lăsând magia neagră să o invadeze. Nu voia decât să omoare toţi oamenii, dar nu pe rând, ar fi durat milioane de ani, ci are de gând să îi omoare pe totţi o dată.

–          Stai puţin, ai spus că are de gând? Sâsâi Ashley, nemulţumită de schimbarea timpurilor verbale.

–          Nu am făcut o greşeală când am spus asta, Euryale este vicleană, aşa că a învăţat pe parcursul anilor magie neagră cât să arunce toată galaxia în aer, nu numai Pământul. Încă mai trăieşte, doar că şi-a schimbat numele. Ultima dată când am văzut-o avea numele de…

– Dianne. Mârâi Ashley, mârâitul transformându-i-se mai mult în murmur.

***

În Atlantica lucrurile nu erau tocmai roz. Pentru Ian. Sau poate erau?

–          Stheno, nu ne-am văzut de mult.

–          Probabil, Ian. N-am ce să spun… Euryale a mai încercat să mă aducă în lumea celor vii, dar ca de obicei, tu te-ai jucat de super – eroul. Puteai măcar să o laşi să îţi arate că nu îţi vreau răul, Ian. La început am vrut, pentru că m-ai închis în trupul ei. Nu numai că auzeam ce gândeşte, ce vrea să facă, dar cel mai dureros a fost să ştiu că ea nu ştie că sunt înăuntrul ei. Dar acum, dacă tot am ieşit, aş putea să profit de toată chestia asta.

 

Stheno creă în jurul lor un câmp. Ian nu putea să îşi dea seama ce fel de câmp, dar minunata „căldură” de la Polul Sud nu mai era atât de evidentă. Nici el şi nici ea nu simţeau frigul, doar un disconfort, şi ei erau reci, dar asta nu îi împiedică să se simtă mai bine la căldură. Erau creaturi cu sânge rece, trăiau cu ajutorul căldurii sângelui donatorilor. Stheno zâmbea mulţumită.

–          Ar trebui să ştiu ce este aşa de amuzant, mârâi Ian.

–          Nu ştiu, ar trebui?

 

Dar nu urmă nici un răspuns, căci buzele lor se uniseră. Era ciudat cum totul dispărea, cum totul se încălzea din ce în ce mai mult între ei doi. Ian îşi pierduse cămaşa, iar Stheno încă se mai chinuia să îşi dea maieul jos. Fraternizarea cu duşmanul nu era una din ideile cele mai bune. Dar uneori este cea mai bună portiţă de scăpare.

Cătuşele lui Ian se topiseră de dinainte să apuce să pună întrebări prosteşti. Sheno, nu numai că voia să îl facă al ei, ba mai mult, îl voia drept rege pentru imperiul ce aveau să îl construiască.

***

Ashley rămăsese pe gânduri, în colţul ei retras din câmpul de luptă. Aproape că uitase că voia să îi urmărească pe toţi cum progresează, dar totodată nu voia decât să se gândească la ce făcea Ian atunci.

„Ian, Ian, Ian şi iarăşi Ian”…până şi gândurile ei deveniseră exasperate de această prezenţă. El o transformase, nu ar trebui să îl salveze, nu îi datorează nimic. Îşi amintea că ea reprezenta procentul de 0.01% care nu îl suporta; atunci de ce era atât de legată de el? De parcă dacă el nu mai exista, nici ea nu mai exista. Era ciudată această combinaţie. Până la urmă nu mai continuă, nu voia să strice dorinţa de a-l salva lăsându-l de izbelişte.

„Nu o fac pentru Ian”, gândi ea, ”o fac pentru că cineva trebuie să salveze planeta asta.”

Ochii îi zburară instinctiv asupra celor care se chinuiau atât de mult să avanseze, dar era ceva ce lipsea din ea. Dorinţă? Fericire? Nu, astea erau doar sentimente, doar ridicări al nivelului de adrenalină din corp, se puteau explica chimic, era totuşi altceva, ceva care o făcea să vrea cu atâta ardoare să îl obţină, dar nu ştia ce anume.

Îi urmări pe Damon şi Claire cum încercau disperaţi să creeze în jurul lor un fel de scut. Sarah, îi ataca, crea vârtejuri şi fulgere pentru a-i speria şi pentru a-i face să descopere legătura din interiorul lor.

–          Damon, Claire, Sarah, Kevin. Veniţi puţin, strigă Ashley.

 

Cu toţii se apropiară de ea.

–          S-a întâmplat ceva? Întrebară cu toţii în cor.

