Capitolul 04

Capitolul 4 – Closed Eyes

Closed Eyes

Adormisem când am observat că cineva încearcă să îmi atingă laptop-ul. Am făcut ochii mari şi cu un şuierat m-am întors către persoană de lângă mine, care din coincidenţă era şi “partenerul” meu de zbor pe rută această. Nu îl băgasem în seamă până atunci pentru că nu mi se păruse interesant, dar acum la o privire mai atentă ai fi putut observa obrajii îmbujoraţii, textură lor fină de culoarea fildeşului, ochii săi ciocolatii-negrii, mâinile sale încă neretrase de pe laptop-ul meu, aveau aşa o culoare ciudată, nemaintalnita, parcă acest bărbat nu ieşise în viaţa lui în lume, parcă soarele nu îi atinsese niciodată faţă, parcă era un nou-născut a cărei piele e albă ca laptele. Nu cred că avea mai mult de douăzeci şi opt de ani, nu credeam defapt eram sigură. Ochii săi emanau o căldură irezistibilă, de parcă ai fi vrut să îi atingi faţa, să i-o explorezi să te convingi că e reală. Mi-am inors privirea scăpând astfel din lanţurile sale hipnotice. Cu o voce răguşită şi enervată am şoptit:

–          Ce vrei? De ce ai vrut să îmi iei laptop-ul?

–          Nu, nu, nu. Ai înţeles greşit! Nu am vrut să îţi iau laptop-ul doar că ei bine l-ai stins dar nu l-ai închis şi am vrut să îl închid şi să îl mut astfel încât să poţi să dormi mai bine.

Apoi afişă un zâmbet năucitor, pentru o secundă am uitat cum să mai vorbesc engleză.

–          A! Ok! Merci. Scuze că te-am acuzat.

–          Nu e nimic. Acum poţi să dormi liniştită.

De parcă aş mai putea, la cât m-ai hipnotizat! Să revenim.

–          Şi cu ce treburi la New York? Am întrebat eu îndoielnică.

–          Păi sunt profesor la o universitate şi tocmai mă întorceam dintr-o escală. Am făcut un tur al Europei şi sincer am rămas vădit impresionat. Chiar mi-a plăcut.

Vorbea aşa de repede şi de dulce încât mai aveam puţin şi mă aplecăm să îi miros respiraţia, eram sigură că e căpşună sau zmeură deşi nu eram foarte sigură. Mirosea demenţial.

–          Hmm.. a fost tot ce am reuşit să spun.

–          Da chiar mi-a plăcut. Am fost peşte tot din Franţa, Germania, Italia, Rusia, România, Bulgăria etc.

–          Serios? Ai fost în România? Am sărit eu ca arsă, parcă vizitase Iadul nu ţara mea de origine.

–          Da, a răspuns el vădit surprins, apoi cu o privire precaută m-a analizat un pic, era şocat parcă îmi citea gândurile, a fost interesant să fiu.. acolo.

Eram şocată. Un New Yorkez vizitase România şi îi mai şi plăcuse, ei asta chiar e ceva la care nu mă aşteptam. Un zâmbet uriaş mi-a brăzdat faţa făcându-mă să arăt ca o copilă nu mai mare de şase ani, sunt sigură. Zâmbetul lui în schimb de răspuns a fost… ei bine mi-a tăiat respiraţia. Aşteptând ca inima mea să se mai liniştească sau mai bine zis să fiu capabilă să conştientizez că trebuie să raspir. Am reuşit să zic doar că eu sunt din România.

Şocul de pe faţa lui m-a speriat pentru o fracţiune de secundă, apoi ochii lui au revenit la mărimea normală şi un zâmbet timid i-a apărut pe buze. Cu o voce suavă şi-a apropiat buzele de urechea mea, moment în care am îngheţat, şi mi-a şoptit:

–          Româncele sunt bestiale!

A spus asta într-o română desăvârşita încât am uitat complet că el nu ştie romană. M-am uitat la el şi mi-a răspuns cu un alt zâmbet inocent.

– Atât am reuşit să învăţ cât am stat în România. Mi-a explicat el dulce.

Am dat în cap în semn de răspuns apoi am roşit toată că un rac gata de preparat la cuptor.

Am mai vorbit un pic până am aterizat, zborul fiind lung şi obositor. Când am aterizat i-am mărturisit că îmi este teamă, fapt pentru care mi-a prins mâna într-o strânsoare al naibii de perversă. Degetele lui le dezunea pe ale mele, unindu-le apoi cu ale lui într-o strânsoare inimaginabil de caldă în comparaţie cu mâinile sale aşa de albe.

Ne-am despărţit pe aeroport. Tristeţea despărţirii de el era imprimată pe faţă fără doar şi poate. S-a apropiat de mine şi m-a sărutat pe obraz spunându-mi că New York este New York tocmai datorită faptului că oamenii se întâlnesc tot timpul pe stradă accidental.

Aşa ne-am despărţit şi am sperat – chiar am sperat ca din greşeală să dau peste el pe stradă – ochii lui mă vor bântui la noapte negreşit.

Corectată de Andreea Grigoraşcu!

Mulţumim Andreea!