Capitolul 11

CAPITOLUL 11

–          Oh, dacă nu este chiar Ashley Smith sau ar trebui să îţi spun Shiritlokov Katharina?

–          Să înţeleg că am avut deja plăcerea? Întrebă vocea lui Ashley pe un ton superior.

–          Desigur că da! Eu am fost cea care ţi-a ales numele atunci când mama ta a decis că este înţelept să îşi lase progeniturile pe acest Pământ, replică indiferentă vocea, totuşi nu înţeleg de ce ai renunţat la numele rusesc pe care ţi l-am ales pentru unul american. Şi mai ales „Smith”. Mi se pare atât de..

–          Obişnuit?, o întrerupse Ashley.

–          Da, exact, iar tu nu eşti o fiinţă obişnuită.

–          Dar nu eu l-am schimbat, ci persoanele care m-au crescut, iar legat de numele pe care mi l-ai ales – Thea– nu cred că ai fost prea trează atunci când ai făcut-o.

–          Mă iei peste picior, Katharina? Să înţeleg că Eileen nu ţi-a explicat cum stau lucrurile pe aici de când ea şi-a pierdut din puteri. Ei bine, lasă-mă să o fac pentru tine: Eileen a decăzut, iar eu am devenit mai puternică. Nu i-am luat locul datorită respectului pe care îl am faţă de mama ta, dar o dată ce acest război fără scop va fi terminat, voi avea grijă ca Eileen să înţeleagă anumite aspecte…

–          Voi fi acolo să te ajut în a realiza ceea ce ai de gând, asta dacă îmi permiţi să îţi cer o favoare, picioarele lui Ashley se îndoiră, iar ea îngenunche în faţa divinităţii ce i se înfăţişa dinainte.

Nu fusese uşor să o găsească pe Thea. Trăia practic undeva unde putea fi găsită atât de uşor, dar nimeni nu ştiuse că ea chiar se afla acolo. Tot ceea ce avea nevoie Ashley fuseseră câteva frunze dintr-un salcâm şi să aştepte zorile. Din fericire pentru ea timpul era puţin de partea ei, căci tocmai se pregătea să îşi înceapă ziua Soarele. Thea era una dintre divinităţile care nu se ascundeau de oameni pentru că oamenii credeau în ea şi aveau grijă de ea atunci când aceasta nu mai avea din ce să se hrănească: fericirea oamenilor. Era plăcut să o priveşti, corpul ei subţire şi alb ca laptele se combina perfect cu părul scurt şi ţepos ca abanosul. Buzele ei erau încă rozalii, ceea ce însemna că cineva era cu adevărat fericit undeva în suburbiile oraşului Los Angeles. Deşi o puteai întâlni oriunde, prefera Los Angeles-ul şi Las Vegas-ul pentru fericirea şi bunăstarea de care dădeau dovadă uneori. Îmbrăţişase aceste două oraşe nu numai pentru că avea hrană din plin, dar şi pentru că putea să îşi facă de cap atunci când lua formă umană.

–          Îmi place să văd că eşti de partea mea, Katharina, dar nu ştiu cât de mult te pot ajuta. Liora este implicată, iar ceea ce are de gând Stheno să facă este mai presus de pericolul absolut. Dacă Eileen nu ar fi atât de slăbită…

–          Thea, Majestate, ştiu cât de greu că este din cauza faptului că mamei mele i-au slăbit puterile, dar tot ce vă rog este să fiţi de partea noastră. Îmi dau seama de ceea ce vă rog, mai ales că fericirea în bătălie lipseşte cu desăvârşire aşa că va fi greu să vă hrănesc, dar prin puterile pe care le am sunt sigură că putem face ceva. În drum spre Los Angeles m-am decis să îţi ofer pactul suprem, chiar dacă asta mă va costa foarte mult. M-am decis să îţi ofer amintirile mele fericite în schimbul participării tale.