–          Da. Damon, degeaba încerci să reuşeşti dacă sufletul tău nu e conectat cu al lui Claire. Sărutaţi-vă şi încercaţi din nou. Trebuie să meargă. Kevin, nu încerci nimic, doar te uiţi. Ar trebui să te facă mai puternic faptul că te uiţi? Transformă-te! Acum!

–          Nu pot! Nu mă transform doar când e lună plină?

–          Ai vrea tu! Acum treci acolo şi fă tot ce îţi trece prin cap până reuşeşti să vezi ce te face să te transformi. Uite, prinde asta!

–          Ce e asta? Un medalion?

–          Da, pe mine mă ajută să mă calmez, poate pe tine te face să te transformi, dacă nu reuşeşti de unul singur te voi ajuta eu.

 

Un zâmbet malefic dădu inocenţa la o parte de pe faţa lui Ashley. Ochii îi sclipeau.

–          Nu merci, mă descurc. Răsuflă Kevin şi plecă pe câmpul de luptă.

–          Sarah, eşti excelentă. Mă bucur că te descurci, dar Sarah, nu te abţine.

 

Ashley îi apucă mâinile şi i le lipi de faţa ei. Puterea, autocontrolul, totul se scurgea în Sarah.

–          Ashley, opreşte-te! Altfel rişti să te omori! Se milogi Sarah.

–          O-O.K. Acum toată lumea la treabă. Damon, uite nişte scântei, hai că merge.

 

Ashley tocmai se retrăsese când un Zgomer, apăru din lumea de dincolo. Ashley sări ca arsă de pe stânca unde stătea liniştită. Luase o poziţie de luptă, dar se cam clătina, pesemne că îi oferise mai mult decât avea lui Sarah. Îşi simţea caninii în flăcări, şi atunci realiză că asta voia. Sânge! Se sperie pentru o secundă, dar nu îndeajuns cât să o distragă de la faptul că trebuia să îi rupă gâtul monstrului acela. Damon şi Claire erau speriaţi, Ashley nu îi vedea, dar le simţea frica; Sarah era pregătită dacă Ashley avea nevoie de ea, la fel şi Kevin, chiar dacă încă nu descoperise cum ar trebui să se transforme. Atunci totul deveni mult mai clar, ea era lidera grupului, de ea depindeau toţi. Dar unde era Erica? Nu mai conta, tot ce ştia Ashley era că ce trebuia să facă era să îl doboare pe Zgomer.

Zgomerul era un monstru, avea pe puţin doi metrii şi jumătate înălţime, fălcile erau mai mari decât capul în sine. Nu era biped, ci patruped, blana îi era slinoasă. Era cumva ciudat, pentru că labele din faţă erau mai scurte decât cele din afară, iar asta îl făcea să îşi piardă puţin echilibrul dacă nu era atent. Nu avea lăbuţe, ca un căţeluş oribil ce era, ci nişte gheare ce ar fi putut să sfâşie pe oricine.

–          Tu cel ce stai în umbra lacrimilor de înger, pogoară-te asupra vieţii, şi lasă-te ucis cu sânge rece de mine. Sabia fulger!

 

De nicăieri, în mâinile lui Ashley se formase un fel de entitate neagră, ceva lung, inexistent, dar greu. O dureau mâinile de la efort, chiar dacă era vampir, durerea era ciudată. Parcă o sfâşia. Atunci observă că mâinile ei erau pline de sânge.  Sabia îi perforase pielea mâinilor lăsând sângele să curgă şiroaie. Era puţin ciudat căci nu era pregătită să simtă sângele atât de aproape de ea, când însuşi foamea îşi făcuse apariţia în sistemul ei.  Dar se controlă, sau cel puţin spera că o face.

***

În Antarctica furtuna de afară părea că nu poate să împiedice focurile care se dezlănţuiseră între Stheno şi Ian. Broboanele de sudoare se prelingeau pe pielea transpirată a lui Stheno. Ian nu putea să transpire, era vampir, dar Stheno nu fusese niciodată vampir, era nemuritoare din naştere, un fel de parte a celor vechi. Ian simţea cum încercarea nebunească de a opune rezistenţă era inutilă. Nu o mai făcuse de mult, simţea nevoia, nu putea spune că era rău, Stheno se mula perfect, parcă era făcută pentru el, simţea cum fiecare părticică din el se regăsea în acel act sexual. Braţele sale o cuprindeau de parcă nici măcar nu exista. Corpul ei era atât de firav în comparaţie cu firea puternică ce îl domina. Plăcerea se prelingea pe trupurile amândurora de parcă ar fi fost ceva ce nu puteai să găseşti la orice pas. Săruturile lor deveniseră doar fremătări ale buzelor, adevărata plăcere scurgându-se în fiecare muşchi, în fiecare colţişor. Era perfect.

Dimineaţa nu se lăsă aşteptată. Nici unul dintre ei avea să obosească, dar nici să se oprească nu puteau, având în vedere faptul că trupurile lor erau parcă lipite. Totuşi monotonia interveni şi amândoi căzură unul lângă celălalt, parcă osteniţi. Stheno încă îşi mai lingea buzele diabolic.

–          Eşti fenomenal, ştiai? Murmura aceasta.

–          Nici tu nu eşti mai prejos.  Răspunse Ian, năpustindu-se asupra buzelor ei încă o dată. Nu avea să se termine niciodată, nu?

***

Sabia fulger reuşise să perforeze pielea Zgomerului, dar lupta era pe departe a fi terminată. Ashley îşi pierdea controlul, dar nu voia ca vreunul dintre prietenii ei să se implice, dacă erau răniţi, chiar şi puţin, de către monstrul acela, sângele care s-ar fi scurs ar fi făcut-o să facă ceva ce ar fi regretat pentru totdeauna. Până la urmă câteva incantaţii reuşiră să iasă de pe buzele ei ostenite.

–          Flăcări ale Iadului, flăcările unei vieţi moarte, veniţi la mine şi…

–          Nu Ashley, e magie neagră. Nu poţi! O să mori, nu mai ai putere. Interveni Erica. Ashley nu ştia de unde apăruse şi unde fusese până atunci, dar nu avea de gând să asculte, dacă asta era singura cale de a-l omorî pe demon fără să îşi rănească prietenii.

–          Veniţi la mine şi prin voi fac legământ sacru cu Infernul. Visele ororii, dezlănţuiţi-vă!

 

Fantome zbierând îşi făcură apariţia de nicăieri! Strigăte de durere erau aruncate asupra demonului, care se aplecă instantaneu la pământ. Carnea de pe el se dezintegra sub presiunea exercitată de acei demoni invocaţi de Ashley, dar lovitura de graţie îi aparţinu în totalitate. Sabia fulger revenise în sălaşul dintre mâinile lui Ashley care colcăia de sânge. Capul monstrului fu retezat fără pic de milă de către aceasta, rănile ei vindecându-i-se treptat.

Totul era bine, sau cel puţin aşa credea Ashley. Prietenii ei erau puţin speriaţi de cele întâmplate, dar când dădu faţa cu ei, observă ce avea fiecare în mână,  un fel de cuţit mic. În acelaşi timp cu toţii îşi perforară pielea, şiruri mici de sânge prelingându-se pe mâini. Mirosul era înnebunitor, dar tot ce putut Ashley să facă fu să se teleporteze din acel loc.

Locul unde aterizase era necunoscut. Nu ştia unde era, şi până la urmă nici nu conta. Cum reuşise o tulbura puţin. Tocmai se teleportase, adică … plecase dintr-un loc, ajungând într-un altul. Era undeva unde întunericul se simţea ca la el acasă, dar după miros realiză că se afla în biblioteca şcolii, de aceea nici o lumină nu se vedea. Şi totuşi, trebuia, doar era aproape prânzul. Dar apoi observă că de undeva de sub ea, raze mici de lumină încercau să treacă de ceva. Când ridică o parte din tavanul fals, descoperii cu stupoare că se afla pe tavanul fals din biblioteca şcolii. Aproape că îşi pierdu echilibrul, dar îşi aminti, cum obişnuia să se urce aici cu ajutorul scării lui Joe – îngrijitorul – aici sus pentru a savura o carte bună la lumina lanternei. Era cel mai linişte aici. Se putea concentra şi putea să scape liniştită de Brian.

„Home Sweet Home” gândi aceasta puţin debusolată. Avea nevoie de sânge şi asta încă repede, dacă nu voia ca din „greşeală” să îşi rănească vreun prieten.