–          Dar, Katharina aşa vei uita…

–          Ştiu, dar dacă asta ne va ajuta să răzbim atunci contează pe mine. Voi fi acolo să îţi ofer tot ceea ce ai nevoie!

–          Îţi mulţumesc foarte mult pentru ceea ce faci pentru noi, Thea şi îţi promit că totul va fi bine!

Ultimele plecăciuni au fost întrerupte de Majestatea Sa.

–          Nu suport să te văd făcând asta. Eşti mai puternică ca mine, mai tânără, dar totuşi mai puternică. Aşa cum vampirii se consideră mai puternici o dată cu vârsta, aşa este pretutindeni, dar să nu te laşi influenţată de asta, Katharina! Totul se va juca în favoarea ta! Ai să vezi!

Atunci însăşi Thea se aplecă şi îi sărută mâna lui Ashley! Aceasta era confuză, dar îşi pusă mână cealaltă protector asupra capului Theei! Totul avea să fie bine! Sau cel puţin asta spera Ashley!

***

În cealaltă parte a Globului în Zona 51 Alistair avea încă de furcă cu pacostea trimisă pe capul lui de Ashley!

„Dintre toate persoanele pe care putea să mi le trimită, de ce m-am ales eu cu fiinţa ciudată care poate arunca cu fulgere?”

–          …aşadar acesta este scopul nostru şi vreau să ştiu dacă…

„Poate că dacă ar face un efort şi ar tăcea ar fi chiar drăguţă! Numai dacă ar învăţa că este timpul să tacă!”

–          Domnişoară, te-ai furişat într-o bază de înaltă securitate, ajutată de una dintre cele mai prestigioase vrăjitoare Tsufuy de pe întreg Globul, dar nu te-ai mulţumit cu atât, ai avut tupeul să îmi electrocutezi aproape mortal douăzeci şi patru de angajaţi şi să te ocupi de Leon şi Dante de parcă ar fi fost doar nişte animale trimise la plimbare! Nu ştiu cine eşti şi ce vrei, dar Stăpâna ta are nişte explicaţii de dat! Până atunci nu mai avem ce discuta! Dacă Ashley Smith sau Shiritlokov Katharina nu se prezintă aici personal nu mai avem ce discuta! Sper că m-am făcut înţeles şi că ai înţeles şi dumneata greşeala de care ai dat dovadă atunci când ai crezut că eşti mai isteaţă decât Guvernul şi de cât un vampir!

–          Nu am vrut să vă demonstrez decât că nu suntem doar nişte animale trimise la plimbare nici noi! Suntem aici să protejăm ceea ce protejaţi şi dumneavoastră! Pământul! Nu vrem decât să ştim dacă putem conta pe dumneavoastră sau nu! Cât despre „înalta securitate” de care dispuneţi aici: ei bine, da, este destul de avansată şi tot tacâmul, dar nimeni nu a îndrăznit vreodată să o provoace pe Anastasia! Aveţi grijă domnule Alistair, nu ştiţi totul despre mine, aşa cum nici eu nu ştiu totul despre dumneavoastră!

Şoc, confuzie, apoi un şoc şi mai mare se citea acum pe faţa lui Alistair! Asta era chiar culmea!

„Dumnezeule Mare!” gândea şocat directorul unităţii 51.

„Nu m-am gândit niciodată la această posibilitate! Nici nu mă mir că Ashley a ştiut ce să aleagă! Şi nu mă mir că Eileen a înzestrat o aşa tânără cu astfel de capacităţi! Este absolut fascinant!”

–          Voi participa! Ne întâlnim acolo în exact trei ore! Vor veni şi Dante şi Leon. Îmi pare rău domnişoară Anastasia, că nu am ştiut că am onoarea tocmai cu dumneavoastră! Este absolut..