Îşi amintii că nu se teleportase aici ca în cartea lui Steven Gould – „Jumper”, ci folosise o vrajă, dar o folosise atât de repede încât nici măcar nu auzise ce spusese. Era ciudat. Ceva în interiorul ei era agitat. Era ceva legat de Ian sau poate era doar foamea ei făcând ravagii în sistemul ei nervos. Avea nevoie de sânge şi asta repede. Ian nu îi spusese cum ar trebui să se hrănească sau dacă se poate opri, şi dacă nu se poate opri cum termină de mâncat fără să omoare pe cineva. Ashley cititse „Twilight” şi i se păruse o serie de succes, dar vampirii de acolo erau diferiţi faţă de ce experimenta ea. Poate ar trebui să îi facă o vizită lui Meyer şi să îi arate cât de ciudaţi erau vampirii normali. Dar apoi o idee îi străfulgeră mintea. Dacă nu ltia cum să se oprească, ar fi putut să încerce să bea sânge de animal, aşa cum fac cei din cărţile lui Stephenie. Dar părea dezgustător să încerce să bea aşa ceva, dar accepta până la urmă ideea.

Pădurea era ciudată. Era plină zi şi toate animalele tăceau când se apropia ea. De parcă simţeau că este doar un prădător mai mare.

–          Dar mi-am găsit şi eu pădure unde să vânez. Canada, dintre toate locurile. Murmură Ashley. Era speriată că nu avea să găsească un loc bun în care să poată să vâneze.

Până la urmă în faţă îi apăru un fel de leu gigantic, o pumă de munte mai exact. Ashley nu aşteptă un semnal special, ci se năpusti asupra acesteia. Sângele pumei îi provoca greaţă, nu semăna deloc cu sângele uman, asta era sigur, dar accepta căldura care i se oferea. Se mulţumi doar cu una, gustul fiind mai mult decât dezgustător pentru a o face să continue. Dădu astfel uitării foamea.

Îşi vrăji o sticlă din cel mai bun sânge pe care i-l oferise şi lui Ian şi îl bău pe tot, fără să mai stea pe gânduri. Puma fusese doar puţină benzină pentru a putea porni măcar motorul, dar sângele vrăjit îi dăduse toată puterea de care avea nevoie. Acum putea să se întoarcă liniştită la prietenii ei. Şi totuşi, ceva în legătură cu Ian o măcina. Ian făcea ceva ce ar fi supărat-o dacă ar fi ştiut, dar nu ştia exact ce.

***

–          Cred că puţin sânge nu ar strica, murmură Ian prea aproape de urechea lui Stheno, care era destul de sensibilă. Aceasta îi răspunse cu un sărut.

–          Desigur!

 

O singură vrajă a fost mai mult decât suficientă ca poftele animalice ale lui Ian să se mai potolească. Ostaticul perfect!

______________

Scuzati eventualele greseli *blush*

M-am cam grabit. Astept comentariile voastre!

Theo~

8 thoughts on “Capitolul 5

  1. Eu nu am observat nici o gresala, sau poate eram prea introdusa in text 😡
    Oricum, greseli se fac peste tot, ceea ce faci ii tot ce conteaza. Tine-o tot asa. Ai niste idei minunate, aproape ca am si uitat de obsesia mea ca toate ficurile pe care le citesc sa fie doar cu Damon si Elena. Dar daca stau sa ma gandesc, Elena nu-l merita pe Damon. Ii prea bun pentru ea. Imi place ideea de a forma un cuplu cu Claire 😡
    Pupici !!!

    Like

    • In curand, in curand! Aveti rabdare… deja am o mie de idei.. si nici una nu se termina rau pentru Ashley si Ian.
      In capitolul urmator lucrurile se incing rau de tot. Mai ales ca descoperim o veche idila intre… oops, m-a luat valul… stati pe aproape!

      Like

  2. pfiu…aveam nevoie de ceva atat de fucking fantasy )…nu mai citisem nimic de mult timp, pierdusem placerea, nimic din ce citeam nu ma mai umplea…imi place, scumpo, continua…sfatul meu ar fi sa detaliezi mai mult, sa nu sari dintr-un element mitologic in altul…exploateaza-le mai mult si documenteaza-te mai bine …actiunea e antrenanta si interesanta, ma itne cu sufletul la gura…keep on writing, love :*:*:*

    Like

  3. Tu meriti o bataie mareee! cum sa te opresti domne’ tocmai aici? tu vrei sa fac atac de cord chiar asa? )
    Imi place enorm :X ai o imaginatie foarte bogata,si asta face ca povestea sa fie si mai splendida :X bravo!!
    Deabea astept urm cap :X spor la scris in continuare >:D<
    Kisses!:*

    Like

  4. Foarte incitant! SUperb! Imi place cum se imbina totul si cum gandesc personajele. Sunt sigura ca se poate si mai bine, dar acum este foarte bine. Ai facut o treaba minunata si noi apreciem mult:*

    Like

Tell us your opinion...

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s