–          Da, nici eu nu plănuiam să ajung aici, dar Ashley şi întreg Pământul are nevoie de noi. Cine ar fi crezut că o să ajung să fac bine. A, şi spune-le prietenilor tăi de la F.B.I. să nu mai încerce să îşi mai recupereze banii de pe cardul meu. Trebuiau să se intereseze de multe lucruri înainte să înmâneze un card pin cu mii de euro unei hoaţe profesioniste! Încă ceva, înainte să plec, tabloul dumneavoastră – Domnule Alistair – este încă în posesia mea. Vi-l voi înmâna odată ce această luptă se termină!

Dar directorul nu mai avusese ocazia să mai zică nimic, căci Sarah dispăruse. Se teleportase folosindu-se de ultima chestie care o învăţase Ashley: „Dacă totuşi vă ştergeţi voi tatuajul atunci veţi fi teleportaţi aici în mai puţin de cinci minute!”

Lăsase în urmă atât de mult şoc şi disperare, dar nu îi mai păsa. Avusese noroc că cel care îi picase drept ţintă fusese un vechi „amic” al ei din vremea când Jhonatan o învăţa multe lucruri mai puţin „bune”. Apoi, Anastasia, se specializase singură. Ajunsese cea mai de temut hoaţă la doar cincisprezece ani ai săi. Fura nu pentru că se pricepea foarte bine la ce făcea, ci pentru că era plătită să o facă. Chestia care o scosese din schemă în urmă cu un an şi care a determinat-o să se înroleze la liceul din Boston, fusese tocmai tabloul lui Alistair. Cineva o angajase pentru a intra în Zona 51 şi pentru a fura cel mai de preţ lucru al directorului unităţii. Un tablou vechi de peste două mii de ani pictat de un autor necunoscut la vremea aceea. Studiase două luni de zile planurile Zonei 51. În noaptea cu pricina intrase fără nici o singură problemă în unitate până în biroul directorului. Luase tabloul şi plecase. Nimeni nu sesizase nimic, dar când la ştiri l-a văzut pe director cerşindu-şi tabloul înapoi a crezut că leşină. Acesta susţinea că tabloul fusese sustras din locuinţa lui, asta pentru a nu crea un haos cum că cineva a intrat în Zona 51 şi ieşise viu de acolo. Când a comparat tabloul şi poza directorului din nou aceeaşi senzaţie de leşin. Abia apoi a înţeles câteva chestii, dar nu îşi putea explica multe, decât că în acea unitate erau lucruri de care ea nu avea habar, aşa că a hotărât să se retragă de pe piaţă. Totul avea să fie mai simplu dacă avea la dispoziţie cea mai vastă bibliotecă dintr-o şcoală la dispoziţie, iar aceasta se afla la liceul din Boston. Când a întâlnit-o pe Ashley în forma ei de vampir şi a aflat de lumea supranaturală din jurul ei a înţeles! Tabloul nu era un fals, ci chiar îl înfăţişa pe acelaşi director de acum două mii de ani cu cel din prezent.

„Vampirii nu îmbătrânesc. Acesta era secretul. Atât de simplu, dar atât de greu de găsit!”

Acum că se gândea mai bine, Sarah se simţea prost pentru că îi minţise pe toţi, dar nu le putea îngădui să afle acest amănunt despre ea, îi era frică să rămână singură. Se simţea prost faţă de Ashley care o protejase şi o ajutase atât de mult, dar îi era cel mai greu de îngăduit că îl minţise pe Kevin – persoana pe care nu ar fi vrut să o  mintă niciodată!

„Îl.. iubesc pe Kevin…”

***

Kevin.. avea de-a face cu Kay.

„Sper să merite deranjul, altfel nu ştiu ce am de gând să fac. Mi-am cumpărat până şi un costum pentru asta, iar eu nu port costum decât dacă merg la o înmormântare şi sper să nu fie a mea.”

Kevin se afla în faţa unuia din cele 30 de hoteluri „Sol Mia”. Era imens, impunător şi scump. Ajuns în faţa recepţiei îşi flutură cardul şi plăti o cameră pentru o persoană. Se interesă de orarul directorului, dar nimeni nu dorea să ofere astfel de informaţii, aşa că se văzu nevoit să apeleze la trucuri mai puţin aprobate pentru persoane care au deja prietene.

În drum spre camera sa dădu peste cineva de la întreţinere, norocul lui: fata era tânără şi nouă în meserie aşa că îi fu uşor să o convingă că a uitat unde a notat că trebuie să se întâlnească cu directorul şi dacă îi poate face rost de orarul acestuia şi să i-l aducă în camera 240.

–          Desigur, domnule! Imediat! Să aveţi o şedere plăcută!, îi răspunse aceasta după care făcu o plecăciune şi se retrase.

Se vedea clar că educaţia asiatică din venele ei nu se disipaseră încă aşa că plecăciunea venise mai mult ca un reflex. Kevin îi zâmbi şi îi strecură în buzunar vreo trei sute de euro. Uitase câţi bani avea în buzunar, dar ştia sigur că nu mai erau aşa de mulţi.

„Pentru o cauză nobilă.” Se scuză el. Apucă cardul pe care îl azvârlise undeva în sacou şi îl trecu prin faţa uşii camerei 240. Aceasta se deblocă automat şi îi permise intrarea. Era o cameră spaţioasă şi cu un pat imens. Draperiile fluturau în lumina neagră a nopţii lăsând aerul rece al nopţii să pătrundă pe ferestrele larg deschise. Privirea ca de gheaţă a lui Kevin avea acum o aură demonică din cauza unghiului în care cădeau razele lunii pe pielea şi faţa lui. Era lună plină aşa că totul în jurul lui părea gata să explodeze sau cel puţin aşa simţea el.

„Poate că eu sunt cel care urmează să explodeze.”, chicoti el.

–          Poate, domnule Kevin. Cărei ocazii îi datorez o asemenea vizită?, întrebă o voce de undeva din spatele lui Kevin. Eşti irascibil aşa că nu poţi simţi chiar tot ceea ce se petrece în jurul tău decât dacă nu cumva e prea târziu, aşa că.. – dar vocea se mută acum undeva la dreapta lui Kevin – ce te aduce aici. Şi fă-o repede, nu ştiu câtă răbdare pot avea cu un vârcolac care mi-a invadat teritoriul.

–          Am venit aici nu pentru a te provoca, ci pentru a-ţi cere o favoare, domnule director. Tot ceea ce îţi cer acum este să ai puţină milă şi să îmi asculţi mica mea dorinţă.

Kevin continuă, făcând pauze decât atunci când devenea necesar să respire. Era greu să respire cu un vampir atât de aproape, nu observase dar atunci când se apropia atât de mult de unul gâtul i se usca, iar ochii aproape că îi săreau din orbite. Era groaznică senzaţia. Cu Ashley nu simţea aşa ceva, iar asta îl făcea confuz.

–          …aşadar, ce părere aveţi?, termină Kevin şi trase o altă gură puternică de aer.

–          Kevin, ştiu ce se petrece, dar nu pot lua o decizie doar pentru că…

–          Îmi pare rău să vă întrerup domnule, dar am fost informat că domnul Alistair a fost de acord să lupte de partea noastră. Tot ceea ce doresc este să îmi afirmaţi sau nu dacă doriţi să luptaţi de partea noastră. Sprijinul dumneavoastră moral sau fizic va fi primit cu căldură şi…

–          Îmi place schimbarea pe care ai făcut-o cu tine, Kevin. Din ceea ce discutam cu tatăl tău reieşea că vei fi doar un delincvent. Îmi place să văd că eşti la fel de capabil ca şi tatăl tău. Sunt sigur că este mândru de tine. Voi fi acolo, Kevin, dar nu pentru această rasă care a trăit prea mult, ci pentru familia ta! Acum te rog, întoarce-te. Mi-ai speriat jumătate de hotel cu prezenţa ta aici, îi spuse Kay.

–          Să înţeleg că jumătate din locatari sunt vampiri?, chicoti Kevin. Făcuse o glumă şi aştepta una drept răspuns.

Dar tot ce făcu Kay fu să surâdă şi să dea din cap în semn afirmativ.

„Asta e de rău. Am plecat de aici.”

Cu asta, Kevin îşi şterse tatuajul de pe mână, iar când ajunse în sala de conferinţe o îmbrăţişă pe Sarah şi îi atinse tatuajul de pe gât.

„Suntem ai ei şi asta pentru că am vrut şi pentru că ne iubeşte pe toţi. Ţine-te bine Ashley, suntem aici pentru tine.”

***

„Cine ar fi crezut că o să ajung să fac cumpărături de la Prada chiar în Londra? Ah, ador acest oraş, atât de vechi, atât de impresionant.. şi atât de ploios…!”

Claire hoinărea nestingherită prin raionul de încălţăminte semnat Prada. Ba chiar îşi cumpărase o pereche destul de scumpă pe banii F. B.I.-ului. Nu înţelegea cum reuşise Ashley să cunoască persoane atât de influente şi atât de puternice din cadrul organizaţiei. Nici măcar tatăl ei nu avea asemenea relaţii, dar mai ales nu cunoştea <<Departamentul Supranatural>> care avea grijă de astfel de fenomene înainte ca lumea să înceapă să pună mai multe întrebări decât era cazul. Ashley le explicase că cel care conducea acest departament era chiar el însuşi o fiinţă care făcea parte din lumea <<nevăzută>> oamenilor. Cu toate acestea era atât de uşor să faci cumpărături şi să te relaxezi chiar dacă încă nu o găsise pe Adrianne, dar Claire avea un plan!

„Tot ce trebuie să fac e să sper că va apărea la Mall pentru a-şi cumpăra noua pereche de pantofi Prada.”

Dar timpul trecea atât de greu şi totuşi atât de repede încât Claire realiză mult prea târziu că trecuseră deja două ore şi Adrianne nu apăruse încă. Era frustrant să vezi că ceea ce ai pus la punct nu dă rezultate.

–          Ştii, poate dacă ai fi arătat că îţi pasă mai mult să mă găseşti pe mine atunci nu ar fi fost atât de greu să dai de mine şi astfel nu ai mai fi irosit două ore uitându-te la pantofi, micuţă enervantă, se auzi o voce de undeva din spatele lui Claire.

–          D-dar…

–          Nici un dar! Cât crezi că mai aveam să te aştept la palat? A trebuit să fiu informată că eşti aici de una din gărzile mele. Cât de greu era să te îndrepţi către cea mai impunătoare clădire din oraş? Numai o blondină ca tine ar fi putut să nu îşi dea seama! Mă mir că Ashley poate să lucreze cu tine..

–          Adrianne, corect? Păi, îmi pare bine şi mie să te întâlnesc, cât despre şefa mea nu ai nici un drept să vorbeşti aşa despre ea chiar dacă nu este aici. Acum, probabil ştii după ce am venit, mai ales că ştiu sigur că fiind mătuşa ei, cu siguranţă ai păstrat cel mai vechi lucru de pe Pământ, aşteptând ziua aceasta. Aşa că fără să mai lungim vorba. Te bagi sau nu? Tună vocea fără inflexiuni a lui Claire. Era nervoasă, ceea ce nu era un lucru prea bun.

–          Vocabular de mahala, nu crezi? Mai ales că vorbeşti unei regine în felul în care o faci.

–          O regină, corect, dar nu a mea! Singura regină pe care o recunosc este Ashley, al cărei sânge este pur albastru, al tău s-a pătat cu sângele roşu-negru al muritorilor aşa că imperfecţiunea ta nu va putea fi niciodată purificată…

–          Pentru o blondină gândeşti destul de bine. Şi ai dreptate, chiar am cel mai important lucru de pe Pământ. Iar acela este însăşi Ashley şi lacrimile ei. Praful de stele din lacrimile ei este praful din care Eileen a creat Pământul. Este exact temelia planetei pe care atâtea <<termite>> şi-au făcut loc. aşadar, Claire Wing, îmi pare bine să te informez că voi fi acolo, dar respectul meu nu îl va primi decât ea. Tu, nu reprezinţi decât un alt membru al grupei, dar de care este nevoie ca puterea lui Ashley să fie mai puternică pentru a-l învinge pe el. La revedere, blondino, ne vedem acolo, termină vocea plină de fiţe a lui Adrianne şi se evaporă din mijlocul Mall-ului, norocul ei fiind acela că nimeni nu era chiar atentă la ea şi la Claire.

„Babă înfumurată!! Cât mă poate enerva!!”

Claire era nervoasă, dar nu nervoasă pentru că Adrianne o striga <<blondină>>, furioasă pentru că o desconsidera, îi punea la îndoială capacităţile şi puterile, iar asta o scotea din sărite!

„Nu ai nici un drept până când nu mi-ai văzut puterile! Damon o să îi arătăm noi!”

***

Damon se afla la reşedinţa regelui Caesar. Reuşise să îi capteze atenţia acestuia atât de simplu, atât de inocent încât îi câştigase încrederea pe loc. Nu avusese nevoie de prea multe cuvinte, doar anumite expresii care să arate exact ceea ce trebuia şi când trebuia. Caesar era mândru de un astfel de specimen de suflet-pereche. Ba chiar era curios dacă simt amândoi ce simte unul, dar Damon îi promise că odată ce lupta va fi terminată îl va lăsa să îşi satisfacă această curiozitate. Caesar acceptă uşor şi promise că îşi va apăra „Mama” până la capăt.

–          În fond şi la urma urmei pentru ea am trăit atât, pentru a-i arăta mulţumirea mea pentru câte a făcut pentru noi toţi, susţinea el.

Damon era chiar impresionat de conceptul acestuia, ba chiar îi făcea o deosebită plăcere să vorbească cu el, căci chiar dacă era o persoană atât de calmă şi la locul ei înfăţişarea era cea a unui om gata să îţi rupă capul, dar dacă vedeai dincolo de înfăţişare puteai să vezi cu adevărat firea acestuia.

„Cine ar fi crezut!” gândi Damon.

***

Erica încă se afla în camera ei. Le indicase tuturor vrăjitoarelor spărtura spaţio-temporală creată de Ashley, iar acestea se dovedeau a fi uimite şi plăcut surprinse de puterea unei arriene. Sala de conferinţe a şcolii era acum aproape plină. Claire, Damon, Sarah, Kevin şi cele şapte vrăjitoare Tsufuy se priveau pe sub gene. Vrăjitoarele nu erau sigure dacă fiinţele din faţa lor sunt de încredere sau nu, chiar dacă Erica le asigurase că totul va fi bine. Mai era de venit doar Elena, cea mai bătrână vrăjitoare din clanul Tsufuy. Nimeni nu se aştepta să vină, dar Erica le asigurase că Elena se jurase că va apăra acest pământ până la moarte, aşa că fusese chiar prima care răspunsese apelului ei.

Totul era din ce în ce mai tensionat, dar atunci apăru Ashley. Se schimbase într-o rochiţă destul de scurtă şi îşi lăsase părul lung şi drept pe spate. Buzele roşii anunţau că e pregătită şi avea atât de mult de luptat. Stheno avea de gând să îl invoce pe Akuma, iar ea nu avea de gând să permită una ca asta. Akuma sau Satana aşa cum îl cunoşteau mulţi avea să păşească pe Pământ doar pentru a distruge tot ce a mai rămas nedistrus de omenire însăşi.

Înainte de Univers, înainte de Eileen însăşi a existat o entitate care a cutreierat infinitul în lung şi-n lat, iar până la urmă s-a plictisit, aşa că a creat două entităţi care trebuiau să se iubească şi să se apere ca fraţii, dar când acestea eu fost create din propria entitate aceasta practic s-a divizat în două: Eileen şi Akuma. Eileen a moştenit în urma diviziunii mai multă parte bună decât Akuma, dar acesta s-a ales cu partea întunecată. Astfel când Eileen crea ceva din lumină, Akuma distrugea cu întunericul. Era imposibil să creezi fără să nu fie distrus. Eileen şi-a iubit fratele dar a fost nevoită să îl închidă pe acesta în cel mai întunecat loc din Univers. Apoi Eileen a continuat să creeze, dar cu timpul Akuma a descoperit că şi slăbit tot mai avea putere aşa că trimitea creaţiilor lui Eileen idei sinucigaşe, idei de războaie, de revoltă. Chiar şi închis Akuma reuşea să controleze creaţiile lui Eileen, dar aceasta îşi iubea prea mult fratele pentru a mai avea posibilitatea de a-l închide mai mult decât era deja. Aşa că timpul a trecut, clipele frumoase au murit, dar acum Stheno plănuia să rupă fiecare centimetru pătrat de sigilii din jurul lui Akuma şi să îi permită să se fălească şi satisfacă în sângele creaţiilor lui Eileen. Ashley era aproape convinsă că totul se va termina prost dacă nu vor lucra cu toţii cu acelaşi gânduri, acelea de a răzbate şi de a câştiga această luptă.

În final apăru şi Erica confirmând apariţia Elenei. Totul avea să fie puţin mai uşor. Elena era o fire de maxim patruzeci de ani, slăbuţă, cu ochii căprui şi plini de viaţă. Avea o aură de îngrijorare, dar aceasta se disipă odată ce realiză că Ashley ţinea emoţiile tuturor în frâu în încăperea aceea sau totul avea să iasă prost.

–          Am aflat care este cel mai vechi lucru de pe Pământ, rosti îmbujorată Claire! Adrianne mi-a spus. Ashley, praful de stele din ochii tăi este chiar praful din care Eileen a pus temeliile acestei lumi, continuă Claire.

–          Nu m-am gândit la asta! Mă bucur că Adrianne a fost atât de blândă cu tine, comentă Ashley. Acum, vă rog, vreau să cooperaţi. Erica, te rog introdu-le pe noile noastre prietene. Dar înainte de toate, permiteţi-mi să mă prezint. Numele meu este Ashley Smith şi sunt prinţesa acestei lumi, de acum în acolo toate acţiunile mele vor fi pentru salvarea acestei rase care s-a compromis singură, dar voi fi aici să îi ofer ajutorul meu.

Toate vrăjitoarele închinară capul în semn că îi acceptă domnia. Numele erau din diferite părţi ale lumii. De la Germania la Rusia sau America, dar Elena era din România. Toate vrăjitoarele din încăpere erau evident neliniştite de prezenţa Elenei acolo. Dar Ashley le calmă repede explicându-le că cine nu va considera că poate să îşi arate prietenia vizavi de toată lumea să plece acum sau să accepte regulile grupului.

–          Trebuie să fim uniţi noi, înainte de a arăta lumi unificarea ei. Mai întâi de toate vreau să facem o mică sesiune de meditaţie, să împărtăşim cu toţii ceea ce ştim deja. Vreau ca toţi cei care sunt alături de mine să ştie riscurile la care vor fi supuşi şi ce se va alege dacă Akuma va fi eliberat şi nimeni nu va mai putea să facă nimic pentru a opri asta. Să facem asta!

---

Please Rate & Comment 🙂 Thank You Very Much, Theo~